Category Actualitate

„I s-a propus lui Putin”. Navalnîi, la un pas de a fi eliberat „în cadrul unui schimb de prizonieri” înainte de a muri

„I s-a propus lui Putin”. Navalnîi, la un pas de a fi eliberat „în cadrul unui schimb de prizonieri” înainte de a muri

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi era aproape de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, la momentul morţii sale, a declarat luni Maria Pevcih, o aliată a lui Navalnîi, repetând acuzaţia că preşedintele Vladimir Putin a ordonat asasinarea lui, relatează Reuters și Agerpres. Alexei Navalnii Foto: Pavel Golovkin / AP - The
VIDEO Investigație Recorder: „Palatul împăratului”. Pentru cine se renovează cu 7 milioane de euro o casă de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală?

VIDEO Investigație Recorder: „Palatul împăratului”. Pentru cine se renovează cu 7 milioane de euro o casă de pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală?

Pe Bulevardul Aviatorilor din București, o zonă exclusivistă a Capitalei, se află o clădire în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister. Clădirea aparține Regiei Autonome a „Administrării Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) și lucrările de renovare și amenajare se ridică la costuri de 7 milioane de euro, scriu jurnaliștii de la Recorder.
Zece lucruri pe care nu le știai despre viața personală a lui Nicușor Dan: Despre nume și tunsoare, cât plătește chirie și de ce nu este căsătorit cu partenera sa de aproape 20 de ani

Zece lucruri pe care nu le știai despre viața personală a lui Nicușor Dan: Despre nume și tunsoare, cât plătește chirie și de ce nu este căsătorit cu partenera sa de aproape 20 de ani

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, este o persoană discretă cu viața personală. Invitat, duminică seară, la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, primarul general a povestit de ce nu este căsătorit cu partenera sa de 20 de ani, Mirabela, unde stă, cât plătește chirie, ce mașină conduce și în
VIDEO Soțul Dianei Șoșoacă a fost dat afară din partidul SOS România de Dragobete. Silvestru Șoșoacă spune că va divorța. „Ea trăiește din show”

VIDEO Soțul Dianei Șoșoacă a fost dat afară din partidul SOS România de Dragobete. Silvestru Șoșoacă spune că va divorța. „Ea trăiește din show”

Silvestru Şoșoacă a fost exclus din SOS România, partidul condus de soția sa, Diana Șoșoacă, după ce inițial fusese suspendat din funcția de vice-președinte. Diana Șoșoacă la un protest împotriva restricțiilor COVID în 2021 Foto: Cristi Croitoru / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit unui comunicat de presă transmis de SOS România, Comitetul Național al
„S-ar putea să vă dezamăgesc”. Șeful spionajului militar ucrainean susține varianta Rusiei în cazul morții lui Alexei Navalnîi

„S-ar putea să vă dezamăgesc”. Șeful spionajului militar ucrainean susține varianta Rusiei în cazul morții lui Alexei Navalnîi

Șeful Serviciului de informații al apărării din Ucraina, Kirilo Budanov, a declarat că politicianul rus de opoziție Alexei Navalnîi a murit din cauze naturale, potrivit Meduza. Kirilo Budanov, şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) Foto: Handout / AFP / Profimedia „S-ar putea să vă dezamăgesc, dar știm că a murit
Suspectul în cazul femeii bătute și abandonate într-o scară de bloc din Centrul Vechi, depistat. Tânăra, internată în stare gravă la ATI

Suspectul în cazul femeii bătute și abandonate într-o scară de bloc din Centrul Vechi, depistat. Tânăra, internată în stare gravă la ATI

Poliţiştii au depistat o persoana suspectată că ar fi agresat-o pe femeia găsită inconştientă în scara unui bloc din Centrul Vechi, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. Bărbatul se află în custodia Poliţiei, relatează News.ro. Masina de politie Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Conform unor surse medicale, victima se află la secţia ATI a Spitalului
Ministrul Justiției, despre cazul judecătoarei care a întrebat dacă unul din tinerii uciși la 2 Mai este în sală: Efectiv am paralizat

Ministrul Justiției, despre cazul judecătoarei care a întrebat dacă unul din tinerii uciși la 2 Mai este în sală: Efectiv am paralizat

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat, luni, în cazul judecătoarei din Mangalia care, la primul termen al procesului lui Vlad Pascu, a întrebat dacă este în sală Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în accident. „Efectiv am paralizat când am citit”, a spus Gorghiu. Alina Gorghiu Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu Ea a făcut
Austria nu cedează și ține România la frontiera terestră a Schengen: „Să nu filosofăm”

Austria nu cedează și ține România la frontiera terestră a Schengen: „Să nu filosofăm”

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, insistă asupra dreptului de veto al Vienei în privința aderării depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen, scrie publicația austriacă Krone . Gerhard Karner Foto: IMAGO / imago stock&people / Profimedia Gerhard Karner a făcut aceste declarații luni, într-o conferință de presă la Innsbruck. El s-a referit
VIDEO Piedone a anunțat că va candida la Primăria Capitalei: „Finala se joacă între mine și Nicușor Dan”

VIDEO Piedone a anunțat că va candida la Primăria Capitalei: „Finala se joacă între mine și Nicușor Dan”

Edilul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat duminică seară că va candida la alegerile pentru Primăria Capitalei din partea partidului pe care îl conduce, Partidul Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu. Cristian Popescu Piedone Foto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „Voi candida la Primăria Capitalei din partea Partidului Puterii Umaniste iar cine vrea să
Sondaj CURS: Nicușor Dan, favorit în opțiunile de vot ale bucureștenilor. La mică distanță – Gabriela Firea / Topul partidelor, deschis de PSD

Sondaj CURS: Nicușor Dan, favorit în opțiunile de vot ale bucureștenilor. La mică distanță – Gabriela Firea / Topul partidelor, deschis de PSD

Nicușor Dan este primul în intențiile de vot ale bucureștenilor, urmat la mică distanță de Gabriela Firea, potrivit unui sondaj CURS realizat în perioada 9-23 februarie. Unu din trei locuitori din Capitală este mulțumit de activitatea actualului primar general. În topul intențiilor de vot pentru partide, PSD este pe primul loc, urmat de Alianța Dreapta
Câți ruși au murit pe frontul din Ucraina în doi ani de război? Datele dezvăluite de o publicație rusă independentă

Câți ruși au murit pe frontul din Ucraina în doi ani de război? Datele dezvăluite de o publicație rusă independentă

Pierderile de vieți ale militarilor ruși reprezintă un subiect tabu în Rusia. Recent, bloggerul Andrei Morozov pare că s-a sinucis după ce a fost presat să șteargă o postare despre pierderile semnificative ale Rusiei în capturarea Avdiivka. A doi ani de război, rata pierderilor nu încetinește. Soldați ruși pe linia frontului din Ucraina Foto: Not
„Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult”. Mesajul lui Sebastian Stan după câștigarea Ursului de argint la Berlin

„Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult”. Mesajul lui Sebastian Stan după câștigarea Ursului de argint la Berlin

Actorul de origine română Sebastian Stan, care a câştigat Ursul de Argint pentru interpretare, rol principal, în filmul „A Different Man”, a declarat că acest premiu este foarte important pentru el. Sebastian Stan, actor de origine română Foto: BRITTA PEDERSEN / AFP / Profimedia „Pentru un băieţel din România, acest lucru înseamnă foarte mult, aşa
VIDEO Dacă îl sună Putin, îi va răspunde? Replica ironică a lui Zelenski

VIDEO Dacă îl sună Putin, îi va răspunde? Replica ironică a lui Zelenski

Volodimir Zelenski a ironizat duminică, în timpul unei conferințe de presă, posibilitatea unei convorbiri telefonice cu președintele rus Vladimir Putin. „Nu folosesc telegraful”, a spus liderul de la Kiev. Volodimir Zelenski Foto: Vladimir Sindeyeve/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a participat duminică, alături de alți oficiali de rang înalt, la un
Poți renunța la dependența de fumat, alcool sau droguri doar cu multă voință sau este un mit? Psiholog: „Adicția e o boală psihică. Nu e vorba despre faptul că poți, dar nu vrei”

Poți renunța la dependența de fumat, alcool sau droguri doar cu multă voință sau este un mit? Psiholog: „Adicția e o boală psihică. Nu e vorba despre faptul că poți, dar nu vrei”

Fumatul, consumul de alcool, dependența de jocuri de noroc sau dependența de droguri - în toate aceste cazuri, vorbim despre adicții. Contrar a ceea ce cred mulți dintre noi - că cei care suferă de adicții nu au suficientă voință pentru a renunța la ele - acesta este doar un mit, iar o adicție este
Un scriitor din Deva spune că a fost reclamat de vecini că are „prea multe cărți în casă”

Un scriitor din Deva spune că a fost reclamat de vecini că are „prea multe cărți în casă”

Daniel Iancu, istoric, cercetător și scriitor din Deva, povestește că a fost reclamat de vecinii săi de bloc la asociația de proprietari că ține prea multe cărți în casă și s-ar putea ca blocul „să se prăbușească din cauza lor”, relatează publicația locală newshd.ro. Cărți Foto: Ismo Pekkarinen / Lehtikuva / Profimedia Într-o postare pe
Zelenski anunță, pentru prima dată, câți soldați ucraineni au fost uciși în războiul lansat de Rusia

Zelenski anunță, pentru prima dată, câți soldați ucraineni au fost uciși în războiul lansat de Rusia

Aproximativ 31.000 de soldați ucraineni au fost uciși în războiul declanșat de Rusia, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, duminică, în cadrul unui forum la Kiev, intitulat „Ucraina. Anul 2024”, relatează The Kyiv Independent. Război în Ucraina: Volodimir Zelenski, în vizită pe front Foto: Handout / AFP / Profimedia „Fiecare persoană este o pierdere uriașă
La ce să ne așteptăm de la noul serial „Shogun”, pe cale să apară? „Cartea a fost steaua noastră călăuzitoare”

La ce să ne așteptăm de la noul serial „Shogun”, pe cale să apară? „Cartea a fost steaua noastră călăuzitoare”

Noul serial „Shogun”, care apare în sfârșit săptămâna viitoare după o așteptare de 6 ani, vrea să vină cu o adaptare loială a cărții pe care se bazează și despre care producătorii săi, Justin Marks și Rachel Kondo, afirmă într-un interviu acordat HotNews.ro că a fost steaua lor călăuzitoare. Hiroyuki Sanada e Toranaga in noul
IPS Teodosie continuă disputa cu Vasile Bănescu. Arhiepiscopia Tomisului îi cere socoteală că a modificat pe Facebook un text din biblie

IPS Teodosie continuă disputa cu Vasile Bănescu. Arhiepiscopia Tomisului îi cere socoteală că a modificat pe Facebook un text din biblie

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului îl întreabă pe purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, de ce a modificat un text din Biblie, într-o postare pe pagina sa de socializare care se referea la instituirea de către Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a trei zile de post şi rugăcine. De asemenea, reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului îi mai solicită lui
VIDEO Ucraina a doborât încă un avion rusesc de recunoaștere A-50 / „O altă lovitură serioasă” pentru Moscova / Bloggerii militari ruși confirmă

VIDEO Ucraina a doborât încă un avion rusesc de recunoaștere A-50 / „O altă lovitură serioasă” pentru Moscova / Bloggerii militari ruși confirmă

Forțele aeriene ucrainene au doborât un alt avion militar rusesc de recunoaștere A-50 ( de tip AWACS ) deasupra Mării Azov, a anunțat vineri comandantul forțelor aeriene Mikola Oleșciuk, potrivit Kyiv Independent. Avion rusesc de avertizare timpurie A-50 Foto: Pictorial Press Ltd / Alamy / Alamy / Profimedia Agenția de informații militare a Ucrainei a
Cum s-au spulberat speranțele Ucrainei la o victorie decisivă pe front: De la ofensiva de primăvară care n-a mai fost la „trădarea” din Occident

Cum s-au spulberat speranțele Ucrainei la o victorie decisivă pe front: De la ofensiva de primăvară care n-a mai fost la „trădarea” din Occident

În urmă cu mai puțin de un an, ucrainenii așteptau lansarea ofensivei care să dea o lovitură decisivă armatei ruse și să elibereze teritoriile pierdute. Acum, la doi ani de la declanșarea invaziei rusești, speranțele pentru o victorie rapidă s-au spulberat. Ce s-a întâmplat? Presedintele Volodimir Zelenski la un memorial al soldatilor ucraineni cazuti in
Adriana Banu, administratorul blocului care a ars în Valencia: „Un peisaj dezolant, greu de digerat” / Ea spune că firma care a proiectat imobilul nu i-a pus niciodată la dispoziţie planul clădirii

Adriana Banu, administratorul blocului care a ars în Valencia: „Un peisaj dezolant, greu de digerat” / Ea spune că firma care a proiectat imobilul nu i-a pus niciodată la dispoziţie planul clădirii

Administratorul clădirii care a ars în Valencia joi seară se numeşte Adriana Banu şi, în declaraţii pentru presa locală, a mărturisit că şi casa ei se află printre cele care au ars. Vizibil afectată, ea a spus că este o situaţie care „nu poate fi digerată” şi se întreabă cum o clădire masivă, formată din
Autoritățile ruse amenință că îl vor îngropa pe Navalnîi în perimetrul închisorii

Autoritățile ruse amenință că îl vor îngropa pe Navalnîi în perimetrul închisorii

Autoritățile ruse amenință că îl vor îngropa pe Alexei Navalnîi pe teritoriul coloniei penitenciare în care a murit, a declarat vineri echipa liderului opoziției, acuzând anchetatorii că încearcă să impună o înmormântare secretă, potrivit AFP. Alexei Navalnii Foto: Pavel Golovkin / AP - The Associated Press / Profimedia „În urmă cu o oră, un anchetator
Verificări ale Inspecției Judiciare în cazul judecătoarei care l-a căutat în sală pe Sebastian, băiatul ucis în accidentul provocat de Vlad Pascu

Verificări ale Inspecției Judiciare în cazul judecătoarei care l-a căutat în sală pe Sebastian, băiatul ucis în accidentul provocat de Vlad Pascu

Inspecția Judiciară a anunțat vineri că s-a autosesizat în cazul judecătoarei din Mangalia desemnate în procesul lui Vlad Pascu, băiatul de 19 ani care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit. Amintim că joi, la primul termen al procesului de la Judecătoria
Benjamin Netanyahu a prezentat planul Israelului pentru Fâșia Gaza / Reacția Autorității Palestiniene

Benjamin Netanyahu a prezentat planul Israelului pentru Fâșia Gaza / Reacția Autorității Palestiniene

Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a făcut public joi seara, pentru prima dată la patru luni şi jumătate de la începerea războiului din Fâşia Gaza, planul său pentru „ziua de după” conflict, în care a prezentat o exclavă palestiniană demilitarizată, cu securitate dependentă de Israel şi fără Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNRWA), relatează agențiile DPA şi
Un pasager aflat într-o maşină care circula în Capitală a sunat la 112 şi a anunţat, printr-un limbaj codificat, o infracţiune în derulare. Ce au constatat agenţii când au oprit maşina

Un pasager aflat într-o maşină care circula în Capitală a sunat la 112 şi a anunţat, printr-un limbaj codificat, o infracţiune în derulare. Ce au constatat agenţii când au oprit maşina

Un bărbat care se afla, vineri, într-o maşină care circula în Sectorul 6 al Capitalei a sunat la 112 şi a anunţat, printr-un limbaj codificat, o infracţiune în derulare. Când au oprit maşina, agenţii au constatat că şoferul avea permisul suspendat şi avea o alcoolemie de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Control in