Category Actualitate

VIDEO Kate, prințesa de Wales, anunță că are cancer și urmează chimioterapie

VIDEO Kate, prințesa de Wales, anunță că are cancer și urmează chimioterapie

Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, a anunțat vineri că urmează tratament după ce teste medicale efectuate în urma intervenţiei chirurgicale abdominale suferite în ianuarie au indicat prezența cancerului, informează BBC. Catherine, prințesa de Wales Foto: Handout / AFP / Profimedia Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a
INVESTIGAȚIE „A strâns bani pentru un bărbat mort de 8 luni”. Invitată la televiziuni ca medic și filantrop, un fals doctor din Iași nu a terminat niciodată facultatea, iar banii pe care-i aduna nu ajungeau la familii

Fenomenul influencerilor a ajuns să creeze personaje precum relativ cunoscuta, în zona monden - umanitară, Ana „Anișoara” Postolachi. Ea a fost prezentată repetat la TV, inclusiv la ProTV și la Moldova 1, canalul public al Republicii Moldova, drept Anișoara, medic chirurg rezident. Un medic rezident care lucrează în spital, e activistă, cântăreață și organizatoare de
Kremlinul folosește pentru prima oară termenul de război referitor la Ucraina / Dmitri Peskov: A început ca o operațiune militară specială, dar a devenit război

Kremlinul folosește pentru prima oară termenul de război referitor la Ucraina / Dmitri Peskov: A început ca o operațiune militară specială, dar a devenit război

Operațiunea militară specială din Ucraina s-a transformat deja într-un război din cauza interferențelor occidentale, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, potrivit agenției de presă de stat TASS. Dmitri Peskov alaturi de Vladimir Putin Foto: WillWest News / Profimedia Images „Ne aflăm în stare de război. Da, a început ca o
„Problema celor 3 corpuri”: Netflix țintește către stele cu noul serial al creatorilor „Game of Thrones”, dar stelele sunt îndepărtate

„Problema celor 3 corpuri”: Netflix țintește către stele cu noul serial al creatorilor „Game of Thrones”, dar stelele sunt îndepărtate

„Problema celor 3 corpuri”, noul serial ambițios al Netflix este unul care aspiră la modul propriu-zis către stele. Avându-i în spate pe creatorii „Game of Thrones” și una dintre cele mai bune cărți sci-fi din ultimele decenii, ambițiile sunt mari. Dar stelele sunt departe. Secventa din „Problema celor 3 corpuri”, noul serial Netflix de la
LIVE VIDEO Atac armat la Moscova: Cel puțin 40 morți și 100 de răniți după ce mai multe persoane în ținută de camuflaj au deschis focul la o sală de concerte de lângă Moscova – RIA / Kievul: „O provocare conștientă a serviciilor speciale rusești”

Cel puțin 40 persoane au fost ucise și 100 rănite în incidentul armat care a avut loc astăzi la sala de concerte Crocus City Hall din apropierea Moscovei, relatează agenția rusă de presă de stat TASS. Agenția de știri RIA a precizat că cel puțin trei persoane în haine de camuflaj au deschis focul în
LIVE Război în Ucraina, ziua 758: Atac aerian masiv al rușilor asupra infrastructurii energetice a Ucrainei / Americanii au cerut Ucrainei să nu mai lovească rafinăriile rusești / Kremlinul a folosit în premieră termenul război în privința Ucrainei

Sistemul energetic ucrainean a suferit în noaptea de joi spre vineri cel mai amplu atac de până acum, a spus ministrul energiei, adăugând că rușii au încercat să provoace un colaps al sistemului. Potrivit oficialilor ucraineni, forțele Moscovei au lansat 63 de drone Shahed și 88 de rachete, fiind doborâte 92 de ținte aeriene. Loviturile
Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, operat de urgenţă pe creier, la Timişoara

Liderul trupei Phoenix, Nicu Covaci, operat de urgenţă pe creier, la Timişoara

Liderul formaţiei Phoenix, compozitorul şi interpretul Nicu Covaci, în vârstă de 76 de ani, a fost operat de urgenţă pe creier, vineri, la Spitalul Judeţean din Timişoara, informează News.ro. Nicu Covaci Foto: Agerpres Potrivit medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut în urmă cu aproximativ două săptămâni, atunci când liderul trupei Phoenix
VIDEO Cancelarul Karl Nehammer, lovit cu microfonul în timpul unei declarații de presă la începutul summitului european

VIDEO Cancelarul Karl Nehammer, lovit cu microfonul în timpul unei declarații de presă la începutul summitului european

Liderii UE s-au reunit joi la Bruxelles pentru un summit de două zile pentru a discuta sprijinul acordat Ucrainei în fața războiului de agresiune al Rusiei, iar la sosirea sa la întâlnirea prezidată de Charles Michel, cancelarul austriac Karl Nehammer a avut parte de un mic incident - microfonul unui reporter l-a lovit accidental în
„Baie de sânge”, „paraziți”, „animale”: Retorica lui Trump devine tot mai intensă în campania electorală din SUA

„Baie de sânge”, „paraziți”, „animale”: Retorica lui Trump devine tot mai intensă în campania electorală din SUA

Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump, a făcut o serie de declarații incendiare și rasiste în campania electorală americană, într-un moment în care aceasta nici nu a intrat în faza sa cea mai fierbinte, scrie Reuters. Donald Trump Foto: KAMIL KRZACZYNSKI / AFP / Profimedia În unele cazuri, el a folosit imagini violente pentru
Moscova plănuiește să mobilizeze 300.000 de noi soldați pentru a captura orașul Harkov, anunță presa independentă rusă

Moscova plănuiește să mobilizeze 300.000 de noi soldați pentru a captura orașul Harkov, anunță presa independentă rusă

Rusia ia în calcul să recruteze 300.000 de soldați pentru o nouă ofensivă care va urmări capturarea orașului Harkov, scrie publicația independentă rusă de investigații Viorstka, care citează surse din Kremlin, Ministerul Apărării și guvernele regionale. Un afiș pentru recrutare militară în Sankt Petersburg Foto: Artem Priakhin / Zuma Press / Profimedia „Ne lipsesc 300.000
Rusia se pregătește pentru un război pe scară largă cu NATO – Institutul pentru Studiul Războiului

Rusia se pregătește pentru un război pe scară largă cu NATO – Institutul pentru Studiul Războiului

Mai mulți indicatori financiari, economici și militari sugerează că Rusia se pregătește pentru un conflict convențional pe scară largă cu NATO, potrivit analiștilor de la Institutul pentru Studiul Războiului. Militarii ruși din unitatea de artilerie a Districtului Militar Central trag cu un obuzier D-30 spre pozițiile ucrainene, în Lugansk Foto: Stanislav Krasilnikov / Sputnik /
Lista finală cu candidații PSD și PNL la europarlamentare / Ramona Chiriac – candidatul independent s-a retras de pe lista Coaliției

Lista finală cu candidații PSD și PNL la europarlamentare / Ramona Chiriac – candidatul independent s-a retras de pe lista Coaliției

Social-democrații și liberalii au votat joi, în ședințe separate listele de candidați la europarlamentare. Printre numele care vor candida la alegeri, pe locuri eligibile se află Gabriela Firea, Adina Vălean, Siegfried Mureșan, Dan Motreanu, Mihai Tudose și Maria Grapini. Coalitia PNL-PSD - Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea Pe ultima
Cum are Patriarhia barieră și parcare specială, de 14 ani: Curtea de Conturi spune că sunt probleme legale, Primăria nu știe cine a pus bariera, iar Biserica reclamă „nevoi reale și imediate”

Cum are Patriarhia barieră și parcare specială, de 14 ani: Curtea de Conturi spune că sunt probleme legale, Primăria nu știe cine a pus bariera, iar Biserica reclamă „nevoi reale și imediate”

Curtea de Conturi solicită Primăriei Capitalei să anuleze avizul tehnic acordat în 2010 pentru barierele auto care asigură accesul pe Aleea Dealul Mitropoliei, deoarece nu respectă legea. Pe alee nu există o parcare oficială, dar bariera păzită de jandarmi funcționează zilnic și permite accesul doar pentru anumite autovehicule. Bariera de la Patriarhie Foto: Hotnews La
INVESTIGAȚIE. Cum curg banii în „Fabricile de cetățeni români” din spațiul ex-sovietic sub pretextul operațiunilor umanitare. Rețeaua de la Cernăuți

INVESTIGAȚIE. Cum curg banii în „Fabricile de cetățeni români” din spațiul ex-sovietic sub pretextul operațiunilor umanitare. Rețeaua de la Cernăuți

​În Cernăuți, Ucraina, dacă ai bani și relații, drumul către un pașaport UE devine incredibil de ușor, arată mărturiile culese de HotNews.ro la fața locului și datele oficiale furnizate de autoritățile românești la cererea redacției. Cernăuți, Ucraina Foto: Adi Iacob / HotNews „Suntem acum în punctul în care și unui chinez i se poate face
LIVE Război în Ucraina, ziua 757: Linia frontului din Donețk este „instabilă” / Rusia revendică cucerirea unui sat din Donețk / Zelenski: Rușii nu au rachete capabile să ocolească Patriot / Kievul, bombardat cu rachete hipersonice Kinjal și de croazieră

​Rusia a lansat joi dimineața un atac cu rachete asupra capitalei Ucrainei, Kiev, rănind mai multe persoane și avariind clădiri rezidențiale și instalații industriale, a declarat primarul Vitali Klitschko. Sistemele de apărare aeriană au respins atacul. Acesta este primul atac cu rachete de amploare asupra Kievului din ultimele săptămâni. Bombardier strategic Tu-22M3 înarmat cu rachete
Fosta șefă de cabinet a lui Dumitru Buzatu, căreia politicianul îi promitea că vor pleca în Ecuador dacă va scăpa din închisoare, și-a făcut publică averea

Fosta șefă de cabinet a lui Dumitru Buzatu, căreia politicianul îi promitea că vor pleca în Ecuador dacă va scăpa din închisoare, și-a făcut publică averea

Ana Maria Obreja, fosta șefă de cabinet a lui Dumitru Buzatu, președintele suspendat al Consiliului Județean Vaslui, și-a publicat declarația de averea la șase luni de la arestarea fostului lider PSD Vaslui, după ce și-a redobândit calitatea de funcționar public. Obreja a continuat să conducă cabinetul lui Buzatu și după arestarea acestuia, până la finalul
„Am numărat 20 de motociclete și scutere…” Experimentul unui specialist despre cine se bagă pe banda destinată autobuzelor STB

„Am numărat 20 de motociclete și scutere…” Experimentul unui specialist despre cine se bagă pe banda destinată autobuzelor STB

În Capitală există aproximativ 24 de kilometri de benzi dedicate transportului public rutier, ceea ce înseamnă foarte puțin. Și nici acestea nu sunt respectate, arată un articol publicat recent în Contributors . Autobuz STB Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Horia Bănescu este specialist în investiții în infrastructură și fonduri europene. A profesat timp de 10 ani
„Un om minunat”. Prima reacție a premierului olandez Mark Rutte despre Klaus Iohannis, contracandidatul său la conducerea NATO

„Un om minunat”. Prima reacție a premierului olandez Mark Rutte despre Klaus Iohannis, contracandidatul său la conducerea NATO

Premierul Olandei, Mark Rutte, a avut joi o primă reacție de la anunțul făcut în 12 martie de către Klaus Iohannis privind candidatura sa la funcția de secretar general al NATO. Prim-ministrul olandez a spus despre contracandidatul său la șefia alianței nord-atlantice că „este un om minunat”, refuzând însă să comenteze ce șanse ar avea
Rusia desenează nave fantomă în porturile din Marea Neagră, pentru a păcăli dronele ucrainene, după atacurile asupra flotei

Rusia desenează nave fantomă în porturile din Marea Neagră, pentru a păcăli dronele ucrainene, după atacurile asupra flotei

Moscova a început să deseneze siluete de nave militare pe cheiurile porturilor sale, pentru a-i induce în eroare pe atacatorii ucraineni care continuă să le distrugă flota, au observat miercuri serviciile secrete britanice, citate de Business Insider. Portul Feodosia, din Crimeea ocupată Foto: Handout / AFP / Profimedia Ministerul britanic al Apărării a declarat că
VIDEO Ce nu s-a văzut la televizor de la lansarea lui Cătălin Cîrstoiu în cursa pentru București

VIDEO Ce nu s-a văzut la televizor de la lansarea lui Cătălin Cîrstoiu în cursa pentru București

Medicul Cătălin Cîrstoiu a fost lansat oficial de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă în cursa pentru Primăria Capitalei. HotNews.ro a făcut filmul evenimentului, surprinzând și ce nu s-a văzut la televizor. Cătălin Cîrstoiu a fost lansat în cursa pentru primărie de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea E finalul conferinţei
MESAJE INTERNE. Circulara secretă a AUR pentru candidații la alegerile locale: „Filmări într-un singur format: TikTok. Regia: Mergeți unde este problema”

MESAJE INTERNE. Circulara secretă a AUR pentru candidații la alegerile locale: „Filmări într-un singur format: TikTok. Regia: Mergeți unde este problema”

Candidaţii AUR la alegerile locale au primit instrucțiuni clare, de la nivel central, cum să înceapă ofensiva electorală. Prima sarcină: să se filmeze pentru campania electorală şi să posteze clipurile pe reţelele sociale. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) - imagine generică Foto: Inquam Photos / George Calin Un membru al partidului a furnizat HotNews.ro indicațiile
Ce se va întâmpla cu România când se apropie pensionarea „decrețeilor”. Generațiile ajunse la vârsta la care trebuie să aibă grijă și de copii, și de părinți sunt denumite „generația sandwich”

Ce se va întâmpla cu România când se apropie pensionarea „decrețeilor”. Generațiile ajunse la vârsta la care trebuie să aibă grijă și de copii, și de părinți sunt denumite „generația sandwich”

Cea mai numeroasă generație din istoria României începe să se gândească la pensie. Dar asta nu o să-i afecteze doar pe ei. În contextul în care populația lumii îmbătrânește, cei tineri se vor vedea nevoiți să-și susțină nu doar rudele în vârstă, ci și pe bătrânii care nu mai au rude în viață sau au
INTERVIU „Haideți să lămurim povestea de la Colectiv cu avem de toate. Am fost vehement…”. Medicul candidat Cătălin Cîrstoiu dezvăluie o discuție din cabinetul său cu ministrul Bănicioiu VIDEO

INTERVIU „Haideți să lămurim povestea de la Colectiv cu avem de toate. Am fost vehement…”. Medicul candidat Cătălin Cîrstoiu dezvăluie o discuție din cabinetul său cu ministrul Bănicioiu VIDEO

La câteva minute după ce a terminat conferința de presă de miercuri, în care și-a anunțat candidatura din partea PSD-PNL pentru Primăria Capitalei, doctorul Cătălin Cîrstoiu a vorbit, într-un interviu pentru HotNews.ro, despre moartea tinerilor care au fost transferați prea târziu în străinătate după incendiul de la Colectiv. El susține că a promovat insistent ca
UPDATE Nicușor Dan i-a retras atribuțiile viceprimarului PNL, Stelian Bujduveanu: Era ilogic să fie și într-o parte și în alta

UPDATE Nicușor Dan i-a retras atribuțiile viceprimarului PNL, Stelian Bujduveanu: Era ilogic să fie și într-o parte și în alta

Primarul general Nicușor Dan i-a retras, miercuri, atribuțiile viceprimarului liberal Stelian Bujduveanu, a confirmat pentru HotNews.ro edilul. Decizia vine după ce PNL i-a retras sprijinul politic lui Nicușor Dan, iar bugetul Capitalei a fost respins de 3 ori la rând, municipalitatea fiind în imposibilitate de a plăti salariile și facturile. Nicușor Dan Foto: Inquam Photos
LIVE Război în Ucraina, ziua 756: Centrala nucleară Kursk, „atacată” a patra oară de la începutul conflictului / Rusia şi Ucraina se bombardează reciproc / Flota rusă face exerciții navale în Marea Japoniei

În a 756-a zi de război, atât Rusia, cât și Ucraina au raportat atacuri aeriene în zonele de frontieră. Ministerul rus al Apărării a declarat că marți, în jurul orei 22:00, au fost lansate 10 proiectile de către lansatoare de rachete multiple ucrainene și o rachetă Tochka-U deasupra regiunii Belgorod, iar alte două rachete, inclusiv
Ce salarii vor avea angajații din spitale după creșterile din 2024? Surpriză: asistenții medicali și infirmierii, nu medicii, au obținut cei mai mulți bani în plus

Ce salarii vor avea angajații din spitale după creșterile din 2024? Surpriză: asistenții medicali și infirmierii, nu medicii, au obținut cei mai mulți bani în plus

​Angajații din sistemul sanitar au obținut anul acesta bani în plus la salarii, după ce sindicatele au organizat proteste în stradă, la începutul anului, și au amenințat cu declanșarea grevei generale. Poate în mod surprinzător, cel puțin procentual, cele mai mari creșteri de salarii au fost obținute nu de către medici, ci de asistenții medicali
VIDEO Armata rusă a reușit să distrugă încă un tanc american Abrams primit de militarii ucraineni

VIDEO Armata rusă a reușit să distrugă încă un tanc american Abrams primit de militarii ucraineni

Înregistrări video publicate de mass-media rusă arată că trupele Moscovei au reușit să distrugă încă un tanc Abrams primit de armata ucraineană din partea Statelor Unite. Tancuri Abrams M1A2 Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia Ministerul rus al apărării afirmă că lovitura a fost reușită în sectorul frontului din jurul orașului Avdiivka, abandonat de
WSJ: Putin își dorește un război în Balcani

WSJ: Putin își dorește un război în Balcani

În vreme ce toți ochii sunt ațintiți asupra Ucrainei, în Europa se mai pregătește un conflict. La trei decenii de la scindarea sângeroasă a Iugoslaviei, ciocnirile recente dintre Serbia și Kosovo au reaprins conflicte etnice care ardeau mocnit. Dacă Serbia e cauza evenimentelor din teren, Rusia e cea care ațâță flăcările, scrie Wall Street Journal
VIDEO Baza aeriană rusă Engels, care găzduiește bombardiere strategice, atacată cu drone

VIDEO Baza aeriană rusă Engels, care găzduiește bombardiere strategice, atacată cu drone

Drone ucrainene operate de agenția de informații militare GUR au atacat miercuri dimineață baza aeriană Engels, care găzduiește bombardiere strategice, iar Kievul evalua pagubele, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor secrete ucrainene. Bombardiere strategice la bază militară Engels din Rusia Foto: Russian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia Baza aeriană