VIDEO Kate, prințesa de Wales, anunță că are cancer și urmează chimioterapie

Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, a anunțat vineri că urmează tratament după ce teste medicale efectuate în urma intervenţiei chirurgicale abdominale suferite în ianuarie au indicat prezența cancerului, informează BBC. Catherine, prințesa de Wales Foto: Handout / AFP / Profimedia Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a

Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, a anunțat vineri că urmează tratament după ce teste medicale efectuate în urma intervenţiei chirurgicale abdominale suferite în ianuarie au indicat prezența cancerului, informează BBC.

Catherine, prințesa de WalesFoto: Handout / AFP / Profimedia

Kate, în vârstă de 42 de ani, soţia prinţului William, moştenitorul tronului, a fost spitalizată timp de două săptămâni în luna ianuarie, după o intervenţie chirurgicală abdominală, pentru o afecţiune necanceroasă – după cum a precizat atunci Palatul Kensington -, dar nespecificată.

Dar, într-un mesaj video difuzat vineri, prințesa Kate anunță că teste ulterioare au indicat cancer. „Prin urmare, echipa mea medicală a recomandat că ar trebui să urmez chimioterapie preventivă şi sunt acum în fazele incipiente ale acelui tratament”, a explicat ea.

În mesajul video, prinţesa de Wales spune că vestea a fost „un șoc uriaș”, după câteva luni „incredibil de grele”. Dar, notează BBC, ea păstrează un ton pozitiv, afirmând: „Sunt bine și mai puternică pe zi ce trece”.

Detaliile despre suferința prințesei Kate nu au fost dezvăluite, dar Palatul Kensington spune că este încrezător că ea se va recupera complet.

Kate mai spune în mesajul video că ea şi soţul ei, prinţul William, au avut nevoie de timp pentru a explica situaţia celor trei copii ai lor, George (10 ani), Charlotte (8 ani) şi Louis (5 ani).

  • „Acest lucru a venit, desigur, ca un şoc uriaş, iar William şi cu mine am făcut tot ce am putut pentru a procesa şi gestiona acest lucru în mod privat, de dragul tinerei noastre familii”
  • „După cum vă puteţi imagina, acest lucru a necesitat timp. Mi-a luat timp să mă recuperez după o intervenţie chirurgicală majoră pentru a-mi începe tratamentul. Dar, cel mai important, ne-a luat timp să le explicăm totul lui George, Charlotte şi Louis într-un mod adecvat pentru ei şi să îi asigurăm că voi fi bine”.

Anunțul vine în contextul în care, recent, și monarhul Marii Britanii, regele Charles al III-lea (75 de ani), a fost diagnosticat cu cancer.

Informația survine totodată la două luni după ce prinţesa de Wales a suferit o intervenţie chirurgicală abdominală majoră. Kate a petrecut în ianuarie aproape două săptămâni la London Clinic, un spital privat din capitala Marii Britanii, recuperându-se după ce a fost operată pentru o afecţiune nespecificată. Natura exactă a operaţiei lui Kate, al cărei anunţ a fost o surpriză, nu a fost dezvăluită, dar, prinţesa are nevoie de câteva luni de recuperare. Dar, în același timp, un purtător de cuvânt al palatului regal a subliniat atunci că prințesa nu suferă de cancer.

Kate nu a mai apărut la un eveniment public de la sfârșitul anului trecut, când a participat împreună cu alți membri ai familiei regale la o slujbă în biserică în ziua de Crăciun.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1254

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *