Regizorul Christopher Nolan ar fi încasat o sumă fabuloasă în urma succesului uriaș de care s-a bucurat filmul său „Oppenheimer” în cinematografe și acum și la Premiile Oscar, scrie revista Variety, bazându-se pe sursele sale din industria cinematografică.
Regizorul Christopher Nolan cu cele doua statuete Oscar castigate pentru „Oppenheimer”Foto: WALTER / Bestimage / Profimedia
Potrivit surselor celor de la Variety, una dintre cele mai mari reviste din lume specializate pe industria divertismentului, veniturile totale aduse de Oppenheimer lui Nolan s-au ridicat la aproape 100 de milioane de dolari.
Deși onorariul său a fost probabil unul consistent având în vedere că Nolan este unul dintre cei mai căutați regizori de la Hollywood, cea mai mare parte din sumă se datorează procentului pe care acesta l-a negociat din vânzările de bilete pentru film, la care s-au adăugat bonusuri legate de depășirea anumitor praguri de încasări, și acum prima primită în virtutea celor două Oscaruri cu care cineastul a mers acasă de la gala de duminică.
Nolan a câștigat Oscarul pentru cel mai bun regizor iar Oppenheimer a câștigat și cel mai râvnit premiu, cel pentru cel mai bun film. Acest premiu este decernat producătorilor unui lungmetraj iar filmul despre părintele bombei atomice i-a avut drept producători pe Nolan și cineaștii americani Emma Thomas și Charles Roven.
În total, filmul regizat de Nolan a câștigat 7 Premii Oscar, printre care cel pentru cel mai bun actor într-un rol principal, adjudecat de Cillian Murphy, cel mai bun actor într-un rol secundar, care a mers la Robert Downey Jr., cea mai bună imagine, pentru cineastul olandez-suedez Hoyte van Hoytema, și cea mai bună coloană sonoră pentru compozitorul Ludwig Göransson din Suedia.
Nolan fusese nominalizat și la Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, însă acesta a fost câștigat de scriitorul și regizorul american Cord Jefferson pentru filmul American Fiction.
Încasările „Oppenheimer” au depășit toate așteptările analiștilor
Revista Variety subliniază că suma pe care Nolan a încasat-o pentru Oppenheimer este cu atât mai impresionantă încât bugetul de producție al filmului a fost de aproximativ 100 de milioane de dolari.
Trebuie amintit totuși că filmele de anvergura Oppenheimer au un buget de promovare și distribuire la nivel mondial aproape la fel de mare precum cel de producție, analiștii din industrie estimând că, în general, lungmetrajele cu pretenții de „blockbuster” au nevoie de încasări de cel puțin 2,5 ori mai mari decât suma alocată producției pentru a putea fi considerate un succes financiar pentru studiourile care l-au produs.
Însă chiar și așa, suma pe care Nolan ar fi încasat-o de pe urma filmului este una incredibilă.
Un alt lucru care merită amintit este că majoritatea analiștilor din industrie erau rezervați cu privire la potențialul Oppenheimer la box office în condițiile în care filmele istorice rareori excelează la box office-ul nord-american și la nivel internațional lucrurile nu decurg de multe ori conform așteptărilor.
Spre comparație, lungmetrajul Napoleon al regizorului Ridley Scott, celălalt mare film istoric așteptat în 2023, a avut încasări totale de 220 de milioane de dolari la un buget de producție estimat la 200 de milioane. Cu alte cuvinte, a fost mai degrabă o „petardă” la box office, având în vedere și costurile cu promovarea sa.
În plus, Oppenheimer a primit un „rating R” în Statele Unite, ceea ce înseamnă că minorii sub vârsta de 17 de ani l-au putut vedea doar însoțiți de un adult, un alt handicap pentru vânzările de bilete în cinematografe.
Însă în cele din urmă filmul lui Nolan a obținut încasări de peste 950 de milioane de dolari la box office-ul mondial din 2023, fiind devansat la acest capitol doar de Barbie și filmul The Super Mario Bros., despre care am aflat recent că va avea un sequel.
Filmul lui Christopher Nolan va putea fi văzut în curând și în streaming
Revista Variety mai notează acum că peste 1.000 de cinematografe din Statele Unite se pregătesc să relanseze Oppenheimer după premiera sa internațională din data de 21 iulie a anului trecut pentru a profita de proaspătul său statut de „Cel mai bun film” de la Oscaruri.
Însă spectatorii din Europa vor putea vedea în curând lungmetrajul lui Nolan și de acasă, platforma de streaming SkyShowtime anunțând că el va fi adăugat cinematecii sale online în 21 martie.
Motivul pentru care Oppenheimer va intra atât de târziu în streaming comparativ cu alte filme majore lansate anul trecut se datorează faptului că Nolan, la fel ca alți regizori importanți de la Hollywood, nu este un fan al platformelor de streaming, considerând că lungmetrajele sale pot fi apreciate la justa lor valoare doar pe marele ecran din cinematografe.
Iar Oppenheimer va intra în streaming pe SkyShowtime datorită faptului că a fost produs de Universal Pictures, unul dintre cele două studiouri de film din spatele acestei platforme lansate și în România și pe alte piețe europene în februarie anul trecut.
„Avem cea mai puternică ‘conductă’ a oricărui serviciu de streaming. Avem Paramount și Universal, cele mai vechi studiouri de film de la Hollywood. Ele sunt și cele mai de succes studiouri, fiind responsabile de 50% din încasările de la box office anul trecut (n.r. 2022)”, declara Monty Sarhan, CEO-ul SkyShowtime, într-un interviu exclusiv acordat HotNews.ro în februarie 2023.
Între timp, Universal Pictures a detronat Disney din postura de studio de film cu cele mai mari încasări realizate într-un an la box office, însă și SkyShowtime a anunțat că va scumpi abonamentul pentru clienții săi.
Ca întotdeauna, poți afla mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: