Cât de mare e arsenalul nuclear al Rusiei, cum se poate da ordinul de lansare și cum arată „Cheget”, valiza care este tot timpul la doar câțiva metri de Vladimir Putin – VIDEO

Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia este pregătită din punct de vedere tehnic pentru un război nuclear și că, dacă Statele Unite vor trimite trupe în Ucraina, acest gest va fi considerat o escaladare semnificativă a războiului, notează Reuters într-o analiză dedicată arsenalului nuclear al Moscovei. Vladimir Putin și valiza nucleară „Cheget”

Președintele Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia este pregătită din punct de vedere tehnic pentru un război nuclear și că, dacă Statele Unite vor trimite trupe în Ucraina, acest gest va fi considerat o escaladare semnificativă a războiului, notează Reuters într-o analiză dedicată arsenalului nuclear al Moscovei.

Vladimir Putin și valiza nucleară „Cheget”Foto: east2west news / WillWest News / Profimedia

Rusia, care a moștenit armele nucleare ale Uniunii Sovietice, are cel mai mare arsenal de focoase nucleare din lume.

Putin deține aproximativ 5.580 de focoase nucleare, potrivit Federației Savanților Americani (FAS). Dintre acestea, aproximativ 1.200 sunt scoase din serviciu, dar în mare parte intacte, iar aproximativ 4.380 sunt ținute pentru a fi utilizate de lansatoarele strategice cu rază lungă de acțiune și de forțele nucleare tactice cu rază scurtă de acțiune, potrivit FAS.

Câte focoase are Rusia și în ce condiții le-ar putea folosi

Dintre focoasele stocate, 1.710 focoase strategice sunt desfășurate: aproximativ 870 pe rachete balistice terestre, aproximativ 640 pe rachete balistice cu lansare de pe submarine și posibil 200 în bazele de bombardiere strategice, a precizat FAS.

Aceste cifre înseamnă că arsenalul Rusiei este atât de mare că ar putea distruge toată lumea de mai multe ori.

În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică a avut un stoc maxim de aproximativ 40.000 de focoase nucleare, iar arsenalul SUA a avut un moment de vârf de circa 30.000 de focoase.

Doctrina nucleară a Rusiei publicată în 2020 a stabilit condițiile în care un președinte rus ar lua în considerare utilizarea unei arme nucleare.

În linii mari, el pot fi folosite ca răspuns la un atac cu arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă, sau la utilizarea de arme convenționale împotriva Rusiei „atunci când însăși existența statului este pusă în pericol”.

Retorică amenințătoare, acțiuni neschimbate

Statele Unite au spus în 2022, în revizuirea posturii nucleare, că Rusia și China își extind și modernizează forțele nucleare, însă Washingtonul va avea o abordare bazată pe controlul armelor nucleare pentru a evita cursele costisitoare de înarmare.

„Deși declarațiile nucleare ale Rusiei și retorica amenințătoare sunt foarte îngrijorătoare, arsenalul nuclear și acțiunile Rusiei s-au schimbat puțin de la estimările noastre din 2023, dincolo de procesul de modernizare aflat în desfășurare”, a subliniat FAS în analiza sa din 2024 privind forțele rusești.

„În viitor, însă, numărul de focoase alocate forțelor strategice rusești ar putea crește, pe măsură ce rachetele cu un singur focos sunt înlocuite cu rachete echipate cu focoase multiple”, a precizat FAS.

Moscova nu a făcut niciun test de arme nucleare după căderea URSS

Putin a declarat că Rusia ar lua în considerare testarea unei arme nucleare dacă și Statele Unite ar face acest lucru. Anul trecut, el a semnat o lege prin care a anulat ratificarea de către Rusia a Tratatului de interzicere totală a testelor nucleare (CTBT).

Rusia post-sovietică nu a efectuat niciun test nuclear.

De la prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991, doar câteva țări au efectuat teste de arme nucleare, potrivit Asociației pentru Controlul Armelor: Statele Unite au testat ultima dată în 1992, China și Franța în 1996, India și Pakistan în 1998, iar Coreea de Nord în 2017.

Uniunea Sovietică a făcut ultimul său test nuclear în 1990. Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare a fost semnat de Rusia în 1996 și ratificat în 2000. Statele Unite au semnat tratatul în 1996, dar nu l-au ratificat încă.

Cum arată valiza nucleară a președintelui rus

Președintele rus este cel care decide în ultimă instanță cu privire la utilizarea armelor nucleare rusești. Așa-numita valiză nucleară, sau „Cheget” (numită după Muntele Cheget din Munții Caucaz), se află în permanență lângă președinte.

Se crede că ministrul rus al apărării, în prezent Serghei Șoigu, și șeful Statului Major General, în prezent Valeri Gherasimov, au, de asemenea, astfel de serviete.

În esență, valiza este un instrument de comunicare care îl leagă pe președinte de șefii săi militari și, de aici, de forțele de luptă prin intermediul rețelei electronice de comandă și control secrete „Kazbek”. Kazbek susține un alt sistem cunoscut sub numele de „Kavkaz”.

Imagini difuzate de canalul de televiziune rusesc Zvezda în 2019 au devăluit cum ar arăta una dintre valizele nucleare. Într-o secțiune numită „comandă” există două butoane: un buton alb de „lansare” și un buton roșu de „anulare”. Servieta este activată de o cartelă specială, potrivit Zvezda.

„Chege”, este tot timpul la doar câțiva metri de Vladimir Putin

Dacă Rusia ar considera că se confruntă cu un atac nuclear strategic, președintele, prin intermediul valizelor, ar trimite un ordin de lansare direct către comandamentul de stat major și unitățile de comandă de rezervă care dețin coduri nucleare.

Astfel de ordine coboară rapid în cascadă prin diferite sisteme de comunicații către unitățile de forțe de rachete strategice, care apoi trag asupra Statelor Unite și Europei.

Imagini și clipuri cu deplasările președintelui rus au arătat că valiza nucleară este tot timpul la doar câțiva metri de Putin, ea fiind ținută de un ofițer de marină.

Dacă un atac nuclear ar fi confirmat, Putin ar putea activa așa-numitul sistem de ultimă instanță „Mâna moartă” sau „Perimetr”: în esență, computerele ar decide apocalipsa. Mai multe detalii despre cum funcționează „Mâna Moartă”, mașinăria Apocalipsei a Rusiei, aici.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1184

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *