„Eu sunt noul vostru Moș Crăciun”, „care spune oh-oh-oh” / Postarea prin care Navalnîi anunță că a ajuns la o colonie situată deasupra Cercului Arctic

​Opozantul rus Alexei Navalnîi, a cărui soartă stârnește îngrijorare în Occident, a confirmat marți că a ajuns la colonia penală din Arctica și a spus că este într-o stare de „spirit bună”, că după 20 de zile, cât a durat mutarea sa în această închisoare din Uralii polari, i-a crescut barbă și că el este

​Opozantul rus Alexei Navalnîi, a cărui soartă stârnește îngrijorare în Occident, a confirmat marți că a ajuns la colonia penală din Arctica și a spus că este într-o stare de „spirit bună”, că după 20 de zile, cât a durat mutarea sa în această închisoare din Uralii polari, i-a crescut barbă și că el este „noul Moș Crăciun”, deși „din păcate, acolo „nu sunt reni”.

Aleksei Navalnîi în închisoareFoto: Alexander Zemlianichenko / AP / Profimedia

Rudele sale, care nu mai auziseră de el de aproape trei săptămâni, au anunțat luni că l-au localizat în colonia penală IK-3 din Kharp, situată în Iamalia-Neneția, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova.

Acestea susțin că autoritățile ruse încearcă să-l izoleze pe Navalnîi și mai mult, cu trei luni înainte de alegerile prezidențiale din martie 2024 în care victoria lui Vladimir Putin pare sigură.

Navalnîi a scris pe rețeaua de socializare X și pe Facebook, după o absență de mai bine de două săptămâni, și ține să menționeze că „orice s-ar întâmpla, nu vă faceți griji pentru mine”.

„Sunt bine. Sunt uşurat că am ajuns în sfârșit”, a spus opozantul.

  • „Sunt noul vostru Moș Crăciun.
  • Ei bine, acum am o haină din piele de oaie, o pălărie ushanka (o pălărie de blană cu „urechi”) și în curând voi obține valenki (o încălțăminte tradițională rusească de iarnă). Mi-a crescut barba după cele 20 de zile de transport.
  • Din păcate, nu există reni, dar există câini ciobănești uriași, pufoși și foarte frumoși.
  • Și cel mai important lucru: acum locuiesc deasupra Cercului polar. În satul Kharp, în Iamalia. Cel mai apropiat oraș poartă numele frumos de Labytnangi.
  • Nu spun „Ho-ho-ho”, dar spun „Oh-oh-oh” când mă uit pe fereastră, unde văd o noapte, apoi seara și apoi iar noaptea.
  • Cele 20 de zile cât a durat transferul au fost destul de obositoare, dar încă sunt bine dispus, așa cum se cuvine unui Moș Gerilă”, glumește Aleksei Navalnîi.

Opozantul mai subliniază că nu se aștepta ca cineva să îl găsească mai devreme de ianuarie, din cauza traseului ciudat ales pentru transferul său.

  • „M-au adus aici sâmbătă seara. Și am fost transportat cu atâta precauție și pe un traseu atât de ciudat (Vladimir – Moscova – Cheliabinsk – Ekaterinburg – Kirov – Vorkuta – Kharp) încât nu mă așteptam să mă găsească cineva aici înainte de jumătatea lunii ianuarie. De aceea am fost foarte surprins când ușa celulei a fost deschisă ieri cu cuvintele: „Un avocat este aici să te vadă”. Mi-a spus că m-ați pierdut, iar unii dintre voi chiar erați îngrijorați. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul dumneavoastră!, spune acesta.
  • El mai spune că din moment ce este Moș Crăciun, „probabil că vă întrebați despre cadouri. „Dar eu sunt un Moș Crăciun cu regim special, așa că doar cei care s-au comportat foarte rău primesc cadouri”

Colonia penitenciară în care a fost transferat Navalnîi, cunoscută sub numele de „Lupul Polar”, este considerată una dintre cele mai dure închisori din Rusia. Majoritatea deţinuţilor de acolo au fost condamnaţi pentru infracţiuni grave.

Iernile sunt aspre, iar temperaturile urmează să scadă până la aproximativ minus 28 de grade Celsius acolo în cursul săptămânii viitoare.

Situată la aproximativ 60 km de Cercul Arctic, închisoarea a fost fondată în anii 1960 ca parte a ceea ce a fost odată sistemul GULAG de lagăre de muncă forţată sovietice, potrivit ziarului Moskovski Komsomoleţ.

Aliații lui Navalnîi, care se pregăteau pentru transferul acestuia într-o colonie cu „regim special”, cel mai dur grad din sistemul penitenciar rusesc, au declarat că acesta nu a mai fost văzut de avocații săi din 6 decembrie și au tras un semnal de alarmă cu privire la soarta sa.

„Multe mulțumiri susținătorilor noștri, activiștilor, jurnaliștilor și presei care sunt preocupați de soarta lui Alexei și care nu obosesc să scrie despre această situație”, a declarat avocatul lui Navalnîi, Ivan Zhdanov.

Zhdanov a precizat că susținătorii săi au trimis 618 cereri de informații despre locația lui Navalnîi, care a fost deținut într-o colonie penală aflată la 235 km la est de Moscova.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1184

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *