Ce am învățat de pe YouTube despre Ceaușescu și Securitate și nu mi s-a predat la școală

​În anii de școală, contactul cu istoria comunismului și a lui Nicolae Ceaușescu a fost unul minimal. Poate de aici vine și ignoranța acelor români care spun azi că „a fost mai bine înainte de 1989”. Din fericire, există informații relevante pe internet care îi pot ajuta pe mulți să înțeleagă ce a însemnat comunismul.

​În anii de școală, contactul cu istoria comunismului și a lui Nicolae Ceaușescu a fost unul minimal. Poate de aici vine și ignoranța acelor români care spun azi că „a fost mai bine înainte de 1989”. Din fericire, există informații relevante pe internet care îi pot ajuta pe mulți să înțeleagă ce a însemnat comunismul.

Nicolae CeaușescuFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Într-un decembrie din anii 2000, unchi-miu a zis la o tăiere de porc: „Păi, cum a zis Valentin Ceaușescu că ăștia nici nu reușesc să vopsească ce-a construit ta-su.”

Mi-a rămas în minte fraza asta, pentru că a părut de atunci absurdă. Era Ceaușescu salvatorul poporului? Alte lucruri pe care le-am auzit contraziceau treaba asta.

Sunt născut după Revoluție în România democratică. Și de câțiva ani observ o schimbare în societate: mulți oameni de vârsta mea sau chiar mai tineri înclină spre socialismul din perioada Războiului Rece și chiar către un cult al lui Ceaușescu: c-a ajutat țara, că oamenilor le era mai bine atunci.

În realitate, românilor le era teribil de prost, cu excepția celor câteva sute sau poate chiar mii care erau în poziții privilegiate. Ceilalți erau prizonieri într-un penitenciar în aer liber cu libertăți de tot felul limitate.

Starea de fapt a lucrurilor era cunoscută, și intern, și extern. De la căderea lui Ceaușescu până în prezent, și mai ales în ultimii 10 ani, situația a fost tot mai nuanțată și mai îmbogățită cu informații din arhive (interne și externe) și prin lucrări de cercetate puse în cărți și eseuri video sau interviuri.

Nu există însă niciun film, niciun interviu și niciun documentar care să rezume cu totul regimul lui Ceaușescu. Acea perioadă trebuie compusă bucată cu bucată, de unde și articolul de acum cu fragmente pe care să le urmărești ca pe lecții de care n-ai avut niciodată parte.

Nevoia pentru lista asta a venit atât din ce mi-a lipsit și-mi lipsește mie când vine vorba de comunism și dictatori comuniști, dar și odată cu lansarea a două noi titluri.

Primul este filmul „Libertate” al lui Tudor Giurgiu despre cum a fost revoluția la Sibiu și abuzurile prin care au trecut românii acolo. Al doilea este „Tovarășu’: facerea, gloria și desfacerea unui dictator”, un documentar cu trei episoade lansat de PRO TV pe Voyo, în care e prezentată viața lui Ceaușescu de la Scornicești până la zidul de la Târgoviște.

Regizorul Tudor Giurgiu prezintă în „Libertate”, un film artistic, deci are și istorie, dar și ficționalizare, cum în haosul Revoluției peste 500 de milițieni, securiști și civili au fost ținuți captivi într-un bazin dezafectat și acuzați că sunt teroriști. Eliberarea lor a venit abia în 1990.

Un astfel de film era necesar pentru a prezenta încă un capitol din psihoza acelor zile și cum Securitatea a jucat un rol esențial în deturnarea mișcării revoluționare. Filmul încă nu e online, dar „Tovarășu’” este, așa că de aici am început.

Viața lui Nicolae Ceaușescu, prezentată prin arhive și cei care l-au cunoscut

În cele trei episoade ale documentarului treci prin copilăria lui Ceaușescu. Era copil de țărani, a făcut patru clase de școală, a ajuns la București, s-a lipit de comuniști și-a făcut câțiva ani de închisoare pentru cauză.

A lucrat o vreme ca cizmar și a fost închis la 16 ani la Doftana, unde erau și alți lideri ai mișcării comuniste din România. În documentar, Ștefan Andrei, ministru de Externe între 1978 și 1985, spune:

„Asupra lor a avut o foarte mare influență șederea în închisoare. Ei acolo visau foarte mult. Ceaușescu si spunea odată în închisoare vedea cum va fi eliberat și cum muncitorii îl vor ovaționa.”

Acolo a văzut Ceaușescu și luptele pentru șefia în partid, dar i-au fost vizibile și defectele. Era impulsiv, tremura când era contrazis și ceilalți îl ironizau pentru cum pronunța unele cuvinte (de exemplu, Vietnam devenea la el „Vienam”).

Până în ‘44, a mai fost închis la Jilava și Târgu Jiu. Cât era însă în închisoare o avea alături pe Elena, pe atunci Petrescu. Așa am aflat și că ea a avut un titlu de Miss. Pe 13 august 1939, la o serbare populară organizată de sindicate muncitorești, Lenuța Petrescu a devenit Regina Muncii.

După eliberarea din închisoare, care i-a servit și drept „calificare” pentru cât de comunist e, Ceaușescu a început să urce în treptele partidului. A și fost unul dintre cei patru care, pe 30 august 1944, a întâmpinat Armata Roșie la intrarea în București. Alături de el era și Gheorghe Apostol pe care Gheorghe Gheorghiu-Dej (predecesorul lui Ceaușescu) îl voia urmaș la șefia partidului. N-a fost să fie, în 1965 a ajuns Nicolae Ceaușescu liderul PCR și noul dictator al României.

A urmat un deceniu în care a mizat pe o independență față de Moscova care i-a adus o apropiere de Statele Unite ale Americii (care voia relații mai bune cu China). Pentru Ceaușescu criza rachetelor din Cuba a fost semnalul de alarmă că URSS ar putea atrage toate statele comuniste într-un război cu SUA.

Până în anii ‘80, Ceaușescu s-a visat lider comunist internațional prin întâlniri cu Richard Nixon (întâi vicepreședinte, apoi președintele SUA) în România și SUA, cu Mao Zedong în China, Kim Ir-sen în Coreea de Nord sau regina Elisabeta în Marea Britanie și a vrut să fie artizanul unei păci în Orientul Mijlociu între Egipt, Israel și Palestina.

Documentarul este însă mai ales despre celălalt Ceaușescu, cel care voia să stea la masa bogaților din afară, în timp ce local voia să aibă control total. A preluat de la Gheorghiu-Dej Securitatea, organul de apărare a partidului și liderului, și a dezvoltat un cult al personalității care l-a făcut surd și orb la probleme.

Cu peste 10.000 de ofițeri de Securitate și sute de mii de informatori cu dosar, era greu să nu se creadă protejat. Cutremurul din 1977 a fost un moment cheie. A înregistrat mii de victime și distrugeri considerabile în blocuri prăbușite complet sau care aveau nevoie de consolidări.

A venit și ajutor extern, circa 150 de milioane de dolari pentru refacerea clădirilor, dar Ceaușescu a profitat de moment ca să facă un alt fel de București, fără să-i pese de clădirilor instabile și, implicit, periculoase pentru locatari.

Aici apare și inginerul constructor Gheorghe Ursu, care a trimis o scrisoare la Europa Liberă despre deciziile criminale și, drept urmare, a fost torturat până la moarte.

Deciziile pentru noul București n-au fost însă luate de arhitecți și ingineri, ci de oameni din partid. Ultimii ani din viața lui Ceaușescu sunt marcați de boli (diabet și cancer la prostată), lipsuri tot mai mari în rândul populației (energie, mâncare, drepturi) și paranoia. Constantin Boștină, secretar al lui Ceaușescu între 1980 și 1982 spune: „Ceaușescu era foarte fricos. Și când cădea o frunză în spatele lor se întorcea să vadă despre ce e vorba.”

În egală măsură, se credea nemuritor, își făcea planuri până în 2010, 2015, în timp ce a cerut ca fontul de pe documente să fie mai mare (scris la mașini de scris speciale), pentru că nu voia să poarte ochelari. Erau un semn că e bătrân, ceea ce el ignora că e.

„Absurdul era mai greu de suportat decât realitatea”, spune scriitoarea Ana Blandiana în documentar.

„Dictatorii devin prizonieri ai propriului cult”, rezumă istoricul Frank Dikötter, autorul cărții „Cum să fii un dictator”, situația lui Ceaușescu care voia să creadă propria realitate.

Surprinzător sau nu, tot de la sovietici a venit o trezire la realitate. Venirea lui Mihail Gorbaciov la șefia URSS în 1985 a reprezentat o schimbare importantă în Războiul Rece și în lupta Vest vs. Est. Americanii au început să discute direct cu el, fără intermediari, iar Ceaușescu era văzut tot mai des drept un reprezentant al lumii vechi, chiar obtuz și nepregătit pentru reforme.

Ceslov Ciobanu, economist, politician și traducător pentru Gorbaciov la întâlnirile cu Ceaușescu, amintește de un moment dintre cei doi. Dictatorul român i-a spus că adevărata Perestroika (reconstrucția propusă de liderul URSS) a fost deja făcută în România.

Gorbaciov i-a replicat că, în ciuda show-ului pus la cale pentru vizita lui, cu vitrine pline și oameni fericiți, știe că totul e de fațadă. I-ar mai fi spus: „Nicolae, dacă nu îți spun eu adevărul, cine altcineva din țara asta o să ți-l spună?”

În decembrie ‘89, Ceaușescu era la final. La întâlnirea de la Malta cu Gorbaciov s-a arătat deschis chiar și către o intervenție militară a URSS în România ca să salveze socialismul, dar mai mult ca să-i salveze domnia lui. Nadia Comăneci fugise din România în noiembrie ‘89 și a fost poate cel mai puternic semnal că nimeni, în afară de Ceaușescu și ai lui, nu poate duce o viață decentă în țară. Elena și Nicolae au fost executați pe 25 decembrie la Târgoviște.

E un moment important în documentar, când un soldat întreabă: „Dar ăia care trag în noi ce sunt?” cu referire la cine trage, de fapt, în orașele din România. „Ăia sunt ai Securității, voi n-ați auzit?”, îi răspunde Elena Ceaușescu.

Trăgători și teroriști în ‘89

Andrei Ursu, fiul inginerului Ursu, și-a făcut o viață în SUA, dar a simțit că trebuie să lucreze cu adevărat la ceva pentru România. Așa au apărut, în colaborare cu Roland O. Thomasson și Mădălin Hodor, cărțile „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989” (2019) și „Căderea unui dictator. Război hibrid și dezinformare în Dosarul Revoluției din 1989” (2022).

Prima a fost prezentată și de Cătălin Moise pe canalul de YouTube „Zaiafet” în februarie 2020. Odată cu munca celor trei, ceea ce a spus Elena Ceaușescu în ‘89 are un cu totul alt sens. Haosul și crimele de la Revoluție sunt un rezultat direct al implicării Securității printr-o operațiune de manipulare și destabilizare.

Era operațiunea cunoscută și drept „războiul întregului popor”, cuvinte mari care înseamnă, de fapt, ce se întâmplă și cum se acționează atunci când dictatorul cade. Dar cum nu puteau fi lucrurile prezentate astfel, au fost căutate cuvinte care să mascheze adevăratul scop și singurul al Securității: protecția puterii.

Faptele din carte, prezentate parțial și în video-ul de mai sus, sunt mărturii din arhive și din planurile existente. Personajul principal nu sunt nici Ceaușescu, nici Armata, ci Securitatea și cum trebuia să acționeze ca să inducă panică în populație și să îndepărteze atenția de la motivele revoltei.

Deși planul ar fi fost util mai ales în cazul invadării României de către forțe externe, în 1989 a fost îndreptat către cetățeni pentru protejarea singurului cetățean cu drepturi depline.

Presupușii teroriști erau, de fapt, agenți locali proveniți fie din trupele USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) sau din rândurile Securității, fie din studenți străini, instruiți la Școala de Securitate de la Băneasa. Armamentul folosit în acele zile, diferit de cel disponibil Armatei, de exemplu, e o dovadă importantă în teza cărții (și corelat cu mărturiile militarilor asupra cărora se trăgea).

Afacerile lui Ceaușescu și ale Securității în afara țării

Înainte de Revoluție și fuga lui Ceaușescu, a fost mania cu plata datoriilor externe, scopul care ar fi fost îndeplinit în martie 1989. La planul ăsta, și colectare de valută, a contribuit și ICE (Întreprinderea de Comerț Exterior) Dunărea care vindea produse românești (în special din uzine) pe piețele externe.

Și uite o nuanță pur capitalistă: oamenii lucrau la comision și aveau prime de performanță. ICE Dunărea a fost desființată în aprilie 1990, iar conturile și activele au rămas la BRCE, viitoarea Bancorex și între timp falimentară.

Situația ICE Dunărea e prezentată de istoricul Mădălin Hodor în video-ul de mai sus. Și da, sunt peste trei ore, dar parcă insuficiente pentru a acoperi un deceniu de operațiuni complicate de export.

Unul dintre punctele cheie e că treaba asta funcționa excelent dintr-un motiv simplu: uzinele României produceau ce era vândut, dar fără să se întoarcă vreun ban în ele. În sistemul comunist, centralizat și controlat de cei de sus, era irelevant dacă uzina făcea bani sau nu.

Banii colectați astfel, valuta, care au ajuns să reprezinte și jumătate de miliard de dolari spre ‘89, erau folosiți pentru diverse plătiți externe în planul lui Ceaușescu de a avea independență economică cu orice preț. ICE Dunărea funcționa prin entități offshore create special pentru operațiuni și operațiunile erau coordonate sub șase servicii, ca orice unitate a Securității.

Fiecare serviciu corespundea unei ramuri a economiei naționale și avea de ținut evidența producției din diverse uzine, cum ar fi Danubiana, Romtehnica, Vitrocim, Universal Tractor etc.

Adevăratul jaf comunist

Înainte de șefia lui Nicolae Ceaușescu și înainte de operațiunile derulate de Securitate, a fost instaurarea comunismului în România. Discursul era despre cum muncitorii și țăranii să aibă puterea și mai multe drepturi, iar burghezii să nu se mai bucure de atâta avuției.

Așa că s-au bucurat comuniștii de bunurile burghezilor, de la case și bijuterii la tablouri și alte obiecte de artă. De la membri de partid la milițieni și securiști, obiectele burgheze și-au găsit noi proprietari sub noul regim.

Istoricul Mădălin Hodor prezintă ce a însemnat tot demersul ăsta de reducere a burghezilor la același nivel cu ceilalți, în timp ce liderii comuniști și apropiații lor s-au asigurat că devin singurii burghezi din societate. Și ăsta e unul dintre subiectele prea puțin discutate și prezentate: cât de proletari și de partea poporului erau comuniștii de la vârful partidului?

Datele arată că nu prea mult, ba din contră. Un exemplu dat de Hodor e cum, în anii ‘50, Alexandru Moghioroș, unul dintre liderii comuniști, avea un halat cu monogramă pe care îl furase de la proprietarul evreu al vilei în care trăia. În el își întâmpina oaspeții. Farfuriile, la fel, aveau monogramă și veneau de la același om.

În aceeași idee, Gheorghiu-Dej i-a făcut cadou fiicei sale Lica un serviciu de porțelan de 300 de piese. Fusese obținut de la castelul de la Săvârșin al Casei Regale.

Momentul în care România a vândut evrei

Securitatea, dincolo de-a fi un organ de protecție a partidului și a lui Ceaușescu, a derulat numeroase operațiuni pe plan extern. ICE Dunărea era pe comerț clasic, bunuri date pe bani, dar sub Ceaușescu s-a mai vândut ceva: oameni.

Una dintre cele mai ample operațiuni a presupus vânzarea cetățenilor evrei pe bani sau bunuri. Și toate astea se întâmplau în timp ce Ceaușescu, pe plan extern, încerca să își creeze o imagine cât mai bună și să se arate drept un lider altfel față de cei din URSS sau alte țări comuniste.

Chitanțele rămase în arhive arată însă că era altfel, dar nu așa cum ar fi vrut el să pozeze. De exemplu, între anii 1970 și 1975 au fost adunate circa 55 de milioane de dolari de pe urma unor astfel de vânzări. Dacă nu erau bani, se făceau schimburi: vite, oi contra oameni. Prețurile nu erau fixe, dar, de regulă, erau pe la câteva mii de dolari.

Un fragment din povestea asta e prezentat și în serialul „Spy/Master” lansat de HBO Max și în care e spusă, ficționalizat, povestea fugii lui Mihai Pacepa din România. Operațiunea a început în 1960, la ordinului ministrului de Interne Alexandru Drăghici. Inițial era pentru animale de rasă, inclusiv un porc danez preferat de britanici pentru bacon. Mai târziu, s-a ajuns și la bani.

Un rol cheie l-a jucat Henri Iacober, un intermediar care trăia în Marea Britanie. Ceaușescu știa despre toate astea, ba chiar a și negociat direct cu israelienii sume și numărul de oameni.

Ce am adunat în articolul ăsta are scop fix în a înțelege mai bine perioada comunistă din România care a lăsat atât de multe sechele, încât acum unii au dat-o în sindromul Stockholm și parcă se gândesc să reevalueze momentul acela.

Uneori, se întâmplă ca astfel de oameni să nici nu-l fi trăit, ceea ce e cu atât mai trist că vor să-l vadă în altă lumină. Fără îndoială că pot fi trecute și realizări în dreptul comunismului românesc: infrastructură, blocuri noi și o urbanizare accelerată, o oarecare alfabetizare a cetățenilor, metroul din București și un sistem de învățământ care a generat și specialiști suficient de buni cât să poată fi valorificați mai târziu sau să-și facă o viață mai bună în afară.

Puse în balanță însă, toate astea puteau fi obținute și fără sacrificiile care au fost cerute poporului. Au trecut însă suficienți ani și s-a scris și s-a vorbit suficient cât să nu ne mai permitem să fim ignoranți.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *