Din punct de vedere artistic, Damian Drăghici nu are nevoie de nicio prezentare. Ce nu știe multă lume despre el este drumul incredibil pe care l-a parcurs în descoperirea medicinei integrative, început în anii 90 și care continuă și în prezent.
Damian DraghiciFoto: Secom
Invitat la ultima ediție a podcastului „Supliment de bine” by Secom, numit „Sănătate pentru trup, minte și suflet”, muzicianul a relatat pe larg călătoria de la dependența de dulciuri și energizante până la obiceiuri sănătoase pe care astăzi le urmează cu strictețe și care l-au ajutat să se simtă mai bine ca niciodată.
Întreaga discuție dintre artistul Damian Drăghici și dr. Oana Trifu Bulzan o găsiți aici:
Totul a început în anii 90, în America
Damian Drăghici și-a petrecut o parte din tinerețe în Statele Unite. A ajuns acolo după ce i-a fost oferită o bursă integrală la colegiul de muzică Berklee din Boston. A locuit la Los Angeles, are 20 albume înregistrate, și a participat ca invitat pe un album care a câștigat un premiu Grammy, anume albumul Silver Solstice al formației Paul Winter Consort în 2006.
Acolo, dincolo de preformanțele muzicale, a descoperit oameni și cărți care i-au marcat existența. Prima lucrare dedicată medicinei integrative care i-a picat în mână a fost Optimum Health a lui Andrew Weil și așa a început să înțeleagă cauzele dependenței de dulciuri, problemă cu care se confrunta de ani de zile artistul.
Cine este omul care l-a influentat pe artist?
Andrew Weil este pionierul medicinei integrative, absolvent al Harvard & Harvard Medical School, fondatorul programului de medicină integrativă la Universitatea din Arizona în 1994. Ulterior a fondat Centrul de Medicină Integrativă la Universitatea din Arizona si are peste 50 de ani de promovare a starii de bine holistice.
Damian Drăghici a mers chiar la centrul de sănătate înființat de acesta în Arizona și, pentru prima dată a aflat despre beneficiile suplimentelor alimentare și despre principiile unei alimentații cu adevărat sănătoase.
După această întâlnire, a urmat cea cu Julia Ross, autoarea The Mood Cure, căreia i-a devenit pacient. „De la ea am aflat concepte noi la acea vreme. Ea mi-a spus prima dată că ceea ce simțim are de-a face cu ceea ce mâncăm. Acolo am aflat prima oară despre triptofan, seretonină, o grămadă de lucruri incredibile. Când am mers prima oară la Julia, mi-a dat ceva cu scorțișoară ca să nu mai am poftă de zahăr…”, își amintește Damian Drăghici.
Cum a scăpat de dependența de dulciuri
Julia Ross i-a devenit mentor muzicianului român și acesta i-a urmat sfaturile, deoarece efectele benefice se înmulțeau de la o consultație la alta. Ca să-l scape de dependența de dulciuri, de exemplu, l-a sfătuit să ia câte un Omega 3 de câte ori se simțea ispitit de prăjituri, ciocolată ori napolitane. În timp, el a înțeles că poftele sunt, de fapt, un semnal dat de corpul că are nevoie de un aport energetic. Iar soluția nu este consumul de dulciuri ci, de multe ori, somnul. „După ce ai lucrat o zi întreagă și nu ai mâncat corect la orele la care ar fi trebuit, la 23:00 vrei să mănânci dulciuri?! Dacă ești epuizat trebuie să te culci, pentru că, tu de fapt ai nevoie de încă o sursă de energie.”
Obiceiurile simple de viață aduc beneficii uriașe
Artistul a dezvăluit în cadrul podcastului „Supliment de bine” by Secom și alte principii simple pe care le respectă în viața de zi cu zi, care i-au schimbat viața în bine. Iată care sunt acestea:
Se expune la soare în fiecare zi. „Este foarte important să ieși la soare, pentru că accesul la soare nu face altceva decât să creeze melatonina pentru seară, pentru somn. Te ajută să-ți reglezi ritmul circadian.”
Merge zilnic pe jos minimum 30 de minute. „Cel puțin un mers pe jos 30 minute… mai ales dimineața, atunci când nivelul de cortizol este ridicat. Dacă ai putea să și alergi, ar fi și mai bine, eu asta încerc să fac…”
Ocazional tine post intermitent pentru a avea mai multa energie„Am momente când țin post intermitent. Și atunci, dacă eu știu că am nevoie să am energia necesară toată ziua până la ora 14:00, am să rămân intermitent. Dacă mănânci un mic dejun cu multe grăsimi și cu proteină care e foarte bun și foarte sănătos, un fel de keto, e clarcă energia ta o să scadă. De ce? Corpul tău are nevoie să digere toată mâncarea, dar, pe de altă parte, îți dă grăsimile de care e nevoie și atunci poți să mergi mult mai mult, toată ziua până seara pentru că ai grăsimile necesare, ți se schimbă starea.”
Ia constant suplimente alimentare, în funcție de nevoile corpului său: „Câteva minerale de bază, adică calciu, magneziu, zinc, Omega 3, vitamina C. Mai iau uneori magneziu seara, pentru somn sau L-Threonate teronat, pentru cogniție. Mă mai joc, depinde de starea pe care o am eu, dacă am nevoie de niște L-theanine, ca să fiu mai mai calm…”
Consumă o cantitate optimă de apă în fiecare zi: „Apa este foarte importantă”.
Nu doarme niciodată într-o căldură excesivă: „Cel mai bine se doarme undeva în jur de 18-19 grade”.
Se concentreză pe respirație de câteva ori pe zi: „Primim non-stop acest cadou incredibil care este oxigenul. Unul dintre lucrurile de care ar trebui să ținem cont este să nu respirăm cu gura deschisă. Important ar fi să avem o tehnică de respirație pe care să o aplicăm de cel puțin trei-patru ori pe zi și să fim conștienți de respirație”, mai spune Damian Drăghici. Artistul a oferit și exemple concrete de exerciții pe care le practică: „4-7-8” este o tehnică pe care am învățat-o chiar de la Andrew Weil acum vreo 20 și ceva de ani: inspir 4 (secunde), ții 7 și expir 8 secunde. Cealaltă tehnică, mai simplă, este inspir 5, expir 10. Asta e foarte simplă, ca să nu te mai complici. Pentru că este mai important să dăm afară dioxidul de carbon”.
Articol susținut de Secom