Filmul momentului în SUA e difuzat în Rusia sub alt nume / Vești proaste pentru abonații HBO Max / Brian Cox dă de pământ cu „Napoleon”

Filmul momentului în SUA e difuzat în Rusia sub alt nume ● Lungmetrajul despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio are o problemă ● „The Scargiver”, al doilea film „Rebel Moon”, a apărut pe Netflix ● Vești proaste pentru abonații HBO Max ● Quentin Tarantino s-a răzgândit în privința ultimului său film ● „Kingdom Come: Deliverance

Filmul momentului în SUA e difuzat în Rusia sub alt nume Lungmetrajul despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio are o problemă „The Scargiver”, al doilea film „Rebel Moon”, a apărut pe Netflix Vești proaste pentru abonații HBO Max Quentin Tarantino s-a răzgândit în privința ultimului său film „Kingdom Come: Deliverance 2” a fost anunțat oficial Brian Cox dă de pământ cu „Napoleon”

Nerd AlertFoto: Hotnews

Filmul momentului în SUA e difuzat în Rusia sub alt nume

Mă refer desigur la Civil War, lungmetrajul cineastului britanic Alex Garland (Ex Machina, Annihilation, Men) care a urcat până pe prima poziție a box office-ului nord american în weekendul său de debut de săptămâna trecută, luând fața Titanilor din Godzilla x Kong: The New Empire. Civil War a marcat totodată cel mai bun debut în cinematografe din istoria studioului independent de film A24.

La box office-ul rusesc el a urcat până pe locul 2 în clasamentul vânzărilor de bilete în cinematografe, fiind surclasat doar de Letuchiy korabl („Corabia zburătoare”), un film fantasy local despre fiica unui țar care vrea să se mărite cu Făt-Frumos în pofida dorințelor tatălui ei. Dar altceva e interesant, după cum subliniază site-ul rusesc independent Meduza într-o recenzie făcută filmului lui Garland:

În Rusia el e difuzat sub denumirea de Căderea Imperiului. „Este semnificativ și chiar amuzant că în Rusia pelicula a fost numită Căderea Imperiului. Evident, numele original sună prea sedițios, indiferent de context, iar prin imperiu spectatorul se presupune că poate înțelege doar Statele Unite”, notează criticul de film Anton Dolin în recenzia scrisă pentru acest site interzis de Rusia încă din martie 2022.

„Așa că se dovedește [în mintea rușilor] că filmul nu este despre un președinte uzurpator împotriva căruia poporul se răzvrătește, ci despre prăbușirea Americii arogante, spre deliciul propagandiștilor ruși și al multor alții. Cu toate acestea, indiferent de titlul sub care este lansat filmul, fiecare spectator va vedea ceva diferit pe ecran. Mai ales în cazul unui film atât de emoționant și incomod”, mai scrie Dolin.

Ca o paranteză, Dolin este unul dintre cei mai cunoscuți critici de film din Rusia, fiind un membru al Asociaţia Presei Străine de la Hollywood până la desființarea acesteia anul trecut și făcând parte din juriul extins care votează pentru decernarea Premiilor Globul de Aur. Rusia l-a declarat „agent al străinătății” în octombrie 2022. În prezent el locuiește la Riga, unde se află și redacția site-ului Meduza.

Lungmetrajul despre Frank Sinatra cu Leonardo DiCaprio are o problemă

Vestea săptămânii la capitolul filme a venit însă fără doar și parte miercuri, când revista Variety a dezvăluit în exclusivitate că legendarul Martin Scorsese vrea (din nou) să facă un film biografic despre Frank Sinatra în care rolul titular să fie interpretat de unul dintre colaboratorii săi de cursă lungă iar Jennifer Lawrence să o joace pe actrița Ava Gardner, a doua soție a legendarului cântăreț.

Vestea a fost inclusă într-un material mai amplu despre planurile lui Scorsese, Steven Spielberg și ale altor regizori consacrați de la Hollywood și, spre meritul lor, cei de la Variety au menționat că Tina Sinatra, fiica care administrează averea lăsată de acesta, încă nu și-a dat aprobarea și că asta ar putea fi o problemă. Însă celebra revistă de divertisment a publicat joi un articol separat și mai reținut.

Mai exact, noul articol amintește cum Scorsese a vrut să facă și în 2016 un film despre cântăreț, dar s-a lovit de opoziția Tinei Sinatra. „Se pare că Scorsese ar putea întâmpina o problemă similară” și acum, notează Variety în articolul ulterior. Motivul? Tina Sinatra n-ar vrea să vadă un film care să o arate și pe Ava Gardner, cea care a distrus mariajul cântărețului cu Nancy Barbato, prima sa soție.

Frank Sinatra a avut 3 copii, toți cu prima sa soție: Tina, Frank Jr. și Nancy. Frank Jr. a murit în 2016 (FOTO: Peter Brooker / Shutterstock Editorial / Profimedia Images)

„The Scargiver”, al doilea film „Rebel Moon”, a apărut pe Netflix

Trecând din zona speculațiilor în cea a certitudinilor, săptămâna aceasta am avut parte de două vești majore de la Netflix. Mă refer la faptul că am aflat căThe Witcher va mai avea parte de două sezoane, unul despre care se știa deja și unul suplimentar, înainte de a se încheia. Netflix a decis de asemenea să nu mai publice date trimestriale privind numărul de abonați începând de anul viitor.

În oricare alte 7 zile vestea săptămânii legată de Netflix ar fi fost că The Scargiver, al doilea film Rebel Moon al regizorului american Zack Snyder a apărut în streaming. Mai exact, el poate fi văzut în streaming de vineri. Motivul pentru care el apare atât de repede după primul lungmetraj, Child of Fire (lansat de Netflix în decembrie anul trecut), e că ambele au fost filmate în același timp.

Descris de Snyder drept o „scrisoare de dragoste” adresată fanilor genului sci-fi, dar nu numai, primul lungmetraj nu i-a impresionat pe criticii de film, deși spectatorii de rând au fost ceva mai indulgenți. Judecând după notele de pe agregatoarele de recenzii, The Scargiver pare să stea ceva mai bine, deși și aici depinde după care alegi să te iei. Cert e că acum fanii își vor putea forma propria impresie:

Vești proaste pentru abonații HBO Max

După ce a anunțat luna trecută că HBO Max va fi înlocuit în sfârșit și în România și alte piețe din Europa de noua sa platformă „Max”, gigantul Warner Bros. Discovery a anunțat acum și cât vor costa noile abonamente. Deja știam că abonamentul unic de până acum al HBO Max va fi înlocuit de 3 variante de abonament, plus o extraopțiune pentru cei care vor să urmărească și evenimente sportive live.

Ceea ce compania americană nu a dezvăluit în momentul anunțului făcut pe 21 martie, și anume cât va costa fiecare variantă de abonament, a fost dezvăluit acum pe versiunea în limba română a site-ului Max. Astfel, abonamentul Basic (care va include reclame) va costa lunar 4,99 de euro, cel Standard 6,99 euro, iar varianta Premium va fi 9,99 de euro. Extraopțiunea Sport va fi 3 euro pe lună.

Cu excepția extraopțiunii Sport, cei care achită în avans pe 12 luni varianta aleasă vor beneficia de un discount echivalent cu prețul abonamentului pe două luni. Același discount e oferit de altfel și de Disney+ și SkyShowtime clienților din România și alte țări. Prima veste proastă e că pe Max va trebui să plătești mai mult decât pe actuala platformă doar pentru a nu fi agasat cu reclame.

Asta e practic singura diferență notabilă între viitorul abonament Basic (care va costa cât abonamentul actual al HBO Max) și cel Standard. SkyShowtime a anunțat un sistem similar în februarie, deci era previzibil că așa vor sta lucrurile. Apoi, pentru a putea vedea producțiile sale la rezoluție Full HD sau 4K (abonamentul Premium), Max va avea al doilea cel mai mare preț de pe piață, după Netflix.

O necunoscută majoră o reprezintă însă ce se va întâmpla odată cu tranziția la Max cu clienții actuali care beneficiază de un preț preferențial. Mă refer la cei care s-au abonat în timpul ferestrei promoționale cu discountul de 30% pe toată durata vieții abonamentului. Site-ul Max nu oferă nicio informație referitoare la asta, ceea ce mă face să cred că respectivii vor rămâne cu ochii în soare.

Merită amintit însă că Max va prelua unele dintre cele mai de calitate seriale de pe piață, capitol la care se poate argumenta că este peste toți concurenții (FOTO: Shutterstock)

Quentin Tarantino s-a răzgândit în privința ultimului său film

Revenind la vești care au făcut vâlvă la Hollywood săptămâna aceasta, atât site-ul de specialitate Deadline, cât și Variety (ulterior), au scris că sursele din industria cinematografică le-au confirmat că legendarul Quentin Tarantino s-a răzgândit în privința producerii The Movie Critic, care urma să fie al 10-lea său film și cel cu care intenționa să își încheie cariera de regizor.

Vestea a venit ca un trăznet având în vedere că Tarantino a tot vorbit de ceva timp despre acest film, despre care a dezvăluit în cele din urmă că urma să se învârtă în jurul unui critic de film real din anii 1970. Spun că a dezvăluit „în cele din urmă” fiindcă inițial informația a apărut ca un zvon și nici nu mai știu cât timp a trecut când am scris pentru prima oară despre el în rubrica Nerd Alert.

În mod normal asta era genul de veste cu care să deschid rubrica de săptămâna aceasta, dar mi-e teamă să nu fiu nevoit să vin apoi peste câteva luni cu un titlul de genul „Quentin Tarantino s-a răzgândit în privința răzgândirii privind ultimul său film”. Din ceea ce scrie însă în momentul de față presa de la Hollywood, decizia pare una definitivă și fără cale de întoarcere pentru Tarantino.

Fanii săi vor ști probabil că el a declarat în mod repetat că intenționează să se retragă din cinematografie după ce face 10 filme. În prezent el are în portofoliu exact 10, dar Tarantino socotește cele două filme Kill Bill ca fiind doar unul, ceea ce înseamnă că următorul său lungmetraj va fi și ultimul. Între timp, de la lansarea ultimului său film, Once Upon a Time in Hollywood, au trecut deja 4 ani.

Tarantino spune de ani de zile că intenționează să se retragă după ce face 10 filme iar în prezent are în portofoliu 9 (FOTO: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia)

„Kingdom Come: Deliverance 2” a fost anunțat oficial

La capitolul noutăți din lumea jocurilor video, cehii de la Warhorse Studios au anunțat vineri că lucrează la Kingdom Come: Deliverance II, un sequel pentru popularul lor titlu RPG cu povestea plasată în Boemia medievală. Daniel Vavra, directorul creativ și unul dintre fondatorii studioului ceh de jocuri, a spus că intenția este ca următorul Kingdom Come să fie de două ori mai mare decât primul.

„Ceea ce facem acum este ceea ce trebuia să facem la început, dar nu am putut fiindcă nu am avut destule resurse și experiență și toate lucrurile de genul”, a spus el, amintind de munca la primul joc. „Am demonstrat că conceptul funcționează, iar acum putem să îl ducem la un alt nivel, ceea ce ne-am dorit dintotdeauna”, a mai spus el la o prezentare a jocului la care a participat și IGN.

Vavra a dezvăluit de asemenea că povestea noului joc va fi reluată din punctul în care s-a terminat primul, dar că, dacă primul Kingdom Come a fost despre „nobilimea mică”, al doilea va fi despre „problemele regilor”. Warhorse intenționează să lanseze jocul anul acesta pentru PC, Xbox Series X|S și PS5, însă deocamdată nu a anunțat o dată clară. Avem în schimb un trailer și un video de prezentare:

Brian Cox dă de pământ cu „Napoleon”

Cox, unul dintre cei mai prolifici și apreciați actori britanici ai ultimelor decenii, e cunoscut pentru faptul că nu se sfiește să își exprime vocal și adesea contondent opiniile. Furia sa a fost atrasă acum de Napoleon, filmul biografic al lui Ridley Scott despre împăratul francez, Cox criticând însă în termeni duri interpretarea lui Joaquin Phoenix, cel care a interpretat rolul titular.

Vorbind recent despre Napoleon la festivalul HitsFest organizat la Londra, Cox a ținut să sublinieze că, deși nu găsește un singur lucru bun de spus despre film, e de părere că Phoenix e de vină pentru eșecul său. „Este îngrozitor”, a spus el despre lungmetrajul istoric. „O interpretare cu adevărat îngrozitoare din partea lui Joaquin Phoenix. Nu știu ce se gândea”, a adăugat el, citat de The Standard.

„Cred că este în întregime vina lui și nu cred că îl ajută nici Ridley Scott”, a adăugat Brian Cox. Actorul britanic în vârstă de 56 de ani a spus de asemenea că ar fi interpretat „mult mai bine” rolul lui Napoleon. Despre film în ansamblul său el a mai zis că „unii ar putea spune că este o dramă bună. Nu, sunt minciuni”. Sigur, Cox nu a fost singurul dezamăgit de mult așteptatul film al lui Ridley Scott.

Însă el și-a amintit acum și de Braveheart, un alt lungmetraj istoric pe care nu îl are la suflet. „Braveheart e un amalgam de baliverne. Mel Gibson a fost minunat dar [filmul] e o adunătură de prostii. E o porcărie, acel film”, a spus el. Având în vedere cariera sa impresionantă, e ușor de trecut cu vederea că Brian Cox a fost naratorul pentru After Braveheart, o miniserie-documentar din 2015 pe subiect:

Hai să vedem și o știre pe scurt, că din nou am avut o mulțime săptămâna aceasta: Amazon Prime a anunțat că Fallout, noul său serial post-apocaliptic inspirat de franciza de jocuri video cu același nume va avea parte și de un al doilea sezon. Deși anunțul a fost făcut la doar o săptămână după lansarea serialului în streaming, el nu reprezintă tocmai o surpriză având în vedere succesul său uriaș.

IGN arată de asemenea că popularitatea serialului a suflat vânt în pânzele ultimului joc al francizei, Fallout IV, care a redevenit săptămâna aceasta cel mai vândut joc video din Europa, la 9 ani după lansarea sa. Vânzările pentru Fallout IV au crescut cu nu mai puțin de 7.500%, ceea ce e impresionant, dar totuși nu la fel de impresionant când te gândești că cifra de la care s-a pornit era foarte mică.

În caz că ești curios să citești și rubrica Nerd Alert de weekendul trecut, o ediție specială despre una din temele favorite ale Hollywood din ultimii ani, o poți găsi aici:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *