Vicepreședintele Lukoil a fost găsit mort în biroul său / Presa rusă scrie că s-a spânzurat cu un șiret

Vicepreşedintele companiei petroliere ruse Lukoil, Vitali Robertus, a murit subit la vârsta de 54 de ani, acesta devenind cel puţin al patrulea manager al gigantului energetic rusesc care moare în condiţii obscure în mai puţin de doi ani, relatează agenția Interfax, citată de News.ro. Vitali Robertus, fostul vicepresedinte al Lukoil Foto: east2west news / WillWest

Vicepreşedintele companiei petroliere ruse Lukoil, Vitali Robertus, a murit subit la vârsta de 54 de ani, acesta devenind cel puţin al patrulea manager al gigantului energetic rusesc care moare în condiţii obscure în mai puţin de doi ani, relatează agenția Interfax, citată de News.ro.

Vitali Robertus, fostul vicepresedinte al LukoilFoto: east2west news / WillWest News / Profimedia

„El va rămâne în memoria noastră ca un manager talentat, o persoană maleabilă şi un camarad receptiv”, a declarat compania Lukoil într-un mesaj de condoleanţe. Robertus lucra la Lukoil de 30 de ani, încă de la terminarea facultăţii.

După declanșarea războiului din Ucraina de către președintele Vladimir Putin au existat numeroase decese inexplicabile – de ordinul zecilor – ale unor ruşi proeminenţi, dar cele mai multe au fost în sectorul energetic.

Vitali Robertus a fost găsit mort chiar în biroul său de la companie. Presa rusă a scris că ar fi fost vorba despre o sinucidere și că vicepreşedintele Lukoil ar fi fost găsit spânzurat cu un şiret.

Poliţia, care a sosit repede la fața locului, a fost informată de colegii acestuia că în ultima vreme a existat o atmosferă tensionată la locul de muncă, iar vicepreşedintele însuşi avusese recent un conflict cu conducerea superioară.

În total, în jur de 20 de manageri de top ai companiilor ruseşti de petrol şi gaze au murit în circumstanţe misterioase în ultimii doi ani. La Lukoil acesta este al patrulea caz de moarte „subită” a unui manager de top.

Doi dintre președinții Lukoil au murit în ultimii doi ani

În mai 2022, a murit fostul vicepreşedinte Alexsandr Subbotin. Potrivit presei, decesul ar fi survenit în timpul unei şedinţe nereuşite cu şamani, Subbotin încercând să îşi vindece problemele cu alcoolul cu ajutorul veninului de broască.

În septembrie 2022, Ravil Maganov, şeful consiliului de administraţie al Lukoil, în vârstă de 67 de ani, a murit. Presa rusă a scris că a căzut de la fereastra unui spital.

Compania a declarat că Maganov „a plecat din viaţă după o boală gravă”. Locul său a fost luat de Vladimir Nekrasov, care a decedat şi el un an mai târziu, în octombrie 2023, la vârsta de 66 de ani, din cauza insuficienţei cardiace, conform declaraţiei companiei.

Luna trecută, Ivan Secin, fiul lui Igor Secin, directorul general al gigantului petrolier rus Rosneft, a murit subit la vârsta de numai 35 de ani, dar nu s-a aflat despre moartea sa decât două săptămâni mai târziu.

Ivan Secin lucra şi el pentru Rosneft din martie 2014 şi chiar fusese decorat de Kremlin când avea numai 26 de ani, pentru servicii deosebite aduse patriei.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1274

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *