Diana Șoșoacă, amendată din nou, după scandalul făcut polițiștilor care i-au suspendat permisul auto

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată din nou de polițiștii ilfoveni, în urma scandalului provocat după ce a rămas fără permisul de conducere pentru că a fost depistată conducând cu 110 km/oră pe un tronson de drum pe care viteza maximă admisă era de 40 de km/oră, transmite News.ro. Diana Șoșoacă, în Parlamentul României Foto:

Senatoarea Diana Șoșoacă a fost amendată din nou de polițiștii ilfoveni, în urma scandalului provocat după ce a rămas fără permisul de conducere pentru că a fost depistată conducând cu 110 km/oră pe un tronson de drum pe care viteza maximă admisă era de 40 de km/oră, transmite News.ro.

Diana Șoșoacă, în Parlamentul RomânieiFoto: Inquam Photos / George Călin

Diana Şoşoacă a avut o dispută cu poliţiştii care au oprit-o în trafic, pe care i-a insultat şi ameninţat, punând întreaga situaţie pe seama sistemului care vrea să o oprească din campania electorală.

„Având în vedere afirmaţiile şi expresiile proferate, la adresa poliţiştilor rutieri, de către femeia sancţionată la data de 10 martie a.c., pentru depăşirea limitei maxime de viteză, poliţiştii rutieri din Buftea au aplicat persoanei respective sancţiunea contravenţională cu amendă în valoare de 1000 de lei, potrivit art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991 actualizată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a precizat IPJ Ilfov.

Conform articolului invocat, constituie contravenţie săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.

Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere

Senatoarea Diana Șoșoacă a rămas fără permis de conducere, fiind amendată cu 1.485 de lei, după ce ar fi fost prinsă de un echipaj de la Rutieră în timp ce conducea cu o viteză de peste 110 kilometri pe oră într-o zonă unde limita era de 40 km/h.

Ea a postat pe contul ei de Facebook un clip în care se vede cum se dă jos din mașină și se duce la autospeciala în care polițiștii îi scriau amenda, cerându-le filmarea pe baza căreia a fost oprită.

Diana Șoșoacă a încercat să se certe cu ei și i-a acuzt că i-au luat permisul pe 90 de zile „cât e campania electorală” și că se fac presiuni la adresa ei la ordinul prefectului.

Ea a negat că ar fi mers cu o viteză atât de mare și a refuzat să semneze procesul-verbal.

Polițiștii i-au răspuns calm, i-au spus să se întoarcă la autoturismul ei și au închis geamul de la portiera mașinii de poliție.

Comunicatul oficial al Poliției:

  • „La data de 10 martie a.c., în jurul orei 11:59, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi acţionau cu aparatul radar pe DN7- km16+600, poliţiştii rutieri din Buftea au depistat un autoturism, condus de o femeie, care circula cu viteza de 110 km/h, pe un tronson de drum pentru care limita maximă de viteză este de 40 km/h.
  • Potrivit normelor legale în vigoare, poliţiştii au amendat femeia cu 1.485 lei şi i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile”.
Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1254

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *