LIVE Război în Ucraina, ziua 740: Ucrainenii spun că au spart serverele ministerului rus al apărării / Explozie la un pod feroviar din regiunea rusă Samara / Zelenski, apel către Occident să găsească voința politică pentru a-i ajuta țara

Președintele Volodimir Zelenski a cerut duminică partenerilor occidentali ai Ucrainei să găsească voința politică de a furniza Kievului materialele militare necesare, altfel lumea se va confrunta cu „una dintre cele mai rușinoase pagini ale istoriei". Vizibil furios, Zelenski a spus în discursul său de duminică noapte că lumea trebuie să „reacționeze ferm" pentru a se

Președintele Volodimir Zelenski a cerut duminică partenerilor occidentali ai Ucrainei să găsească voința politică de a furniza Kievului materialele militare necesare, altfel lumea se va confrunta cu „una dintre cele mai rușinoase pagini ale istoriei”. Vizibil furios, Zelenski a spus în discursul său de duminică noapte că lumea trebuie să „reacționeze ferm” pentru a se asigura că războiul devine o aventură „fără speranță” pentru liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care vrea doar „război și moarte”.

Soldat ucrainean într-o tranșee de pe frontul din Kremina, regiunea DonețkFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 740- LIVE pe HotNews.ro:

11:48 Luni, Kremlinul a denunțat „implicarea directă” a Occidentului în Ucraina, reacția venind în urma difuzării pe rețelele de socializare din Rusia a unor discuții între mai mulți ofițeri germani privind livrări de arme către Ucraina.

Aceste schimburi, a căror autenticitate a fost confirmată de Berlin, arată „încă o dată implicarea directă a Occidentului colectiv în conflictul din Ucraina”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Înregistrarea în sine arată că în cadrul Bundeswehr există discuții detaliate și concrete despre planuri de a efectua lovituri împotriva teritoriului rus. Totul este mai mult decât evident”, a adăugat el. (AFP)

11:33 Curtea Supremă a Rusiei a menținut decizia care îi interzice politicianului de opoziție Boris Nadejdin să candideze la alegerile prezidențiale din această lună, a anunțat luni Nadejdin.

Lui Nadejdin i-a fost interzisă candidatura după ce Comisia Electorală Centrală a afirmat că a găsit nereguli, inclusiv nume de persoane decedate, în lista de semnături pe care acesta o prezentase în sprijinul candidaturii sale. (Reuters)

11:22 UE ar trebui să convină asupra unei poziții comune cu privire la modul în care țările sale membre pot reduce importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) rusești, a declarat luni ministrul spaniol al energiei, Teresa Ribera.

„Trebuie să ne bazăm pe o abordare generală venită din partea Uniunii Europene și vom insista asupra acestui lucru”, a declarat Ribera la sosirea sa la o reuniune a miniștrilor UE ai energiei de la Bruxelles, unde vor discuta această problemă.

Ribera a cerut „o abordare comună cu privire la modul de reducere sau de interzicere a importurilor provenite din Rusia”, explicând că, dacă Spania ar face acest lucru în mod unilateral, ar putea avea un impact redus, deoarece încărcăturile ar putea fi redirecționate cu ușurință către un alt port din UE.

Uniunea nu a sancționat importurile de gaz rusesc sau de GNL, de care unele dintre țările sale membre sunt încă foarte dependente. (Reuters)

Viktor Orban se va întâlni vineri cu Donald Trump

10:47 Pe rețelele de socializare a apărut o filmare făcută de o dronă ucraineană în care se vede cum un blindat BMP rusesc în retragere trece pur și simplu peste un alt vehicul rusesc, o dubiță poreclită Scooby Doo van din cauza aspectului său.

10:34 Premierul ungar Viktor Orban se va întâlni cu fostul președinte american Donald Trump pe 8 martie în Florida, a anunțat șeful biroului de presă al lui Orban pentru agenția de presă de stat ungară MTI.

Luna trecută, Orban spus că sprijină intenția lui Trump pentru a reveni la președinția SUA în acest an. „Sperăm că actualul președinte va pleca, iar președintele Trump se va întoarce și va avea mână liberă pentru a face pace (în Ucraina)”, a declarat premierul ungar pe 23 februarie.

Ucrainenii spun că au spart serverele ministerului rus al apărării

09:32 Serviciul de informații militare al Ucrainei, GUR, a anunțat că a reușit un atac cibernetic asupra ministerului rus al apărării, în urma căruia a obținut software, coduri, și documente clasificate

„Serviciul de informații ucrainean dispune acum de softurile de securitate a informațiilor și de criptare utilizate de Ministerul rus al Apărării, precum și de o serie de documente ale serviciilor secrete ale ministeruluide război rus. Este vorba despre ordine, rapoarte, instrucțiuni, și alte documente care au circulat între peste 2000 de unități structurale ale agenției ruse de securitate. Informațiile obținute ne permit să stabilim structura completă a sistemului Ministerului rus al Apărării și a componentelor sale”, spune GUR într-o postare pe Telegram.

09:20 Ministrul lituanian al Apărării, Arvydas Anusauskas, a plecat duminică spre Statele Unite pentru a se întâlni cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, scrie Kyiv Independent.

Anusauskas și Austin vor discuta despre cooperarea bilaterală în domeniul securității, inclusiv despre prezența trupelor americane în Lituania. Ajutorul militar pentru Ucraina va fi, de asemenea, pe ordinea de zi.

„Accentul va fi pus, de asemenea, pe sprijinul acordat Ucrainei, deoarece ajutorul militar american pentru Ucraina rămâne esențial”, a transmis Ministerul lituanian al Apărării.

09:11 Ministerul rus de Externe l-a convocat luni pe ambasadorul german, a anunțat agenția de știri TASS, citând o sursă neidentificată, după ce presa rusă a publicat o înregistrare audio a unei întâlniri a unor înalți oficiali militari germani.

În convorbire, generalii germani sunt auziți discutând despre armamentul pentru Ucraina și despre o posibilă lovitură a Kievului asupra unui pod din Crimeea, ceea ce i-a determinat pe oficialii ruși să ceară explicații.

Explozie la un pod feroviar din regiunea rusă Samara

08:29 O explozie a avut loc la un pod de cale ferată în apropiere de Chapaevsk, în regiunea rusă Samara, transmite TASS, citând „serviciile operaționale” ruse.

„În jurul orei 5 dimineața a avut loc o explozie pe podul de cale ferată peste râul Chapaevka. Traficul feroviar pe pod a fost suspendat”, a declarat un oficial pentru agenția de presă de stat rusă. Potrivit informațiilor preliminare, gardul și structurile de susținere a podului din apropierea unui mal au fost avariate.

Căile ferate ruse au anunțat că circulația pe acel pod a fost suspendată din cauza „interferențelor ilegale”. Canalul de Telegram rus Baza a publicat o imagine ce ar arăta daunele suferite de pod.

08:02 Pierderile relativ mari înregistrate recent de aviația rusă par să determine o scădere semnificativă a activității aviatice rusești în estul Ucrainei, deși nu este clar cât timp va dura această scădere a activității, notează Institutul pentru Studiul Războiului în ultima sa evaluare.

Comandantul Forțelor Aeriene ucrainene, generalul-locotenent Mykola Oleshchuk, a declarat la sâmbătă că activitatea aviației rusești s-a oprit complet în estul Ucrainei în jurul orei locale 19:00, în urma doborârii de către ucraineni a două avioane rusești Su-34. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, colonelul Iuriy Ihnat, a declarat că scăderea activității aviației rusești a continuat duminică și că forțele rusești au continuat să nu mai zboare cu avioane de detectare radar cu rază lungă de acțiune A-50, în urma distrugerii unui avion A-50 la 23 februarie.

Oficialii ucraineni au raportat că forțele ruse au pierdut 15 aeronave din 17 februarie, ceea ce nu este neglijabil pentru armata rusă, având în vedere că Rusia are probabil aproximativ 300 de diferite avioane de vânătoare Suhoi .

Pierderile anterioare de aeronave au determinat forțele rusești să reducă temporar activitatea aeriană în întreaga Ucraină pentru perioade semnificative de timp, dar rămâne neclar cât va dura această perioadă actuală de scădere a activității aviatice rusești.

Geoană: Putin blufează (deocamdată) în privința armelor nucleare

07:57 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 1.150 de soldați, 8 tancuri, 21 de alte blindate de luptă, 22 de tunuri 1 lansator multiplu de rachete, 2 sisteme antiaeriene, 42 diferite vehicule și 1 echipament special.

07:04Mircea Geoană: Putin blufează (deocamdată) în privința armelor nucleare. Numărul doi din NATO a declarat că amenințările nucleare ale președintelui rus Vladimir Putin reprezintă în acest moment doar o „intimidare psihologică”, scrie Politico.

„Nu vedem vreun pericol iminent de utilizare a acestor arme de către Rusia. Însă declarațiile în sine sunt foarte periculoase, întrucât erodează încrederea. Rusia cunoaște consecințele unui asemenea demers”, a explicat Geoană.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

—————-

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2125

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *