„Oamenii se opreau să o atingă, să vadă dacă e reală” – povestea românului care s–a stabilit într-un oraș vietnamez acum 20 de ani, când nu mai văzuse nimeni femei occidentale

​Printre primii occidentali care au ajuns să lucreze în orașul vietnamez Hai Phong, în urmă cu 20 de ani, se numără și un român din Satu Mare, Daniel Pop. Acesta locuiește în continuare acolo și nu-și vede viața în altă parte. Portul Hai Phong Foto: DIRK WAEM / Belga Press / Profimedia Într-o duminică de

​Printre primii occidentali care au ajuns să lucreze în orașul vietnamez Hai Phong, în urmă cu 20 de ani, se numără și un român din Satu Mare, Daniel Pop. Acesta locuiește în continuare acolo și nu-și vede viața în altă parte.

Portul Hai PhongFoto: DIRK WAEM / Belga Press / Profimedia

Într-o duminică de ianuarie m-am întâlnit cu Daniel Pop, într-un restaurant modern, cu mâncare europeană, din orașul vietnamez Hai Phong, al treilea ca mărime din Vietnam (2 milioane locuitori) și aflat la 120 de kilometri de capitala Hanoi.

Am vrut foarte mult să-l cunosc pe acest român, originar din Satu Mare, care s-a stabilit aici în urmă cu fix 20 de ani, fiind printre primii expați occidentali veniți să lucreze în orașul-port vietnamez, ce a cunoscut o dezvoltare economică explozivă în ultimii ani.

Daniel Pop avea 26 de ani și doar doi ani de experiență pe piața muncii când compania olandeză pentru care lucra în România l-a trimis ca inginer electric în Vietnam. Erau cinci olandezi și un român, singurii specialiști europeni din oraș, după cum își amintește acum inginerul.

Pe vremea aceea, în 2004-2005, pe străzile din Hai Phong puteai să vezi câini fripți la rotisor la orice colț de stradă. Iar occidentalii erau niște ființe destul de ciudate pentru locuitorii orașului, care nefiind unul turistic precum Hanoi sau Saigon, nu le ofereau absolut niciun motiv călătorilor străini să-l viziteze.

„Soția (n.r.- româncă și ea) a experimentat un moment interesant când a mers singură, la piață, iar oamenii din jur se opreau cu motocicleta să o atingă, să vadă dacă e reală…S-a speriat, iar de atunci nu a mai ieșit singură din hotel, decât cu mine sau cu șoferul de la șantier”, povestește Daniel.

Între timp, lucrurile s-au schimbat mult față de anii aceia. Nu mai găsești câini la rotisor, decât în „restaurante dedicate și în anumite perioade ale anului”. Generațiile tinere nu mai consumă câini sau pisici, iar „ideea de protecție a animalelor a ajuns și în Vietnam”, spune românul.

Numărul străinilor a explodat, odată cu investițiile occidentale, pe lângă cele japoneze și coreene, din industria vietnameză.

Hanoi se află la 120 de kilometri de Hai Phong. FOTO: Gabriel Bejan/ HotNews.ro

Occidentalii nu mai atrag atenția nimănui, cu excepția fetelor care-și petrec timpul seara, în fața barurilor și cluburilor de pe strada cosmopolită Van Cao.

Totuși, Hai Phong este o lume complet diferită de cea în care e obișnuit să trăiască un european. Traficul te poate băga în sperieți, până când ajungi să înțelegi că, atâta vreme cât traversezi strada cu pași siguri și viteză constantă, scuterele și mașinile te vor evita. Dacă te sperii și faci mișcări bruște cresc exponențial șansele să dea cineva peste tine.

„Sunt și aici reguli de circulație, dar, de pildă, vietnamezii nu obișnuiesc să folosească oglinzile retrovizoare, dacă e loc în fața ta, te duci, iar cel din spate are obligația să frâneze, regula e simplă. În intersecții, funcționează un fel de „mutual agreement””, mai povestește Daniel.

După aceea, mai există comunicarea cu niște oameni care, nu doar că nu știu nimic din limba engleză, dar nici măcar nu cunosc semnificația semnelor pe care noi, europenii, ni le facem unii altora atunci când nu avem o limbă comună.

Bine că multe restaurante au poze în meniu, iar cu bețișoarele ajungi în cele din urmă să te descurci dacă ești perseverent, pentru că altfel ai suferi de foame în Hai Phong.

Daniel Pop, în urmă cu 14 ani, în Halong Bay, Vietnam. FOTO: Arhiva personală

Daniel Pop își amintește că, la început, pe șantierul unde lucra exista un singur translator la cinci ingineri și că trebuia să-și aștepte rândul ca să poată să le comunice ceva colegilor vietnamezi. Așa că s-a gândit că ar face bine să se apuce să învețe vietnameză.

„În șase luni, am reușit să prind destul de ok cuvinte și expresii uzuale, adică puteam să-i spun unui taximetrist unde să mă ducă. Dar, ca să trec la următorul nivel, mi-am dat seama că va fi foarte greu: același cuvânt are cinci-șase înțelesuri, mi se părea că pronunția era la fel, doar că sensul era complet diferit. Când am început să am parte de situații stânjenitoare, adică spuneam prostii, m-am oprit”, își amintește inginerul român.

Primul supermarket în care puteai găsi produse europene- să zicem brânză, salam- s-a deschis abia prin 2007. Un pic mai târziu a început să se schimbe și curățenia pe străzi și în locurile publice.

„Acum mi se pare foarte curat, comparativ cu anii aceia. De pildă, toată lumea își punea gunoiul în fața străzii și, la un moment dat, apărea „mașina de gunoi”, adică un om care împingea un cărucior în care încărca deșeurile. Până atunci, mizeriile se strângeau în fața caselor și se distrau șobolanii. Și erau mari, nu glumă”, își amintește amuzat Daniel Pop.

În ceea ce privește infrastructura, în special cea rutieră, românul spune că aceasta s-a dezvoltat în ultimii zece ani, cu ajutorul firmelor chineze, dar mai ales coreene și japoneze. Inginerul este de părere că dezvoltarea serviciilor a fost împinsă de la spate, practic, de investițiile străine și de prezența expaților.

„Acum sunt peste 10 mii de străini, vreo cinci mii sunt numai coreeni. Investitorii străini au venit cu cerințe noi, iar localnici au trebuit să facă upgrade”.

Cât costă să-ți ții copilul la o școală privată în Vietnam

L-am întrebat pe Daniel Pop cum a decurs în acești 20 de ani relația cu autoritățile, având în vedere că Vietnamul este totuși o țară socialistă, condusă de un partid unic.

„Nu am avut foarte mult de-a face cu autoritățile, pentru că firma pentru care lucrăm s-a ocupat de tot, am fost protejați ca să zic așa”, spune românul care-și aduce însă aminte de o întâmplare interesantă.

Într-o seară, împreună cu alți colegi străini, a petrecut într-un bar, iar a doua zi la șantier toată lumea știa ce făcuseră ei noaptea trecută. „La o ședință cu directorul am întrebat: „Dar cum s-a aflat? Ne-a văzut cineva din șantier că eram acolo? Răspunsul primit a fost: Don’t worry, e pentru binele vostru. Altă explicație nu am mai primit niciodată”.

Pentru că Daniel are cu el în Vietnam toată familia, l-am întrebat la ce fel de școală merg cei doi copii și dacă nu se teme că ar putea fi îndoctrinați de sistemul socialist.

Daniel Pop, în prezent. FOTO: Arhiva personală

Românul spune însă ei că merg la o școală privată, care are curriculum american, iar majoritatea profesorilor sunt tot americani. Prețurile sunt destul de mari, precizează Daniel, undeva între 15 și 20 de mii de dolari pe an.

„Școala nu are nicio treabă cu guvernul vietnamez, au vrut ei să se predea o oră de vietnameză pe săptămână, pentru a-i ajuta să se adapteze mai ușor aici. Nu au nici măcar același program de vacanțe ca școlile vietnameze, care se închid în ianuarie și februarie, când temperatura scade sub 10 grade. Școlile internaționale nu au nicio problemă”.

În ceea ce privește sistemul medical, Daniel Pop spune că aceasta a fost o problemă mult timp în Hai Phong: „te duceai la spital și te întorceai mai rău decât erai”.

Acum lucrurile s-au îmbunătățit, „de vreo șase-șapte ani au apărut spitale internaționale private”. Dar costurile sunt pe măsură. Inginerul spune că o vizită la spitalul internațional francez din Hanoi costă mai mult decât în România: 200-250 dolari, doar pentru o consultație.

Cine sunt bogații din Vietnam

Femei din Saigon, Vietnam, îmbrăcate în haine tradiționale. FOTO: Gabriel Bejan / HotNews.ro

E de ajuns să petreci o zi în Hai Phong și nu poți să nu remarci mașinile scumpe, multe europene, care circulă pe stradă. Și nu ai cum să nu te întrebi cine sunt proprietarii, mai ales când afli că prețurile acestora sunt duble față de Europa, din cauza taxelor impuse de statul vietnamez care vrea să descurajeze importul de autoturisme străine.

Pe de o parte, avem de-a face cu o nouă clasă de îmbogățiți, „cum a fost și la noi după Revoluție, în anii 90”, explică inginerul. Pe de altă parte, nivelul de trai a crescut în Vietnam în ultima perioadă.

„Oameni efectiv săraci nu sunt mai mult de 10-15%, iar cei bogați în jur de 10%. Există deci o clasă de mijloc de vreo 75% care e formată din oameni ce au salarii aproape ca în România, dar care trăiesc mult mai bine decât în România pentru că aici prețurile sunt mai mici. De exemplu, își permit să mănânce la restaurant, în oraș, nu-și bat capul să gătească acasă”, mai spune Daniel Pop.

(n.r.- Daniel Pop se referă la salariile din marile orașe care sunt substanțial mai mari decât media. Oficial, venitul mediu în Vietnam este de aproximativ 267 euro).

Dar cu toată modernizarea din ultimii ani, Daniel nu are cum să uite nicio clipă că se află printre niște oameni care au totuși o filozofie diferită de viață. El vorbește despre superstițiile locale foarte răspândite și care și-au pus amprenta în toate aspectele de zi cu zi.

„Mie, de pildă, mi s-a spus că dacă o să mănânc creveți următorul copil va fi fată. Deși nu-mi plăceau, am mâncat, dar soția a născut tot băiat. De atunci nu mai pun creveți în gură”, glumește românul.

În ciuda tuturor provocărilor, Daniel Pop nu-și vede acum viața în altă parte. S-a obișnuit în Hai Phong, iar dorul de casă și-l ostoiește cu cele două vizite pe care le face anual în România.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *