Ofensiva Tet, lupta care a dus la retragerea americană din Vietnam

În mentalul colectiv American, denumirea ‘Tet’ are ecouri adânci, aducând aminte de unul dintre cele mai negre momente ale istoriei lor militare. În realitate, Tet este cea mai importantă sărbătoare a Vietnamului, marcarea Anului Nou Lunar. Aceasta se face conform unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii. Razboiul din Vietnam Foto: Pictures From History

În mentalul colectiv American, denumirea ‘Tet’ are ecouri adânci, aducând aminte de unul dintre cele mai negre momente ale istoriei lor militare. În realitate, Tet este cea mai importantă sărbătoare a Vietnamului, marcarea Anului Nou Lunar. Aceasta se face conform unui calendar care ţine seama de ciclurile Lunii.

Razboiul din VietnamFoto: Pictures From History / akg-images / Profimedia

Anul Nou vietnamez nu are o dată fixă. Data anului vietnamez se fixează la a doua Lună nouă după solstițiul de iarnă. Sigur va fi într-o zi de după 20 ianuarie, în fiecare an altă zi, până în 20 februarie – cel târziu.

Inclusiv în perioada războiului din Vietnam, ambele părți respectau un armistițiu în această perioada. Acest lucru s-a întâmplat ani la rândul, devenind un acord tacit între combatanți.

Asta până în ianuarie 1968, când forțele nord vietnameze au lansat un atac devastator în 13 orașe importante din Vietnamul de sud. Surpriza armatei americane a fost totală, iar consecințele au fost pe termen lung. Pentru a înțelege semnificația acestui atac, trebuie analizat contextul istoric și militar din acel moment.

Contextul războiului din Vietnam în plan internațional

Este o părere unanim întâlnită între istorici că războiul din Vietnam a fost o etapă a războiului rece, prin care cele două mari superputeri, SUA și U.R.S.S. încercau să-și extindă zona de influență.

După eșecul francezilor în războiul din Indochina, americanii, fideli ‘principiului dominoului’ (conform acestuia, dacă un stat cade sub influență comunistă, le va atrage și pe cele din jur), și-au mărit constant prezența militară în zona, nedorind să lase Vietnamul de Sud, sub conducere capitalistă, pradă vecinilor comuniști.

Concomitent, sovieticii, alături de China, erau îngrijorați de creșterea influenței americane în sud-estul Asiei.

SUA au furnizat sprijin logistic și financiar Franței, în încercarea acesteia de a menține Indochina ca parte a imperiului lor colonial, dar fără succes. Astfel, inițial discretă, sub forma unor consilieri militari, și a unor ajutoare financiare, prezența americană în Vietnamul de Sud se va accentua la începutul anilor ’60, odată cu venirea la putere a lui John F. Kennedy.

După eșecul invaziei din Golful Porcilor și ridicarea zidului Berlinului, acesta considera că trebuie trasă o linie în privința extinderii comuniste. Americanii sprijineau însă un regim șubred, în Vietnamul de Sud, condus de Ngo Dinh Diep. Catolic fervent, acesta a condus o adevărată prigoană împotriva majorității budiste, în fruntea unui regim eminamente corupt, care nu se bucura de sprijin popular.

Generalul Creighton Abrams l-a înlocuit pe generalul William Westmoreland în funcția de comandant al SUA în Vietnam în iunie 1968. (foto: – / Everett / Profimedia)

După asasinarea lui John F. Kennedy, în 1963, președintele SUA devine Lyndon Johnson. În perioada acestuia, numărul militarilor americani dislocați în Vietnam crește exponențial. Deși beneficiau de pregătire și putere de foc superioară, armata americană de aici întâmpină reale dificultăți.

Pe lângă lupta cu armata nord vietnameză, înarmată de sovietici, aveau ca adversar și guerrillele Vietcong. Aceștia nu purtau uniforme, și se puteau ușor pierde printre civili. Americanii, dar mai ales slab instruită și nemotivată armata sud vietnameză suferă pierderi.

Încă din primăvară anului 1967, trupele nord vietnameze încep să asedieze diverse puncte întărite americane, răspândite de-a lungul întregii țări. Acțiunea era condusă de generalul Vo Nguyen Giap, veteran al războiului cu francezii și artizan al victoriei de la Dien Bien Phu, care pusese practic capăt supremației militare franceze.

Cea mai importantă astfel de baza americană se află la Khe Sanh. Nord vietnamezii masează aici importante resurse, în oameni și materiale.

Imediat, comandanții americani par a avea un deja vu, comparând situația cu cea din 1954, de la Dien Bien Phu. Președintele Lyndon Johnson se implică personal, trimițând ajutor asediaților. În realitate, nu era decât o acțiune de diversiune din partea vietnamezilor pentru ceea ce avea să se întâmple mai târziu.

Desfășurarea Ofensivei Tet – americanii luați prin surprindere

Atacarea bazei americane de la Khe Sanh, precum și a altor puncte americane răspândite de-a lungul graniței cu Laosul, avea ca scop dislocarea de unități către aceste baze, și lipsirea orașelor importante de aportul acestora.

Cum președintele american în exercițiu, Lyndon Johnson și comandantul suprem al trupelor americane din Vietnam, generalul Westmoreland și-au concentrat eforturile pentru apărarea bazei de la Khe Sanh (în niciun caz nu se dorea un al doilea Dien Bien Phu), generalul Giap a putut să-și trimită cele mai multe unități în direcția principalului său obiectiv: Ofensiva Tet.

Planul fusese conceput cu luni de zile înainte. Numeroși agenți comuniști se infiltraseră în orașele sud vietnameze cu scopul de a crea confuzie și haos.

Astfel, în dimineața zilei de 30 ianuarie 1968, forțele nord vietnameze își fac simțită prezența și atacă simultan un număr de 13 orașe, ignorând armistițiul tacit prilejuit de sărbătoare.

Mulți militari sud vietnamezi erau în permisii erau în afara bazelor, pentru că nimeni nu se aștepta la acțiuni importante în această perioada. Inițial, aceste atacuri prin surprindere au avut succes, trupele americane aflându-se în cu totul alte locuri, mai exact unde atacurile false ale generalului Giap le atrăseseră.

Poate cel mai important oraș cucerit în timpul ofensivei a fost Hue. Aflat pe malul râului Parfume, Hue este fosta capitală imperială a Vietnamului, oraș cu importante rădăcini în istoria și cultura acestui popor. Partizanii Vietcong care au ocupat orașul au executat sumar mii de oameni, majoritatea civili bănuiți de colaboraționism cu americanii, sau de vederi anti comuniste.

Nu trebuie uitat daptul că războiul din Vietnam a fost, practic, primul război televizat. Americanii de acasă, și de altfel, întreagă lume avea posibilitatea să vadă la știrile de seară desfășurarea evenimentelor.

Țînând cont de acest aspect, vietnamezii dau o adevărată lovitură de imagine, în momentul în care un pluton ocupă incinta ambasadei americane din Saigon.

Proteste internaționale împotriva războiului din Vietnam (Foto: Universal Archive/Universal Images Group / Universal images group / Profimedia)

Momentul este filmat de echipele de reporteri, devenind iconic pentru gradul de nepregătire american în fața acestei ofensive. Evident, ulterior, toți atacatorii au fost eliminați, dar, din punct de vedere al imaginii, pentru americani, a fost catastrofal.

Generalul Giap a mizat pe surpriză, pe faptul că reușise să angajeze trupele americane în atacuri momeală, dar spera și provocarea de dezertări în cadrul armatei sud vietnameze.

De asemenea, se preconiza și că o mare parte a populației civile va trece de partea comuniștilor, provocând revolte. Aceste lucruri nu s-au petrecut. Deși nu erau mulțumiți de administrația sud vietnameză, civilii nu aveau simpatii comuniste.

Treptat, americanii reușesc să se organizeze, și elimină pe rând punctele de rezistență pe care Vietcongul le ocupaseră în orașe. Cele mai grele lupte s-au dat pentru orașul Hue, trupele americane fiind oripilate de atrocitățile găsite pe măsură ce eliberau orașul.

Aici, luptătorii Vietcong s-au baricadat în citadela istorică a orașului, trupele americane folosind aviația și artileria pentru a-i elimina. S-a ales această cale de atac pentr a limita numărul de vieți americane pierdut, dar cea mai mare parte a clădirilor patrimoniu din această zonă au fost distruse.

Regrupandu-se, și bazându-se pe faptul că beneficiau de o putere de foc net superioară, americanii provoacă pierderi uriașe vietnamezilor. Constituit în mare parte din civili înarmați, Vietcongul nu putea ține piept americanilor într-o luptă deschisă.

Pe cale de consecință, toate câștigurile obținute la începutul ofensivei, prin surprindere, sunt eliminate, iar americanii reiau controlul centrelor urbane.

Înfrangere pe câmpul de lupta, dar o victorie politică și de imagine

Din punct de vedere militar, ofensiva Teț a eșuat. Se poate spune că a eșuat chiar lamentabil, având în vedere că nu și-a atins, practic, niciunul din obiective, iar pierderile suferite de Vietcong au fost uriașe.

Totuși, pe termen lung, SUA vor avea de suferit mult mai mult. Populația americană era din ce în ce mai nemulțumită de implicarea SUA în acest război. Era greu să explici unui civil american de ce trebuie că armata lor să lupte la 20 de mii de km de casă.

Războiul rece, lupta împotriva comunismului, sunt, până la urmă concepte abstracte, americanul de rând fiind mai îngrijorat de numărul în creștere al victimelor. La această stare de lucruri se adaugă mișcarea hippie, care alimenta din plin nemulțumirea față de război.

În acest context, în care Lyndon Johnson și generalul Westmoreland spun din ce în ce mai des opiniei publice că mai este nevoie de un ultim efort și virtnamezii vor fi învinși, se desfășoară Ofensiva Tet. Șocată, opinia publică americană realizează că lupta este departe de a se sfârși, că este un război de uzură care va mai cere multe sacrificii.

Există voci care afirmă că acesta a fost motivul pentru care președintele Johnson nu a mai candidat pentru un alt mandat. De asemenea, americanii încep să caute modalități de a se retrage din Vietnam fără să pară că sunt învinși. De altfel, nici nu au fost învinși, pur și simplu au renunțat câțiva ani mai târziu, în 1975, când s-au retras definitiv, considerând că este un război care nu poate fi câștigat.

Între istoricii militari sunt de părere aproape în unanimitate că Ofensiva Tet a reprezentat un punct de cotitură al războiului din Vietnam.

Deși planul a fost unul bun și a fost minuțios pregătit, au existat prea multe elemente lăsate hazardului, referindu-ne aici la posibilitatea ca populația civilă să se alăture comuniștilor, sau ca militarii sud vietnamezi să dezerteze în masă.

Ambele condiții erau sine qua non pentru atingerea obiectivelor, și niciuna nu s-a întâmplat, ceea ce a dus la eșec pe plan militar.

Pe de altă parte, imaginea americană a avut de suferit ireparabil, sprijinul populației de acasă pentru război s-a diminuat considerabil, astfel, se poate spune că, pe termen lung, lansarea Ofensivei Tet a fost un succes pentru nord vietnamezi.

Surse:

– Mark Atwood, The Vietnam War: A Concise International History

– Guenter Lewy, America in Vietnam

– Larry Berman, Lyndon Johnson’s War: The Road to Stalemate

– George Herring, America’s Longest War: The United States and Vietnam, 1950–1975

– Stanley Kutler, Encyclopedia of the Vietnam War

– Ronald Spector, After Tet: The Bloodiest Year in Vietnam

Citește și alte articole pe subiect scrise de Andrei Stan:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *