Senatorii americani strâng șurubul împotriva guvernului lui Viktor Orban / La fel ca UE, Washingtonul și-a pierdut răbdarea cu Ungaria

Congresmeni americani de rang înalt au declarat că doresc ca Ungaria să aprobe imediat aderarea Suediei la NATO, sugerând că Budapesta riscă să afecteze permanent relaţia sa cu Washingtonul dacă nu acţionează, relatează agenția Reuters, citată de News.ro. Viktor Orban la summitul UE de la Bruxelles Foto: Belga / ddp USA / Profimedia Ben Cardin

Congresmeni americani de rang înalt au declarat că doresc ca Ungaria să aprobe imediat aderarea Suediei la NATO, sugerând că Budapesta riscă să afecteze permanent relaţia sa cu Washingtonul dacă nu acţionează, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Viktor Orban la summitul UE de la BruxellesFoto: Belga / ddp USA / Profimedia

Ben Cardin, membru al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul de la Washington, a declarat că are „îngrijorări profunde” cu privire la direcţia actualului guvern al Ungariei. Congresmenul democrat a amintit în acest sens că premierul Viktor Orban a amânat din 15 decembrie până joi aprobarea de asistenţă din partea Uniunii Europene pentru Ucraina şi a pus încontinuu piedici în calea aderării oficiale a Suediei la NATO.

„Cei care sunt parteneri nu fac astfel de lucruri. Şi mă întreb dacă sunt un aliat de încredere pentru programul nostru (de scutire de vize)”, a declarat el într-o conferinţă de presă.

Şi senatorii Jeanne Shaheen, o democrată, şi Thom Tillis, care este republican şi care coprezidează Grupul de observatori NATO din Senat, au emis o declaraţie în care au cerut Ungariei să-şi schimbe atitudinea.

„Inacţiunea Ungariei riscă să afecteze irevocabil relaţia sa cu Statele Unite şi cu NATO”, au avertizat cei doi senatori. Programul Visa Waiver le permite cetăţenilor din 41 de ţări să călătorească în Statele Unite pentru şederi de până la 90 de zile fără viză.

SUA au restricționat accesul Ungariei la programul „Visa Waiver”

În vara anului trecut, Statele Unite au impus deja unele restricţii pentru deţinătorii de paşapoarte ungare în cadrul Programului Visa Waiver, afirmând că Budapesta nu a rezolvat vulnerabilităţile de securitate indicate în mod repetat de Washington.

Într-un comunicat, Ambasada SUA la Budapesta a anunţat că perioada de valabilitate oferită cetăţenilor din Ungaria în cadrul Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) va fi redusă, cu efect imediat, de la doi ani la un an şi doar vizitele unice vor fi permise în cadrul sistemului, nu şi cele multiple.

În replică, MAI ungar a transmis că SUA au solicitat date despre maghiarii cu dublă cetăţenie, pe care autorităţile de la Budapesta au refuzat să le ofere, motiv pentru care Statele Unite se răzbună.

Suedia, împreună cu Finlanda, a solicitat să adere la NATO în mai 2022, după începerea invaziei ruse în Ucraina. Dar aderarea sa a fost întârziată de Turcia şi Ungaria, lăsând ţara în incertitudine şi frustrând aliaţii NATO care văd Suedia ca pe un jucător important în asigurarea securităţii în regiunea baltică.

Ungaria este acum singurul membru NATO care nu a aprobat cererea Suediei de aderare la alianţă, după ce preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a semnat documentele de ratificare a aderării Suediei la sfârşitul lunii ianuarie.

Parlamentul de la Budapesta se va reuni luni, la cererea partidelor de opoziţie, urmând ca ratificarea candidaturii Suediei la NATO să se afle pe ordinea de zi, potrivit unui document publicat joi pe site-ul Parlamentului. Nu este însă clar dacă deputaţii partidului de guvernământ, Fidesz, care deţine o largă majoritate în parlament, vor participa la reuniunea extraordinară, ceea ce înseamnă că, în lipsa lor, nu se va putea ratifica aderarea Suediei.

Joi, şeful de cabinet al lui Viktor Orban a declarat că parlamentarii Fidesz doresc să vadă măsuri din partea Suediei pentru a consolida încrederea reciprocă, înainte de a aproba candidatura sa la NATO. El nu a detaliat care sunt aceste măsuri.

Premierul Suediei s-a întâlnit cu Viktor Orban la Bruxelles

Suedia nu va negocia cu Ungaria în legătură cu cererea de aderare la NATO, declara săptămâna trecută premierul suedez Ulf Kristersson. Cu toate acestea, el s-a întâlnit cu Viktor Orban la Bruxelles, joi, cu ocazia summitului UE.

Premierul suedez a avut o discuţie privată cu premierul ungar Viktor Orban pentru a discuta situația privind aderarea țării sale la alianță.

„Cel mai important lucru acum este să mergem înainte şi să luăm o decizie”, a declarat Kristersson pentru publicaţia suedeză Altinget, care notează că șefii de guvern au avut o conversaţie privată „timp de aproximativ 15 minute” după negocierile de la summitul UE în cadrul căruia liderii UE au reuşit neaşteptat de repede să îl determine pe Viktor Orban să renunţe la veto-ul său privind un sprijin financiar multianual pentru Ucraina.

„Am avut o conversaţie bună cu Viktor Orban, care a pus bazele unui dialog mai lung data viitoare”, a declarat Kristersson jurnaliştilor după încheierea întrevederii. Însă premierul suedez a respins în continuare ideea unor negocieri suplimentare pentru a determina Ungaria să aprobe aderarea Suediei la NATO.

„Am exprimat în mod clar că nu este nimic de negociat – sunt lucruri de discutat. Atât despre lucruri care sunt în afara NATO, care poate au legătură cu UE, dar şi lucruri care au legătură cu NATO. Cred că Jas 39 Gripen este cel mai important subiect în care am putea aprofunda cooperarea”, a declarat Kristersson, referindu-se la aeronavele militare fabricate de Suedia.

Potrivit premierului suedez, nu a fost stabilită nicio dată anume, nici în ceea ce priveşte ratificarea de către parlamentul ungar a cererii Suediei de aderare, nici în ceea ce priveşte următoarea întâlnire între cei doi lideri.

Citește și:

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2125

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *