LIVE Război în Ucraina, ziua 709: Zelenski: încă două sisteme de apărare antiaeriană au ajuns în Ucraina / Reportajul unei televiziuni germane în Mariupol a înfuriat Ucraina / Un oficial din Ministerul ucrainean al Apărării, suspendat pentru corupție

Forțele rusești au lansat în timpul nopții un atac masiv cu drone asupra regiunilor din centrul și sudul Ucrainei. Peste o sută de mineri au rămas blocați în subteran. Atacul Moscovei a lăsat fără energie electrică mai mult de 100.000 de gospodării din orașul natal al lui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog. Soldați ucraineni într-un blindat

Forțele rusești au lansat în timpul nopții un atac masiv cu drone asupra regiunilor din centrul și sudul Ucrainei. Peste o sută de mineri au rămas blocați în subteran. Atacul Moscovei a lăsat fără energie electrică mai mult de 100.000 de gospodării din orașul natal al lui Volodimir Zelenski, Krivoi Rog.

Soldați ucraineni într-un blindat de luptăFoto: Anatolii Stepanov / AFP / Profimedia

SINTEZA ZILEI

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 709 – LIVE pe HotNews.ro:

00:44Ministerul de Externe leton vrea ca toate companiile cheie din țară să fie verificate dacă au legături cu Rusia

Ministerul de Externe al Letonia a propus investigarea relațiilor angajaților din structurile de conducere ale celor mai mari companii din Letonia cu Rusia, Belarus și alte țări care susțin agresiunea împotriva Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

Anunțul vine după ce The Insider a scris că Tatjana Zdanoka, deputată letonă în Parlamentul European, este un spion de încredere al serviciilor de informații rusești timp de peste un deceniu.

23:19Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus vineri seara compatrioţilor că „principala ştire” a zilei este că Ucraina tocmai a primit două sisteme de apărare antiaeriană „care doboară orice” şi care, chiar dacă nu „apără complet” teritoriul ţării, vor apăra anumite regiuni.

El a mai spus că a fost, vineri, „foarte concentrat” pe problemele de pe linia frontului, iar printre cei care au raportat despre situaţie s-a numărat şi comandantul armatei, generalul Valeri Zalujnîi, a cărui demitere ar fi iminentă, potrivit unor surse citate de presa occidentală, relatează News.ro.

VIDEO Noi imagini cu corveta rusească Ivanovets explodând

22:17Doi voluntari francezi au fost uciși joi în sudul Ucrainei într-un bombardament rusesc, Parisul denunțând un act de „barbarie” din partea Moscovei. Parchetul antiterorist urmează să deschidă o anchetă în legătură cu acest incident.

Ancheta a fost deschisă pentru crime de război și punerea intenționată în pericol a vieții unei persoane protejate de dreptul internațional umanitar.

Încredințată jandarmilor de la Oficiul central de luptă împotriva crimelor împotriva umanității (OCLCH), aceasta este cea de-a zecea procedură deschisă de Pnat de la începutul conflictului, în februarie 2022.

22:03Ucraina a avariat cel puțin trei avioane militare rusești pe aerodromul militar Belbek de lângă Sevastopol, în Crimeea ocupată, a confirmat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Yurii Ignat, pe 2 februarie, relatează Kyiv Independent.

Ucraina a atacat aerodromul pe 31 ianuarie, folosind rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune Scalp/Storm Shadow, a declarat o sursă militară pentru Ukrainska Pravda.

21:36Rusia: Apărătorul drepturilor omului Oleg Orlov, clasificat drept „agent al străinilor”

Autoritățile ruse l-au plasat pe Oleg Orlov, un veteran apărător al drepturilor omului și laureat al Premiului Nobel pentru Pace cu ONG-ul Memorial, pe infama listă a „agenților străini”, potrivit AFP:

Sute de persoane, activiști pentru drepturile omului, opozanți și jurnaliști independenți au fost plasați pe această listă în ultimii ani și sunt supuși unor constrângeri administrative stricte și obligației de a se identifica ca atare în toate comunicările publice.

„Mariupol nu este un oraș fantomă”. Reportajul unei televiziuni germane care a indignat Ucraina

20:22 VIDEO Noi imagini cu corveta rusească Ivanovets explodând

Vineri au fost fost publicate noi imagini video relevante de la atacul ucrainean care a scufundat ieri corveta rusă Ivanovets, de clasă Tarantul, în largul coastei Crimeei.

Imaginile arată cum două rachete de croazieră anti-navă SS-N-22 Sunburn lovesc Ivanovet care explodează.

19:17Jurnalistul Armin Coerper de la postul public german ZDF, care conduce biroul canalului din Moscova, a filmat un reportaj care distorsionează imaginea vieții în orașul Mariupol ocupat de ruși, acuză ucrainenii. Vizita corespondentului postului de televiziune german ZDF la Mariupol fără acordul Kievului a încălcat legea ucraineană, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Oleg Nikolenko, pe 2 februarie.

18:14Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu ministrul canadian de externe Melanie Joly în timpul vizitei sale oficiale la Kiev, pe 2 februarie, relatează Kyiv Independent.

  • „Am discutat despre sprijinul continuu pentru Ucraina, pașii comuni pentru implementarea Formulei Păcii, dezvoltarea unui sistem de angajamente de securitate pentru Ucraina și activitatea Coaliției Internaționale pentru întoarcerea copiilor ucraineni”, a spus Zelenski pe platforma de socializare X.
  • „Sunt recunoscător Canadei pentru sprijinul și încrederea neclintită în Ucraina și ucraineni”.

De asemenea, șeful diplomației Canadei a avut întrevedere cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba.

Procesul Rusia-Ucraina privind genocidul de la Curtea Internaţională de Justiţie poate merge mai departe

17:37Judecătorii de la Curtea Internațională de Justiție (CIJ) au decis vineri că procesul depus de Ucraina care acuză Rusia de încălcarea dreptului internațional, acuzând Ucraina de genocid pentru a-și motiva invazia, poate merge mai departe, relatează Reuters.

16:15Ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov a suspendat un înalt oficial în timp ce autoritățile investighează presupusa corupție în dosarul achiziționării de arme, a anunțat vineri ministerul său, relatează Reuters.

Umerov și-a preluat mandatul anul trecut, cu angajamentul de a curăța curăța coruția din interiorul ministerului, în timp ce partenerii occidentali ai Ucrainei au încercat să trimită mai mult ajutor militar la Kiev, după invazia pe scară largă a Rusiei din 2022.

Toomas Nakhkur, care a condus departamentul pentru politica tehnică și dezvoltarea armelor al Ministerului Apărării, a fost suspendat după ce a fost numit suspect oficial într-un dosar penal nespecificat, a scris ministerul pe aplicația de mesagerie Telegram.

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat săptămâna trecută că a descoperit o fraudă masivă a unor actuali și foști, precum și a oamenilor de afaceri de a deturna aproximativ 40 de milioane de dolari, asigurând plata în avans pentru obuzele de artilerie care nu au fost furnizate niciodată.

15:40Ministerul rus de Interne a pus pe lista persoanelor căutate o avocată a opozantul Aleksei Navalnîi, după ce a acuzat-o în lipsă de extremism, relatează agenția de presă RIA Novosti, preluată de Reuters.

Avocata, Olga Mikhailova, a declarat luna trecută că părăsise deja Rusia în momentul în care au fost anunțate acuzațiile. Alți trei avocați ai lui Navalnîi au fost arestați în octombrie sub suspiciunea de apartenență la un „grup extremist”.

Susținătorii lui Navalnîi spun că autoritățile se iau de avocații săi pentru a adânci izolarea acestuia în închisoare, unde execută pedepse care totalizează peste 30 de ani. Navalnîi a fost mutat într-o colonie penală la nord de Cercul Arctic, situată la Kharp, în regiunea Yamal-Nenets, la aproximativ 1.900 km nord-est de Moscova.

Fermierii polonezi amenință că vor bloca din nou punctele de trecere a frontierei cu Ucraina

14:47 Sindicatul „Solidaritatea” al fermierilor polonezi a anunțat că va organiza vinerea viitoare o grevă generală și o blocadă a punctelor de trecere a frontierei dintre Polonia și Ucraina.

14:02Comisia Electorală a Rusiei a anunțat vineri că a descoperit „nereguli” în lista de semnături depusă de Boris Nadejdin, candidatul anti-război văzut drept principalul candidat al președintelui Vladimir Putin la alegerile din luna martie, afirmând că printre numele de pe listă se află cele ale unor persoane „care nu se mai află pe Pământ”.

13:40Apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 11 din cele 24 de drone de tip Shahed lansate de Rusia de la Primorsko-Akhtarsk în Rusia și de la Chauda în Crimeea ocupată de Rusia, au declarat Forțele Aeriene ucrainene, transmite The Kyiv Independent.

De la începutul războiului la scară largă, armata rusă a folosit Crimeea și alte teritorii ucrainene ocupate pentru a lansa rachete și alte arme împotriva Ucrainei.

Forțele aeriene ucrainene au raportat că cel puțin șapte drone rusești nu au reușit să își atingă țintele și s-au pierdut în zonă.

11 drone rusești au fost interceptate în cursul nopții deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Herson, Kirovohrad și Harkov. Se pare că cele mai multe dintre ele au vizat infrastructura energetică din regiunea Dnipropetrovsk.

13:00Toți cei 113 mineri care au rămas blocați în două mine în urma unui atac cu drone rusești împotriva orașului Kirvoi Rog au fost scoși la suprafață, a declarat Oleksandr Vilkul, șeful consiliului de apărare din orașul natal al lui Volodimir Zelenski, potrivit The Kyiv Independent.

Elevii ruși vor învăța despre tehnologia dronelor

12:47Elevii ruși vor învăța despre tehnologia dronelor în scopuri militare și industriale , a declarat un oficial de rang înalt, citat de TASS și Reuters.

Ministrul adjunct al educației, Tatiana Vasilyeva, a declarat, de asemenea, în parlament că elevii vor petrece mai mult timp studiind desenul tehnic, o abilitate necesară pentru a lucra cu planuri.

12:17Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a declarat vineri că prăbușirea avionului de transport militar Il-76 la 24 ianuarie a fost rezultatul acțiunilor „cinice” ale Ucrainei, a relatat agenția de presă RIA Novosti, preluată de Reuters.

Moscova a acuzat Kievul că a doborât avionul, care transporta prizonieri de război ucraineni, folosind rachete sol-aer Patriot de fabricație americană.

Kievul, care luptă împotriva forțelor rusești în Ucraina, nu a confirmat sau infirmat că a doborât avionul, dar a contestat varianta Moscovei și a cerut o anchetă internațională.

11:38Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că „s-a pus la zid” pentru țara sa înainte de a accepta joi un acord cu UE privind acordarea de noi ajutoare Ucrainei și că a evitat riscul de a pierde fondurile UE destinate Budapestei din visteria blocului comunitar, informează Reuters.

10:43 Doi voluntari francezi din domeniul ajutorului umanitar au fost ucişi în regiunea Herson din sudul Ucrainei, au declarat guvernatorul regional şi alţi oficiali, relatează presa franceză, citată de News.ro.

Guvernatorul din Herson, Oleksandr Prokudin, a declarat că atacul rusesc asupra localităţii Berislav a ucis doi cetăţeni francezi şi a rănit alţi trei străini. „Voluntari străini au fost ucişi şi răniţi în urma unei lovituri inamice la Beroslav”, a scris guvernatorul regiunii Herson pe Telegram, fără să precizeze funcţiile exacte ale acestor „voluntari”, o expresie folosită adesea pentru a desemna lucrătorii din organizaţiile umanitare. El a prezentat „sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi”.

Nu se ştie dacă aceştia erau lucrători umanitari sau „voluntari” ai armatei ucrainene, notează Le Figaro. Contactat joi seara de AFP, Ministerul francez de Externe nu a răspuns imediat.

Potrivit TF1, Ambasada Ucrainei în Franţa a transmis condoleanţele în urma morţii celor doi francezi în apropiere de Herson. „Ei au venit în Ucraina într-o misiune umanitară şi solidaritatea lor nu va fi niciodată uitată”, a afirmat Ambasada Ucrainei.

Procurorii din regiune au declarat că forţele ruseşti au lansat un atac în masă cu drone în zonă în jurul orei locale 16.00. Poliţia a declarat că un cetăţean ucrainean a fost, de asemenea, rănit.

Atac masiv asupra Ucrainei. Drone rusești au lovit centrul și sudul țării

09:21Rusia a pierdut 387.060 de soldați în Ucraina de la începutul războiului, susține Ucraina.

Conform sursei citate, doar în ultima zi, 830 de militari ruși au murit.

08:38Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că aprobarea de către Uniunea Europeană a unui pachet suplimentar de sprijin de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina a fost un „semnal clar” atât pentru Rusia, cât și pentru Statele Unite, unde un pachet de asistență a fost blocat în Congres, informează Reuters.

„Este un semnal clar pentru Moscova că Europa va rămâne fermă și nu poate fi frântă de niciun val distructiv conceput de Kremlin”, a declarat Zelenski în discursul său video nocturn.

„În același timp, este un semnal clar peste Atlantic, un semnal că Europa își asumă responsabilitățile. Responsabilitățile de securitate. Responsabilități puternice. Așteptăm decizii din partea Americii”.

08:18Un atac cu drone rusești a avariat o substație electrică și a provocat întreruperi de curent în Krivoi Rog, a anunțat operatorul energetic de stat ucrainean Ukrenergo, scrie The Kyiv Independent.

Oleksandr Vilkul, șeful consiliului de apărare din Krivoi Rog, a anunțat, de asemenea, că o operațiune de salvare a unui grup de mineri prinși în subteran în curs de desfășurare în urma atacului.

Forțele rusești au lansat un atac masiv cu drone asupra regiunilor din centrul și sudul Ucrainei în noaptea de joi spre vineri.

Suspilne a relatat în jurul orei 3:30 dimineața că au fost auzite explozii în Krivoi Rog, în regiunea Dnipropetrovsk. Ukrenergo a anunțat câteva ore mai târziu că una dintre substațiile sale a fost lovită în atac, lăsând casele și întreprinderile din oraș fără energie electrică.

Aproximativ 100.000 de gospodării au rămas fără energie electrică în urma atacului, a declarat Vilkul.

El a precizat că, începând cu ora 7 dimineața, curentul a fost restabilit pentru aproximativ 60.000 de abonați, iar toate spitalele aveau curent electric.

Ukrenergo a declarat că instalația energetică avariată este în prezent în curs de inspecție și că lucrările de reparații de urgență vor începe odată cu încheierea verificării.

Vilkul a mai anunțat că 113 mineri au rămas blocați în două mine în urma atacului și că o operațiune de salvare este în curs de desfășurare.

„Nouăsprezece mineri sunt în prezent prinși în subteran”, a spus el.

Guvernatorul regiunii Kirovohrad, Andrii Raikovici, a anunțat că vineri au fost lansate drone și în orașul Kropyvnytskyi.

07:56 Șeful armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, a criticat lentoarea cu care se dezbate proiectul de lege privind mobilizarea într-un articol de opinie publicat joi de CNN. De asemenea, „Generalul de fier” a declarat că țara sa trebuie să se adapteze la o reducere a ajutorului militar din partea principalilor săi aliați și să se concentreze din ce în ce mai mult pe tehnologie dacă vrea să câștige războiul împotriva Rusiei, după ce presa a relatat că ar putea fi demis din funcție, scrie Reuters.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

——————

Evenimentele de miercuri privind agresiunea rusă au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1184

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *