Fostul director SRI Eduard Hellvig îl acuză pe liderul AUR Claudiu Târziu că se coordonează cu politicieni maghiari pentru a servi interesele lui Putin: “Nu e un idiot util”

Fostul director al Serviciului Român de Informații Eduard Hellvig îl acuză pe senatorul AUR Claudiu Târziu pentru discursul susținut la Iași, de Ziua Unirii, când a spus că România „trebuie reîntregită” cu Basarabia, dar și cu teritorii aflate acum în Ucraina. Fostul șef al SRI spune că liderul AUR nu poate fi catalogat drept „idiot

Fostul director al Serviciului Român de Informații Eduard Hellvig îl acuză pe senatorul AUR Claudiu Târziu pentru discursul susținut la Iași, de Ziua Unirii, când a spus că România „trebuie reîntregită” cu Basarabia, dar și cu teritorii aflate acum în Ucraina. Fostul șef al SRI spune că liderul AUR nu poate fi catalogat drept „idiot util” și că își alege special astfel de teme cu potențial incendiar, care sunt folosite și de politicieni de extremă-dreapta din Ungaria și, mai ales, care „îi convin cel mai mult lui Vladimir Putin”.

Eduard Hellvig Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Într-un mesaj postat pe platforma X (Twitter), Hellvig îl acuză pe liderul AUR că „se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie”.

„Domnul Claudiu Târziu nu este idiot. Unii ar spune că nici util”

  • „Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi.
  • Bineînțeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin: Uite, lume, o grămadă de țări sunt nemulțumite, ca atare războiul nostru este justificat.
  • În politică, domnul cu vorbele avântate ar purta în general numele de “idiot util”. Adică cel care, fără să analizeze prea mult, lansează mesaje care convin de minune adversarului.
  • Problema este că dl Claudiu Târziu nu este idiot. Unii ar spune că nici util. Adică nu face aceste declarații din prea multă viteză. Nu îl putem bănui că l-a luat valul și că i-a ieșit porumbelul. Domnul Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie. Din agitarea făcliei naționaliste, pe el îl avantajează de minune agitația, nicidecum idea națională. Pentru că din agitație își extrage știri, expunere și bazin electoral.
  • Știe, la fel de cinic, că vorbele lui sunt o declarație politică și, ca atare, nu poate fi tras la răspundere pentru vreo coliziune cu poziția oficială a statului român”, susține fostul șef al SRI.

Eduard Hellvig spune că această temă este folosită și de politicienii de extremă-dreapta din Ungaria, care și revendică și ei teritorii din Ucraina, aflată în război declanșat de Vladimir Putin:

  • „Există însă o trompetă improbabilă care este totuși în armonie cu dl Târziu. László Torocskai, omologul său de la Budapesta, care, coincidență, la 24 de ore după, declară că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina.
  • Cum nu cred în coincidențe, trei întrebări îmi stăruie în gând.
  • Când vorbește de normalizarea relațiilor cu Rusia, la care perioadă „normală” se referă? Ca să știm cum să ne pregătim…
  • Când și-a lansat lista pentru euro-parlamentare, de ce a ales Italia și nu ținuturile pe care le revendică? Doar n-o fi pentru voturi…
  • Când s-a regăsit în cuget, simțiri și punctaj cu politicianul maghiar, dl Târziu era în Cc sau în Bcc?”.

„Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești”

Președintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a susținut, în 24 Ianuarie, la Iași, un discurs în care a vorbit despre unirea României cu Republica Moldova, dar și cu teritorii aflate acum în Ucraina.

  • „Nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești. Basarabia trebuie să vină acasă. Bucovina de nord nu poate fi uitată, sudul Basarabiei, ținutul Herța, Transcarpatia, tot ce a fost și este al națiunii române trebuie să se întoarcă în granițele statului.
  • Acesta e idealul pe care nu avem voie să îl uităm. Moldova e ciuntită. Moldova lui Ștefan trebuie să fie acasă, în România”, a susținut liderul AUR, reluând astfel o temă folosită de senatoarea Diana Șoșoacă, care a și inițiat un proiect de lege, respins de Parlament, prin care cerea anexarea unor teritorii din Ucraina.

Claudiu Târziu va fi candidat al AUR la alegerile europarlamentare, scenariu discutat de PNL și în cazul lui Hellvig, care a demisionat în vara anului trecut de la conducerea SRI, unde s-a aflat timp de opt ani.

Partidul maghiar de extremă-dreapta „Patria Noastră” va revendica Transcarpatia, regiune din vestul Ucrainei în care locuiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, dacă Ucraina îşi va pierde statutul de stat în urma invaziei Rusiei, a declarat liderul acestei formaţiuni, Laszlo Toroczkai, sâmbătă, la o conferinţă a partidului, conform Reuters:

  • „În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, mesajul nostru este foarte simplu: încetarea imediată a focului, pace şi o rezolvare prin discuţii.
  • Dacă acest război se termină cu pierderea statalităţii Ucrainei, pentru că şi acest lucru este în cărţi, atunci, ca singurul partid maghiar care adoptă această poziţie, permiteţi-mi să semnalez că revendicăm Transcarpatia”.
Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1194

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *