Femei care și-au ucis copiii după ce au negat sarcina. Procesul Elenei, cea care e văzută de unii „geniu criminal”, de alții victimă

Inculpata stă în fața pupitrului din sala de judecată, pe care sunt așezate o cruce și o biblie. Se bâțâie de pe un picior pe altul și ține strâns, cu ambele mâini, de suportul din fața ei. Ascultă cu atenție cuvintele procuroarei care ies, unul după altul, și o lovesc până amețește. „Lipsa de empatie

Inculpata stă în fața pupitrului din sala de judecată, pe care sunt așezate o cruce și o biblie. Se bâțâie de pe un picior pe altul și ține strâns, cu ambele mâini, de suportul din fața ei. Ascultă cu atenție cuvintele procuroarei care ies, unul după altul, și o lovesc până amețește. „Lipsa de empatie a inculpatei față de o persoană fără apărare”, „pericol față de proprii copii”, „omor”.

Femei care și-au ucis copiii după ce au negat sarcinaFoto: Ilustrație pentru acest articol făcută de Roma Gavrilă

Atenție! Textul conține descrieri detaliate ale unor crime, situații de abuz și tulburări psihologice.

Din spatele ei se aud rugăciuni care se împletesc, pe rând, ba cu pledoaria procurorului, ba cu a avocaților. Este mama ei, care are obrajii vișinii. Trage aer în piept cât de tare poate, de parcă ar reuși să ia, de una singură, toată suferința din sala aia de judecată și rostește în șoaptă:

-Nu ne lăsa, Doamne!

La dreapta ei stă un bărbat. Își ține o mână pe față și strânge ochii atât de tare ca și cum viața lui ar depinde de asta. Nu e pentru prima dată în această situație. Băncile de lemn din Tribunalul Cluj i-au devenit mult prea familiare în ultimii trei ani, de când vine cu soția lui aici.

A fost condamnată, în primă instanță, la 6 ani şi 8 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului.

Elena* este mama care își duce cei doi copii, în vârstă de un an și doi ani, la doctor când au roșu-n gât, cea care-i duce și îi aduce de la grădiniță și cea care îi ajută să aibă grijă de patru iepurași, toți pe nume Mimi. În același timp, în interiorul tribunalului, a auzit de multe ori că este o „criminală” pentru că și-a omorât primul copil.

După ce-a primit sentința a făcut apel pentru schimbarea încadrării din „violență în familie sub forma omorului” în „uciderea nou-născutului la 24 de ore de la naștere”. Instanța a refuzat această cerere, fără să aducă motivări. Apărarea încearcă, de trei ani, să dovedească ceva ce s-a petrecut în mintea Elenei.

Avea 19 ani când a născut-o pe Diana, în wc-ul din curte. A făcut asta singură, noaptea, în timp ce fostul ei partener și bunica ei erau în casă. Credea că urmează să defecheze, pentru că nu asocia simptomele cu o sarcină. Elena spune că nu a știut că e însărcinată, iar nimeni din jurul ei nu a observat vreo schimbare.

Fetița a murit înecată în fosa septică. Polițiștii au găsit-o a doua zi, după ce Elena a fost internată în spital. Potrivit raportului de expertiză medico-legală, atașat la dosar, moartea a fost una „violentă și s-a datorat asfixiei mecanice cu materii fecale”.

Trei ani mai târziu, Elena este acuzată de omor. Procurorii susțin că ea ar fi știut, în tot acest timp, că este însărcinată și că a încercat să ascundă sarcina tocmai ca să-și omoare copilul. Apărarea a încercat să arate că nu a știut că este însărcinată. Lipsa simptomelor, faptul că nimeni n-ar fi bănuit că ar fi însărcinată, relația abuzivă pe care o avea, toate lucrurile astea au făcut-o să-și nege sarcina.

„Aşadar că în mintea sa inculpata nu voia să recunoască că este însărcinată este destul de limpede, însă acest aspect nu este decât unul subiectiv, care, aşa cum am arătat, nu poate fi asociat cu vreo afecţiune psihică obiectivă care cu adevărat să o facă pe inculpată să nege realitatea obiectivă. Ori refuzul subiectiv de a accepta o sarcină este specific tuturor femeilor care nu îşi doresc copilul şi care doresc să scape, într-un fel sau altul, de consecinţa unei sarcini”, au răspuns procurorii la argumentele apărării.

Ceea ce i s-a întâmplat Elenei poartă, în literatura de specialitate, numele de „negarea sarcinii”. Gabriela Culda, psiholog judiciar, a ajuns la această concluzie în urma celor 12 ședințe pe care le-a avut cu tânăra:

„Am început să o evaluez și ea îmi spunea ce a pățit. Mă gândeam «Ce dumnezeu e asta?». Mi se părea aiurea situația și o credeam pentru că era destul de disperată. Se gândea la ce s-a întâmplat și ce a făcut, mai mult decât la ce urmează să pățească. Am început să citesc ca să văd, totuși, ce se întâmplă cu ea. Așa am ajuns să aflu, pentru că asta nu se predă nici la psihologie, nici la drept”.

În practica sa, psihologa a întâlnit și femei care au vrut să-și omoare copiii, cu premeditare. Diferența dintre cazurile respective și cel al Elenei, explică Gabriela Culda, era legată de modul în care se raportau la acel eveniment și felul în care s-a produs moartea copilului.

„La omorul cu premeditare, când știi că ești însărcinată și vrei să-ți omori copilul, de regulă, te asiguri că ești singură și îți pregătești modul în care vei ascunde cadavrul. Faci asta într-un mod mult mai elaborat, decât să-l lași acolo să fie găsit”.

Raportul psihologic pe care l-a realizat Gabriela Culda în urma examinării Elenei a fost atașat la dosar. În cele 42 de pagini, încearcă să explice că o femeie este posibil să nu conștientizeze că e însărcinată.

De fapt, negarea sarcinii nu este un fenomen atât de exotic și izolat precum pare. Un studiu, realizat în Germania în 2002, indică o rată de un caz la 475 de de nașteri. Legătura dintre negarea sarcinii și infanticid nu este încă prea clară, pentru că fenomenul este prea puțin studiat. Cu toate astea, se pot observa unele similarități între femeile care trec prin asta: vârstă fragedă, un istoric de familii sau relații disfuncționale, stări de disociere sau lipsa simptomelor de sarcină.

Fenomenul negării sarcinii nu e inclus în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM). Așa că până nu va putea fi asociat cu vreo afecțiune psihică obiectivă, credibilitatea în fața instanței este destul de mică.

Sergiu Bogdan, prof. Univ. dr. la Universitatea Babeș-Bolyai și avocat specializat în drept penal, are rezerve față de situația în care ai putea să porți o sarcină până în luna a noua și să nu ai niciun simptom.

„Adică pot să înțeleg că există o abordare psihologică pe așa ceva sau că ar putea să fie o tulburare psihică din categoria asta. În ciuda acestui fapt, la momentul la care ai născut nu ai ce să mai negi”, continuă avocatul.

Instanța de apel trebuie să decidă acum dacă Elena poate fi trasă la răspundere pentru un omor care a avut loc fără ca ea să fie conștientă, din ceea ce spun avocații și psihologul judiciar. Poate negarea sarcinii să fie un argument suficient pentru a justifica ce s-a întâmplat cu tânăra în seara respectivă? Este Elena un „geniu criminal” sau o femeie care spune adevărul?

9 luni fără semne

Elena și părinții ei s-au mutat în Anglia când ea avea 12 ani. A început să meargă la școală, unde nu reușea nicicum să se integreze, își amintește tânăra. Era obișnuită să nu aibă atât de mulți prieteni, pentru că în țară lucrurile arătau la fel. Avea doar două prietene, cu care vorbea ocazional.

Obișnuia să mănânce în baie, la pauza de prânz, ca să nu își bată joc colegii de ea. Totul devenise, odată cu mutarea, o problemă: corpul ei prea mare, limba pe care o vorbea sau mirosul mâncării pe care i-o punea mama la școală. Așa că se ascundea și încerca să nu atragă atenția.

Verile pe care le petrecea acasă erau ca o gură de aer. Tot într-o vară l-a cunoscut și pe Mihai. Locuiau amândoi într-o localitate din județul Cluj, în apropiere unul de celălalt.

Avea 14 ani. El era cu doi ani mai mare. La început, părinții ei n-au fost de acord cu relația, însă n-au intervenit prea mult pentru că oricum erau la distanță unul de celălalt.

Peste un an, cei doi au hotărât să trăiască împreună. Voiau să se mute în Anglia, unde Mihai urma să-și găsească un job cu ajutorul părinților Elenei, care au cedat după multe încercări de convingere din partea ei și au acceptat că cei doi au o relație. Așa au ajuns să locuiască toți patru într-un apartament cu două camere din Boston.

Problemele au început să apară după ce Elena și Mihai s-au mutat singuri în chirie, un an mai târziu. Mihai era agresiv și gelos. „Îmi doresc ca familia ta să moară, nu mă face să mă duc să le dau foc la casă”, își amintește Elena că i-a spus la un moment dat. În unele certuri devenea agresiv.

Se întâmpla cel mai des atunci când Elena aducea în discuție conversațiile lui cu alte femei. A început cu o strângere de mână, apoi a aruncat-o în pat și, la un moment dat, a și lovit-o peste față. „Deci, nu am avut o relație roz. Dar am acceptat pentru că știi cum e o fată când iubește… e oarbă”, continuă tânăra.

Printre toate aceste certuri, cumva, relația lor a durat șase ani. S-au despărțit o lună, din octombrie și până în noiembrie 2018, când erau amândoi în țară. Înainte să plece în Anglia, Elena a rugat-o pe una dintre prietenele ei apropiate să-i cumpere un test de sarcină. Între timp i-a spus că nu mai are nevoie pentru că i-a cumpărat altcineva acel test.

Elena ne-a spus că a făcut trei teste de sarcină, din care unul a ieșit negativ, unul neconcludent și unul pozitiv.

Așa că a plecat în Anglia fără să se mai gândească la acest lucru. O lună mai târziu a plecat și Mihai.

În tot acest timp, amândoi munceau foarte mult ca să poată să se întrețină în străinătate. Elena a lucrat la KFC, în fabrică și la recepția unui hotel. Lucra, uneori, câte 13 – 14 ore pe zi.

Așa că, la sfârșit de iunie, au decis să meargă în țară pentru o vacanță. Au mers împreună cu avionul și au ajuns acasă la bunica din partea mamei Elenei, unde obișnuiau să stea cât timp erau în România.

Tânăra își amintește că în perioada respectivă avea sângerări. Deci, în mintea ei, credea că i-a venit ciclul.

Au trecut vreo opt luni în care nimeni nu i-a atras atenția că ar fi gravidă.

După ce-a ajuns în țară, Elena a revenit la viața lor normală. Ieșea cu prietenele ei, mergea la cumpărături, întreținea relații sexuale cu Mihai. Totul până într-o seară, când a simțit niște dureri de burtă care nu-i dădeau pace.

Era la bunica din partea tatălui ei, o ajuta pe verișoara ei la teme, când a început să se simtă rău. „Adică mă durea carnea pe mine. Aveam dureri în zona ovarelor”, își amintește tânăra. Credea că urmează să-i vină menstruația, așa că l-a sunat pe prietenul ei să vină după ea, ca să meargă acasă. Acolo au venit și cele două prietene ale ei, să-i facă o vizită, însă au plecat după ce Elena le-a spus că se simte foarte rău.

Avea camera ei, unde stătea împreună cu Mihai. Unul dintre lucrurile care o ajutau atunci să se relaxeze era să stea pe burtă și să se uite la rețete pe telefon. Face asta des, după ce ajunge obosită de la muncă. Durerile tot nu treceau, așa că Mihai i-a spus să ia o pastilă de pe noptiera unde obișnuiau să țină medicamentele.

Tânăra nu știa, la acel moment, despre ce pastilă e vorba. Știa doar că e un calmant. Era aproape miezul nopții, așa că Elena s-a pus să doarmă.

A adormit și s-a trezit la un moment dat cu o nevoie de a împinge. Bunica ei locuiește la țară, așa că WC-ul este în curte. În casă au doar o toaletă unde pot să facă duș. A mers la WC de mai multe ori, crezând că urmează să defecheze, și a împins. S-a întors în casă, să se spele, în speranța că îi va calma durerile de burtă. Apoi a mers din nou la toaletă. În tot acest timp, Mihai și bunica ei dormeau. Se simțea extenuată și nu înțelegea ce i se întâmplă. Parcă uita totul de la un moment la altul.

A început să împingă iar de câteva ori și a realizat că are o umflătură între picioare, însă nu știa ce e cu ea. S-a aplecat, a pipăit și a dat de „ceva dur”. Când s-a îndreptat de spate a simțit o ușurare și a auzit ceva ce suna ca și o căzătură.

„Nu îmi aduc aminte următoarele secvențe, decât că la un moment dat m-am trezit și am rămas cu întrebarea asta în cap «De unde s-a auzit căzătura aia?»”, continuă Elena. „Apoi mi-am adus aminte și am pus blițul (n.r.: în wc), ca să văd ce s-a întâmplat. Am văzut roșu și m-am panicat”.

După aceea, în tot întunericul, a pus mâna pe ceva ce semăna cu o sapă. Tot ce i-a trecut prin minte la acel moment, își amintește Elena, era să acopere puțin din sângele ăla, ca să nu se sperie bunica și prietenul ei.

Au urmat alte pierderi de memorie, așa că tânăra nu își amintește ce a făcut cu sapa după aceea.

S-a hotărât să meargă din nou în baie, ca să facă a doua oară duș. Poate de data asta chiar o va ajuta să-și revină, și-a spus. În duș, a observat că atârnă ceva din ea. Era un obiect ce atârna până aproximativ în zona genunchilor, în forma literei „U”. A tras de el și a simțit durere. Apoi a luat o foarfecă de grădină, din bucătărie, și l-a tăiat. Era cordonul ombilical.

Nu știa ce face, dar a luat cordonul și l-a pus cu ea în duș. Când a început să simtă din nou că trebuie să împingă, s-a ridicat și-a mers iar către wc-ul din curte. S-a clătinat, a coborât cele trei scări de la casă și simțea cum devine din ce în ce mai amețită. „Deci eu m-am tot deplasat în timpul ăsta”, își amintește Elena. „Am mers la WC și acolo iarăși am simțit o ușurare. Acuma știu, înțeleg că ăla a fost momentul când am eliminat placenta”.

Ultima dată când a mers la toaleta din curte a leșinat și nu și-a revenit până dimineață, când era lumină. În tot timpul acesta avea impresia că simte o prezență lângă ea și vedea umbre. La un moment dat a auzit pașii bunicii sale care venea către wc și a întrebat-o «Elena ce s-a întâmplat? Te-a bătut Mihai?»”.

Avea buza spartă, stătea întinsă pe jos și era plină de sânge. A doua întrebare pusă de bunica ei a fost dacă nu cumva e însărcinată.

-Nu știu. Nu, a răspuns Elena.

Atunci, bunica ei a încercat să o ridice și să o ducă în casă, însă tânăra a alunecat pe spate. Nu putea să o țină, așa că a chemat ambulanța când a văzut în ce stare se află. Apoi au comandat și un taxi, în care au urcat Mihai și bunica Elenei.

Inițial, nimeni de pe ambulanță nu i-a spus că ar fi însărcinată. Își amintește că au întrebat-o „Hai, ce te sperii așa de la puțin sânge?”

„De ce a făcut corpul meu asta?”

Holurile spitalului, doctorii, felul în care i se vorbea, toate au devenit în scurt timp lucruri desprinse dintr-un scenariu de groază. Însă unul în care Elena era personajul negativ.

„Am fost văzută, de atunci, ca un geniu criminal. Au început să spună, la un moment dat, că am luat pastila (n.r.: pe care i-o dăduse Mihai) din seara aia e pentru că știam că urmează să nasc și ca să nu efectuez sarcina. Nu e adevărat”, continuă Elena. „Când am născut, m-au dus să mă coase pentru că eu am avut o ruptură jos de nu știu ce grad. Și m-au cusut fără anestezie. I-am spus că mă doare și m-a întrebat «Dar nu te-a durut când ți-ai omorât copilul?»” Aceeași ginecologă i-a spus, își amintește tânăra, „sper să mori, cum a murit copilul ăla”.

I s-au făcut mai multe expertize medico-legale din momentul în care a fost internată. A ieșit din spital cu o scrisoare medicală pe care scria că se afla într-o „stare de anemie și stare generală alterată (a doua zi după naștere), avea sânii suplii și secreția lactată era absentă”.

Următoarea evaluare a avut loc la o lună de la eveniment, în urma căreia a primit diagnosticul de tulburare de personalitate disocială. Cu toate că a trecut pe la vreo cinci specialiști, Elena încă nu înțelegea ce i s-a întâmplat. Nimic din ceea ce îi spuneau nu îi răspundea la întrebarea „De ce a făcut corpul meu asta?”

Unul dintre psihiatrii care i-au făcut expertiza medico-legală a numit-o „criminală” și i-a spus că tot ceea ce face ea este o încercare de a-și demonstra că este un om bun, când ea, de fapt, nu este.

După șase luni, a făcut plângere la Colegiul Psihologilor din România pentru felul în care a fost tratată. Unii i-au spus că a trecut prea mult timp și că nu se mai poate face nimic. Alții au promis că o să revină la ea, dar n-au mai făcut asta. A făcut plângere abia după șase luni, pentru că nu știa la acel moment ce pârghii legale are la dispoziție. Era ultimul lucru la care-i stătea capul.

Așa a ajuns la Gabriela Culda. Avea nevoie de răspunsuri.

Tot datorită ședințelor cu Gabriela Culda și-a dat seama că a fost violată când avea 11 ani. „Era un băiat care mi-a spus să-mi dau pantalonii jos să-mi arate „ceva frumos”. Nu știam ce înseamnă sexul sau toate astea”, își amintește Elena. Nu a povestit lucrurile astea nimănui. Nici mamei ei, nici tatălui, nici fostului ei prieten.

„Mi-a fost rușine. Mi s-a părut un lucru greșit”, continuă tânăra. Ședințele cu Gabriela au ajutat-o să se vindece. Tocmai pierduse primul ei copil, contactul cu corpul ei, dar și suportul moral pe care îl primea din partea partenerului.

Cu Mihai a mai vorbit o singură dată, după ce a fost transferată de la spitalul din localitate la cel din Cluj.

– Nu o să te părăsesc niciodată. Nu îți face griji, i-a spus tânărul.

Și apoi a dispărut fără să îi mai spună vreodată ceva. Elena a încercat să-i trimită mesaje și să ia legătura cu el, însă i-a spus că nu are voie să vorbească cu ea. Fără prea multe explicații.

A mai venit doar la tribunal. Nu a depus mărturie împotriva ei pentru că nici el nu și-a dat seama că era însărcinată.

Sora prietenei pe care a rugat-o să-i cumpere un test de sarcină a mărturisit că, la un moment dat, a observat în camera Elenei o cutie de la un test de sarcină. Când a întrebat-o dacă s-a întâmplat ceva, tânăra i-a răspuns că totul este în regulă. Atât ea, cât și sora ei au declarat că ar fi avut bănuieli cum că tânăra ar fi însărcinată. La fel și mama lor, care era vecină cu Elena.

Un an mai târziu, Elena l-a cunoscut pe George*. S-a temut să-i spună de la început despre situația în care se afla, însă el a aflat din niște știri din presă. S-au căsătorit în scurt timp și, de când s-au cunoscut, vine cu ea la tribunal aproape de fiecare dată.

Dacă a negat, înseamnă că își dorea să omoare

Povestea de mai sus a prezentat-o Elena și în fața judecătorilor și procurorilor. Pentru aceștia însă, lucrurile arătau altcumva.

„Tribunalul a reținut că în prezenta cauză se opun două versiuni: una a acuzării, din care rezultă că inculpata ar fi născut, cel mai probabil în baia din locuinţă, după care ar fi dus nou-născutul şi l-ar fi aruncat în latrină, şi cealaltă a apărării, din care reiese că inculpata a născut spontan în latrină, fără să cunoască că este însărcinată și fără să îşi dea seama că naște”.

Acest aspect s-a schimbat pe parcursul procesului. Uneori conta locul în care a născut inculpata, alteori nu conta atât de tare. Din expertizele medico-legale a reieșit că pe piciorul copilului exista o vânătaie, lucru care ar indica că Elena a ținut copilul în brațe și l-a aruncat în WC.

Apărarea a vrut să aducă probe care să arate că picăturile de sânge indică un singur sens de mers și că este imposibilă varianta prezentată de procuror, însă nu au fost acceptate. Apoi, avocații apărării au argumentat că, în situația prezentată de instanță, Elena ar fi trebuit să prindă capul întâi, iar așa ar fi trebuit să existe niște leziuni și pe cap. Au încercat să dovedească că echimoza provine de la o lovitură, care e posibil să fie de la felul în care a căzut copilul în latrină.

Instanța nu a crezut lucrurile astea. Nici nu a acceptat probe adiționale, cum ar fi o autopsie care să arate cât timp a respirat copilul, o analiză a picăturilor de sânge din curte sau o analiză a leziunilor și a felului în care ar fi putut prinde copilul.

„Legat de apărarea inculpatei privind lipsa leziunilor prin compresiune la nivelul părţilor moi ale capului fătului, nu vom mai reveni asupra acesteia, deoarece prin aceasta inculpata a dorit să releve că nașterea nu ar fi avut loc în baia din locuinţă, ci în latrină. Am arătat că acest element nu este esențial în stabilirea vinovăţiei inculpatei, important fiind faptul că, indiferent că a fost sau nu conștientă de sarcina sa, și-a dat seama că naşte, iar ţinerea secretă a acestor evenimente ne îndreptăţeşte să apreciem că inculpata dorea să scape de făt”.

Avocații Elenei, Călin Rusu și Patricia Sabău, specializați în drept penal, i-au fost recomandați de o cunoștință de-a lui George. Avusese o altă avocată pentru o perioadă, însă a avut unele probleme de sănătate și a trebuit să găsească pe altcineva.

Este pentru prima dată când cineva încearcă să dovedească negarea sarcinii în fața unei instanțe de judecată într-un caz de infanticid.

Instanța consideră că negarea sarcinii nu este altceva decât un aspect subiectiv. Nefiind inclus în Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM), fenomenul nu poate fi luat în considerare.

„Ori refuzul subiectiv de a accepta o sarcină este specific tuturor femeilor care nu îşi doresc copilul şi care doresc să scape, într-un fel sau altul de consecinţa unei sarcini”, continuă să argumenteze instanța. Prezența menstruației, lipsa luării în greutate sau testele negative sunt considerate de către instanță drept alte metode care i-au permis Elenei să mintă.

În legătură cu lipsa de simptomatologie, psihologa Gabriela Culda spune că ea „apare ca reacție colaterală la fenomenul negării. Nu ți le poți provoca tu. Nu poți fi în rest conștientă și doar să minți în legătură cu ele. Negarea e profundă. Când e pervazivă, atunci apare lipsa de simptomatologie”.

Cam același lucru l-a argumentat instanța și când vine vorba de lipsa luării în greutate. Au spus că este un detaliu care nu poate fi luat în considerare, fiindcă Elena obișnuia să poarte haine largi, „aspect care împiedica un observator obiectiv să vadă cu adevărat silueta inculpatei”. În plus, bunica, prietenele ei și mama acestora au avut vagi bănuieli cum că Elena ar fi însărcinată.

Apărarea a încercat să invoce o stare de tulburare, bazată pe anemia puternică pe care a avut-o Elena când a născut, generată de pierderea masivă de sânge.

„Şi aceasta este o consecinţă frecventă a unei naşteri, determinată de pierderi importante de sânge, după cum este o problemă specifică majorităţii femeilor însărcinate, însă nici această situaţie nu este de natură a înlătura discernământul celei în cauză. Nu este veridică nici susţinerea apărării cum că anemia severă reprezintă un handicap, ceea ce nu negăm de principiu, însă acesta este un handicap de natură fizică, care nu are nici de această dată nimic cu discernământul şi cu realizarea consecinţelor faptelor proprii”, argumentează instanța de fond ca să arate că și în alte cazuri se întâmplă aceleași lucruri.

Sergiu Bogdan susține decizia dată de instanța de fond. Avocatul ne-a explicat că anemia, în cazul Elenei, a apărut post-factum, adică după naștere. Pentru a putea fi luată în considerare starea de tulburare ar fi trebuit ca anemia și pierderea de sânge să existe înainte de procesul nașterii.

„În modul în care s-a dus, unde s-a dus, arată de la început că a planificat o astfel de abordare. Nu este în situația în care din cauza sângerării a devenit tulburată. Sunt exemple clasice de ucidere a copilului care se numesc omor”.

În cei aproape trei ani cât a durat procesul, Elena a rămas însărcinată a doua oară. În luna a opta, a cerut instanței amânarea unui termen pentru că urma să nască. Nimeni nu observase că era însărcinată.

„Observăm mai pe urmă că nici în cadrul celei de-a doua sarcini pe care inculpata a avut-o în timpul prezentului proces, starea de graviditate a acesteia nu a fost foarte evidentă”, consemnează instanța.

„Cum e posibil să nu știi că ești însărcinată?”

Chiar dacă nu s-a mai vorbit despre negarea sarcinii în termenii în care a făcut-o Gabriela Culda și avocații Elenei, asta nu înseamnă că este pentru prima dată când instanțele din România au dat de cazuri similare cu acesta. De fiecare dată, cazurile ajung să fie mediatizate, iar lumea își pune aceeași întrebare „Cum e posibil să nu știi că ești însărcinată?”

Răspunsul diferă, iar negarea poate să apară în mai multe situații. I s-a întâmplat unei tinere studentă la medicină, unei văduve cu trei copii și a pățit-o chiar și o femeie de 35 de ani, vara aceasta, când a fost operată inițial de hernie. Nu toate cazurile de negare a sarcinii sunt urmate de infanticid, însă în multe dintre ele se poate întâmpla asta.

În 2008, Ioana* era studentă în al doilea an la medicină, în Timișoara. Locuia în cămin împreună cu sora ei și cu o prietenă. În luna decembrie i-a întârziat ciclul, așa că a început să creadă că ar putea fi însărcinată. Nu avusese întârzieri până atunci și nici nu luase în greutate. Avea în jur de 50 de kg, cum obișnuia să aibă tot timpul. Așa că nu a vorbit despre asta cu nimeni. Nu i-a spus iubitului, nu le-a spus prietenelor sau surorii ei. Nici nu a consultat vreun ginecolog. Se apropia sesiunea de examene și îi stătea capul doar la asta.

„Ea a susţinut că avea impresia că sarcina nu e prea avansată. Nici în cursul lunii februarie nu a făcut ce trebuia, în sensul efectuării unui control ginecologic şi nici nu a spus nimănui că este gravidă (atitudine considerată cel puţin ciudată la o tânără cu studii şi, mai ales studentă la medicină, unde este de aşteptat că a primit noţiuni temeinice de anatomie, fiziologie şi altele asemenea, suficiente cât să-i tragă un semnal de alarmă asupra unor stări atât de delicate cum este aceea de sarcină)”, se arată în starea de fapt reținută de către Tribunalul Timiș.

Același lucru l-a menționat instanța și în cazul Elenei pentru a arăta că nu voia să păstreze copilul și anume faptul că nu a mers la un consult ginecologic.

Gabriela Culda spune că, din cazurile analizate de ea, femeile care neagă sarcina nu apelează la ginecologi.

Ioana a născut, fără să știe că e însărcinată, în baia de la cămin. O așteptau afară sora și iubitul ei, Teodor*.

Când a ieșit din baie, Ioana arăta foarte rău, își amintește Teodor. S-au grăbit să ajungă la Spitalul clinic de obstetrică – ginecologie D.D.P. din Timişoara , unde a fost internată pentru cinci zile. Diagnosticul dat de medici a fost de lehuzie imediată cu anemie secundară.

Nu au observat vreo urmă de avort, însă în fișele medicale apare mențiunea de „suspectă de pruncucidere”.

Între timp, a venit un apel către poliție din căminul facultății care anunța că este un copil mort în scoica unei toalete. Era vorba de toaleta în care Ioana a mers, de mai multe ori, împreună cu sora și prietena ei.

A fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de pruncucidere, prevăzută de vechiul Cod Penal la art. 177. Apărarea a încercat să arate că Ioana nu știa că este însărcinată sau că naște și a crezut că are o criză de rinichi.

Argumentele lor au fost demontate de Tribunalul Timiș care a arătat că:

„În primul rând, conform propriilor declaraţii, inculpata şi-a dat seama că este însărcinată cel mai târziu în luna ianuarie 2008, prin urmare avea reprezentarea situaţiei de femeie însărcinată. În al doilea rând inculpata este o persoană cu un nivel intelectual ridicat şi, în plus, avea avansate cunoştinţe medicale, fiind în acel moment studentă în anul 2 la facultatea de medicină (conform adeverinţei nr. 21068 din 10 martie 2008 emisă de facultate)”.

De asemenea, în legătură cu confuzia dintre colică renală și naștere, instanța a apreciat că ea este posibilă doar până la un anumit punct.

Ioana a explicat că a avut sesiune și o perioadă aglomerată, însă judecătorii nu au putut să justifice faptul că ea nu a consultat, în toată această perioadă, un ginecolog. În plus, autopsia arăta că tânăra ar fi tăiat cordonul ombilical, lucru care arăta că ea era conștientă de ceea ce face, potrivit instanței.

După toate aceste lucruri, instanța de fond a decis să schimbe încadrarea din pruncucidere în omor calificat. Au ținut cont de unele circumstanțe atenuante pentru reducerea pedepsei sub limita minimului special.

A fost condamnată, în primă instanță, la 5 ani de închisoare. Ioana a făcut apel împotriva sentinței, în urma căruia i s-a redus pedeapsa cu un an, ținându-se cont de parcursul ei profesional de până atunci și de faptul că nu avea antecedente.

Apărarea Ioanei a încercat să schimbe încadrarea din omor calificat în pruncucidere, însă instanța nu a acceptat acest lucru.

Vorbind cu avocați, psihologi judiciari, dar și analizând practica instanțelor de judecată, problema apare când vine vorba de expertiza psihologică. Este foarte greu să fie dovedită tulburarea, iar specialiștii de la INML ajung foarte rar să stabilească că ea există. Așa că e dificil de spus dacă în cauză a fost vorba despre negarea sarcinii sau despre un caz de infanticid.

„Trebuie să faci niște ședințe de evaluare și este destul de greu să stabilești astăzi, când s-a dispus efectuarea expertizei, dacă o persoană s-a aflat în starea de tulburare acum o lună, într-un moment X. Pentru că vorbim despre o tulburare de scurtă durată”, explică Gabriela Culda.

„Eu nu mai am acces la starea ta din ziua respectivă dacă e una punctuală. Atunci, analiza psihologică pe care o faci trebuie stabilită din modul în care s-a comportat persoana, pentru că comportamentele rămân. Dar dacă tu pleci de la premisa că e vorba de un comportament infracțional…”.

Problema asta apare și în alte țări. În Marea Britanie, de exemplu, cazul lui Paris Mayo, o fată de 15 ani care a născut singură și apoi și-a omorât copilul, a stârnit discuții. A fost condamnată la 12 ani de închisoare, iar multă lume a considerat pedeapsa ca fiind disproporționată.

„Aceste divergențe cer o analiză asupra felului în care sistemul legal din Marea Britanie tratează mamele care-și omoară copiii. Era Mayo o criminală condamnată, pe bună dreptate, pentru crimă? Sau era ea doar o adolescentă vulnerabilă, traumatizată de o sarcină nedorită și abandonată de sistemul legal din UK?”, este o întrebare pusă de către un jurnalist, la acel moment, într-un articol publicat pe The Conversation.

Femeia văduvă care a fost într-o situație asemănătoare cu a Elenei a fost condamnată în 2020 pentru uciderea nou-născutului în 24 de ore de la naștere. Ea fusese violată și așa a ajuns să nască singură, după care să-și omoare copilul.

Judecătorii au apreciat că, deși este o faptă gravă, împrejurările cauzei și persoana inculpatei nu impun sancționare drastică. Fusese violată, îi murise soțul și avea doi copii. A primit doi ani cu suspendare sub supraveghere.

Chiar dacă infracțiunea de uciderea ori vătămarea nou-născutului, săvârșită de către mamă, în 24 de ore de la naștere, este considerată de unii autori ca o faptă autonomă, care nu are legătură cu omorul, alții o consideră un omor atenuat. Ea a apărut în 2014, ca o „înlocuire” la infracțiunea de pruncucidere, însă este o excepție și foarte rar ajunge să fie aplicată. Pe Rejust sunt 52 de cazuri în care a fost reținută, din 2014 până în prezent.

Cu privire la felul în care este incriminată uciderea nou-născutului de către mamă există două abordări, potrivit prof. Univ. dr. Sergiu Bogdan:

  • Cea întâlnită în țările democratice și în România interbelică, pentru care acest omor este unul atenuat din considerente de ordin moral și social (mama care nu poate să își crească copilul, excluderea ei din societate, vârsta imatură);
  • Abordarea în care fapta nu diferă prea mult de omor, așa că nu este necesar un text de lege special care să o incrimineze.

Cea de-a doua se bazează pe faptul că a avea un copil în afara căsătoriei nu reprezintă o rușine, în zilele noastre. De asemenea, există ajutoare sociale care pot sprijini mama să crească copilul singură, dacă e cazul.

„Tocmai de aceea, în cele mai multe sisteme penale (german, francez, spaniol etc.) s-a renunțat la această formă de omor atenuat, considerându-se că motivația socio-morală a stării de tulburare a mamei nu mai este o chestiune de actualitate în societatea occidentală”, arată Sergiu Bogdan în cartea „Infracțiuni contra persoanei și înfăptuirii justiției”.

Avocatul consideră că pedeapsa pe care Elena a primit-o în primă instanță este mică și arată că judecătorii au ținut, totuși, cont de starea ei psihologică:

„Gândiți-vă că pedeapsa pentru omor simplu este de la 10 la 20 de ani. Deci dacă i-ai dat 6 ani, ai coborât mult sub minim. Asta ar fi pedeapsa pentru tentativă de omor. Tu ai agravantă, pe de-o parte, pentru că este membru de familie, copilul tău, și este sistem de agravare. Cu toate acestea, instanța i-a dat doar 6 ani”.

Judecătorii uneori, în practică, chiar dacă nu schimbă încadrarea juridică tot pot aplica un tratament atenuant. Așa ar fi cazul și în situația Elenei, explică Sergiu Bogdan, unde instanța i-a aplicat o pedeapsă mai mică decât minimul special.

Avocatul explică cum unii autori includ la „tulburarea psihică” menționată în lege orice tip de tulburare. De fapt, este vorba doar despre tulburările generate de către naștere. De aceea ar fi dificil de spus că, în cazul Elenei sau al altor femei care au trecut prin negarea sarcinii, s-ar putea aplica infracțiunea de ucidere ori vătămare a nou-născutului săvărșită de către mamă.

În situația în care se constată că a fost vorba despre o situația de tulburare generată de procesul nașterii, Sergiu Bogdan explică că ar fi vorba de un caz de iresponsabilitate: „Adică, (n.r.: inculpatul) oricum n-ar trebui să răspundă penal. Dacă era iresponsabil, de ce să îl bagi în pușcărie? Nu-i rostul. Rostul este de reeducare”.

Avocații Elenei, în faza de apel, au încercat să dovedească faptul că inculpata este iresponsabilă.

Procurorii, Sergiu Bogdan sau instanța au avut unele rezerve legate de acest lucru. Dacă poate să-și ducă viața normal în continuare, nu ar putea fi declarată iresponsabilă, spun ei.

Iresponsabilitatea, potrivit articolului 28 din Codul Penal, este o stare de incapacitate psihică ce poate să apară în cazul persoanelor care nu-și pot da seama de înțelesul faptelor pe care le săvârșesc sau de semnificația consecințelor acestor fapte, care nu pot să își realizeze în mod normal acțiunile sau inacțiunile. Este o cauză de neimputabilitate, ceea ce înseamnă că persoana nu va răspunde penal pentru acțiunile sale.

Speranța moare ultima

– Haide, Elena. Oricum va fi, o să fie bine. Mă las de muncă dacă trebuie ca să stau cu copiii, o încurajează mama ei.

– Da, dar vreau să îi cresc eu, spune în timp ce ochii i se umezesc.

Elena și mama ei merg împreună către o cafenea. George a parcat mașina lângă Tribunalul Cluj și le așteaptă acolo. N-a scos o vorbă tot drumul. Este 6 noiembrie 2023, ziua în care Elena se aștepta să primească o sentință definitivă.

În cei trei ani în care a fost judecată, Elena a rămas însărcinată de două ori. A născut o fetiță, pe Maria, și un băiat, Adrian. A început ziua cu un consult ginecologic, a dus copiii la bunici, unul la cei din partea mamei, unul la cei din partea tatălui. De trei ani face acest drum la Tribunalul Cluj și speră că asta va fi ziua în care va pune punct acestor „vizite”.

– Speranțe mari nu știu dacă sunt.

– Nu-ți fie frică, mamă. Toți se roagă pentru tine. Nu-ți pierde speranța.

Le-a spus copiilor că merge după ciocolată și că vine repede înapoi. Și speră să fie așa. După ce Curtea de Apel a respins schimbarea de încadrare, avocații n-au mai rămas cu prea multe variante.

Elena și mama ei s-au oprit să bea o cafea, în drum către Tribunal. S-au întâlnit pe urmă cu George și au luat-o către judecată. Cei trei urcă scările ridicând greu picioarele, de parcă ar fi un munte. Holurile tribunalului devin din ce în ce mai înguste, iar rugăciunile mamei din ce în ce mai dese.

– Nu ne lăsa Doamne! Ce se va întâmpla cu copilașii?

În fața sălii de judecată se întâlnesc cu avocații care își îmbracă roba. O să încerce să obțină achitarea Elenei, arătând că este iresponsabilă.

– Asta ne-a mai rămas, spun cei doi.

„E foarte greu de înțeles de către o mamă care a născut, care a trecut prin fenomenul nașterii cu propriile simțuri. Este foarte greu de înțeles ceva străin de experiența ei”, spune Patricia Sabău.

Patricia Sabău este și ea mamă și, la început, a avut propriile dubii legate de cazul ăsta. „Eu nu am înțeles. Eu la început am avut o reticență față de această cauză. Până nu am mers la expert criminalist, medic legist, cu dosarul în mână”. De aceea se află astăzi aici.

După ce intră în sală, procuroarea începe să prezinte starea de fapt și lucrurile pentru care este acuzată tânăra. În față sunt două judecătoare, care ascultă fără să spună nimic. La un moment dat, îi cer Elenei să stea jos.

Aproximativ jumătate de oră mai târziu, judecătoarele anunță că pronunțarea va avea loc în 8 decembrie.

– Acceptați munca în folosul comunității, dacă ar fi cazul?

– Da, răspunde tânăra.

Iese din sală, împreună cu soțul și mama ei. Nu știu ce să creadă. Își întreabă avocații ce ar putea să urmeze, dar totul e incert. Poate fi vorba de trei variante, în acest moment: fie achitare, fie majorarea pedepsei, fie să rămână exact aceeași pedeapsă.

Elena pornește către casă, pentru a suta oară, unde copiii ei o așteaptă să vină cu ciocolata promisă.

Nota autoarei: Numele persoanelor implicate au fost schimbate pentru a le proteja identitatea. După mai multe amânări, instanța a stabilit că va da o sentință pe 1 februarie. Până la publicarea articolului, Elena se afla în libertate.

Câteva resurse folositoare pentru a înțelege mai mult despre fenomenul negării sarcinii:

Acute Dissociative Reaction to Spontaneous Delivery in a Case of Total Denial of Pregnancy: Diagnostic and Forensic Aspects (2016)

Denial of pregnancy: a literature review and case report in Brazil (2016)

Denial of pregnancy: population based study (2002)

Trichotillomania and Trauma Dissociation and Alexithymia in a Case of Pregnancy Denial (2015)

Pentru victimele violenței domestice sau care se confruntă cu abuz de orice fel în relații, există linia telefonică gratuită pentru ajutor specializat 0800 500 333.

Pentru persoanele care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei oferă servicii de asistare psihologică gratuite.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *