În discursul său de Anul Nou de luni dimineața președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina a devenit mai puternică în depășirea dificultăților pe măsură ce războiul împotriva Rusiei intră în al doilea an. El a spus că războiul i-a învățat pe ucraineni să reziste atacurilor rusești și să se adapteze la greutăți. „Rezultatul major al anului: Ucraina a devenit mai puternică. Ucrainenii au devenit mai puternici”, a spus Zelenski.
Condițiile de pe frontul din Ucraina devin tot mai grele odată cu venirea ierniiFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Urmărește evenimentele din prima zi a lui 2024 agresiunea rusă LIVE aici pe HotNews.ro:
22:59 Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni de publicația The Economist că ideea că Rusia câștigă războiul ce durează de aproape doi ani este doar o „senzație” și că Moscova suferă încă pierderi grele pe câmpul de luptă.
El a spus că nu există semne reale că Rusia ar fi interesată de pace și că orice indiciu că Moscova dorește să poarte discuții înseamnă că a rămas fără arme și soldați. „Văd doar acțiunile unei țări teroriste”, a declarat el.
Președintele ucrainean a explicat că lovirea pozițiilor rusești din Crimeea este esențială pentru reducerea atacurilor asupra Ucrainei, la fel ca și apărarea orașelor din estul țării.
22:51 Prima discuție cu un lider extern din acest an a lui Volodimir Zelenski a fost cu premierul canadian Justin Trudeau.
„Ne-am concentrat în primul rând pe probleme de securitate. L-am informat despre cele mai recente atacuri cu rachete și drone ale Rusiei asupra orașelor și satelor noastre. Îi sunt recunoscător premierului Trudeau pentru disponibilitatea sa de a ne ajuta în protejarea cerului ucrainean, în special prin furnizarea de sisteme NASAMS și rachete suplimentare.
Am discutat, de asemenea, despre activitatea noastră privind garanțiile de securitate și am convenit că echipele noastre vor începe în curând un dialog bilateral pentru a pregăti un acord în acest sens”, a scris Zelenski pe platforma X.
22:22 Forțele ucrainene de apărare aeriană au doborât 9 din cele 10 drone rusești în timpul atacului ce a avut loc luni după-amiază.
„La 1 ianuarie 2024, în jurul orei 14:00, invadatorii ruși au lansat 10 drone de atac de tip Shahed-136/131 din nord. Apărarea aeriană a distrus nouă drone Shahed inamice. O rachetă de aviație ghidată X-59 a fost, de asemenea, distrusă în direcția est”, au transmis forțele aeriene ucrainene pe Telegram.
Rușii au tras cu drone în universitatea unde a studiat Bandera
22:05 Drone rusești au atacat luni o universitate și un muzeu legate de doi dintre cei mai importanți apărători ai identității naționale ucrainene din secolul XX, dar localnicii au promis că vor repara cee ce a fost distrus, transmite Reuters.
Prima dronă a distrus ferestre și o mare parte din acoperișul Universității Naționale Agrare, situată lângă orașul Liov din vestul Ucrainei, unde a studiat Stepan Bandera – un erou în Ucraina, dar un personaj negativ în opinia Kremlinului.
Lovitura a venit chiar în ziua când s-a împlinit 115 ani de la nașterea lui Bandera. Cea de-a doua dronă a provocat daune la un muzeu din apropiere dedicat lui Roman Șukșevici.
⚡️ The museum of the Commander-in-Chief of the Ukrainian Insurgent Army Roman Shukhevych and the university where the leader of the Organization of Ukrainian Nationalists Stepan Bandera studied has been destroyed in last night’s drone strike on Lviv region. pic.twitter.com/1pkGwvYt84
— UNITED24media (@United24media) January 1, 2024
21:12 Jens Stoltenberg: Mă aștept ca aderarea Suediei la NATO să aibă loc anul acesta.
Într-un interviu acordat dpa la finalul lui 2023, Stoltenberg şi-a exprimat încrederea că Suedia va fi inclusă în calitate de cel de-al 32-lea membru al alianţei cel mai târziu la summitul NATO din iulie.
Premierul Finalandei: Ne permitem să susținem Ucraina pe termen lung
21:08 Premierul finlandez Petteri Orpo a anunțat că guvernul său își va menține sprijinul pentru Ucraina și va consolida capacitățile de apărare ale acesteia.
„Națiunea și statul finlandez sprijină ferm Ucraina. Deciziile noastre la nivel național, cum ar fi creșterea capacității de producție de muniție grea, ne permit să susținem Ucraina pe termen lung. De asemenea, ne consolidăm propriile capacități de apărare”, a spus Orpo în mesajul său de Anul Nou.
Acesta a subliniat că războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei durează de aproape doi ani, menționând că acesta a schimbat situația de securitate în Europa, în timp ce „ucrainenii luptă cu curaj pentru țara lor, pentru Europa în ansamblu și pentru valorile occidentale”. (Ukrainska Pravda)
20:06 Bombardamentele rusești asupra satului Pivdenne din regiunea Donețk au ucis luni un bărbat în vârstă de 65 de ani, potrivit administrației militare regionale.
Resturi provenite de la dronele rusești interceptate au avariat patru case și patru mașini în regiunea Kiev la 1 ianuarie, a anunțat guvernatorul Ruslan Kravchenko. Fragmentele au căzut în două dintre districtele din regiune. Nu au fost raportate victime. (Kyiv Independent)
19:42 Prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale ruse, Serghei Kiriyenko, este vârful de lance al eforturilor de consolidare a controlului socio-cultural asupra zonelor ocupate din Ucraina prin intermediul spațiului informațional.
Guvernatorul de ocupație al regiunii Zaporojie, Evgheni Balițki, a declarat că s-a întâlnit cu Kiriyenko la 31 decembrie, în timpul unei întâlniri cu „lucrătorii culturali” din regiune.
Kiriyenko și Balițki ar fi discutat despre dezvoltarea unor programe culturale dirijate de Rusia în regiunea ocupată Zaporojie pentru 2024, inclusiv despre crearea unui conglomerat media „Noile Regiuni”, care va lucra la proiecte media în Ucraina ocupată cu sprijinul guvernului federal rus.
Noile informații vin după ce presa rusă a relatat în iunie că autoritățile de ocupație au început eforturile de reformare a spațiului informațional folosind instituții media unificate și centralizate. (ISW)
Mai mulți civili, uciși luni de lovituri rusești
19:08 Forțele rusești au bombardat luni cu artilerie și rachete districtul Kupiansk din regiunea Harkov, ucigând cel puțin un civil, potrivit Administrației militare regionale din Harkov și biroului procurorului regional.
Armata rusă a bombardat satul Veletenske, în apropiere de Herson, la 1 ianuarie, ucigând o femeie și rănind o alta după ce acestea au fost prinse sub dărâmături, potrivit administrației militare regionale.
Cel puțin doi civili au murit din cauza rănilor suferite după ce o dronă rusească Shahed a lovit o clădire rezidențială cu două etaje din regiunea Sumî la 1 ianuarie, potrivit administrației militare și poliției regionale. (Kyiv Independent)
18:55VIDEO Cum a fost distrus un sistem antiaerian rusesc cu o operațiune combinată a unei unități HIMARS cu forțele speciale ucrainene
17:51 O femeie a fost ucisă într-un atac cu drone rusești în regiunea Șumî, a anunțat procuratura ucraineană. Există oameni prinși sub dărâmături. Operațiunile de salvare sunt în curs de desfășurare la această oră. (Kyiv Post)
❗️One woman was killed in a Russian drone attack in #Sumy region, the prosecutor’s office reported. There are people under the rubble. The rescue operations are underway.
uD83DuDCF7: Sumy RMA pic.twitter.com/tjveF8LFjX
— KyivPost (@KyivPost) January 1, 2024
17:26 Explozii raportate la Kiev, apărarea antiaeriană a intrat în acțiune, transmite Kyiv Independent.
Administrația militară a orașului Kiev a anunțat că apărarea antiaeriană a intrat în acțiune pe 1 ianuarie atât în capitală, cât și în regiunea Kiev.
Vladimir Putin: Ne vom intensifica atacurile
17:04 Forțele rusești, în special trupele aeropurtate rusești (VDV) suferă pierderi grele în cadrul operațiunilor ofensive rusești cu infanterie desfășurate simultan pe mai multe fronturi, notează Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Un blogger de război rus a afirmat la 31 decembrie că unitățile VDV rusești suferă pierderi grele și nu se pot odihni și recupera.
Acesta a spus că militarii experimentați și instruiți ai VDV aflați sub contract (kontraktniki) formează o proporție mai mică din personalul VDV și că VDV a suferit pierderi mari în rândul membrilor experimentați ai cadrelor de comandă care constituiau anterior nucleul acestor forțe aeropurtate.
Rata ridicată a pierderilor, în special în rândul unităților precum VDV, care erau considerate de elită înainte de 2022, reflectă în mare măsură faptul că cei din comandamentul militar rus au ales să desfășoare operațiuni ofensive simultane de-a lungul întregii linii de front, acordând adesea prioritate unor câștiguri minore cu prețul unor pierderi disproporționate, subliniază ISW.
16:09Rusia îşi va „intensifica” atacurile asupra ţintelor militare din Ucraina, ca răzbunare pentru bombardarea la scară fără precedent de către armata ucraineană a oraşului rusesc Belgorod în acest weekend, a anunţat luni preşedintele Vladimir Putin.
Noua estimare a pierderilor rusești
16:01 Patru persoane au fost ucise și 13 rănite, printre care jurnaliști, într-o lovitură ucraineană de Anul Nou asupra orașului ocupat Donețk dinn estul Ucrainei, a afirmat luni un oficial instalat în Rusia.
Potrivit lui Denis Pușilin, șeful „republicii” Donețk, forțele ucrainene au vizat centrul acestui bastion pro-rus cu bombe cu dispersie. (AFP)
15:15 Estimarea ucraineană a pierderilor rusești de ieri: 780 de soldați, 6 tancuri, 17 alte blindate de luptă, 38 diferite vehicule, 18 tunuri, 2 sisteme antiaeriene, și 9 echipamente speciale.
15:04Malta a preluat președinția OSCE, organizație într-o criză majoră din cauza războiului provocat de Rusia.
Republica Malta a înlesnit un compromis de ultimă oră pentru a evita blocajul care ameninţa funcţionarea OSCE din cauza dreptului de veto al Rusiei asupra asumării preşedinţiei anuale rotative a Estoniei, aşa cum era planificat.
Rusia a lansat un „număr record” de drone
14:18 Rusia a lansat un „număr record” de drone de atac, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene. Într-o actualizare a platformei de mesagerie Telegram, IDF afirmă că 87 din cele 90 de drone au fost doborâte cu succes.
12:27Armata ucraineană a declarat luni că un atac cu drone ruseşti în cursul nopţii asupra oraşului Odesa a vizat infrastructura portuară, iar un incendiu a izbucnit într-unul dintre terminalele portuare ca urmare a bombardamentului, relatează Reuters.
“Prioritatea clară a inamicului rămâne infrastructura portuară din Odesa, un număr mare de drone au fost direcţionate dinspre mare spre zona de coastă”, a declarat Comandamentul militar de sud al Ucrainei pe Telegram.
Acesta a precizat că incendiul a fost stins cu promptitudine şi că nu au existat victime.
12:03 Încă cinci cadavre au fost găsite sub dărâmături după atacurile aeriene masive ale Rusiei asupra Kievului în urmă cu trei zile, au declarat luni autoritățile orașului, ridicând la 28 numărul morților în capitala Ucrainei în urma atacului.
Alarmă în toată Ucraina din cauza decolării unor avioane MIG
Ucraina declarase anterior luni zi de doliu pentru cei uciși în loviturile cu rachete de vineri, cel mai brutal atac asupra capitalei Ucrainei în războiul de aproape doi ani.
„Sincere condoleanțe tuturor celor care și-au pierdut rude și persoane dragi… Teroriștii care ucid civili nu vor fi niciodată iertați pentru sângele vărsat pe pământ ucrainean”, a scris guvernatorul militar al Kievului, Serhiy Popko, pe Telegram.
11:29La 1 ianuarie, în toată Ucraina a fost declarată o alertă aeriană din cauza decolării unor avioane MIG care transportă rachete aerobalistice „Kinzhal” din Rusia.
10:30Ucraina și Rusia s-au acuzat reciproc de atacurile din noaptea de Anul Nou.
Cinci persoane au fost ucise în atacurile asupra regiunii Odesa din sudul Ucrainei și asupra orașului ocupat Donețk , din est , au declarat autoritățile locale pe măsură ce conflictul dintre Moscova și Kiev se intensifică.
08:51Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit în discursul său de Anul Nou despre „societatea unită a Rusiei”, numindu-i pe soldații ruși drept eroi și făcând doar o referire trecătoare la războiul din Ucraina. Putin a spus despre anul 2024 că e „anul familiei”.
Vladimir Putin a vorbit în discursul de Anul Nou despre „societatea unită a Rusiei”
08:00Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat un nou atac aerian peste noapte, vizând regiunile Mykolaiv, Odesa și Dnipro. Bombardarea orașului Donețk în noapte ade Revelion a ucis trei persoane, a declarat un oficial instalat de Rusia în regiunea de est a Ucrainei.
07:00Rusia a lansat un bombardament asupra regiunilor ucrainene în orele premergătoare ajunul Anului Nou, vizând Kievul și provocând pagube zonelor rezidențiale ale orașului Harkov, au declarat oficialii ucraineni. Primarul din Harkov, Ihor Terekhov, a declarat că atacul cu drone a avut loc în mai multe valuri , lovind clădiri rezidențiale din centrul orașului și declanșând incendii. „Toate serviciile de urgență sunt deja acolo”
06:00Președintele Chinei, Xi Jinping, a declarat duminică că temelia legăturilor chino-ruse s-a consolidat în 2023 , într-un schimb de felicitări de Anul Nou cu omologul său Putin , a informat presa de stat.
22:50 Dmitri Medvedev, vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte al țării, a transmis duminică că „inima și gândurile sale sunt alături de cei de pe front”. Într-un mesaj video postat pe Telegram, el i-a felicitat pe ruși cu ocazia Anului Nou și a spus că anul 2023 a necesitat „o stabilitate și o unitate speciale, precum și un patriotism adevărat” din partea Rusiei.
Medvedev i-a îndemnat de asemenea pe ruși să „facă din 2024 anul înfrângerii finale a neofascismului”, repetând afirmațiile lui Putin privind invadarea Ucrainei pentru a lupta împotriva „neonaziștilor”. (The Guardian)
Rusia a pierdut 359.230 de militari de luptă de la invadarea Ucrainei anul trecut , potrivit Statului Major al forţelor armate ucrainene . Alte 5.977 de tancuri și 11.070 de vehicule blindate de luptă au fost pierdute.