Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a reacționat, luni, în cazul judecătoarei din Mangalia care, la primul termen al procesului lui Vlad Pascu, a întrebat dacă este în sală Sebastian Olariu, unul dintre tinerii uciși în accident. „Efectiv am paralizat când am citit”, a spus Gorghiu.
Alina GorghiuFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Ea a făcut aceste declarații la ședința de bilanț al DNA pentru 2023, unde i-a îndemnat pe procurori să se apere atunci când sunt atacați, indiferent de unde vine atacul, pentru că „o reputaţie afectată înseamnă prejudiciu pentru justiţie, aşa cum prejudiciu pentru justiţie uneori poate fi generat, e drept, în puţine cazuri, de magistratul însuşi”.
Gorghiu a dat exemplul judecătoarei de la Mangalia care a făcut prezența în sală, la primul termen al lui Vlad Pascu, întrebând dacă este prezent Sebastian Olariu, unul dintre studenții uciși de tânărul care conducea drogat:
- „Vă dau un exemplu recent, fiindcă efectiv am paralizat când am citit că o doamnă judecătoare din Mangalia ar fi întrebat dacă una din victimele ucise în accidentul de la 2 Mai este în sală.
- Şi mă bucur că CSM și Inspecţia Judiciară s-au sesizat şi vreau să văd lămuriri cât se poate de repede pe această speţă”.
Alina Gorghiu a mai spus că judecătoarea din Mangalia este „o pată neagră” pentru justiția din România.
Inspecția Judiciară a anunțat vineri că s-a autosesizat în cazul judecătoarei din Mangalia care a întrebat dacă este în sală una dintre victimele accidentului provocat de Vlad Pascu.
„Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligației de studiere a dosarelor anterior ședinței de judecată (inclusiv din perspectiva prezenței în instituție a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor și ședințelor de judecată, comportamentul judecătorului în ședințele de judecată, în principal cu referire la ședința de judecată din data de 22.02.2024, precum și existența unor eventuale situații de incompatibilitate în legătură cu dosarul menționat”, a anunțat Inspecția Judiciară.
„Judecătoarea a întrebat unde este fiul meu”
Tatăl lui Sebastian Olariu, studentul ucis după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de tineri la 2 Mai, a reclamat atitudinea judecătoarei de la Judecătoria Mangalia, la primul termen al procesului, el spunând că în sala de judecată au fost scene halucinante: „A întrebat dacă băiatul meu este în sală”.
Procesul lui Vlad Pascu, băiatul de 19 ani care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, în vara anului trecut, a avut primul termen joi, la Judecătoria Mangalia.
Procesul a fost amânat, însă, la cererea lui Vlad Pascu, care nu a fost reprezentat de niciun avocat, susținând că unul dintre apărătorii acestuia este în grevă, iar celălalt a renunțat să îl mai reprezinte.
Părinţii tinerilor care și-au pierdut viața în accident au reclamat tergiversarea procesului și atitudinea judecătoarei Ancuța Ioana Popoviciu, calificând totul drept „o bătaie de joc”.
Tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accident, a ieșit plângând de la Judecătoria Mangalia, spunând că judecătoarea ar fi întrebat, în sală, „unde este Sebastian” și a cerut buletinul băiatului:
- „Nu am simțit în viața mea așa ceva, nu am văzut un asemenea judecător. Îi voia buletinul (n.r. – buletinul lui Sebastian Olariu, băiatul mort în accident)”.
„Copilul meu a murit şi tu te prezinţi aşa la prima înfăţişare? Să îi fie ruşine”
Și tatăl Robertei, fata ucisă de Vlad Pascu la 2 Mai, a acuzat că procesul deschis în urma tragediei este tergiversat de către Judecătoria Mangalia și a cerut ca acesta să fie mutat la Judecătoria Constanța.
„Chiar mi-am luat liber de la serviciu pentru că știam că astăzi este prima înfățișare în această bătaie de joc. Copiii noștri nu mai sunt printre noi, dar măcar să nu mai pățească altcineva așa ceva. Vrei să bagi droguri în tine? Nu este treaba mea. Are cine să se ocupe. Dar fă-le acolo… Nu te știe nimeni. Poliția a dat drumul la o bombă pe străzi, la un criminal. E strigător la cer”, a spus tatăl Robertei.
- „În opinia mea, ce se întâmplă la Judecătoria Mangalia este anormal. Deci este anormal. Începând de la cine a instrumentat dosarul, procuror, când totul e limpede ca ziua, tergiversăm și amânăm. De ce? Pentru ca Vlad Pascu cu avocații lui să încerce toate căile legale.
- Acum i s-a făcut de facultate, da? Și fata mea era la facultate și uite că acum nu mai merge. Încearcă prin orice cale să iasă afară din pușcărie, nu îi mai place. Ce să facă afară? Să o ia de la capăt? Nu, să stea acolo. Eu nu mai vreau să treacă niciun părinte să treacă prin ce trecem noi”, a mai spus tatăl Robertei, care a spus că nu are nicio „așteptare mare” dacă procesul va continua la Judecătoria Mangalia.
Cine este magistratul de la Judecătoria Mangalia care judecă procesul lui Vlad Pascu
Conform CV-ului său, Ancuța Ioana Popoviciu a absolvit în 2006 Facultatea de Științe Juridice a Universității din Oradea, apoi a urmat un masterat în Drept Privat. A devenit judecător în 2011, când s-a angajat la Judecătoria Ineu (județul Arad), unde a lucrat până în 2022. De atunci, este judecător la Judecătoria Mangalia.
În 2023, judecătoarea a fost vizată de o acțiune a Inspecției Judiciare, fiind sancționată cu avertisment de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), scrie Ziua de Constanța.
Judecătoarea a fost sancționată pentru „exercitarea funcției cu gravă neglijență“, mai exact pentru încălcarea art.271 lit. s) teza a II a raportat la art. 272 alin.(2) din legea privind statutul judecatorilor si procurorilor:
- „exercitarea funcției cu gravă neglijență“ / „există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual“.
Accidentul a avut loc în 19 august 2023, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului. Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc. Alți trei tineri au fost răniți.
Tragedia de la 2 Mai a aruncat într-un nou scandal Poliția Română, condusă (din mai 2021) de către inspectorul general Benone Matei, aflat în subordinea directă a chestorului Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.
Accidentul a scos la iveală detalii revoltătoare. Vlad Pascu fusese oprit de poliție de două ori – cu o zi înaintea tragediei, la un filtru, și chiar în aceeași noapte. A fost lăsat să plece de la sediul poliției fără a fi testat pentru consum de droguri deși i-au fost găsite droguri în mașină, iar autoturismul nu avea asigurare RCA valabilă. La mai puțin de o oră, Vlad Pascu a provocat accidentul.
CITEȘTE ȘI: