Diana Șoșoacă rămâne hotărâtă cu privire la suspendarea soțului său din conducerea SOS România, partid care a transmis luni că decizia de suspendare a lui Silvestru Șoșoacă a fost luată după încălcări „repetate” ale statutului partidului. Partidul mai spune că ia în calcul chiar excluderea acestuia din formațiunea politică.
Diana Șoșoacă, în Parlamentul RomânieiFoto: Inquam Photos / George Călin
„Vă informăm că Partidul S.O.S. România își menține decizia de suspendare, pentru o perioada de 6 luni, din funcția de prim vicepreședinte a domnului Silvestru Dumitru Șoșoacă”, se arată într-un comunicat de presă publicat luni pe site-ul partidului.
Silvestru Șoșoacă nu ar fi atacat până acum decizia de suspendare din funcția de prim-vicepreședinte, susține partidul condus de Diana Șoșoacă.
„Decizia a fost luată după încălcările repetate ale domniei sale ale dispozițiilor Statutului Partidului S.O.S. România. Forurile statutare se vor pronunța în situația în care domnia sa înțelege să o conteste, lucru care nu s-a întâmplat până acum”, conform comunicatului.
Partidul condus de Diana Șoșoacă analizează „oportunitatea” excluderii din SOS România a lui Silvestru Șoșoacă
Mai mult, Biroul Executiv Central al SOS România ia în calcul excluderea soțului Dianei Șoșoacă din partid.
„Considerăm că declarațiile domniei sale din mass media aduc o gravă atingere imaginii partidului și atrag consecințe de natură civilă si penală. Biroul Executiv Central, din care face parte, va analiza oportunitatea excluderii domniei sale din partid”, se mai arată în comunicatul de presă.
Diana Șoșoacă a anunțat că l-a suspendat din funcțiile de conducere din partid pe Silvestru Șoșoacă pentru „a-l scoate din ghearele serviciilor”.
Într-o reacție după acest anunț, Silvestru Șoșoacă a spus că este o decizie abuzivă luată de soția sa și a declarat că își va continua activitatea de prim-vicepreședinte în cadrul partidului.
Citește și: