Prin ce a trecut o femeie care s-a împrumutat 16.000 de lei de la un IFN. A ajuns să datoreze o sumă uriașă și s-a trezit cu somațiile de la executori în poștă: „Aveam nevoie și nu mai stai să te gândești”

Noua lege privind limitarea dobânzilor pentru creditele acordate de instituțiile financiare nebancare a trecut joi de Curtea Constituțională și va merge la promulgare. Site-ul de investigații Snoop.ro a vorbit cu o mamă din Vaslui, două femei divorțate din București, un tânăr de 26 de ani din Teleorman și alți oameni din țară vorbesc despre viața

Noua lege privind limitarea dobânzilor pentru creditele acordate de instituțiile financiare nebancare a trecut joi de Curtea Constituțională și va merge la promulgare. Site-ul de investigații Snoop.ro a vorbit cu o mamă din Vaslui, două femei divorțate din București, un tânăr de 26 de ani din Teleorman și alți oameni din țară vorbesc despre viața cu datorii la două dintre cele mai mari instituții financiare nebancare (IFN-uri): Credius și Hora Credit. Unii dintre ei au de înapoiat chiar și de șapte ori suma împrumutată.

  • Snoop a arătat, în primul episod din serie, cum agenții Provident, cel mai cunoscut IFN din România, au păcălit oameni din toată țara prin contracte false și-au păstrat banii încasați de la clienți. 
  • Credius și Hora Credit sunt alte două companii aflate în topul unui studiu din acest an privind popularitatea instituțiilor financiare nebancare (IFN-uri).

Elena, o femeie de 42 de ani din București, a luat două credite de nevoi personale de la Credius IFN. „Am făcut și eu ce am știut și ce am putut în momentele alea ca să supraviețuiesc, dar pe urmă m-a costat”, povestește ea, pentru site-ul de investigații Snoop.

„Eram și după un divorț… Dacă nu ai pe cineva care să te ajute când ai nevoie, ajungi să ceri. Tu zici că nu iei, dar nu știi cum te aduce viața în situația în care chiar să apelezi (la împrumuturi, n.r.).”

O comparație: dacă la bănci DAE pentru creditele de nevoi personale este, în prezent, între 8% și 24%, la IFN-uri, ajunge la 500% sau chiar la un neverosimil 60.000%.

Spre exemplu, la Credius, în cazul Elenei, comisionul pentru administrarea creditului era de 63 de lei pe lună, în 2018. Și scădea lunar cu 1-2 lei. La bănci, pe parcursul celor cinci ani, pentru credite comisioanele sunt între 0 și 20 de lei pe lună. 

În prezent, la bănci un comision de analiză a dosarului pentru astfel de credite variază între 0 și 500 de lei, la Credius acest comision poate fi între 200 și 1.200 de lei, conform informațiilor de pe site-ul IFN-ului. 

Al doilea împrumut, de 10.000 de lei, Elena l-a luat la o lună după primul. 52.370 de lei avea de restituit în același interval de timp: cinci ani. Cu DAE 182%, de data asta. 

Așadar: pentru cele două credite de 16.300 de lei, costul total a ajuns la 73.199 de lei. 

Faptul că a putut să facă atunci credit rapid doar cu buletinul a atras-o. „Ai nevoie și nu mai stai să te gândești: iau atât, dar cât trebuie să dau înapoi?”. A plătit o vreme, apoi s-a blocat, având și o rată în franci elvețieni care a explodat în 2015. 

„Cred că și când o să ies la pensie voi plăti în continuare”, mai spune ea. 

Două somații de la executori a primit în noiembrie 2019. În total, i se solicitau 84.394 de lei, cu tot cu cheltuieli de executare silită. Asta înseamnă de cinci ori suma împrumutată. „Nu am făcut contestație la executare (în instanță, n.r.) fiindcă trebuia să plătesc un avocat și n-aveam de unde”, precizează ea. 

Ca să se descurce cu banii după popriri, s-a împrumutat și la case de ajutor reciproc (CAR-uri). „La sfârșit de lună rămân cu 1.000 de lei”, adaugă ea. 

Ca mulți dintre cei cu care Snoop a vorbit, Elena a căzut într-un cerc toxic al împrumuturilor. A făcut rate ca să plătească alte rate.

Mai multe, pe Snoop.ro.

foto © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2125

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *