În câteva zile, sunt alegeri: europarlamentare și locale. Printre candidați sunt și unii dintre actualii primari, cei care dețin, astăzi, împreună, de două ori suprafața Bucureștiului. Asta rezultă din procesarea declarațiilor de avere pentru un număr de 3.053 de edilii activi în mandatul 2020-2024, potrivit Snoop.ro, un nou site nonprofit de investigații, lansat marți.
Site-ul Snoop.roFoto: Hotnews
„Cea mai mare grădină din România: 3.000 de primari scanați au pământ și păduri cât două Capitale”, se intitulează articolul de deschidere al noului site de investigații Snoop.ro.
Site-ul Snoop este unul nonprofit, se bazează pe donații și va realiza, potrivit misiunii declarate a jurnaliștilor care l-au fondat, atât investigații, cât și analize de sistem, precum articolul legat de primari. Snoop are un parteneriat editorial, de promovare a articolelor, cu HotNews.
O primăriță din Constanța are peste 3.000 de hectare
Documentarea primului articol a fost realizată de jurnalistul Răzvan Luțac, cu un soft specific, care a agregat și a citit 3.053 de declarații de avere.
Scanarea a evidențiat nu doar cele peste 42.000 de hectare totalizate sau comparații între începutul și sfârșitul mandatului. Analiza celor 3.053 de declarații a relevat și cazuri extreme. O primăriță din Constanța are peste 3.000 de hectare. Jurnaliștii Snoop au mers și au discutat cu ea.
Alți primari, dimpotrivă, nu apar cu nimic în declarațiile de avere și afirmă că ei țin banii cash. Există și edili care „au vândut” totul către copii. Și aceștia au fost intervievați.
96% dintre primari au fost scanați
Dintre cele peste 42.000 de hectare care au rezultat din statistica Snoop, 7.000 de hectare au fost raportate în declarații ca fiind proprietăți din anii 2021, 2022 și 2023.
Din cei 3.180 de primari din România care și-au depus declarația în 2023, Snoop a procesat date agregate pentru 3.053 de primari (96%).
Nu au fost luați în considerare 127 de primari (circa 4%), care nu au depus declarația de avere pe site-ul ANI, iar aceasta n-a putut fi găsită nici pe site-ul Primăriei (cele mai vechi fiind de acum 4 ani).
Cine sunt jurnaliștii de la Snoop
Cea mai mare parte din echipă sunt foști jurnaliști Libertatea, la care s-au alăturat și jurnaliști de la Rise Project și HotNews. La Snoop vor semna și vor contribui Mirela Neag, Cătălin Tolontan, Răzvan Luțac, Cristian Andrei, Iulia Roșu, Alexandra Nistoroiu, Cristina Radu, Medeea Stan, Ioana Moldoveanu, Catiușa Ivanov, Dan Duca și Sergiu Dimitriu.
„Echipa Snoop colaborează și cu alți jurnaliști cu experiență în investigații și jurnalism în profunzime, programatori, ilustratori, editori video etc. Lista este deschisă. Veți găsi pe snoop.ro articole publicate și de ziariști colaboratori, între care, Laurențiu Ungureanu și Victor Ilie”, informează ziariștii.
Care este promisiunea făcută oamenilor
„Se spune că minciunile călătoresc jumătate de drum în jurul lumii înainte ca adevărul să se dea jos din pat. De aceea, în decenii de jurnalism n-am abandonat niciodată ideea de a avea rezultate. Investigațiile noastre au avut mare impact. Dar nu ne crede doar pe cuvânt. Iată câteva exemple: cazurile Colectiv, Monica Ridzi, Hexi Pharma, Elena Udrea, doctorii falși sau candidatul Cârstoiu. Dă-ne o mică parte din timpul și din ce-ți poți permite financiar și noi îți vom oferi faptele. Și încă o promisiune: nu îți vom irosi niciodată timpul și vom fi pe deplin transparenți”, scriu jurnaliștii pe propriul site.
Cum poate publicul finanța. Măriuca și Florin Talpeș și Cristian Frâncu, printre primii donatori
„În prezent, echipa Snoop se află în proces de constituire a unei asociații de jurnalism independent. Până la finalizarea înființării, partenerii noștri de la organizația nonguvernamentală Asociația pentru Relații Comunitare ne sprijină și vor gestiona conturile bancare în care cei care doresc să doneze orice sumă pot face acest lucru”, anunță ziariștii.
Organizația va fi nonprofit, toți banii vor fi investiți în realizarea investigațiilor.
Modelul de finanțare se bazează pe donatori mari și mici, pe susținerea publicului, pe granturi și burse, proiecte speciale și pe donații de la firme (Formularul 177 pentru redirecționarea a 20% din impozitul pe profit).
„Printre principalii donatori care și-au anunțat intenția de a sprijini asociația – odată ce aceasta va fi înființată – se numără Măriuca și Florin Talpeș (fondatorii Bitdefender) și Cristian Frâncu (informatician, inginer software în SUA la Google între 2000-2006, în prezent antrenor de informatică pentru copii români)”, scriu ziariștii de la Snoop.
Începând de astăzi, Snoop a deschis posibilitățile de donații, pe care le găsiți pe site.
„Echipa Snoop va publica rapoarte prin care arată cum au fost cheltuiți banii obținuți din donații sau alte surse de finanțare. De asemenea, vom publica un raport editorial, despre impactul articolelor”, susțin ziariștii.
Poți citi tot articolul despre cei 3.000 de primari pe Snoop.ro.