Candidatul republican la președinție a detaliat, într-un interviu acordat revistei Time, cum va fi pus în aplicare planul de deportare a migranților fără acte. În vreme ce ideile sale au primit critici, sondajele sugerează că tot mai mulți americani sprijină o politică dură împotriva migranților, scriu CNN și Washington Post.
Donald Trump Foto: KAMIL KRZACZYNSKI / AFP / Profimedia
În interviul acordat revistei Time, subiectul deportării este cel asupra căruia Donald Trump s-a oprit pentru a oferi cât mai multe detalii.
El a repetat afirmații potrivit cărora mulți imigranți sunt foști prizonieri sau au fost instituționalizați în țările lor de origine. CNN scrie că afirmația președintelui este falsă și că nu există date care să susțină ideea că o creștere a numărului de imigranți determină o creștere a criminalității.
Trump a indicat ca model „Operațiunea Wetback”, planul de deportare aplicat de-a lungul graniței cu Mexicul, în timpul administrației Eisenhower.
Despre ce este vorba: în 1954, oficialii de frontieră au colaborat cu forțele de ordine locale pentru a strânge, după cum au susținut, peste 1 milion de cetățeni mexicani și a-i muta pe partea mexicană a graniței. Istoricii au arătat după aceea că numărul a fost ceva mai mic, unii migranți fiind numărați de două ori.
În orice caz, fostul președinte a declarat pentru Time că va viza între 15 și 20 de milioane de persoane despre care a spus că sunt fără documente în SUA. Numărul exact al imigranților fără documente nu este clar.
Pew Research Center a estimat că numărul migranților fără acte din SUA era de aproximativ 10,5 milioane în 2021. Estimarea Pew admite că este posibil ca populația să fi crescut pe măsură ce mai multe persoane au încercat să intre în SUA.
„O invazie a țării noastre”
Întrebat dacă efortul său va include armata, Trump a răspuns afirmativ. „Când vorbim de militari, în general, vorbesc de Garda Națională”, a spus el.
Candidatul republican la președinție a adăugat că „nu ar avea nicio problemă în a folosi armata, în sine”, deși crede că Garda Națională ar fi suficientă.
Fostul președinte a mai spus că nu crede că legile menite să împiedice utilizarea armatei împotriva civililor din interiorul SUA fără aprobarea Congresului s-ar aplica în acest caz.
„Aceștia nu sunt civili”, a spus Trump despre migranți. „Aceștia sunt oameni care nu se află în mod legal în țara noastră. Aceasta este o invazie a țării noastre”, a adăugat el.
Trump a încercat să minimalizeze ideea taberelor masive de migranți reținuți, precum cele descrise pentru New York Times de către omul său în materie de politică de imigrație, Stephen Miller, deoarece, a spus președintele, oamenii vor fi expulzați foarte repede.
„Nu îi vom lăsa în țară. Îi scoatem afară”, a spus el.
Când a fost întrebat sub ce autoritate ar face ca toate acestea să se întâmple, Trump a sugerat că ar folosi bani federali pentru a face presiuni asupra poliției locale.
Orice măsură luată de Trump va fi cu siguranță contestată în instanță. El a promis să se conformeze la orice decizie a instanțelor federale.
„Am un mare respect pentru Curtea Supremă”, a spus Trump.
Americanii tot mai dornici de măsuri dure
Planurile privind deportarea în masă a milioane de migranți au fost discutate de luni de zile – și criticate de democrați și de echipa de campanie a președintelui Joe Biden. În tot acest timp însă, scrie Washington Post, sondajele de opinie au început să arate că americanii par să fie tot mai deschiși la astfel de idei și că au opinii tot mai dure și mai tranșante cu privire la imigrația ilegală.
Apariția sondajelor a coincis cu o criză prelungită la frontiera sudică a SUA, unde numărul traversărilor a crescut substanțial.
De exemplu, scrie Washington Post, propunerea emblematică a lui Trump pentru construirea unui zid la graniță, care era susținută de mai puțin de 4 din 10 americani în timpul președinției sale, este acum susținută de o majoritate în cele mai recente sondaje.
Un sondaj CNN din februarie a testat o serie de propuneri ale lui Trump care ar putea părea extreme sau nepopulare.
Planul de a „reține și deporta milioane de imigranți fără documente” a fost pus în discuție, dar și posibilitatea că Trump și-ar putea aresta adversarii politici, s-ar putea grația pe sine și pe inculpații din 6 ianuarie.
Spre deosebire de celelalte propuneri, care rămân nepopulare, planul de deportare a obținut sprijinul a aproape jumătate dintre americani: 48%.
Au mai fost și alte sondaje.
Un sondaj de opinie realizat în ianuarie de USA Today și Suffolk University a arătat că americanii susțin un plan privind „trimiterea de trupe la granița de sud și deportarea în masă a imigranților ilegali”, cu 53% la 43%.
Un sondaj Economist-YouGov din februarie a constatat că americanii susțin „folosirea armatei pentru a aresta și deporta persoanele care se află ilegal în SUA”, cu 56% la 31%.
Poate cel mai frapant, americanii sunt remarcabil de deschiși la un alt instrument sever pe care Trump și aliații săi l-au vehiculat: taberele de detenție.
Un sondaj Reuters-Ipsos din ianuarie a întrebat dacă imigranții fără documente „ar trebui arestați și plasați în lagăre de detenție în așteptarea audierilor de deportare”. 42% dintre americani au spus că susțin acest lucru, în timp ce 41% s-au opus.