LIVE Război în Ucraina – ziua 791: SUA vor începe să trimită armament zilele următoare / Ucraina are o nouă strategie pentru a atrage militari / Incendii la depozite de combustibili din Rusia după atacuri cu drone

​Pachetul de ajutor militar de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan a trecut de Congresul SUA, după ce, marți noapte, Senatul american l-a aprobat ușor, cu 79 de voturi la 18. Președintele Joe Biden a spus că-l va promulga imediat ce va ajunge pe biroul săus, adăugând că livrările de armament

​Pachetul de ajutor militar de 95 de miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel și Taiwan a trecut de Congresul SUA, după ce, marți noapte, Senatul american l-a aprobat ușor, cu 79 de voturi la 18. Președintele Joe Biden a spus că-l va promulga imediat ce va ajunge pe biroul săus, adăugând că livrările de armament pentru armata Kievului vor începe chiar de săptămâna aceasta. „Acest proiect de lege privind securitatea națională este una dintre cele mai importante măsuri pe care Congresul le-a adoptat de foarte mult timp pentru a proteja securitatea americană și securitatea democrației occidentale”, a afirmat liderul majorității democrate din Senat, Chuck Schumer, după vot. Schumer a declarat că i-a lăsat un mesaj lui Zelenski marți seară, în care i-a spus: „OK, am reușit. Acum du-te și câștigă lupta”.

Volodimir Zelenski și generalul Yuriy Sodol discutând despre situația din Ceasov iarFoto: Ukraine Presidents Office / Alamy / Alamy / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 791 – LIVE pe HotNews.ro:

12:32 Evaluarea de astăzi a ministerului britanic al apărării:

  • Potrivit grupului media rus independent Mediazona, tribunalele militare rusești au condamnat în martie 2024 un număr record de 684 de membri ai forțelor armate ruse pentru dezertare. Numărul total de cazuri de la mobilizarea „parțială” din septembrie 2022 este de 7.400, iar zona Moscovei a înregistrat cel mai mare număr de cazuri, 496.
  • Mulți dintre soldații care au fost depistați și care apar în fața tribunalelor militare primesc sentințe cu suspendare și revin în unitățile lor și pe front. În același timp, cererile de azil în țările occidentale din partea cetățenilor ruși care evită serviciul militar au atins niveluri record.
  • Soldații ruși, inclusiv cei recrutați cu forța în timpul mobilizării parțiale din septembrie 2022, sunt obligați să rămână în serviciul militar pe termen nelimitat, cu puține perspective de eliberare.

Rusia a aprobat vânzarea afacerii Hugo Boss din țară

12:07 Comisia guvernamentală rusă pentru vânzarea de active străine a aprobat un acord prin care casa de modă germană Hugo Boss își va vinde afacerea din Rusia către retailerul Stockmann, a relatat miercuri Interfax, citând un oficial guvernamental. Hugo Boss nu a răspuns imediat la o solicitare de declarații, transmite Reuters.

Hugo Boss, ca mulți alți retaileri, și-a suspendat temporar operațiunile de afaceri cu amănuntul în Rusia la scurt timp după ce Moscova și-a trimis armata în Ucraina, în februarie 2022. De asemenea, a declarat că și-a întrerupt activitățile de comerț electronic pe piața rusă și a oprit publicitatea.

Ministrul adjunct al Industriei și Comerțului, Viktor Evtukhov, a declarat citat de Interfax că comisia guvernamentală a aprobat vânzarea, una dintre condiții fiind ca toate locurile de muncă să fie păstrate. Tranzacția ar urma să se încheie în al treilea trimestru al acestui an.

11:26 Dronele serviciului de securitate ucrainean SBU au lovit două depozite de petrol deținute de Rosneft în regiunea rusă Smolensk într-un atac desfășurat în timpul nopții, a declarat pentru Reuters o sursă din cadrul serviciilor de informații ucrainene.

Sursa a spus că depozitele conțineau 26.000 de metri cubi de combustibil și că atacul a provocat incendii majore și evacuarea personalului.

„SBU continuă să distrugă în mod eficient infrastructura militară și logistica care furnizează combustibil armatei ruse în Ucraina. Aceste instalații sunt și vor rămâne țintele noastre absolut legitime”, a mai spus aceasta.

Ucraina are o nouă strategie pentru a atrage militari

11:05 Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”. Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia și China.

Raportul documentează „încălcările flagrante comise de forțele rusești în timpul invaziei lor pe scară largă în Ucraina, precum și utilizarea torturii și a altor rele tratamente aplicate prizonierilor de război”.

10:57 Nu doar arme: Ucraina are nevoie de un influx „masiv” de militari, într-un moment crucial al războiului. Și folosește o nouă strategie pentru a-i atrage.

În vreme ce o parte a nevoilor Kievului va fi satisfăcută de ajutorul militar american deblocat de Congres, criza forței de luptă rămâne în continuare nerezolvată. Ministerul Apărării a demarat deja o ambițioasă campanie de convingere a voluntarilor, dar unii experți avertizează că Kievul trebuie să pornească o mobilizare serioasă dacă vrea să rezolve deficitul sever de trupe.

Bașcana Găgăuziei a fost trimisă în judecată de Chișinău

10:54 Bașcana Găgăuziei, unul dintre principalii actorii pro-ruşi din Moldova, trimisă în judecată într-un dosar de finanțare ilegală a partidului lui Șor.

Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a anunțat că a trimis-o în judecată pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, cea care i-a cerut, în mai multe rânduri, sprijinul lui Vlad Putin împotriva autorităților legitime de la Chișinău.

10:19 Un tribunal rus l-a arestat oficial miercuri pe ministrul adjunct al apărării, Timur Ivanov, și l-a acuzat de luare de mită, a anunțat instanța, după ce acesta fusese reținut marți.

Instanța l-a plasat pe Ivanov în arest preventiv pentru două luni și a precizat că, potrivit acuzațiilor, acesta s-a pus în situația de a beneficia de pe urma angajării unor contractori în ministerul apărării, unde se ocupa cu supravegherea activităților de construcție. (Reuters)

Rusia blochează VPN-urile pentru a controla spațiul informațional

09:37 Cenzorul federal Roskomnadzor blochează 150 de servicii de rețele private virtuale (VPN) în Rusia, un alt pas în eforturile Kremlinului de a controla spațiul informațional rusesc, notează Institutul pentru Studiul Războiului în ultima sa evaluare privind războiul din Ucraina.

Șeful Departamentului de control și supraveghere al Rozkomnadzor, Evgheni Zeitsev, a anunțat marți că autoritatea blochează în prezent 150 de servicii VPN populare și că a început să restricționeze accesul la site-urile și postările de pe rețelele sociale care făceau reclamă la VPN-uri de la 1 martie, când a intrat în vigoare o interdicție federală privind publicitatea modalităților de a ocoli restricțiile Roskomnadzor.

Zeitsev a afirmat că Roskomnadzor a blocat aproximativ 700 de site-uri care făceau reclamă la VPN-uri după 1 martie și 200.000 de site-uri acuzate de răspândirea de informații false despre invazia rusă.

09:23 Secretarul de stat american Antony Blinken este așteptat miercuri în China pentru a doua sa vizită în mai puțin de un an, cu misiunea de a spori presiunea asupra Beijingului în diverse chestiuni, cum ar fi sprijinul acordat Rusiei, urmărind în același timp o mai mare stabilitate, transmite AFP.

Deși Beijingul nu furnizează armament în mod direct Rusiei, în ultimele săptămâni Washingtonul a acuzat China că furnizează Moscovei materiale și tehnologii cu dublă utilizare care facilitează campania sa de reînarmare, cea mai mare de după epoca sovietică.

Incendii la instalații din Smolensk după atacuri cu drone ucrainene

09:02 Un incendiu a izbucnit la instalații energetice din regiunea rusă Smolensk după un atac cu drone lansat de Ucraina, iar oamenii au fost evacuați din anumite părți ale orașului Lipetsk, în sud-vestul Rusiei, după ce o dronă a căzut pe un parc industrial, au declarat oficiali regionali, potrivit Reuters.

„Regiunea noastră este din nou atacată de drone ucrainene. Ca urmare a atacului inamic asupra instalațiilor civile de combustibil și energie, au izbucnit incendii în districtele Smolensk și Yartsevo”, a afirmat Vasily Anokhin, guvernatorul regiunii Smolensk din vestul Rusiei, pe Telegram.

Separat, Igor Artamonov, guvernatorul regiunii Lipetsk din sud-vestul Rusiei, a spus că o dronă a căzut asupra unei zone industriale. El a afirmat pe Telegram că nu au existat răniți, dar locuitorii din apropiere au fost evacuați ca măsură de precauție. Artamonov nu a precizat dacă au existat pagube și ce obiectiv a fost vizat.

Pe rețelele de socializare au apărut imagini neconfirmate cu urmările atacurilor cu drone:

Joe Biden: Vom începe să trimitem armament Ucrainei săptămâna aceasta

08:46 Preotul ortodox rus care a oficiat slujba de înmormântare a regretatului lider al opoziției ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat din funcțiile clericale pentru trei ani, a anunțat Eparhia Moscovei a Bisericii Ortodoxe Ruse.

Într-un comunicat publicat marți pe site-ul său, eparhia nu a precizat care a fost motivul pedepsei, care îi interzice preotului, Dmitri Safronov, să dea binecuvântări, să poarte roba și să poarte crucea preoțească a bisericii până în 2027.

De asemenea, Safronov ar urma să fie mutat la o altă biserică din Moscova pentru a îndeplini atribuțiile de cititor de psalmi. „La sfârșitul perioadei de penitență, pe baza reacțiilor de la locul de supunere, se va lua o decizie cu privire la posibilitatea ca el să mai slujească în continuare ca preot”, a precizat eparhia în comunicat. (Reuters)

08:00 Biden: Vom începe să trimitem armament Ucrainei săptămâna aceasta. Președintele american Joe Biden a declarat marți că Statele Unite vor „începe să trimită armament și echipamente Ucrainei în această săptămână”, după ce Congresul a adoptat mult așteptatul pachet de ajutor pentru Kiev, transmite AFP.

„Voi promulga acest proiect de lege și mă voi adresa poporului american de îndată ce va ajunge mâine (miercuri) pe biroul meu”, a spus el într-un comunicat al Casei Albe.

Zaharova vorbește de „posibile incidente militare” la granița cu Finlanda

07:39 Exercițiile NATO care vor începe pe 26 aprilie în Finlanda și în imediata apropiere a frontierei ruso-finlandeze au un caracter provocator, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit unui material publicat miercuri de agenția de presă de stat RIA.

„Exercițiile militare NATO în apropierea granițelor rusești sunt de natură provocatoare. Sarcina lor este de a exercita presiune militară asupra Federației Ruse printr-o demonstrație de forță”, a declarat Zaharova.

„Exercițiile … cresc riscurile unor posibile incidente militare”, a adăugat ea.

06:43Brittney Griner spune că s-a gândit la sinucidere în timp ce era închisă în Rusia. Vedeta americană de baschet a dezvăluit marți că s-a gândit să se sinucidă în timpul celor nouă luni petrecute în închisoare în Rusia în 2022, potrivit ABC.

00:07 Alți doi tineri ucraineni au trecut granița prin Munții Maramureșului: Erau extenuaţi şi, din spusele lor, în hipotermie – Salvamont. Doi tineri ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost coborâți de un localnic din comuna Poienile de sub Munte, a informat, marţi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:

—————

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2125

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *