Factorii pro-ruși din Republica Moldova continuă să creeze condiții pentru a justifica o posibilă viitoare agresiune rusă în această țară, iar ministrul rus de externe Serghei Lavrov a comparat R. Moldova cu Ucraina și Armenia, făcând astfel o amenințare voalată, afirmă think-tank-ul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).
Comrat, GăgăuziaFoto: Sergei Grits / AP / Profimedia
Adunarea Populară a Găgăuziei, regiunea autonomă pro-rusă din R. Moldova, a făcut apel vineri la parlamentul moldovean pentru a acorda limbii ruse statutul juridic special de limbă de comunicare interetnică în R. Moldova, potrivit TASS.
Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, a susținut într-o declarație pentru această agenție de presă a Kremlinului că guvernul moldovean este „rusofob” și se va opune acestei inițiative.
În documentul adoptat de adunarea găgăuză se vorbeşte şi despre rolul „limbii de stat”, în condițiile în care parlamentul R. Moldovei a adoptat o lege prin care a înlocuit în Constituţie, în toate actele legislative şi documentele oficiale denumirile „limba moldovenească” şi „limba de stat” cu „limba română”, notează stiri.md.
Apelul Găgăuziei face probabil parte din eforturile Kremlinului de a crea condiții de informare pentru a acuza Moldova de discriminare împotriva vorbitorilor de limbă rusă și de a justifica viitoarea agresiune rusă în Moldova ca fiind necesară pentru a proteja „compatrioții Rusiei din străinătate”, apreciază ISW.
Serghei Lavrov a amenințat R. Moldova
Lavrov a afirmat în timpul unui interviu radio de vineri că Occidentul a făcut-o pe președinta moldoveană Maia Sandu „să atragă în mod deschis R. Moldova în NATO, fie direct, fie prin unificarea cu România” și că Occidentul a făcut același lucru cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Serghei Lavrov a criticat atât apropierea Moldovei, cât și a Armeniei de Occident și le-a îndemnat să își regândească deciziile, susținând că Occidentul îi va forța pe cetățenii săi să lupte într-un posibil viitor război împotriva Rusiei.
Oficialii ruși au afirmat recent că Occidentul „antrenează” regiunea Caucazului de Sud într-o “confruntare geopolitică” între Rusia și Occident și au amenințat în mod explicit Armenia cu privire la apropierea Armeniei de Occident, amintește sursa citată.
Comparația făcută de Lavrov între guvernul moldovean și guvernele armean și ucrainean este probabil o amenințare voalată, spune ISW, care continuă să evalueze că Rusia încearcă probabil să destabilizeze societatea moldovenească, să atace guvernul democratic de la Chișinău și să împiedice aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.
Bașcana Găgăuziei a făcut mai multe vizite în Rusia și s-a întâlnit cu Putin
Găgăuzia, o mică regiune autonomă din Republica Moldova, care numără puțin peste 100.000 de locuitori, a ajuns în atenția publică internațională după ce guvernatoarea acesteia, numită și „bașcană”, a făcut mai multe vizite la Moscova, unde s-a întâlnit și s-a pozat chiar cu Putin.
Cu ocazia vizitelor în Rusia, Evghenia Guțul a făcut și mai multe declarații care au produs rumoare, în contextul amenințărilor de securitate prin care trece Moldova și a războiului din țara vecină, Ucraina.
La prima întâlnire cu Putin, în 6 martie, guvernatoarea Găgăuziei a cerut ajutorul Rusiei împotriva autorităților de la Chișinău pe care le-a acuzat că „îi limitează bugetul, îi restrâng atribuțiile și provoacă instabilitate”.
Ulterior, la începutul lui aprilie, Guțul a fost din nou la Moscova, iar cu această ocazie a făcut și declarații pentru presa rusă. Ea a spus că în cazul unirii Republicii Moldova cu România, Găgăuzia își va autoproclama independența și nu a exclus varianta ca regiunea autonomă să ceară ajutorul trupelor ruse pentru a-și atinge obiectivul.