Dubaiul se luptă să-și revină după ploile torenţiale care au căzut în cantități extraordinare și au inundat orașul aflat în deșert. Locuitorii au povestit pentru presa internațională clipele grele prin care au trecut ca urmare a fenomenelor meteo extreme care i-au forțat să doarmă în mașini, în timp ce turiștii au rămas blocați pe aeroporturi ca urmare a anulării a numeroase zboruri, relatează Associated Press și The Guardian.
Inundații în DubaiFoto: AA / Abaca Press / Profimedia
Până la 259,5 l/m2 de ploaie au căzut marți în teritoriul extrem de arid în care se află Emiratele Arabe Unite, cea mai mare cantitate de când au început măsurătorile, în urmă cu 75 de ani. Agenția de stat WAM a numit ploile de marți “un eveniment meteorologic istoric” care a depășit “orice a fost documentat de la începutul colectării de date în 1949”.
“A fost una dintre cele mai îngrozitoare situații pe care le-am trăit vreodată”, a spus un locuitor din Dubai în vârstă de 30 de ani, care nu a vrut să-și dea numele, după ce naveta sa de 15 minute s-a transformat într-un calvar de 12 ore pe drumurile inundate.
Pe aeroportul din Dubai, unul dintre cele mai aglomerate pentru călătorii internaționale, a devenit arhiplin în condițiile anulării a numeroase zboruri, iar frustrarea celor care au rămas blocați creștea pe măsură ce orele treceau fără nicio soluție de a putea pleca. O mulțime mare s-a format la un birou de informații, bătând din palme și fluierând în semn de protest în timp ce așteptau vești.
“Sunt complet pierduți, este un haos total – fără informații, nimic”, a declarat un pasager furios că așteaptă de 12 ore, pentru Agence France-Presse.
Inundațiile au copleșit căile de rulare, blocând circulația aeriană. Un cuplu a numit situația “un dezastru absolut”. “Nu poți lua un taxi. Sunt oameni care dorm în stația de metrou. Sunt oameni care dorm în aeroport”, a declarat un alt bărbat citat de Associated Press.
Un britanic blocat pe aeroport, odată ce zborul său a fost deviat către Dubai World Central, s-a plâns presei că nu a primit mâncare sau apă. “A fost doar un dezastru absolut. Suntem blocați aici de șapte ore fără o singură informație.”
Emirates, compania aeriană emblematică a Dubaiului, a postat pe X miercuri seară informații despre probleme. “Clienții ar trebui să se aștepte la întârzieri la plecări și sosiri”, a spus compania care a adăugat că, deși unii pasageri au reușit să ajungă la destinații, “suntem conștienți că mulți așteaptă încă să urce la zboruri”.
Într-o intervenție directă neobișnuită, președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Nayan, a ordonat “autorităților să lucreze rapid la studierea stării infrastructurii în Emiratele Arabe Unite și să limiteze daunele cauzate”, a relatat presa oficială.
Ploaia este neobișnuită în Emiratele Arabe Unite, o națiune aridă din Peninsula Arabă, dar apare periodic în lunile mai reci de iarnă. Multe drumuri și alte localități nu au drenaj, având în vedere lipsa ploilor regulate, ceea ce cauzează inundații în situații rare precum în această săptămână.
‘Weather manipulation is just a crazy conspiracy…’ MSM
Then Dubai HAPPENS, two years of rain in one day.
‘We have always manipulated the weather…’ MSM
‘OK then’ NPCspic.twitter.com/wThTm294kI
— DD Denslow uD83CuDDECuD83CuDDE7 (@wolsned) April 18, 2024
În statul vecin Oman, un sultanat care se află la marginea de est a Peninsulei Arabe, cel puțin 19 persoane au fost ucise în urma ploilor abundente din ultimele zile, potrivit unui comunicat de miercuri al Comitetului național pentru gestionarea situațiilor de urgență al țării.
Ploi au căzut și în Bahrain, Qatar și Arabia Saudită, dar fără a crea probleme semnificative precum în Emiratele Arabe Unite.