De ce se întrec rușii și ucrainenii pentru a recupera șase tancuri avariate Strv 122, abandonate într-o zonă de conflict din Donețk

Forțele Moscovei și ale Kievului vor să ajungă cât mai repede la blindatele suedeze, abandonate de ucraineni în timpul luptelor. În vreme ce Ucraina speră să le repare, pentru a le refolosi, Rusia vrea probabil să le inspecteze și să facă paradă cu ele, scrie Forbes. Un tanc Strv 122, în timpul unor manevre militare

Forțele Moscovei și ale Kievului vor să ajungă cât mai repede la blindatele suedeze, abandonate de ucraineni în timpul luptelor. În vreme ce Ucraina speră să le repare, pentru a le refolosi, Rusia vrea probabil să le inspecteze și să facă paradă cu ele, scrie Forbes.

Un tanc Strv 122, în timpul unor manevre militare în SuediaFoto: Johan NILSSON / AFP / Profimedia

În câteva luni de lupte grele, Brigada Mecanizată 21 a armatei ucrainene, care operează în principal vehicule donate de Suedia, a pierdut cel puțin șapte din cele 10 tancuri suedeze Strv 122.

Strv 122 este tancul principal de luptă suedez care, asemenea modelului german Leopard 2A5, se bazează pe varianta germană Leopard 2 îmbunătățită, utilizând tehnologii mai noi pentru sistemele de comandă și control al focului, blindaj întărit și capacitate de luptă pe termen lung.

Cele mai multe tancuri au fost lovite în Donețk, în apropierea localității Ternî, unde forțele ucrainene fac eforturi pentru a rezista asaltului rusesc.

Dar analiștii de la Oryx spun că doar unul dintre tancurile de 69 de tone a fost „distrus”. Celelalte au fost pur și simplu „abandonate” după ce militarii au fugit, în urma unui atac rusesc combinat cu rachete antitanc, drone și mine.

Potrivit Forbes, la un moment dat mai rămăseseră șase tancuri, majoritatea pe câmpurile din afara orașului Ternî. Iar trupele Rusiei și ale Ucrainei au făcut și fac încă eforturi pentru a recupera blindatele.

Ucrainenii vor să le recupereze pentru a le trimite în Lituania pentru reparații. Rușii vor să pună mâna pe ele pentru a le inspecta și, poate chiar mai mult, pentru a face paradă cu ele, scrie Forbes.

Vestea bună pentru Kiev este că, până acum, ucrainenii par să câștige cursa. Examinând imaginile din satelit ale câmpului de luptă din jurul orașului Ternî, analistul Andrew Perpetua a ajuns recent la concluzia că, din cele cinci Strv 122 pe care ucrainenii le-au abandonat cel mai recent, trei au fost deja remorcate.

„Probabil de către ucraineni”, a scris Perpetua.

Unul dintre tancurile încă nerecuperate ar putea fi remorcat în curând tot de forțele ucrainene. Un altul, lovit de o dronă rusă, pare a fi mai degrabă pierdut. Militarii ruși au încercat să îl remorcheze, dar au fost împiedicați de un atac ucrainean.

El se află însă mai aproape de pozițiile rusești.

Rămâne de văzut cât de repede pot repara tehnicienii de la atelierul Strv 122 din Lituania cele trei tancuri avariate pe care ucrainenii le-au recuperat recent de pe linia frontului.

O criză de piese de schimb pentru tancurile de concepție germană înseamnă că, de obicei, muncitorii au nevoie de luni de zile pentru a repara un Strv 122 sau un Leopard 2 avariat în luptă.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2122

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *