Zelenski l-a demis fără nicio explicație pe Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis marți pe Oleksii Danilov din funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate de la Kiev, anunță agenția Ukrinform, citată de Reuters. Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei Foto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia Măsura a fost anunțată printr-un decret publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale a

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis marți pe Oleksii Danilov din funcția de secretar al Consiliului Național de Securitate de la Kiev, anunță agenția Ukrinform, citată de Reuters.

Oleksii Danilov, secretarul Consiliului de Securitate al UcraineiFoto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Măsura a fost anunțată printr-un decret publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale a lui Zelenski. Tot prin decret președintele ucrainean l-a numit pe Oleksandr Litvinenko, fostul șef al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei, în funcția de secretar al Consiliului de Securitate.

Cancelaria lui Zelenski nu a oferit deocamdată explicații privind motivele înlocuirii lui Danilov din funcție. El ocupa această funcție din octombrie 2019 și era unul dintre cei mai cunoscuți oficiali ucraineni, atât pe plan intern, cât și internațional.

Ukraîinska Pravda transmite că Zelenski a numit și un nou director al Serviciului de Informații Externe al Ucrainei.

Spre deosebire de înlocuirea din funcție a generalului Valeri Zalujnîi, fostul comandant-șef al armatei ucrainene, după luni de speculații și zvonuri în acest sens, demiterea lui Danilov reprezintă o surpriză totală.

UPDATE 18:28: Danilov a reacționat marți seara față de veste, notând într-un mesaj că îi mulțumește lui Zelenski pentru șansa oferită de a servi Ucraina și că „monstrul rusesc va fi anihilat”.

Danilov a dat asigurări că Ucraina este pregătită să pună capăt „problemei Rusia”

Într-un interviu acordat pe 15 martie jurnaliștilor de la The Daily Telegraph Danilov a lansat un nou apel către Occident în vederea livrării armelor de care Ucraina are nevoie, afirmând că pierderea orașului Avdiivka din estul țării luna trecută nu ar fi o problemă dacă forțele ucrainene ar avea acum suficiente și muniții.

El a afirmat de asemenea că Vladimir Putin este „geamănul siamez” al lui Adolf Hitler și că obiectivul războiului declanșat de liderul de la Kremlin este exterminarea poporului ucrainean și refacerea Uniunii Sovietice.

Întrebat despre perspectiva desfășurării de trupe occidentale în Ucraina, Oleksii Danilov a răspuns:

„Nu avem nevoie de soldații voștri, avem nevoie de ajutor cu arme. Dacă se oferă astfel de asistență atunci suntem pregătiți să punem capăt problemei Rusia odată pentru totdeauna”.

Cancelaria lui Zelenski nu a oferit deocamdată nicio explicație pentru demiterea din funcție a lui Danilov, fiind probabil ca președintele ucrainean să vorbească despre acest subiect în discursul său televizat de la sfârșitul zilei.

Urmărește ultimele evoluții din a 762-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *