Fenomenul influencerilor a ajuns să creeze personaje precum relativ cunoscuta, în zona monden – umanitară, Ana „Anișoara” Postolachi. Ea a fost prezentată repetat la TV, inclusiv la ProTV și la Moldova 1, canalul public al Republicii Moldova, drept Anișoara, medic chirurg rezident. Un medic rezident care lucrează în spital, e activistă, cântăreață și organizatoare de campanii umanitare. Până când a încercat să strângă bani pentru un bărbat mort de 8 luni.
Ea este Ana PostolachiFoto: Colaj foto
Cazul pe scurt:
- HotNews.ro a descoperit cel puțin cinci familii în numele cărora Ana Postolachi a strâns donații în conturi bancare ale sale. În aceste cazuri, banii strânși nu au ajuns la părinți sau semnăturile și datele personale nu sunt recunoscute de oameni.
- „Anișoara” nu a ajuns să profeseze medicina pentru că nu a absolvit niciodată facultatea pe care susține că a urmat-o, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
- Femeia a fost exmatriculată încă de acum 7 ani din Universitatea de Medicină și Farmacie Iași, spun pentru HotNews.ro surse concordante din facultate. Mai mulți profesori de la UMF Iași afirmă că femeia umbla uneori îmbrăcată în halat alb și cu stetoscopul la gât, prin spitalele din Iași – parte a unei operațiuni de imagine, „exportată” apoi la TV și în online.
- Asociația declarată public de ea, CaritAni, nu există legal nici în România, nici peste Prut.
- De-a lungul documentării noastre, am găsit cinci familii pentru care falsa asociație CaritAni a strâns donații de la oameni, familii la care banii nu au ajuns niciodată sau au ajuns foarte puțini. Este statistica „neajungerii banilor” petrecută numai în ultimul an. Iar „fenomenul Anișoara medic și filantrop” durează de ani de zile.
La sfârșitul lunii ianuarie 2024, Lucian* se uită la o fotografie și tresare. Își dă seama că este ceva în neregulă în cazul imaginii unui bărbat din satul Grozești, județul Iași. Mai văzuse această imagine.
„Anișoara” stârnește compasiunea pentru un bătrân și furia contra autorităților
Ana Postolachi este medic și are o asociație caritabilă. Așa susține. Atunci, în ianuarie, postase pe grupul de Facebook „EȘTI DIN IAȘI” o fotografie. Imaginea îl arăta pe un bărbat în vârstă cum stă în ușa casei și se sprijină cu o mână de perete.
Grupul „EȘTI DIN IAȘI” are aproape 66.000 de membri. Este dedicat ieșenilor, sunt postate în el anunțuri de orice fel, reclame, cereri de donații sau adopții de animale. Ana Postolachi era unul dintre administratorii grupului.
„Din păcate, destinul nu e atât de blând cu unii dintre semenii noștri, cei mai vulnerabili”, a scris „Anișoara” Postolachi în dreptul pozei, cerând donații pentru „bătrân”. Postarea sa prinde imediat. Femeia le-a spus oamenilor din grupul online că a fost la el cu o săptămână înainte și este bolnav și are nevoie de alimente și de sprijin financiar.
Lucian s-a înfuriat instant pe autorități, își amintește el. „Cum poate primăria să-l lase pe omul ăla așa? De ce nu-l ajută nimeni?”, și-a spus. A vrut să meargă personal în sat să-l certe pe primarul comunei că îi lasă pe oameni de izbeliște.
A doua zi după postarea de pe Facebook, în 31 ianuarie anul acesta, Ana Postolachi a anunțat că „a murit nea Alexa, din postare”.
Dar, de fapt, „nea Alexa”, adică Constantin Alecsa, nu a murit în acest an.
O cruce în cimitir
Din centrul orașului Iași până la Grozești conduci o oră. Străbați câteva sate și urmezi drumul la braț cu Prutul. Încetinești în pădure pentru ca purcelușii mistreți să traverseze după mama-scroafă. La capăt, într-o fundătură unde pare că s-a adunat toată ceața din acel colț de țară, ajungi la Grozești. Peste apă e tot un Grozești, dar în Republica Moldova.
Nu-i greu să găsești primăria. Nici unde a stat moș Alecsa. Mult spus moș: Constantin a murit pe 8 iunie 2023, la 59 de ani, împliniți cu fix nouă zile înainte.
Datele sunt însemnate, cu un marker negru, pe crucea de lemn din cimitir. Lucrătorii din cimitir: „A fost lucrarea noastră. I-am săpat groapa în vara lui 2023, scrie acolo când”.
Anișoara Postolachi spusese despre „Alexa” în ianuarie 2024 că suferea din cauza autorităților.
I se amputaseră picioarele
„Anișoara” a pretins că a ținut legătura cu „o vecină” și cu unele rude ale lui Constantin. La câteva străzi distanță de cimitir stau chiar cei doi frați ai acestuia.
Cumnata face ochii mari când aude de ce am venit: „Astea sunt minciuni, soțul meu n-a ținut legătura cu nimeni. A fost doar la înmormântare, anul trecut, în 2023”. Nici vecina invocată de Anișoara nu există.
Satul nu-i mare, iar un vecin ne arată ultimele două case în care a locuit Alecsa. Fotografia postată de Postolachi e de la penultima casă unde a stat acesta. Gardul e schimbat, fiul a mai „renovat una-alta” până să plece și el în străinătate.
În certificatul de deces apar trei cauze: accidentul vascular cerebral, amputație coapsă dreaptă, hemiplegie – paralizie – dreaptă. Lucian a aflat și el toate astea de la primărie, când a făcut propria investigație după ce a văzut poza pe grupul de Facebook. „A strâns bani pentru un bătrân mort de 8 luni”.
„În poză, Alecsa apare în picioare. Dar el nu mai avea picioare de cel puțin un an, îi fuseseră amputate”, explică oamenii din sat. „Nu știm cine este această doamnă, dar aici era treabă de poliție”, spun ei.
Chiar, cine e Anișoara Postolachi?
„Doctor. Singer. Writer. Filantrop. Actress”
Ana Postolachi are 32 de ani. S-a născut la Edineț, Republica Moldova. Pe rețelele sociale și la televiziunile pe unde merge se prezintă ca medic chirurg rezident. Pe Instagram chiar plusează și la descriere a trecut: „Doctor. Singer. Writer. Filantrop. Actress”. Și „politician PNL”.
Care sunt cazurile documentate de Hotnews.ro:
- O fetiță de câteva luni din București, cu o boală genetică rară de piele. Fără știrea mamei, Postolachi a luat pozele cu copilul postate de asociația Vocea Femeilor pe pagina de Facebook, le-a editat cu logo-ul CaritAni, apoi le-a distribuit prezentând povestea ca și cum s-ar fi ocupat ea;
- În cazul unui băiețel cu tumoare pe trunchiul cerebral, operat în Franța, Postolachi nu i-a mai răspuns mamei atunci când aceasta a cerut în mod repetat extrasele de cont pentru donațiile primite pe numele copilului ei. Copilul a murit vara trecută;
- La fel a procedat „Anișoara” și în situația unei fetițe cu probleme la rinichi și inimă ajunsă la operație în Italia; deși mama i-a solicitat să nu mai promoveze situația copilului pentru bani, pentru că primise asigurare de sănătate în țară, Postolachi a continuat să strângă donații;
- O femeie din Republica Moldova s-a trezit că Postolachi face campanie de strângere de fonduri pentru băiatul ei cu leucemie, în baza unui acord GDPR fals, cu semnătură și date personale falsificate. A aflat luni bune mai târziu;
- Cazul bătrânului Constantin Alecsa: am fost în satul Grozești și am vorbit cu familia sa, care a aflat de la noi de demersurile lui Postolachi; mormântul lui Alecsa poartă încă crucea din lemn de la înmormântare; pe certificatul de deces văzut de HotNews scrie data decesului: 8 iunie 2023.
Listei i se adaugă și cazul unui ONG, Anima Mia. Organizația a avut un parteneriat mai lung cu CaritAni. Împreună, au organizat anul trecut o licitație de tablouri cu strângere de fonduri pentru mai mulți copii, inclusiv pentru băiețelul cu leucemie din Republica Moldova. Președinta Anima Mia a făcut plângere penală. Între timp, Ana Postolachi continuă să strângă donații publice pe Facebook în conturile ei.
Cum s-au întâmplat toate acestea? Și cum a ajuns „Anișoara” să aibă această imagine de influencer și filantrop?
Să le luăm pe rând.
„Anișoara” s-a folosit de pozele și filmările cu un bebeluș bolnav, fără ca părinții lui să știe
A.*, o mamă din București, a depus plângere la poliție împotriva lui Postolachi în 27 octombrie 2023.
Fetița lui A.*, în vârstă de câteva luni, are o suferință genetică rară care îi transformă pielea în răni la cea mai mică atingere. Asociația Vocea Femeilor o ajută să strângă fonduri pentru tratamentele ei.
În octombrie, ONG-ul a descoperit că Postolachi a luat fotografiile de pe pagina lui de Facebook. Apoi a editat fotografiile, a acoperit logo-ul și a prezentat cazul ca fiind al ei. Mama nu a cunoscut-o pe Postolachi și nici nu a vorbit vreodată cu ea.
„Ne-a luat inclusiv înregistrările video. Am rămas surprinsă. A încercat soțul să ia legătura cu ea pe numărul organizației, nu i-a răspuns. I-a trimis mesaj, nu i-a răspuns. S-a folosit de pozele, filmările cu fetița noastră ca să adune fonduri”, povestește mama, pentru HotNews.ro.
În stânga, postarea de Facebook a Anei Postolachi, iar în dreapta, postarea făcută de Asociația Vocea Femeilor
În comentarii, Ana Postolachi le spunea că fetița va ajunge în Turcia sau că ea însăși a făcut rost de tratamente decontate de stat
În mai toate postările de pe pagina CaritAni, acum Împreună Construim, apare revtag-ul Iuliei P.
Ana Postolachi a luat fotografiile cu copilul de pe pagina altei asociații.
Postările de pe Facebook, șterse între timp, au adunat sute de reacții, comentarii și distribuiri. În comentarii, Postolachi le-a spus oamenilor că se ocupă personal de caz prin asociația ei, CaritAni.
„Anișoara” a afirmat că ea a avut grijă să-i asigure copilului o parte din tratament decontat de stat. Într-un alt mesaj, a scris că fetița va ajunge pentru tratament în Turcia. Într-o postare ulterioară, a scris că fetița este așteptată într-un spital din Austria.
Singura informație adevărată este legată de plecarea din Austria, pe care a aflat-o de pe pagina celeilalte asociații. A copiat de la asociația care o are, de fapt, în grijă pe fetiță, a povestit mama, la discuția cu jurnaliștii. Cea mică a și ajuns în ianuarie în Austria.
Contul de Revolut
Conturile care însoțesc postările lui Postolachi sunt trei la număr: unul în lei, unul în euro, ambele de la Banca Transilvania, și unul de Revolut.
Contul de Revolut are revtag @iuliaayvs, iar numele care apare în căutarea din aplicația Revolut este Iulia P.. Poate fi Iulia Postolachi, mama Anei Postolachi, și ea foarte activă pe rețelele sociale când vine vorba de promovarea cazurilor pe zeci de grupuri online. Revtag-ul ei apare în mai toate postările de la CaritAni, pentru donații.
Nu există date în posesia noastră legate de deținătorii conturilor bancare. Dar ce e sigur este că asociația CaritAni nu există în Registrul Național al ONG-urilor, nici în România, nici în Republica Moldova.
O căutare în imensele baze de date publice nu găsește niciun rezultat. Este și motivul pentru care conturile folosite sunt unele personale. În 19 martie, pagina de Facebook CaritAni și-a schimbat numele în „Împreună Construim”.
„Toți vor să profite”, le spunea „Anișoara” despre celelalte ONG-uri
Teodora Bobeanu, din Constanța, i-a scris pe Messenger Anei Postolachi în martie 2023, după ce Postolachi se oferise să o ajute. Anișoara a intrat pe postarea de pe Facebook a Teodorei Bobeanu, a comentat și i-a propus un ajutor.
Băiatul Teodorei, William, avea 7 luni când medicii l-au găsit cu o tumoare cerebrală. Avea nevoie de 370.000 de euro pentru un tratament în Franța, din care părinții reușiseră să strângă la acel moment doar puțin peste o treime. După o primă intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii și cu întârziere de câteva luni, William a reușit să plece din țară. Băiețelul a încetat din viață în spitalul din Franța, în august 2023.
„Am încheiat un contract de GDPR, a zis că e o asociație care nu cere niciun comision. Din disperare, am acceptat. A făcut postările despre William pe paginile ei de Facebook”, își amintește Teodora Bobeanu, într-o conversație cu HotNews.ro.
În schimbul de mesaje cu mama lui William de pe Messenger și WhatsApp, Postolachi i-a spus că „avem sute de cazuri ajutate” prin ONG-ul său, CaritAni. A încercat să o convingă de faptul că organizațiile mari iau comision pentru reprezentare, pe când ea face totul de bunăvoie. „Toți vor să profite”, i-a scris „Anișoara”.
„Te duc la Măruță”
„E o atât de mare mafie, nici nu-ți poți închipui. Eu sunt foarte indignată. Majoritatea își fac asociații și în loc să ajute și să facă chestii faine, ei spală bani, înțelegi?”, i-a mai spus într-un mesaj audio.
„Anișoara” i-a promis Teodorei Bobeanu că o va duce în emisiunea La Măruță de la ProTV, pentru că „cu Măruță mă știu de mulți ani” și a fost „de vreo 12 ori” la el. Este, de altfel, un discurs pe care femeia l-a folosit cu toate persoanele pe care a susținut că le ajută cu bani, cu care a discutat HotNews.ro.
Postolachi le promitea că le prezintă cazul în emisiunea „La Măruță” de la ProTV
La câteva săptămâni de la prima promovare pe rețelele sociale, Bobeanu spune că a primit de la Postolachi în jur de 4.000 de euro. Puțin, rememorează mama senzația ei, la cât de mult a fost promovat cazul.
Banii s-au strâns în aceleași trei conturi: unul în lei, unul în euro și unul de Revolut, cu revtag @iuliaayvs. În unele postări a mai apărut și un al doilea revtag. Inițial, spune Bobeanu, la lista de conturi în care puteau oamenii dona a fost adăugat și contul ei de paypal, dar apoi a fost înlocuit cu un paypal presupus al CaritAni.
Până în ianuarie, când au vorbit ultima oară, Teodora Bobeanu i-a tot cerut extrasele de cont privind donațiile venite pe numele lui William. Postolachi promisese că i le va da. Extrasele nu au venit niciodată.
Între cele două femei nu a existat niciodată un contract, ci doar un acord GDPR.
„Vorbește foarte mult despre Dumnezeu, pare o persoană foarte credincioasă, știe să manipuleze foarte bine”, spune mama.
„Spunea că nu vrea niciun comision, că face totul de bună voie, și o să ne trimită extrasele de cont cu donațiile care s-au făcut pe numele copilului nostru. Ea, venind cu toate replicile despre Dumnezeu, mi-a dat încredere”, adaugă ea.
A fost exmatriculată în 2017
Conversațiile pe care Ana Postolachi le are cu oamenii pe WhatsApp sau Facebook Messenger încep și se termină aproape întotdeauna cu expresii religioase, adaptate la simbolistica digitală.
Sunt frecvente „Doamne-ajută!” sau „Să ne ajute bunul Dumnezeu” cu un emoji cu palmele lipite în rugă. Oamenii cu care am vorbit spun că această atitudine proclamat religioasă i-a ăcut să aibă încredere în ea. Asta, și halatul alb de medic chirurg pe care și-l arată online și în emisiuni tv.
Ana Postolachi nu a terminat niciodată facultatea, au spus pentru HotNews.ro mai multe surse din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași. A frecventat cursurile până în 2013, doi ani.
Situația ei școlară s-a tergiversat pentru că și-a mai dat din când în când câte o restanță ori și-a înghețat anul, conform surselor universitare. A fost exmatriculată oficial în 2017. Pe Facebook, Postolachi susține că în acest an a absolvit UMF. Și că între timp a mai terminat încă o facultate la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Se plimbă pe holurile spitalului cu stetoscopul la gât
Familiilor pe care se oferă să le ajute în strângerea donațiilor le spune deseori că este rezidentă, uneori, că este în anul IV, iar alteori, când o sună, că „sunt la muncă, sunt de gardă”.
De asemenea, mai mulți profesori de la UMF Iași spun că au văzut-o de mai multe ori pe Ana Postolachi plimbându-se prin Spitalul „Sf. Spiridon” în halat alb și cu stetoscopul la gât, susținând că e rezidentă. Postolachi nu apare în Registrul Medicilor din România. Acolo există un singur medic – rezident – cu același nume de familie, dar alt prenume, tot din Iași.
HotNews.ro a cerut un punct de vedere oficial de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași în 11 martie, însă acesta nu ne-a fost transmis până în momentul publicării acestui articol.
A falsificat semnătura pe acordul GDPR
Iolanda Dolhăscu este președinta și fondatoarea asociației Anima Mia, din Iași. ONG-ul condus de Dolhăscu sprijină persoanele vulnerabile, în special copiii din medii defavorizate sau din centrele de plasament și vârstnicii.
Dolhăscu a cunoscut-o pe Postolachi în februarie 2022, în debutul invaziei ruse în Ucraina. „Anișoara” era la graniță. Dolhăscu povestește că văzut-o pe femeie implicată. „Dădea la toată lumea” și îi ajuta pe refugiații ucraineni la graniță cu orice aveau nevoie, spune Dolhăscu.
„Am muncit cot la cot, asta ne-a unit”, a rememorat Iolanda Dolhăscu, într-o conversație cu HotNews.ro. Spune că au strâns împreună pachete pentru ajutor atunci, cu refugiații, iar ulterior au păstrat colaborarea „la nivel uman”.
Nu și-a pus nicio întrebare până recent, când a primit mesaje de la mai mulți ieșeni care o acuzau pe Dolhăscu pentru faptul că e părtașă la acțiunile lui Postolachi. Și-a început propria investigație.
Așa a descoperit că, după o licitație publică de tablouri organizată în luna martie, unde Anima Mia a strâns bani pentru copiii cu leucemie, cei 8.700 de lei pe care îi alocase unuia dintre ei, Ionuț Miron, nu au ajuns, de fapt, la copil.
„Anișoara” i-a dat conturi și a susținut că sunt ale unei mame
Băiețelul este din Republica Moldova. Are acum 2 ani și are leucemie. În februarie anul trecut, a făcut transplant de măduvă osoasă la o clinică din Turcia. De-atunci, copilul a tot urmat tratamente.
Asociația Salvează o Inimă din Botoșani a ajutat familia Miron să strângă o parte din suma necesară, de peste 181.000 de euro. ONG-ul a transferat banii strânși din campanii direct în conturile clinicii din Turcia, conform extraselor de cont postate regulat pe site.
Iolanda Dolhăscu povestește că Postolachi i-a prezentat cazul lui Ionuț Miron și i-a spus că ține constant legătura cu familia. Când i-a propus să transfere banii de la licitație în conturile clinicii din Turcia, „Anișoara” Postolachi i-a sugerat să-i pună în contul mamei.
„Anișoara” i-a dat două conturi de la Banca Transilvania pe numele „Lidia Miron”, spunând că „femeia e la locul ei și îi folosește pentru copil”, dar și că „e mai la îndemână și pentru noi să spunem că am ajutat direct”. Apoi a adăugat că o să-i trimită și ea 5.000 de lei, „dar nu din ONG, ci de la mine, ca persoană fizică”.
Contactată de HotNews.ro, Lidia Miron a spus că nu o cunoaște pe Postolachi, nici conturile bancare nu sunt ale ei. Nici datele personale nu-i aparțin.
Miron ne-a arătat într-un apel video certificatul de naștere al lui Ionuț, unde sunt trecute și datele părinților. Cifrele CNP-ului sunt diferite de cele trecute pe acordul GDPR pe care Postolachi i l-a dat Iolandei Dolhăscu, ca din partea „mamei”.
„Nici iscălitura nu-i a mea, eu nu știu cum a apărut așa document. Am rămas șocată”, a spus Lidia Miron din casa ei din Cahul.
„Eu ca medic să am proces de judecată pentru că v-am făcut un bine?”
Veronica Șova, din Chișinău, este altă persoană care s-a trezit blocată de Postolachi de pe toate paginile ei de Facebook și pe WhatsApp când a cerut dovezile de donații promise.
Veronica Șova este din Republica Moldova. Ea a ajuns în Italia în noiembrie anul trecut cu fiica ei de 2 ani, Mirela. Copilul, spune mama, are sindrom hemolitic-uremic, insuficiență renală și probleme la inimă. Fetița Veronicăi făcea deja dializă zilnic, dar în spitalele din Moldova nu i s-au mai dat mari șanse, povestește mama. „Mirela nu putea merge, avea dureri și o țineam doar în brațe”, spune.
S-a pus pe picioare după câteva săptămâni într-un spital din Italia, iar acum așteaptă rezultatele analizelor pentru a vedea dacă fata poate fi sau nu trecută pe lista de așteptare pentru transplant de rinichi. Dar spitalizarea, tratamentul și chiria sunt foarte costisitoare, astfel că, atunci când a primit mesaj de la Ana Postolachi, Veronica Șova s-a bucurat. „Mi-a zis că a luat legătura cu cunoscuții ei, vedete, că o să aibă impact. Mi-a promis că în fiecare săptămână o să-mi trimită extras cu donațiile”, își amintește.
Nu i-a dat extrasele, iar ca bani, spune că a primit 500 de euro și 500 de lei românești. În comentariile de pe Facebook, oamenii postau capturi foto cu sumele donate în conturile date de CaritAni. Suma referită de oameni o depășea cu mult pe cea primită de ea. „Și nu le răspundea niciodată celor care cereau contactele noastre”, adaugă Veronica Șova.
Pe la jumătatea lunii decembrie, Veronica a rugat-o pe „Anișoara” să șteargă postările în care cerea ajutor pentru Mirela. Soțul Veronicăi se angajase în Italia, iar asigurarea lui medicală putea acoperi în cea mai mare parte tratamentul copilului. Veronica spune că nu voia să abuzeze de bunătatea oamenilor.
Postolachi nu a șters atunci postările. „A continuat să distribuie pe mai multe grupuri de Facebook până la sfârșitul anului”.
„Am avut discuții cu reprezentanții spitalului din Italia, că au văzut că cerem bani și noi avem asigurare. Nu înțelegeam ce se întâmplă, eram într-o stare deplorabilă. Am rugat-o: Ana, șterge postările, că îmi zic oamenii că sunt escroacă. Zicea că le șterge, dar tot acolo erau. Toți cunoscuții mei scriau în comentarii, într-un minut-două, cineva le ștergea. Îi scriau în privat, îi bloca”, povestește mama.
Ajunsă la capătul puterilor, i-a spus lui Postolachi că dacă nu rezolvă problema, o va da în judecată. „Eu ca medic să am proces de judecată pentru că v-am făcut un bine?”, a venit răspunsul „Anișoarei”, urmat de reproșuri: „Am avut o mie de cazuri, n-am pățit niciodată așa ceva” și „Eu te-am ajutat, fii recunoscătoare. Sănătate și numai bine!”.
„Am mai multe vocații, talente”
„Eu la donații nu mai apelez. Acum stau și mă întreb, că și eu am donat la cazuri, unde sunt banii mei? Au ajuns la copii sau au fost folosiți de cineva să mănânce în restaurant și să bea în club?”, spune Veronica Șova.
Șova vede și ea că Postolachi se fotografiază des la evenimente și în restaurante. Pe Instagram, Postolachi a pus câteva poze alături de actrița Maia Morgenstern, de pe platourile de filmare pentru filmul „Mașa și cele șase umbre”. În descriere este „Doctor. Singer. Writer. Filantrop. Actress”, iar la capătul listei, „politician PNL”.
Apare și în emisiuni TV, unde vorbește despre medicină, despre cum scrie poezii și cântă. La scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina, a prezentat din platoul emisiunii La Măruță eforturile sale de a-i ajuta pe refugiații ucraineni.
De altfel, la emisiunea de la ProTV a venit de trei ori. Prima oară, într-o ediție de acum 5 ani, a intrat în platou în halat alb și cu stetoscopul la gât, pe burtiera: „Ziua este chirurg, seara face furori pe scenă”.
Cel mai recent a fost în septembrie anul trecut la emisiunea ProTV, iar fragmentul din emisiune este postat pe contul de TikTok al Anei Postolachi. Când o introduce în emisiune, prezentatorul Cătălin Măruță enumeră activitățile cu care Postolachi se recomandă pe rețelele ei sociale: „Stai un pic, tu ești și medic, și scriitoare și actriță…?”. „Și actriță, și cântăreață, am mai multe vocații, talente”, i-a răspuns „Anișoara”. Spune apoi că a intrat în politică „un pic” și că între timp a mai făcut o facultate, la SNSPA. Burtiera de pe ecran anunță „Dr. Anișoara Postolachi, un medic cu talente artistice”.
La „Moldova 1” a vorbit și despre cum s-a descurcat „ca medic” în perioada COVID
„Anișoara” și-a dus povestea și pe canalul public al Republicii Moldova: Moldova 1. Întrebată de un prezentator TV cum a reușit să jongleze cu toate activitățile, Postolachi recunoaște că s-a ținut de facultate în primii trei ani, după care afirmă că „a fost cât de cât simplu” și a revenit la scris, politică, muzică și caritate.
Interviul de la Moldova 1 e luat la începutul lui noiembrie 2021, într-o perioadă în care România se confrunta cu un alt val de îmbolnăviri și decese pe fondul COVID-19.
– Tu și colegii tăi cum rezistați în această perioadă (…)?
– Este destul de complicat, dar în facultate, în UMF, am fost învățați cu chestiile astea (…)
– Revenind la activitățile tale, care a fost prima? Pentru că sunt foarte multe și foarte diverse. Reiterez pentru cei de acasă: medicină, politică, poezii, mai și cânți, mai nou apari și într-o revistă din Rusia. Care a fost prima?
– Muzica. Apoi mi-au zis părinții că nu câștigi în viață cu muzica, trebuie să faci medicină. Având în vedere că îmi place să ajut oamenii, am zis că hai să fac medicină. Și am ales specialitatea de chirurgie, momentan.
– În medicină, din ce știu eu, intri în ziua aia, 1 septembrie, 1 octombrie, și în următorii 5-6 ani nu mai ieși de acolo, e un studiu avansat, continuu, 24/24, 7/7… Cum ai reușit să le combini?
– Este într-adevăr un studiu complex. Dacă vrei, îți faci timp. Primii trei ani au fost mai complicați, după am intrat în ritmul acesta de viață și a fost cât de cât simplu. Medicii toată viața învață.
– Dar în acești primi trei ani ai renunțat la muzică, poezie, pentru a studia?
– Da, am renunțat la foarte multe. Apoi am revenit, după trei ani, și la muzică, și la scris, și în politică, și în caritate. Dar în primii trei ani am stat cu nasu-n carte, cum se spune. Am vrut să nu fac de râs poporul nostru basarabean, având în vedere că basarabenii din Republica Moldova învață foarte bine aici în România.
Pe parcursul interviurilor de la Moldova 1 sau de la PRO TV, Postolachi nu vorbește niciodată despre locul unde își desfășoară activitatea.
Cei de la Măruță spun că s-a înscris la un concurs și că în emisiune nu a promovat cazurile sociale
Contactată de HotNews.ro, echipa emisiunii La Măruță a menționat că femeia s-a înscris, în 2019, la rubrica „Medicii au talent”, unde nu a făcut decât să cânte, fără să ofere expertiză medicală.
Reprezentanții emisiunii adaugă că aceasta a fost prezentă ultima oară în studio anul trecut, cu multe luni înainte să apară primele indicii despre implicarea Anișoarei în cazurile de strângere de fonduri.
Echipa de televiziune susține că Postolachi nu a făcut niciodată publice în cadrul emisiunii cazurile sociale.
HotNews.ro a sunat-o de mai multe ori pe Anișoara Postolachi pentru un punct de vedere pe acest subiect, însă nu a răspuns la telefon și nici la mesajele trimise ulterior pe WhatsApp. La scurt timp după ce am trimis mesajele, pagina de Facebook Împreună Construim, fosta CaritAni, a fost închisă.
*Numele unor persoane din text au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.
La acest material a contribuit jurnalistul Cătălin Hopulele.