Șantierul lui Negoiță de pe Calea Dudești, oprit de trei ori de Poliția Locală de la Primăria Capitalei pe motiv că nu are autorizație: Azi vom face plângere penală

Șantierul deschis de Primăria Sectorului 3, pe Calea Dudești, pentru lărgirea arterei cu încă o bandă pe sens, pe o porțiune de 100 de metri, la intersecția cu Mihai Bravu, a fost oprit pentru a treia oară, luni, de Poliția Locală a Municipiului București, pe motiv că lucrările se desfășoară fără autorizație de construire emisă

Șantierul deschis de Primăria Sectorului 3, pe Calea Dudești, pentru lărgirea arterei cu încă o bandă pe sens, pe o porțiune de 100 de metri, la intersecția cu Mihai Bravu, a fost oprit pentru a treia oară, luni, de Poliția Locală a Municipiului București, pe motiv că lucrările se desfășoară fără autorizație de construire emisă de Primăria Capitalei, administatorul drumului.

Primarul Robert NegoițăFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Artera nu se află în administrarea Sectorului 3, iar, potrivit legii, instituția nu poate face lucrarea fără să aibă drept de administrare. Primarul Robert Negoiță s-a luat de polițiștii locali de la Primăria Capitalei, care au mers în control, totul fiind transmis live pe pagina de Facebook a primarului.

Primăria Capitalei, prin Poliția Locală, a oprit lucrările pentru prima dată pe 7 februarie, atunci fiind dată și o amendă de 10.000 lei constructorului – Algorithm Construcții S3. Motivul, Primăria Sectorului 3 cu firma “Algoritm Construcții S3” executa lucrări de construire fără autorizație de construire emisă de Primăria Capitalei, pentru mutarea rețelelor edilitare, așa cum prevede Legea 50/1991, modificată și completată, art. 4, lit, 3, punctul 3.

„Au o autorizatie emisă de Sectorul 3. Lucrările se pot face doar în baza unei autorizații emise de PMB”, ne-a comunicat Primăria Capitalei.

Procesul verbal a fost comunicat constructorului pe 1 martie, iar după această dată, exista obligația de oprire a lucrărilor.

Pe 9 martie, un nou control făcut de Poliția Locală a Municipiului București a relevat faptul că lucrările au continuat în ciuda procesului verbal de sistare.

„În urma controlului efectuat azi, 09.03.2024, în Calea Dudești Nr. 191, sector 3 s-au constatat că au fost continuate lucrările edilitare oprite prin PVCSC Nr. 8210/2024. Din momentul în care lucrările au fost oprite de lucrători din cadrul DGPLCMB, se executase un șanț lat de cca 50 cm, adânc de circa 80 cm, de la intersecția cu str. Caloian Județul până la cca 4 m de trecerea de pietoni de peste șos. Mihai Bravu. Tubulatura pentru cablurile electrice era introdusă pe lungime de cca 35 m, de la str. Caloian Județul. Lucrările au fost executate de firma Olimar Com SRL, firmă subcontractantă a Luxten-ului. La ora 14:45 muncitorii au părăsit zona”, se arată într-un răspuns dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.

Însă șantierul a continuat. Poliția Locală va face plângere penală, deoarece continuarea lucrărilor de construire după oprirea lor constituie infracțiune, potrivit sursei citate.

„Azi, 18.03.2024, s-a constatat că S.C. Algorithm Construcții S3 SRL a continuat lucrările la rețeaua de curent pentru stâlpii noi de pe calea Dudești la Nr. 191, sector 3, lucrări oprite prin PVCSC nr. 8210/07.02.2024. Muncitorii au continuat lucrările chiar și după ce polițiștii locali din cadrul DGPLCMB au informat că fapta constituie infracțiune conf. Art. 24 lit. b din Legea 50/1991. Fapta a fost constatată de reprezentanți ai Secției 12, aceștia solicitând depunerea unei plângeri la sediul lor. Astăzi Poliția Locală a Municipiului București va depune plângere penală”, se arată în răspunsul transmis de municipalitate.

Primarul spune că are autorizație de construire, emisă chiar de Primăria pe care o conduce.

„Știm cu toții că principala problemă a Bucureștiului este traficul și poluarea, poluarea generată tot de trafic. Este inadmisibil așa ceva, ne sufocăm în acest oraș. Durata de viață în București este cu 4 ani mai mică decât în restul țării. Primăria generală nu face nimic în acest sens, nu are proiecte de fluidizarea traficului. Aici, în intersecția Dudești cu Camil Ressu și Mihai Bravu este una dintre cele mai aglomerate intersecții din Sectorul 3. Noi avem aici o autorizare de fluidizare a traficului, lărgim cu încă o bandă și ieșirea de pe Dudești și intrarea pe Dudești, fiindcă este inadmisibil să vii pe 6 benzi de pe Camil Ressu și Dudeștiul are doar două benzi. Aici este permanent trafic, blocaje. De aceea, noi avem autorizație, toate avizele necesare, să lărgim această zonă pe 100 de m astfel încât să avem un trafic mai fluid”, a explicat Negoiță.

Negoiță către polițiștii locali: Cine te-a chemat, bre, aici?

Apoi i-a luat la rost pe polițiștii locali atunci când au venit în control, totul fiind transmis live pe pagina de Facebook a primarului.

„Iată ce se întâmplă acum, când discutăm, avem niște inși trimiși de primarul general, Poliția de la Municipiul București, uitați-i, vin grămadă peste oameni, nu-i lasă să lucreze, avem șanțuri, avem șantier. Hai să vă arăt ce face Poliția, uitați-i, intră peste oameni în șantier să le ia lopețile din mână, au rezolvat toate problemele, nu mai e nimic de rezolvat în București, asta e singura problemă pe care… Stai domnule să explici, cum te cheamă pe mata (n.r. către polițistul local) cine te-a chemat, bre, aici? Ce natură, ce natură? Duceți-vă că aveți probleme de rezolvat. Uitați, e plin de Poliția Locală, au venit cu dube, nu ne lasă să terminăm lucrarea. E posibil așa ceva? Avem autorizație. Vedeți-vă de drum. E inadmisibil ce se întâmplă în acest oraș. Nu putem să terminăm lucrarea că îi trimite Nicușor Dan să stea zilnic pe capul nostru. Este inadmisibil așa ceva. Bagă-ți mințile în cap, bă, omule, că ai responsabilite față de acest oraș care a avut încredere în tine să te voteze să le rezolvăm oamenilor problemele. Lasă-ne, dacă nu poți să le faci tu că nu ești în stare, lasă-ne pe noi să le facem”, a mai spus Negoiță.

Negoiță, acuzat că a făcut mai multe lucrări ilegal în Sectorul 3

Anul trecut, Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, a amenajat pe bd. Unirii, în zona Esplanada, un parc și terenuri de tenis pe câteva mii de metri pătrați de teren. Terenul este însă în administrarea Ministerului Dezvoltării, potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro. Contactați de HotNews.ro, reprezentanții Ministerului spun că nu și-au dat acordul pentru aceste lucrări și au cerut aducerea terenului la forma inițială. HotNews.ro a scris aici despre subiect.

Tot anul trecut, Primăria Sectorului 3 a amenajat o bună parte din Piața Unirii ilegal, deși zona era în administrarea Primăriei Capitalei, primind o sancțiune de 10.000 lei. Lucrările au fost sistate de Primăria Capitalei – Disciplina în construcții – înainte de a fi finalizate și s-a dispus aducerea la starea inițială. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar o bucată din trotuarul din fața magazinului Unirea a rămas de câteva luni decopertat, fiind un coșmar pentru pietonii care tranzitau zona.

În perioada 2013-2015, Primăria Sectorului 3 a reamenajat trotuarele de pe bd. Unirii și a investit acolo circa 9 milioane de euro, deși artera era în administrarea Primăriei Capitalei.

Curtea de Conturi a constatat că lucrările de reamenajare a bd. Unirii au fost efectuate nelegal, potrivit unui document obținut de HotNews.ro, la vremea respectivă deoarece Primăria sectorului 3 a făcut investiții pe o arteră care nu ii aparține, bd. Unirii fiind în Administrarea Primăriei Capitalei.

Pentru a intra în legalitate, Primăria Sectorului 3 a cerut în 2015 Consiliului General al Municipiului București să-i dea bulevardul, însă consilierii nu au fost de acord.

În august 2021, pe un șantier al Primăriei Sectorului 3 aflat în apropierea Bibliotecii Naţionale, doi muncitori au murit și alți patru au fost răniți după ce un mal de pământ s-a surpat peste ei.

Inspectoratul de Stat în Construcții a comunicat la vremea respectivă că lucrările se desfășurau fără autorizație de construire, pe terenul Ministerului Culturii, deci unde Primăria nu ar fi avut drept să intervină. Reprezentanții Ministerului Culturii au comunicat la vremea respectivă că nu ei au contractat lucrările.

Primarul Robert Negoiță este urmărit penal pentru ucidere din culpă, în dosarul accidentului de la Biblioteca Națională.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *