Sâmbătă, 16 martie, este zi de doliu în Odesa după cel mai mortal atac rusesc în orașul portuar. Cel puțin 21 de persoane au murit și peste 70 au fost rănite vineri. Presa de stat relatează un număr mai mare de victime, despre care spune că sunt „mercenari străini”, în timp ce autoritățile ucrainene spun că rachetele au lovit o clădire și case.
Pompierii ucraineni au stins incendiul cauzat de atacul rusesc cu rachete în OdesaFoto: Handout / AFP / Profimedia
Bilanțul morților din atacul rusesc din Odesa a crescut la 21 de morți, potrivit serviciului rus al BBC. Un alt salvator a murit la spital din cauza rănilor suferite.
Potrivit armatei ucrainene, dublul atac rusesc a distrus o clădire de agrement cu trei etaje, a avariat cel puțin 10 case, o benzinărie, o conductă de gaz, ambulanțe și vehicule ale pompierilor. La a doua lovitură, un paramedic și un pompier au murit.
Presa rusă de stat titrează: „La Odessa, un grup de mercenari străini a fost ucis într-un atac asupra unui sanatoriu”.
Agenția de presă TASS scrie că „aproximativ 100 de mercenari au fost eliminați, iar alți peste 100 au fost răniți”.
Conform unor surse citate de TASS, „un grup mare de mercenari occidentali” a fost ucis într-un atac cu rachete asupra sanatoriului Mriya din Odesa.