Rezultate simulare BAC 2024: aproape 40% dintre elevi nu au luat notă de trecere la română la simularea bacalaureatului

Rezultatele la simularea BAC 2024 au fost publicate vineri de Ministerul Educației. Doar 60,13% dintre elevii din anii terminali de liceu au reușit să obțină o notă de trecere la limba și literatura română. Rezultate simulare BAC 2024 Foto: Inquam Photos / Adrian Piclisan Rata de promovare la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie)

Rezultatele la simularea BAC 2024 au fost publicate vineri de Ministerul Educației. Doar 60,13% dintre elevii din anii terminali de liceu au reușit să obțină o notă de trecere la limba și literatura română.

Rezultate simulare BAC 2024 Foto: Inquam Photos / Adrian Piclisan

Rata de promovare la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) este de 64,12%, conform rezultatelor la simularea bacalaureatului 2024, publicate de Ministerul Educației.

Rezultate la simulare BAC 2024:

Foto: Ministerul Educației

Subiectele primite de elevi la simulare BAC 2024 pentru fiecare probă în parte și baremele:

Simulare Bacalaureat 2024: cum vor fi comunicate rezultatele elevilor

Rezultatele înregistrate la probele scrise ale simulării examenului național de bacalaureat 2024 au fost transmise către Inspectoratele Școlare Județene/al Municipiului București.

La momentul transmiterii prezentei informări, rezultatele se transmit de la nivelul inspectoratelor școlare către fiecare unitate de învățământ sub forma cataloagelor cu notele finale. Borderourile asociate fiecărei evaluări, corespunzătoare celor 33 de tipuri de subiecte, vor fi trimise de către Ministerul Educației inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București până cel târziu marți, 19 martie 2024, urmând a fi transmise de către inspectorate către fiecare unitate de învățământ cel târziu până pe 20 martie 2024.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare a rezultatelor, Ministerul Educației face demersuri pentru dezvoltarea Platformei de evaluare digitalizată, astfel încât, începând de anul școlar viitor, rezultatele probelor scrise ale simulărilor examenelor naționale să fie comunicate anonimizat, prin afișare pe platformă, similar examenelor naționale, mai transmite Ministerul Educației.

Lucrările de la simulare BAC 2024 au fost corectate digital

Aproape 14.000 de profesori au corectat lucrările de la simularea Bacalaureatului 2024, conform Ministerului Educației.

„Au fost implicați în procesul de evaluare 13.897 de profesori evaluatori, dintre care:

  • Limba română: 3.909
  • Matematică/istorie: 4.459
  • Limba maternă: 264 Disciplina la alegere: 5.265

În cadrul celor peste 1.320 de centre de examen (licee), scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică au fost asigurate de peste 10.000 profesori asistenți.

Platforma a funcționat în parametri optimi pe întreaga durată a desfășurării proceselor”, transmite aceeași sursă.

Calendar BAC 2024 – când vor avea loc probele și când se vor publica rezultatele

Conform Ministerului Educației, în 2024 calendarul examenului de Bacalaureat va fi următorul:

  • 17-19 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
  • 19-20 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
  • 19-21 iunie – evaluarea competențelor digitale, proba D;
  • 25-27 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 1 iulie – proba scrisă la Limba și literatura română;
  • 2 iulie – proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
  • 4 iulie – proba la alegere a profilului, proba scrisă;
  • 5 iulie – proba scrisă la Limba și literatura maternă;
  • 8 iulie – afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00;
  • 9 – 11 iulie – rezolvarea contestațiilor;
  • 12 iulie – afișarea rezultatelor finale la BAC 2024.

Rezultate simulare BAC 2023

La simularea Bacalaureatului 2023 aproape un sfert dintre elevi au luat note sub cinci la matematică:

I. Proba E.a) – Limba și literatura română: rata de promovare a probei a fost în creștere cu 11% față de 2022 (note mai mari sau egale cu 5): 79,4% (68,31% în anul 2022). 295 de elevi au obținut nota 10.

Pe segmentul de note 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 26.104.

II. Proba E.b) – Limba și literatura maternă: procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 83,4% (84,16% în anul 2022). 33 de elevi au obținut nota 10. Pe segmentul de note 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 7 – 7.99: 1.174.

III. Proba E.c) – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie): rata de promovare a probei este în creștere cu aproape 8%: 67,6% (59,7% în anul 2022). 1.504 elevi au obținut nota 10. Pe segmentul de note 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 5 – 5.99: 19.598.

IV. Proba E.d) – Proba la alegere a profilului: procent de promovare probă (note mai mari sau egale cu 5): 71,3% (70,92% în anul 2022). 1.220 elevi au obținut nota 10. Pe segmentul de note 5 – 10, cele mai multe note se situează pe tranșa 8 – 8.99: 18.164.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1274

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *