Avocata Crenguța Leaua, care a condus echipa ce a reprezentat statul român în litigiul câștigat cu Gabriel Resources pentru Roșia Montană, explică, într-un interviu pentru HotNews.ro, că „orice abordare responsabilă a acestui dosar trebuia să includă o analiză de risc mare”.
Roșia MontanăFoto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu
Reprezentarea juridică a României în dosarul Roșia Montană a fost asigurată de consorţiul format din societăţile de avocatură Lalive Avocats (Elveţia) şi SCA Leaua, Damcali, Deaconu, Păunescu (România). Tribunalul arbitral a fost constituit din trei membri cu experienţă internaţională, respectiv un elveţian, un argentinian şi un australiano-elveţian.
Avocata Codruța Leaua a răspuns întrebărilor HotNews.ro, la scurt timp după ce în spațiul public românesc au apărut acuzațiile că premierul Marcel Ciolacu și alți membri ai guvernului ar fi anunțat intenționat opinia publică că România va pierde acest proces pentru a manipula prețul la bursă al acțiunilor companiei Gabriel Resources.
Primul lucru care trebuie lămurit, în opinia mea, pleacă chiar de la declarația premierului: „Avocații au reușit să întoarcă un proces aproape pierdut”. Întrebarea ar fi: A fost vreun moment litigiul cu Gabriel Resources „aproape pierdut”? Sau cum și când a apărut această senzație?
Avocata Crenguța Leaua: Litigiul a avut un grad de risc foarte mare, de la bun început, datorită a două elemente : complexitatea și valoarea. În măsura în care un litigiu se referă la o situație de fapt extrem de amplă, întinsă pe o durata de timp foarte mare, evident că există un risc ca tribunalul arbitral să nu înțeleagă cel puțin una din împrejurările relevante în același mod în care e explicată situația de fapt de avocatul părții.
Cu cât mai multe împrejurări, cu atât mai mare riscul de a fi o neînțelegere.
Aici a fost un litigiu cu o situație de complexitate maximă, cu foarte multe acte și proceduri administrative în fața unor instituții publice centrale și locale, plus multe litigii în fața instanțelor judecătorești, întinse pe o durată de decenii.
În ceea ce privește valoarea litigiului, evident, cu cât valoarea e mai mare cu atât riscul unei pierderi financiare e mai mare. Prin urmare, orice abordare responsabilă a acestui dosar trebuia să includă analiza de risc a cărei concluzie nu putea fi decât aceea de risc mare.
Tot legat de prima întrebare. Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a spus că „avocații mi-au spus că șansele sunt minime și ar fi o minune să câștigăm”. Despre ce minune vorbește și de ce șansele erau minime? Care era avantajul/ argumentul Gabriel Resources, astfel încât ați ajuns la concluzia că „șansele de câștig sunt minime”? Și în ce moment al procesului s-a întâmplat acest lucru?
Ca avocați, nu putem comenta declarațiile făcute de domnul ministru de Finanțe, nici comunica public aspectele de comunicare confidențială avocat-client.
Putem spune doar că, dată fiind complexitatea cazului și numărul mare de acuze aduse de investitorul străin, dar mai ales cuantumul de aproximativ 7.6 mld USD, e normal ca să fie tratat cu maximă responsabilitate și să fie luată în serios inclusiv ipoteza pierderii, tocmai pentru a fi realizată pregătirea pentru fiecare ipoteză.
Dată fiind complexitatea situației de fapt, procesul a avut în toate momentele lui un grad mare de risc ca poziția apărării României să nu fie înțeleasă complet și corect.
Dovada și că, în final, hotărârea arbitrală a fost luată cu majoritatea, și nu unanimitatea arbitrilor, existând opinia separată a unui arbitru.
Înainte de verdict, pe 26 februarie, în spațiul public românesc a apărut suma de 6,7 miliarde de dolari, sumă pe care ar putea să o plătească statul român drept despăgubire firmei canadiene. Dumneavoastră ați transmis această sumă guvernului sau de unde a apărut aceasta? Care este în realitate suma cerută ca despăgubire de compania Gabriel Resources statului român și cum a fost aceasta explicată (justificată)?
Suma de 6.7 miliarde USD a rezultat dintr-un calcul făcut cu ajutorul experților inclusiv a dobânzilor solicitate de reclamanți. E vorba de un mod de calcul care pleacă de la pretențiile fixe și adaugă dobânzile calculate la zi.
De ce nu s-a pronunțat hotărârea pe 10 februarie?
Avocata Crenguța Leaua. FOTO: Agepres
Pe 31 ianuarie, în România apare informația, întâi pe surse, apoi preluată de politicieni, că Tribunalul de la Washington se va pronunța pe 10 februarie. Nu s-a întâmplat acest lucru. Știți cumva ce s-a întâmplat? Au amânat arbitrii sau nici nu s-a pus problema ca decizia să fie luată pe 10 februarie?
Dosarul s-a aflat în ultimele săptămâni în faza finală de tehnoredactare și de realizare a procedurii de semnare și de comunicare a deciziei. Durata acestei faze nu este fixă, ci depinde de la caz la caz, de împrejurări care nu sunt comunicate părților în mod specific.
În războiul declarațiilor dintre politicieni a apărut acuzația că decizia de a include perimetrul de la Roșia Montană în patrimoniul UNESCO a afectat interesele României în acest litigiu. A cântărit în vreun fel includerea în patrimoniul UNESCO în dezbaterile care au avut loc? A fost invocată de reprezentanții Gabriel Resources? În ce context?
Includerea în dosarul UNESCO a reprezentat una din acuzele aduse de investitor Statului, și a făcut obiectul dosarului arbitral. A fost invocată ulterior formulării acțiunii inițiale, adăugând deci un element de complexitate dosarului.
Părțile au formulat mai multe rânduri de susțineri pe acest aspect, la solicitarea tribunalului fiind depuse clarificări suplimentare ale poziției părților.
Din fericire, susținerile formulate în apărare de Statul român au fost înțelese de Tribunalul Arbitral care, cu majoritate, a decis respingerea cererii reclamantului.
Realitatea e că între 31 ianuarie 2024, când în România politicienii dădeau ca și pierdut acest proces, și 7 martie, prețul acțiunilor Gabriel Resources a crescut de la 0,45 la 0,87 dolari canadieni. A fost acesta un factor care a influențat în vreun fel mersul litigiului? Dar declarațiile și scandalul politic din România au fost invocate de vreuna din părți în fața arbitrilor de la Washington?
În 2024, dosarul s-a aflat în procedura de finalizare a redactării hotărârii și comunicare a deciziei, în care arbitrii nu mai primeau susțineri sau probe suplimentare ale părților.
Care credeți că este cel mai important argument care a cântărit în decizia favorabilă luată de Tribunalul de arbitraj?
Nu putem comenta conținutul de detaliu al motivării tribunalului, până la momentul finalizării procedurii de analiză a aspectelor confidențiale, însă putem spune clar că tribunalul a înțeles și luat în considerare contextul istoric al circumstanțelor în care autoritățile române au luat deciziile, astfel că nu a fost reținută o încălcare a tratatelor de protecție a investițiilor.
Gabriel Resources mai are la îndemână vreo cale pentru a întoarce decizia Tribunalului?
Da. Este posibilă teoretic inițierea unei proceduri de anulare a hotărârii arbitrale, însă pentru motive limitate.
