Un german s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat oamenii de știință

Un bărbat din Germania „hipervaccinat", care ar fi primit 217 vaccinuri Covid în 29 de luni, nu a prezentat „niciun semn" că ar fi fost vreodată infectat cu virusul care provoacă boala şi nu a raportat niciun efect secundar legat de ser, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet Infectious Diseases, transmite The Guardian, citat

Un bărbat din Germania „hipervaccinat”, care ar fi primit 217 vaccinuri Covid în 29 de luni, nu a prezentat „niciun semn” că ar fi fost vreodată infectat cu virusul care provoacă boala şi nu a raportat niciun efect secundar legat de ser, potrivit unui studiu publicat în revista Lancet Infectious Diseases, transmite The Guardian, citat de News.ro.

Vaccinare COVIDFoto: Shutterstock

Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din Magdeburg, Germania, a declarat că şi-a făcut numărul mare de vaccinuri din „motive private”, au precizat cercetătorii de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg.

Cercetătorii au aflat despre bărbat dintr-un articol de ziar şi au întrebat dacă pot studia răspunsul organismului său la multiplele vaccinuri.

„L-am contactat apoi şi l-am invitat să se supună la diverse teste în Erlangen. A fost foarte interesat să facă acest lucru”, a declarat doctorul Kilian Schober.

Echipa de cercetare a declarat că a văzut confirmarea oficială pentru 134 de vaccinări, care au inclus opt vaccinuri diferite. Ei s-au uitat la testele de sânge anterioare pe care bărbatul le făcuse şi au examinat, de asemenea, probe de sânge pe măsură ce a continuat să primească alte vaccinuri.

„Observarea faptului că nu s-au declanşat efecte secundare notabile în ciuda acestei hipervaccinări extraordinare indică faptul că medicamentele au un grad bun de tolerabilitate”, a declarat Schober.

Cercetătorii au constatat că sistemul său imunitar era complet funcţional.

Anumite celule imunitare şi anticorpi împotriva virusului care provoacă Covid-19 (Sars-CoV-2) erau prezente în niveluri considerabil mai ridicate în comparaţie cu persoanele care primiseră doar trei vaccinuri, potrivit echipei de cercetători.

„În general, nu am găsit niciun indiciu pentru un răspuns imunitar mai slab, ci dimpotrivă”, a declarat unul dintre principalii autori ai studiului, Katharina Kocher.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1184

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *