LIVE Război în Ucraina, ziua 742: Rușii au atacat Ucraina cu zeci de drone, Kievul ripostează / Zelenski „nu a cerut niciodată” trupe străine, spune Casa Albă / Nu există porturi sigure pentru „teroriștii ruși” în Marea Neagră, susține liderul ucrainean

Washingtonul a reacționat după declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a cerut niciodată ca trupe străine să lupte pentru țara sa, a declarat marți un purtător de cuvânt al Casei Albe. Și șeful diplomației franceze, Stéphane Séjourné, a încercat să nuanțeze declarațiile liderului de

Washingtonul a reacționat după declarațiile președintelui francez Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe occidentale în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu a cerut niciodată ca trupe străine să lupte pentru țara sa, a declarat marți un purtător de cuvânt al Casei Albe. Și șeful diplomației franceze, Stéphane Séjourné, a încercat să nuanțeze declarațiile liderului de la Paris, precizând că trebuie să „zădărnicim planurile Rusiei” fără „a ne război”. Emmanuel Macron i-a îndemnat pe aliații Ucrainei să nu fie „lași” în susținerea luptei acesteia împotriva invaziei rusești. El și-a „susținut pe deplin” declarațiile făcute săptămâna trecută, prin care a evocat trimiterea de trupe străine în Ucraina.

Soldați ucraineni în regiunea ZaporojieFoto: Ozge Elif Kizil / AFP / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 742 – LIVE pe HotNews.ro:

12:23Serviciile de informații militare ucrainene (GUR) sunt responsabile pentru atacul uzinei de minereu de fier Mikhailovsky din regiunea rusă Kursk, a declarat miercuri o sursă din GUR pentru Reuters, sub rezerva anonimatului.

Oficialii ruși și proprietarul uzinei, Metalloinvest, companie controlată de un oligarh rus, au declarat anterior că două drone au lovit un rezervor de combustibil la întreprindere, una dintre cele mai mari uzine de minereu de fier din Rusia.

11:22​VIDEO Incendiu la o uzină deținută de oligarhul favorit al lui Vladimir Putin, după un atac cu drone ucrainene

Rușii au distrus primul lansator multiplu de rachete HIMARS

11:02Deși la nivel declarativ Uniunea Europeană și-a redus dependența de gazele rusești, de fapt tot de acolo provin gazele din import, doar că pe rute ocolitoare, spune senatorul Lorant Antal. Fără aceste gaze, există riscul unui black-out, adică o pană generală de curent.

10:21Directorul Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, a afirmat marţi că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la eventuala trimitere de soldaţi NATO în Ucraina împinge lumea în pragul războiului nuclear, informează Reuters și Agerpres.

09:49Guvernul ungar a anunţat marţi că nu va sprijini numirea premierului olandez în exerciţiu Mark Rutte în postul de secretar general al NATO, transmit agenţiile AFP şi EFE.

09:38Pe rețelele de socializare au apărut primele imagini credibile care par să arate că armata rusă a distrus primul lansator multiplu de rachete HIMARS primit de Ucraina din partea Statelor Unite, o lovitură de moral grea pentru forțele Kievului.

09:09 „Un nou mandat al lui Trump va avea mai multă continuitate decât diferențe cu politica externă a lui Biden, dar imprevizibilitatea este o problemă. Putin nu se va limita la invadarea Ucrainei. Și America va trebui să rămână întotdeauna în Orientul Mijlociu”, afirmă într-un interviu acordat Corriere Della Sera generalul american David Petraeus, care a condus intervențiile în Irak și în Afganistan, apoi a fost director al CIA.

Ucraina a doborât 38 din 42 de drone rusești

08:37Ucraina a doborât 38 din cele 42 de drone de atac de tip Shahed lansate de Rusia în noaptea de marți spre miercuri, potrivit Forțelor Aeriene ucrainene, relatează The Kyiv Independent.

Forțele rusești au atacat cu cinci rachete antiaeriene ghidate S-300 din părțile ocupate ale regiunii Donețk, în timp ce dronele au fost lansate din Crimeea ocupată, precum și din regiunea Kursk și din orașul portuar rusesc Primorsko-Akhtarsk din sudul Krasnodar Krai.

Rusia a folosit drone Shahed furnizate de Iran asupra unor ținte din interiorul Ucrainei.

Grupurile mobile de foc și unitățile de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene ucrainene au respins atacul deasupra regiunilor Dnipropetrovsk, Odesa, Herson, Hmelnîțkîi, Cherkasî, Harkov, Vinița și Sumî.

În cursul nopții, forțele rusești au lansat un val de drone de atac asupra orașului ucrainean Sumî din nord-estul Ucrainei, lovind mai multe zone ale orașului, potrivit administrației militare regionale.

Administrația a precizat că toate persoanele rănite primesc îngrijiri medicale, dar nu a oferit detalii privind numărul victimelor sau amploarea pagubelor.

De asemenea, mai multe explozii au fost raportate în cursul nopții în Odesa și Hmelnîțkîi.

08:14Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, a murit de „moarte bună”, a declarat joi șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, potrivit Reuters.

08:02 Ucraina este dispusă să accepte restricții asupra comerțului său cu Uniunea Europeană pentru a dezamorsa o dispută politică cu Polonia, dar îndeamnă blocul să interzică și importurile de cereale rusești, a declarat ministrul ucrainean al comerțului, Taras Kachka, potrivit Financial Times, notează Reuters.

01:19 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în discursul său video de marți seară: „Nu există porturi sigure pentru teroriștii ruși în Marea Neagră. Și nu vor exista. La fel cum nu va exista nici spațiu sigur în aer pentru ei dacă Ucraina are suficientă forță. Iar acest lucru se referă atât la livrările partenerilor, cât și la producția internă”.

01:12Președintele argentinian se va întâlni cu Zelenski.

Președintele argentinian Javier Milei se va întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev în timpul unei călătorii în Europa în iunie, potrivit unui articol al publicației locale Infobae pe care liderul argentinian l-a distribuit marți pe platforma de socializare X.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

—————-

Cele mai importante informații de marți privind agresiunea Rusiei au fost LIVE aici pe HotNews.ro

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2122

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *