LIVE Război în Ucraina, ziua 741: O navă rusească de patrulare, lovită de drone maritime pe Marea Neagră / Ucrainenii spun că au blocat avansul inamicului în zona Avdiivka / Rușii acuză lovituri în regiunile Kursk și Belgorod

Armata ucraineană a afirmat că forțele sale au blocat înaintarea rusă în jurul orașului Avdiivka din estul Ucrainei, cucerit de inamic luna trecută, dar că trupele Moscovei se regrupează într-o zonă mai la sud. Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Dmytro Lykhoviy, a recunoscut într-o intervenție la televiziunea națională că forțele rusești controlează parțial alte

Armata ucraineană a afirmat că forțele sale au blocat înaintarea rusă în jurul orașului Avdiivka din estul Ucrainei, cucerit de inamic luna trecută, dar că trupele Moscovei se regrupează într-o zonă mai la sud. Purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Dmytro Lykhoviy, a recunoscut într-o intervenție la televiziunea națională că forțele rusești controlează parțial alte două sate în zonă, dar a adăugat că avansul lor a fost oprit. “În acest sector, cel mai fierbinte al asaltului direct al Rusiei, reușim să stabilizăm situația, iar înaintarea inamicului a fost oprită”, a spus el. „Inamicul depune eforturi uriașe, dar nu face niciun progres”, a adăugat Lykhoviy.

Poziție de artilerie ucraineană în acțiune pe frontul din BahmutFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 741 – LIVE pe HotNews.ro:

12:14 O dezbatere urmată de un vot pe tema susținerii Ucrainei va avea loc pe 12 martie în Adunarea Națională franceză, iar pe 13 martie în Senat, au declarat marți surse parlamentare pentru AFP, iar Emmanuel Macron urmează să-i primească joi liderii partidelor pentru a discuta despre situația din Ucraina.

Palatul Elysée a anunțat la sfârșitul lunii februarie că a cerut guvernului să facă o declarație în fața Parlamentului „cu privire la acordul bilateral de securitate încheiat cu Ucraina” la 16 februarie, urmată de o dezbatere și un vot.

11:59 Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat marți că unul dintre participanții la convorbirea militară despre Ucraina interceptată de Rusia a apelat printr-o linie nesecurizată și că se iau în considerare măsuri disciplinare.

Rusia a interceptat probabil apelul militar în cadrul unei supravegheri generalizate, nu a unui spion sau a unei supravegheri țintite, a declarat Pistorius. Folosirea WebEx pentru apel a fost autorizată.

Germania va lua măsuri tehnice și organizatorice pentru a se asigura că un astfel de incident nu se va mai repeta, a adăugat el. (Reuters)

11:38 Serviciile secrete militare ucrainene (GUR) au efectuat un atac cu drone asupra unui depozit de petrol din regiunea rusă Belgorod, la frontiera cu Ucraina, a declarat marți pentru AFP o sursă din cadrul acestei structuri.

Potrivit acestei surse, atacul a lovit amplasamentul unei companii petroliere din satul Dolgoe, în districtul Goubkine, la aproximativ 90 km nord de Belgorod, capitala regiunii. (AFP)

Exporturile de armament elvețiene s-au prăbușit din cauza „neutralității” țării

11:06 Se apropie o nouă criză energetică? Oficialii Comisiei Europene pregătesc scenarii sumbre pentru iarna următoare.

O nouă criză energetică ar putea cuprinde Europa iarna următoare, când ar urma să expire acordul de tranzit de gaze dintre Ucraina și Rusia. Un document intern al Comisiei Europene, obținut de Politico, arată că oficialii de la Bruxelles sfătuiesc țările membre să se pregătească pentru noi scumpiri și să ia în calcul cele mai pesimiste scenarii.

10:57Elveția plătește scump pentru că a blocat livrările militare ale altor țări către Ucraina: Exporturile de armament s-au prăbușit anul trecut.

Exporturile elvețiene de armament s-au prăbușit cu mai mult de un sfert anul trecut, a anunțat marți guvernul, mai multe voci critice dând vina pentru această situație pe poziția neutră a țării, care a blocat reexportul de arme și muniții fabricate în Elveția către Ucraina.

10:54VIDEO GUR arată cum a scufundat nava rusească „Serghei Kotov” în Marea Neagră.

Directoratul Principal de Informații (GUR) al Ucrainei a publicat marți dimineața o înregistrare video care arată cum a atacat cu drone navale nava rusească de patrulare „Serghei Kotov” în Marea Neagră, în apropiere de Crimeea.

Rușii acuză lovituri în regiunile Kursk și Belgorod

10:23 O gară a fost atacată în regiunea rusă Kursk, de la granița cu Ucraina, fără a fi raportate victime, potrivit guvernatorului regional Roman Starovoit, citat de France Presse.„Gara Glushkovo a fost ținta unor lovituri din partea ucraineană”, a scris Starovoit pe Telegram, adăugând că atacul „nu a provocat răniți”.

Loviturile au provocat un incendiu care a fost stins rapid și au avariat liniile de înaltă tensiune, lăsând gara Glushkovo și satul Koulbaki, aflat în apropiere, fără energie electrică, potrivit aceleiași surse.

La rândul său, Ministerul rus al Apărării a anunțat marți că a distrus în cursul nopții trei drone ucrainene deasupra regiunii Belgorod, care se află și ea la granița cu Ucraina.

09:46 Bosnia ar putea începe negocierile de aderare la UE în martie, dar Înaltul Reprezentant internațional în Bosnia atrage atenția asupra legăturii apropiate a unor politicieni cu Vladimir Putin.

„Trebuie să spunem clar că acest comportament antieuropean și această relație apropiată cu politica lui Putin privind războiul din Ucraina nu sunt acceptabile”, a declarat Christian Schmidt într-un interviu pentru AFP, referindu-se la relația președintelui rus cu liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik.

„Sunt puțin surprins (…) că nu toată lumea din Uniunea Europeană a înțeles că Dodik nu este un adevărat strateg, ci unealta altcuiva – și nu este exclus ca o parte din strategia sa să vină direct de la Moscova”, a adăugat Înaltul Reprezentant.

09:39 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că jurnaliștii germani vor trebui să părăsească Rusia dacă Berlinul va lua măsuri împotriva jurnaliștilor ruși din Germania, transmite agenția de presă RIA.

Zaharova a spus și că ambasadorii occidentali de la Moscova se amestecă în afacerile interne ale Rusiei și că acest comportament ridică semne de întrebare cu privire la activitatea lor în Rusia, a relatat și agenția TASS.

O navă rusească de patrulare, lovită de drone maritime pe Marea Neagră

09:07 Agenția de informații a armatei ucrainene (GUR) a precizat că unitatea sa specială Grupul 13 a atacat nava de patrulare Serghei Kotov a Flotei rusești din Marea Neagră în apropiere de strâmtoarea Kerci

„Ca urmare a unui atac al dronelor maritime Magura V5, nava rusă Project 22160 Serghei Kotov a suferit avarii la pupa, la tribord și la babord”, a precizat aceasta, adăugând că nava valora aproximativ 65 de milioane de dolari.

Andrii Yermak, șeful de cabinet al președintelui Zelenski, a scris marți, pe Telegram, că „flota rusă din Marea Neagră este un simbol al ocupației. Nu se poate afla în Crimeea ucraineană”.

08:31 Dronele maritime ucrainene au avariat o navă de patrulare a Flotei ruse a Mării Negre în largul Crimeei ocupate, a declarat marți pentru Reuters o sursă de informații ucrainene. „(A suferit) lovituri și daune semnificative”, a declarat sursa.

Potrivit unor informații neconfirmate de pe rețelele de socializare, ar fi vorba de o navă mare de patrulare, “Serhiy Kotov” (Project 22160). De asemenea, circulă un clip video neverificat ce ar arăta momentul loviturii.

08:26 Rusia a lansat azi-noapte din zona Balaklava din Crimeea 22 de drone de atac Shahed, au transmis forțele aeriene ucrainene pe Telegram.

„Unitățile de rachete antiaeriene ale Forțelor Aeriene și grupurile mobile de foc ale Forțelor de Apărare ale Ucrainei au fost implicate în respingerea atacului aerian. Ca urmare a operațiunilor de luptă, apărarea aeriană a distrus 18 (drone) „Shahed” în cadrul regiunii Odesa”, a spus sursa citată.

Belgia a expulzat zeci de așa-ziși diplomați ruși

06:54 Alexander De Croo a anunțat că zeci de spioni ruși au fost arestați în Belgia

„În ultimele luni, Belgia a expulzat zeci de așa-ziși diplomați ruși. Pe hârtie, sunt diplomați, dar știm foarte bine că desfășoară și alte activități în Belgia. Belgia a făcut-o de mai multe ori fără să vorbească prea mult despre asta. Sunt activități de spionaj, activități de destabilizare, știm că se întâmplă în Belgia”, asta a afirmat Alexander De Croo.

01:03 VIDEO Zelenski: Am înţeles care este următorul plan al inamicului, îl vom contracara.

Preşedintele ucrainean a declarat luni seară că a primit un raport din partea şefului serviciului de informaţii externe al ţării, Oleksandr Litvinenko, referitor la „zonele internaţionale sensibile” şi „planurile actuale ale Rusiei” şi a promis că acesta vor fi zădărnicite.

Scurtă recapitulare a evenimentelor recente privind războiul:

—————-

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2122

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *