Coreea de Nord a oprit brusc livrările de obuze în Rusia. Ce arată imaginile din satelit

Navele rusești care operau în mod regulat între porturile din Coreea de Nord și Rusia începând din toamna anului trecut au încetat să mai facă curse. De aproape trei săptămâni, containerele despre care serviciile de informații și experții militari occidentali și sud-coreeni cred că transportau obuze folosite de trupele rusești în Ucraina nu au fost

Navele rusești care operau în mod regulat între porturile din Coreea de Nord și Rusia începând din toamna anului trecut au încetat să mai facă curse. De aproape trei săptămâni, containerele despre care serviciile de informații și experții militari occidentali și sud-coreeni cred că transportau obuze folosite de trupele rusești în Ucraina nu au fost livrate din Coreea de Nord, notează The Moscow Times.

Obuze de calibrul 155 mmFoto: PJF Military Collection / Alamy / Alamy / Profimedia

Livrările din portul nord-coreean Rajin au fost efectuate de la sfârșitul lunii august, implicând patru nave de containere, Maya 1, Angara, Maria și Lady R, conform portalului de știri și analize NK Pro, cu sediul la Seul.

NK Pro a monitorizat situația prin evaluarea imaginilor din satelit furnizate de Planet Labs, cu sediul în SUA.

Zeci de transporturi

Navele au efectuat cel puțin 32 de curse în Coreea de Nord. Expedițiile au fost făcute între Rajin și două porturi din Ținutul Primorie, într-o așezare din Golful Konyushkova și portul Vostochny de lângă Nakhodka, în sud-estul Rusiei.

Marfa a fost apoi livrată pe calea ferată la Tikhoretsk, în Krasnodar Krai, la 200 de kilometri de țărmul estic al Mării Azov.

Anterior, transporturile făcute de Maya 1, Angara și Maria au fost identificate și de experți de la Royal United Defense Research Institute, Open Nuclear Network cu sediul la Viena și serviciile de informații militare britanice.

Nava de containere Lady R a făcut transporturi până la sfârșitul lunii octombrie, apoi s-a aflat la Vladivostok, aparent, pentru reparații programate, pe 16 ianuarie a primit un certificat care includea transportul de mărfuri periculoase și apoi a efectuat o nouă călătorie, ajungând în Rajin pe 4 februarie, scrie NK Pro.

Aceasta ar fi a fost penultima călătorie a navelor rusești: Maya-1 a ajuns la Rajin pe 12 februarie. De atunci, sateliții nu au mai înregistrat nicio călătorie în portul nord-coreean.

În plus, u au fost aduse containere noi pe calea ferată din interiorul Coreei de Nord. Iar containerele descărcate de pe Lady R și Maya-1 au rămas pe chei. „Se poate presupune că acestea sunt goale și că nu este nevoie să le livreze destinatarilor din Coreea de Nord”, au scris experții NK Pro.

Ei nu știu care este motivul opririi transporturilor.

„Este posibil ca operațiunile să fie suspendate din cauza întârzierilor de producție din Coreea de Nord sau a altor probleme logistice. De asemenea, nu poate fi exclus ca armele să fie transportate în Rusia pe calea aerului sau pe calea ferată peste granița comună”, mai apreciază analiștii citați.

Coreea de Nord a trimis în Rusia „câteva milioane de obuze”

În toamnă, SUA au declarat că Phenianul a furnizat Moscovei un milion de obuze. În ianuarie, Bloomberg a relatat că 2 milioane de obuze și mai multe rachete balistice au fost furnizate Rusiei, potrivit unei estimări a serviciilor de informații sud-coreene.

Coreea de Nord a expediat în Rusia 6700 de containere cu milioane de unităţi de muniţie, începând din iulie anul trecut, a declarat luni ministrul sud-coreean al apărării, Shin Won-Sik, presei locale preluate marţi de Reuters.

Conform oficialului de la Seul, capacitatea containerelor respective este de peste trei milioane de obuze de calibrul 152 mm sau 500.000 de proiectile de artilerie de 122 mm. El a precizat că ar putea fi vorba de ambele tipuri, iar concluzia este că „s-au trimis cel puţin câteva milioane de obuze”, notează Agerpres.

Sute de fabrici de muniţie nord-coreene funcţionează la circa 30% din capacitate din cauza penuriei de materii prime şi energie electrică, însă cele care produc muniţie pentru Rusia sunt exploatate la maximum, a susţinut ministrul, fără a preciza sursa informaţiilor pe care le deţine.

Seulul şi Washingtonul au acuzat Phenianul şi Moscova că fac comerţ cu armament şi au condamnat Coreea de Nord pentru că furnizează arme Rusiei în vederea utilizării lor împotriva Ucrainei. Atât nord-coreenii, cât şi ruşii au respins acuzaţiile, deşi s-au angajat să îşi întărească colaborarea militară.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1254

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *