Adriana Banu, administratorul blocului care a ars în Valencia: „Un peisaj dezolant, greu de digerat” / Ea spune că firma care a proiectat imobilul nu i-a pus niciodată la dispoziţie planul clădirii

Administratorul clădirii care a ars în Valencia joi seară se numeşte Adriana Banu şi, în declaraţii pentru presa locală, a mărturisit că şi casa ei se află printre cele care au ars. Vizibil afectată, ea a spus că este o situaţie care „nu poate fi digerată” şi se întreabă cum o clădire masivă, formată din

Administratorul clădirii care a ars în Valencia joi seară se numeşte Adriana Banu şi, în declaraţii pentru presa locală, a mărturisit că şi casa ei se află printre cele care au ars. Vizibil afectată, ea a spus că este o situaţie care „nu poate fi digerată” şi se întreabă cum o clădire masivă, formată din două turnuri, a putut arde în mai puţin de o oră, scrie News.ro.

Un incendiu de proporţii a cuprins un bloc din ValenciaFoto: Eduardo Manzana / Zuma Press / Profimedia

Un incendiu de proporţii a cuprins, joi, o clădire de 14 etaje din cartierul Campanar din Valencia. Potrivit unui bilanţ încă provizoriu, nouă persoane au murit şi alte 14 ar fi dispărute. În timpul incendiului, care s-a propagat extrem de rapid, ajutat de vântul puternic, mai multe persoane au rămas blocate pe balcoane încercând să scape din focul care ar fi izbucnit la etajul şapte şi în circa jumătate de oră a cuprins întreaga clădire.

„Este un peisaj dezolant, o imagine care cu greu poate fi digerată”, a mărturisit ea.

Adriana a explicat că, datorită lui Julián, intendentul clădirii, care a mers din uşă în uşă spunându-le vecinilor să iasă afară, şi familia ei a putut să facă acest lucru: „Din fericire, nu avem de ce să ne plângem, dar este regretabil că au murit oameni şi că vor fi unii despre care nu ştim”, a declarat femeia.

„Vecinii care au auzit despre incendiu au ieşit imediat afară. Familii cu copii, pentru că tocmai reveneau de la şcoală. Eu şi fiicele mele suntem bine, ele au stat la un coleg, iar noi am plecat în altă parte, dar nu am putut să dormim. Este o situaţie dezolantă”, a mărturisit Adriana stăpânindu-şi cu greu lacrimile.

Adriana Banu este managerul companiei care administrează imobilul în care a izbucnit incendiul. Ea a primit un telefon de la intendent şi de la un vecin de la proprietatea de alături care au informat-o că a izbucnit un incendiu şi că pompierii au fost deja anunţaţi. Adriana spune că „era vânt puternic şi focul s-a răspândit foarte repede”.

Din ce tip de material ar fi fost realizată faţada

Adriana a declarat că firma de arhitecţi care a proiectat imobilul nu le-a pus niciodată la dispoziţie planurile imobilului, deşi s-au oferit chiar să plătească pentru a le obţine.

Întrebată de COPE Valencia din ce tip de material a fost realizată faţada, ea a infirmat ipoteza vehiculată până acum, aceea că ar fi fost vorba despre poliuretan, şi a explicat că este vorba de un material numit „alucobond”, care se pare că este un compozit de aluminiu deosebit de apreciat pentru raportul atractiv greutate/volum. Conform specificaţiilor tehnice, aceste panouri sunt fixate direct pe cadrul de aluminiu cu ajutorul niturilor şi şuruburilor sau cu ajutorul unui sistem care asigură o instalare rapidă. Aceste panouri se declară ignifuge, uşoare şi uşor de asamblat, oferind o rigiditate şi o planeitate excelente. Ele se caracterizează prin rezistenţa lor la intemperii, asigurând o durabilitate excepţională pentru aplicaţii în exterior.

Însă, potrivit Adrianei, acest compozit din aluminiu „a avut o vată minerală în spatele faţadei pentru a asigura izolarea clădirii”. Vata minerală este un material utilizat ca izolator termic în construcţii şi în industrie. Este un tip de vată minerală produsă din roci naturale, cum ar fi bazaltul.

Adriana spune că în complex nu exista racordare la gaz şi toată energia era pe bază electrică. Este posibil însă ca lâna de pe faţadă să fi ajutat la aprinderea focului, deoarece pereţii sunt din gips-carton şi au, de asemenea, lână în mijloc.

„Am pus la dispoziţia poliţiei cartea de imobil”

În ceea ce priveşte problema planurilor imobilului, ea a precizat că firma pe care o reprezintă nu a administrat clădirea încă de la început şi niciodată nu i s-au pus la dispoziţie planurile în scop organizatoric. „Am depăşit această problemă, pentru că cei care au adaptat parterul pentru un magazin de maşini electrice au trebuit să instaleze pe acoperiş un echipament de aer condiţionat şi, fiind nevoie să ridice echipamentul, au trebuit să întocmească planurile pentru autorizaţiile administrative. Aceasta este ceea ce ne-a salvat în aceste circumstanţe. Am pus la dispoziţia poliţiei şi a departamentului de omucideri lista proprietarilor şi cartea de imobil, pentru ca aceştia să vadă din ce este făcută clădirea”, a declarat ea pentru presa locală.

Totuşi, şi Adriana se întreabă ce ar fi putut să sporească propagarea incendiului şi crede că trebuie să fie unul dintre materialele folosite la construcţia clădirii.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2126

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *