Alexandru Rafila și-a anunțat, în sfârșit, oficial, în ultimele zile, intenția de a candida la alegerile europarlamentare – un zvon care circula insistent în lumea medicală și politică încă din toamna trecută. După o prestație extrem de ștearsă la conducerea Ministerului Sănătății, în ciuda faptului că a beneficiat de unul dintre cele mai lungi mandate în fruntea instituției – 2 ani și 3 luni până în acest moment – Rafila și-a asigurat loc eligibil pe lista PSD la alegerile europarlamentare, potrivit surselor HotNews.ro. A declarat public că își acordă nota „9 plus” pentru mandatul de ministru și se pregătește, în paralel cu campania electorală, să își instaleze mâna dreaptă pe scaunul de ministru: Alexandru Rogobete (33 de ani), medic și actual secretar de stat, coordonatorul implementării PNRR în sănătate.
Alexandru Rogobete și Alexandru RafilaFoto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Oficial, Rafila a declarat că şi-a depus candidatura pentru alegerile europarlamentare la organizaţia PSD Sector 2, al cărei membru este, și urmează o decizie a PSD Bucureşti. Neoficial, Rafila și-a asigurat deja loc eligibil pe lista de candidați la europarlamentare, înainte de a ieși public cu declarații pe tema intenției de a candida, spun sursele HotNews.ro.
„De ce o fac? Pentru că eu consider că am suficientă experienţă şi în administraţie, şi în relaţiile internaţionale”, a declarat Rafila zilele trecute, la Prima News. El a adăugat că România va beneficia în perioada următoare de multe fonduri europene şi s-ar bucura să ajute ca aceşti bani pentru sănătate să fie folosiţi. Ministrul Sănătății a mai spus că e foarte bine să vină cineva şi din zona sănătăţii în Parlamentul European, arătând că este mai puţin legat de o carieră politică, potrivit News.ro.
În aceeași emisiune, Rafila a fost întrebat și pe cine ar recomanda pentru funcţia de ministru, dacă va merge la Bruxelles. El a răspuns că trebuie să fie o persoană tânără, dinamică, care cunoaşte proiectele importante din România şi cu credibilitate, acestea fiind elementele unui ministru.
Cine este Alexandru Rogobete, favoritul pentru funcția de ministru al Sănătății
Persoana „tânără și dinamică, care cunoaşte proiectele importante din România şi cu credibilitate” la care se referă Alexandru Rafila este, potrivit surselor HotNews.ro, Alexandru Rogobete, un tânăr medic în vârstă de 33 de ani, actual secretar de stat în Ministerul Sănătății.
Alexandru Rogobete, favoritul pentru funcția de ministru al Sănătății / Foto: Inquam Photos – George Călin
Rogobete a ajuns, inițial, în minister în calitate de consilier al lui Alexandru Rafila, iar în februarie 2023 a fost promovat secretar de stat.
Alexandru Rogobete a primit sarcina de a coordona implementarea PNRR în domeniul sănătății, din acel moment devenind cel mai vizibil om din Ministerul Sănătății în materie de apariții publice, după Rafila.
Alexandru Rogobete este de profesie medic ATI și cercetător la Universitatea de Medicină din Timișoara, fiind un apropiat al medicului Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă și managerul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara.
Recent, Alexandru Rogobete a postat, pe pagina sa de Facebook, un mesaj despre cei doi mentori ai săi – Dorel Săndesc și Alexandru Rafila – și o fotografie în care apare alături de cei doi.
„UNIȚI pentru SÃNÃTATE! Nu lǎsǎm pe nimeni în urmã!
Ma uit la cei doi profesori ai mei, cu admirație, cu respect și cu profundã recunoștințã … și înțeleg cât de mult conteazã puterea exemplului!
De aici cred eu că pleacă totul. Fără exemplu, fără unitate, fără consecvență și putere de muncă, fără echipă … fãrã OAMENI … lucrurile nu au sens!
Mulțumesc Prof. dr. Sandesc Dorel & Prof. dr. Alexandru Rafila!”, a scris Alexandru Rogobete, pe pagina sa de Facebook.