Sugestia președintelui rus Vladimir Putin de încetare a focului în Ucraina pentru a îngheța războiul a fost respinsă de Statele Unite după discuții între intermediari, au declarat pentru Reuters trei surse ruse familiare cu discuțiile.
Vladimir Putin Foto: Pavel Bednyakov / Sputnik / Profimedia
Eșecul propunerii lui Putin are loc în timp ce războiul din Ucraina, considerat cel mai mortal conflict din Europa după al Doilea Război Mondial, intră în al treilea an și ilustrează cât de depărtate sunt în viziunea lor cele două mari puteri nucleare ale lumii.
O sursă americană a negat că a existat vreun contact oficial și a spus că Washingtonul nu se va angaja în discuții care să nu implice Ucraina.
Putin a trimis semnale către Washington în 2023, în public și în privat, prin intermediari, inclusiv prin partenerii arabi ai Moscovei din Orientul Mijlociu și alții, că este gata să ia în considerare o încetare a focului în Ucraina, au spus surse ruse.
Putin propunea înghețarea conflictului la liniile actuale și nu era dispus să cedeze niciunul din teritoriul ucrainean controlat de Rusia, dar semnalul a oferit ceea ce unii oficiali de la Kremlin au considerat cea mai bună cale către o pace de orice fel.
„Contactele cu americanii nu au avut niciun rezultat”, a declarat pentru Reuters o sursă rusă, care cunoaște discuțiile de la sfârșitul lui 2023 și începutul lui 2024, sub condiția anonimatului din cauza sensibilității situației.
O a doua sursă rusă care cunoaște contactele a declarat pentru Reuters că americanii au spus Moscovei, prin intermediari, că nu vor discuta despre o posibilă încetare a focului fără participarea Ucrainei și astfel contactele s-au încheiat cu un eșec.
O a treia sursă care cunoaște discuțiile a spus: „Totul s-a prăbușit cu americanii”. Sursa a spus că americanii nu au vrut să facă presiuni asupra Ucrainei.
Amploarea contactelor – precum și eșecul lor – nu a fost raportată anterior.
Informațiile vin în timp ce președintele american Joe Biden a făcut luni de zile presiuni astfel încât Congresul să aprobe ajutor pentru Ucraina, dar s-a confruntat cu opoziția aliaților lui Donald Trump.
Americanii susțin că nu discută fără să îi implice pe ucraineni
Kremlinul, Casa Albă, Departamentul de Stat al SUA și Agenția Centrală de Informații (CIA) au refuzat să comenteze.
Ucraina spune că luptă pentru însăși existența sa, iar Occidentul consideră invazia lui Putin drept o acaparare teritorială în stil imperial care provoacă ordinea internațională de după Războiul Rece.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că nu va accepta niciodată ca Rusia să rupă din teritoritiul ucrainean și a refuzat orice contact cu Rusia.
Un oficial american, vorbind la Washington sub condiția anonimatului, a spus că SUA nu s-au angajat în nicio discuție neoficială cu Rusia și că Washingtonul a fost consecvent în a nu a face pași fără știința Ucrainei.
Oficialul american a spus că se pare că au existat conversații neoficiale „Track II” între ruși care nu fac parte din guvern, dar că Statele Unite nu au fost implicate în ele.
Oficialul american a spus că propunerea lui Putin, bazată pe ceea ce a fost raportat public, a rămas neschimbată față de cerințele anterioare conform cărora Rusia să rămână pe teritoriul ucrainean. Oficialul a sugerat că la Moscova pare să existe o frustrare că Washingtonul a refuzat în mod repetat să accepte acest lucru.
Putin i-a spus săptămâna trecută lui Tucker Carlson că Rusia este pregătită pentru „dialog”.
Intermediarii s-au întâlnit în Turcia la sfârșitul anului 2023, potrivit a trei surse ruse.
O a patra sursă diplomatică a spus că au existat contacte Rusia-SUA contacte neoficiale prin intermediari la inițiativa Rusiei, dar care păreau să fi ajuns la nimic.
Oficialul american a spus că nu cunoaște contacte neoficiale prin intermediari.
Potrivit a trei surse ruse, semnalul lui Putin a fost transmis la Washington, unde s-au întâlnit oficiali americani de vârf, inclusiv consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, directorul Agenției Centrale de Informații Bill Burns și secretarul de stat al SUA Antony Blinken.
Ideea era ca Sullivan să vorbească cu consilierul pentru politică externă al lui Putin, Yuri Ușakov, și să stabilească următorii pași, a spus una dintre sursele ruse.
Dar Sullivan i-a spus lui Ușakov că Washingtonul este dispus să vorbească despre alte aspecte ale relației, dar nu va vorbi despre o încetare a focului fără Ucraina, a spus una dintre sursele ruse.