Deputatul Dumitru Coarnă a anunțat că demisionează din AUR împreună cu „întreaga filială” din Călărași a partidului, acuzând, între altele, refuzul conducerii de a înființa filiale județene. AUR a reacționat spunând că, de fapt, Coarnă a fost dat afară din AUR, după ce a realizat, fără acceptul conducerii, documente financiare care nu sunt în evidența partidului: „A creat un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”.
Dumitru CoarnaFoto: Inquam Photos / George Călin
Dumitru Coarnă, deputat de Călăraşi ales pe listele parlamentare ale PSD, a fost exclus din formațiunea politică în iunie 2023, după ce a făcut parte dintr-un grup de patru parlamentari care s-au întâlnit cu ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin, pe tema „Memoriului privind Neutralitatea României, Pacea de la Bucureşti”. Din delegaţie au mai făcut parte senatoarea Diana Şoşoacă şi deputaţii Mihai Lasca şi Francisc Tobă. Coarnă a anunțat, apoi, că s-a înscris în AUR.
Duminică, Coarnă a anunțat pe Facebook că „întreaga filială AUR din Călărași a decis să demisioneze în bloc din partid”, fără a spune exact de câte persoane este vorba.
El susține că motivele demisiei ar fi:
- „Nerespectarea prevederilor legii partidelor politice (14/2003) de către conducerea națională a partidului;
- Nerespectarea statutului AUR de către conducerea centrală;
- Refuzul de a înființa filiale județene”.
AUR: „A ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”
AUR a reacționat tot pe Facebook, spunând că, de fapt, Coarnă a fost dat afară din AUR:
- „În cazul județului Călărași și al domnului Dumitru Coarnă, în cadrul forurilor de conducere ale partidului i s-a solicitat acestuia să prezinte în original și scanate adeziunile realizate la filiala AUR Călărași.
- De asemenea, domnul Dumitru Coarnă a realizat, fără acceptul conducerii partidului sau al departamentului financiar, documente financiare care nu sunt în evidența partidului.
- Domnia sa a refuzat să răspundă tuturor solicitărilor venite din partea conducerii centrale a partidului, să transmită adeziunile, dar și să respecte cadrul legal și statutar al partidului cu privire la activitățile financiare, iar pe cale de consecință, în data de 29 ianuarie, i s-a transmis că nu mai are nicio calitate de reprezentare în partidul AUR.
- Ca urmare a refuzurilor repetate, domnului Coarnă i s-a transmis în această săptămână și fizic o somație cu privire la aceste aspecte. Domnia sa a refuzat să primească reprezentanții Secretariatului General al AUR, dându-i afară dintr-un sediu paralel pe care îl crease pentru AUR Călărași”.
AUR îl mai acuză pe Coarnă că a încercat „să introducă în AUR Călărași toate mecanismele toxice de funcționare pe care a încercat să le aplice și în celelalte formațiuni din care a plecat sau a fost înlăturat”: „Acesta a refuzat orice promovare a oamenilor pe bază de meritocrație, creând un sistem în care a ținut adeziunile și partea financiară pe persoană fizică”.