Adoptat în SUA acum 33 de ani, Antoni se întoarce în Transilvania pentru a-și ajuta cei 27 de nepoți. „A venit tot satul, toată lumea a auzit de mine”

Era o zi de mai din primii ani de democrație din țara noastră când Vasile a venit pe lume în maternitatea din Mediaș. Doar două săptămâni a trăit în România, unde oamenii încă încercau să se adapteze noului regim. Un avion transoceanic avea să îl ducă pe băiatul brunet în lumea la care mulți oameni

Era o zi de mai din primii ani de democrație din țara noastră când Vasile a venit pe lume în maternitatea din Mediaș. Doar două săptămâni a trăit în România, unde oamenii încă încercau să se adapteze noului regim. Un avion transoceanic avea să îl ducă pe băiatul brunet în lumea la care mulți oameni visau să ajungă, tărâm al făgăduinței: Statele Unite ale Americii. Acolo a devenit Antoni Scarano și a crescut, a învățat, a lucrat, a suferit, s-a îndrăgostit, însă rădăcinile nu și le-a uitat niciodată. O părticică din țară noastră a fost mereu cu el grație unui album cu familia lui din Transilvania. Aici se întoarce la 33 de ani de când a fost adoptat de un cuplu de americani care i-au oferit ce mulți părinți nu aveau cum să le pună la dispoziție copiilor lor în România anilor ’90. Ața îl trage acasă pentru cei 27 de nepoți cărora vrea să le faciliteze accesul la educație pentru a avea o viață mai bună în țara în care s-au născut.

Antoni și Samantha în ziua nunții. Cei doi se vor muta în România în mai 2024, la 33 de ani de distanță de când tânărul a fost adoptat în SUAFoto: Arhiva personala

„Iubesc România, îmi iubesc poporul, iubesc românii. Am avut numai experiențe incredibile acolo. Iar ospitalitatea și revărsarea de dragoste și bunătate sunt incredibile, mai mulți oameni ar trebui să aibă această oportunitate de a o experimenta. Este un loc foarte, foarte frumos. Și în toată frumusețea sa, la fel ca aici, în Statele Unite, există și lucruri care nu sunt atât de drăguțe”, a declarat pentru HotNews.ro Antoni Scarano, americanul cu inimă de român care a vizitat deja de cinci ori țara noastră înainte de a lua decizia de a se muta înapoi acasă, la mai bine de trei decenii de când a început să fie lumina în casă unei familii din SUA.

După ce vântul libertății a bătut peste țara noastră , în mai 1991, într-o Românie în care încă domnea haosul după Revoluție, fără legi clare și cu o nouă constituție la dospit, Vasile vedea pentru prima dată lumina zilei în maternitatea dintr-un mic orășel transilvănean.

Numele îi fusese ales de familia lui, care era deja numeroasă: mai avea cinci frați iar cel mai mare avea 10 ani. Deși avea doar două săptămâni când a fost adoptat de un cuplu de peste Ocean, a știut mereu că originile sale erau undeva în județul Sibiu.

Atunci țara noastră era casă pentru 22.810.035 de suflete, iar 401.087 de persoane se declarau de etnie romă, potrivit datelor oficiale.

Numărul de copii cu ADN românesc adoptați în străinătate în anii ’90 nu îl știe nimeni cu exactitate. Potrivit unor estimări, câteva zeci de mii de micuți născuți pe meleagurile noastre au devenit altcineva după ce au fost luați din orfelinate sau prin adopții private. Ajunși acum la maturitate, majoritatea tânjește să afle cine le-a dat viață și să își cunoască rudele. Pentru mulți este foarte dificil să își vadă visul devenit realitate. De aceea povestea lui Antoni este extraordinară și reprezintă un caz rar.

Antoni și mama lui biologică în maternitatea din Mediaș

Antoni și-a găsit familia în 36 de ore

Antoni a reușit să își găsească familia grație The Never Forgotten Romanian Children – Copiii niciodată uitați ai României, însă acest lucru nu ar fi fost posibil dacă mama sa adoptivă, care la rândul ei a fost adoptată, nu ar fi păstrat mai multe lucruri despre el: un album cu poze făcute de ea înainte de părăsi România, în care apar mama, tatăl, frații și bunica lui Antoni și actele originale din țară.

Tânărul mi-a mărturisit că a fost un caz fericit pentru că a fost vorba despre o adopție privată și nu a ajuns la un orfelinat sau un ONG, așa cum s-a întâmplat cu un văr de-al doilea care trăiește tot în Statele Unite.

După ce a contactat comunitatea The Never Forgotten Romanian Children, fondată de o româncă adoptată, în doar 36 de ore vorbea la telefon pentru prima dată în viață cu mama sa naturală pe care o știa doar din fotografiile păstrate de mama adoptivă, care a ajuns în țara noastră datorită presei americane ce a prezentat orfelinatele de aici.

  • „În 1990, cred, a fost o emisiune specială la CBS, a fost prima dată, cred, când presa occidentală a fost lăsată să intre în România. Și au mers la orfelinate, au mers să vadă acei copii, iar când familiile occidentale și restul lumii voiau să aibă copii, dar nu puteau, au început să adopte copii români. Și, în mod ironic, la aproximativ două case mai jos de locul unde am fost adus acasă, cu un an înainte, un cuplu adoptase, cam prin 1990, un copil din România.
  • Și ei au făcut legătura cu un bărbat care lucra ca „broker de copii”, să spunem așa, în zona Sibiu. Și, din câte am înțeles, îmi cunoștea familia. Știa că existau aceste familii de romi care se aflau, să spunem, într-o situație nu tocmai bună în acel moment.
  • Era perioadă post-Ceaușescu și erau și romi ceea ce făcea totul mult mai greu”, mi-a povestit Antoni despre momentul în care părinții lui adoptivi s-au hotărât să crească un copil născut în țara noastră.

Iar aceștia au fost foarte deschiși cu faptul că au decis să facă din locuința lor din Texas un loc pe care Antoni să-l numească „acasă” și că făcea parte din comunitatea romă.

„Tatăl meu mă prezenta mereu prietenilor săi sau noilor cunoștințe. Și le spunea: „Acesta este fiul meu, Antoni, este adoptat din România”. Mama mea făcea același lucru. Așa că a fost întotdeauna un mare motiv de mândrie pentru ei în acest sens. Și acest lucru s-a adăugat la copilăria mea frumoasă și minunată pe care am avut norocul să o am, plină de oportunități și dragoste”, mi-a spus Antoni, care acum locuiește la New York.

Tatăl adoptiv ținându-l în brațe pentru prima dată pe Antoni în Houston, Texas, mai 1991

Antoni a absolvit Conservatorul din Boston

A locuit o vreme în Austin, Texas, apoi în Boston, Massachusetts, unde a studiat canto și a absolvit Conservatorul, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ muzical superior din SUA și prima care a permis femeilor și afro-americanilor să urmeze cursurile sale.

Antoni a studiat canto la Conservatorul din Boston. A cântat rolul lui Masetto în Don Giovanni, în 2012

Apoi a locuit în Chicago pentru 7 ani, alături de Sam, soția lui, iar în mai 2024 se va muta în municipiul Sibiu, chiar în perioada când va împlini 33 de ani, unde se va afla mai aproape de rudele sale care sunt împrăștiate peste tot în județul Sibiu.

  • „Am fost muzician toată viața mea. Am început să cânt la vioară când aveam trei ani. Și chiar înainte de a absolvi liceul, am făcut un fel de schimbare și am început să cânt. Cineva mi-a descoperit vocea și mi-a dat posibilitatea de a merge la facultate, de a urma o școală pentru asta.
  • Apoi m-am mutat în Chicago pentru că mi-am cunoscut soția în timpul facultății, Samantha. Și ea este, de asemenea, cântăreață. Este mezzosoprană. Și așa că amândoi am plecat la Chicago. Ea a făcut facultatea acolo. Și am încerca să facem din viață un concert, am încercat să reușim ca și cântăreți de operă. Și apoi prioritățile noastre s-au schimbat după ce mi-am cunoscut familia pentru prima dată”, a declarat Antoni pentru HotNews.ro.

@thisrromericanlife Replying to @rushmore321 Ne-am întâlnit la școala de muzică în Boston uD83CuDFB5uD83CuDF93 #adopteesoftiktok #adopteevoices #adoptionjourney #romaniatiktok #muzica #opera #viața #howwemet #romania ♬ original sound – ThisRromericanLife

Destinul l-a purtat către cea de-a șaptea artă și a fost distribuit în „Rushmore”, un film de comedie american din 1998, regizat de Wes Anderson, cunoscut și pentru „The Grand Budapest Hotel”, ambele pelicule avându-l în distribuție pe Bill Murray.

„A fost ideea mamei mele adoptive de a mă face să încep să joc teatru între 6 și 8 ani. Am făcut un film, am avut plăcerea de a-l cunoaște pe Bill Murray. Ne-am înțeles atât de bine încât, în ziua următoare, când filmau în altă parte a orașului Houston, Texas, m-a invitat pe mine și pe mama mea adoptivă la cină cu el. Nu voi uita niciodată, un fan sau niște paparazzi au venit la masa noastră, iar Bill a spus „Nu vezi că iau cina cu acest tânăr și cu mama lui?”. A fost o experiență extraordinară pe care nu aș fi avut-o dacă nu aș fi fost adoptat, iar mama mea adoptivă mi-a oferit această oportunitate”, a spus tânărul care va sufla în lumânările de pe tort pentru prima dată în România în luna mai.

Antoni și Samantha vor să-și ajute nepoții să termine liceul

Cinematografia nu s-a lipit de el, cu muzica de operă nu ar fi câștigat suficienți bani pentru a se întreține, așa că s-a îndreptat spre altceva. Atât Antoni, cât și Samantha au lucrat pentru organizații non-profit pentru a „ține lumina aprinsă în casă”, dar și pentru a fi în slujba celor în nevoie. Muzica a rămas în inima lor, însă experiența profesională îi ajută acum în călătoria lor pentru a schimba destinul nepoților din România pentru început. Acasă, în România, Antoni are 27 de nepoți, cu vârste curpinse între 22 de ani și șase luni.

  • „Încercăm să aplicăm lecțiile pe care le-am învățat în viața noastră profesională și să încercăm să ajutăm romii și oamenii mei. Acesta este atât un obiectiv personal al meu, cât motivul pentru care vreau să mă întorc acasă, în România. Este atât de greu să stau la masă uneori în fața fraților mei care nu au avut oportunitățile pe care le-am avut eu, crescând în Statele Unite.
  • Educația este o modalitate de a rupe ciclurile de sărăcie, și mă uit la frații mei care nu au beneficiat, să spunem, de sistemul de educație post-comunist din România, în ultimii 35 de ani, dar copiii lor beneficiază puțin de asta.
  • Ei încă se confruntă cu unele discriminări. Părinții lor nu știu să scrie sau să citească și nu are cine să îi ajute la lecții. Și de aceea soția mea și-a luat un certificat pentru a putea preda engleza ca vorbitor nativ. Scopul nostru e să îi ajutăm să termine liceul și să învețe limba engleza care poate deschide uși”, a declarat Antoni.

„Te-ai gândit vreodată la mama ta? Pun pariu că se gândește la tine tot timpul”

Tânărul care a fost singur la părinți în SUA a revenit pe pământ românesc la vârsta de 27 de ani, după ce soția lui Sam, i-a stârnit dorința de a-și cunoaște rădăcinile.

„I-am arătat fotografiile și i-am spus că de aici mă trag eu. Ăștia sunt oamenii mei. Asta e familia mea. Și ea mi-a spus, după ce s-a uitat la albumul foto: „Te-ai gândit vreodată la mama ta? Pun pariu că se gândește la tine tot timpul”. Și cred că m-am maturizat destul. Și eram într-un moment al vieții noastre în care începusem să ne gândim mai serios la aceste lucruri”, mi-a mărturisit Antoni despre catalizatorul acestei călătorii care a dus spre familia lui din Sibiu.

Comunicarea cu familia lui a fost dificilă din cauza barierei lingvistice, dar s-au descurcat în cele din urmă cu Google Translate. Antoni și Samantha au început să învețe limba română după 2019, anul în care Antoni a revăzut țara natală. Își aduce aminte cu plăcere că a stat cazat în Sighișoara, pe care îl consideră cel mai frumos oraș de pe Pământ. Pe lângă frumusețile locului, Antoni a fost impresionat de căldura cu care oamenii l-au întâmpinat în România, lucru care e rar în SUA în zilele noastre.

  • „Am ajuns unde locuiesc ei, unde am tras pe dreapta și dintr-o dată, mama mea stătea acolo, în poarta casei, și am zis, „Oh, wow, e mama mea”. A fost un șoc, acum stau în fața ei. Dar noi ne știam, doar că atunci abia ne întâlnim în persoană, pentru că am vorbit foarte mult. Și a fost o sărbătoare incredibilă. A venit tot satul și toată lumea a auzit de mine.
  • Și sunt sigur că majoritatea erau verișorii mei, verișori de gradul doi, verișori de gradul trei. Și fratele meu mai mare, avea 10 ani când am fost adoptat. Deci el a fost cel mai conștient dintre frații mei în ceea ce privește ceea ce se întâmpla. Și chiar și când era copil, sunt sigur că nu prea înțelegea ce se întâmpla.
  • Nu înțelegea de ce fratele lui a fost luat de la familia mea. Și când a venit la mine, plângea în hohote. Iar eu credeam că sunt lacrimi de bucurie. Dar pentru el, erau lacrimi de furie, frustrare, pierdere și vindecare.
  • Pentru că, așa cum am aflat mai târziu, în unele dintre aceste comunități de romi se răspândiseră zvonuri despre ce se întâmplase cu copiii lor. Se spuneau lucruri cum ar fi că ar fi fost folosiți ca donatori de organe și au fost uciși. Așa că fratele meu a crezut că am murit. A crezut că am fost mort pentru cea mai mare parte a vieții mele. Deci, când m-a văzut a fost o ușurare”, și-a reamintit Antoni de prima zi în care a ajuns la casa părintească din micuța localitate sibiană.

Întâlnirea cu „my bunica” a fost emoționantă

Și nu și-a judecat niciodată părinții, ba chiar a fost înțelegător privind situația socio-economică și culturală din acea perioadă. Iar cea mai mare bucurie a lui a fost că toată familia lui era în viață în momentul în care a revenit în România, inclusiv „my bunica” care apărea în albumul foto și pentru care folosește termenul în limba română chiar dacă toată discuția pe care am purtat-o cu Antoni a fost în limba engleza. „Acum că te-am întâlnit, pot să mor linistită”, i-a spus bunica lui. A trecut la cele sfinte un an mai târziu.

Antoni a aflat după aceea că mama lui nu voia să-l dea spre adopție, însă tatăl și bunica lui au insistat pentru că aveau nevoie de bani pentru a cumpăra o casă mai mare pentru familia numeroasă. A acceptat totuși să o facă pentru că a văzut că mama adoptivă este o femeie bună și avea încredere că oriunde va ajunge, îi va fi bine. Mama lui a fost în depresie după ce Vasile care a devenit Antoni în SUA a părăsit țara și nu știut nimic despre el vreme de 27 de ani.

Tânărul american cu inimă de român crede că povestea sa este cu adevărat fericită, mai ales că acum se poate întoarce acasă, unde deja a pus bazele unei afaceri împreună cu al său cumnat. Au fondat o firmă de construcții unde soțul surorii lui poate munci pentru el și familia lui, pentru un salariu decent. Discriminarea și prejudecățile din domeniu i-au împins să ia această decizie. Antoni spune că romii care lucreză în construcții, un domeniu greu, primesc salarii mai mici decât românii doar din cauza culorii pielii lor.

  • „Am fost în România de cinci ori. Am reușit să-mi recuperez cetățenia, sunt în etapa finală, ceea ce este un lucru pe care majoritatea românilor adoptați nu îl știu, că poți face asta. Cu toții avem alte identități care stau într-o cutie de depozitare. Ăștia suntem noi. Mi-am dat seama că majoritatea oamenilor nu ar face asta. Nu ar spune: “Oh, voi lăsa tot ce știu aici și voi merge acolo”.
  • Dar pentru mine, când mă duc acasă, când mă duc în România, este singurul loc în care mă simt liniștit. Este singurul loc unde mă simt ca acasă, unde aparțin. Iar faptul că sunt cu familia mea este un alt motiv.
  • Să fim împreună și să-i ajut pe copii să aibă un viitor mai bun. Pentru că nu sunt prea mulți oameni ca mine, din câte am înțeles. Văd asta acum. Și nu mi-am dat seama cu adevărat că asta a fost tot pentru mine, că ăsta era scopul meu.
  • Și asta devine din ce în ce mai evident datorită oamenilor care îmi scriu”, a povestit pentru HotNews.ro Antoni, referindu-se la străinii, inclusiv români, care îl urmăresc pe TikTok, unde a început să îți împărtășească povestea.

Antoni a început să închege o comunitate și a rămas impresionat de oamenii care sunt curioși și îl asaltează cu întrebări și aprecieri. Cel mai des este întrebat dacă îi plac manelele. Antoni spune că aceste melodii seamănă cu reggaeton, un gen muzical abordat de Daddy Yankee, Don Omar, Maluma, J Balvin, Ozuna, Nicky Jam, cântăreți care au concertat și la noi în țară și sunt des difuzați de posturile de radio. Dar este un fan înfocat al trupei Subcarpați, care combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc. În același timp, este înnebunit după Maria Tănase. De altfel, Antoni și Sam au cântat „Bun e vinul ghiurghiuliu”, el la vioară, ea cu vocea.

@thisrromericanlife Cântecele românești sunt atât de distractiv de învățat!! uD83EuDD1FuD83CuDFFDuD83CuDDF7uD83CuDDF4 #romania #mariatanase #tiktokromania #muzica_pe_suflet #teiubesc❤️ #muzic #acasă #frumoasă #fyp #iykyk #viața #cuplacere ♬ original sound – ThisRromericanLife

Cel mai bun castravete din viața lui l-a mâncat în România

Pe lângă căldura românilor și muzica autohtonă, Antoni a fost impresionat de gastronomia noastră și de gustul produselor din bătătura casei. Aproape toate mâncarea din Statele Unite ale Americii este procesată și nimic nu se compară cu mâncarea din oalele surorii lui. Un moment dintr-o vizită de acum doi ani, când a venit în România singur, l-a marcat.

  • „Mi-era foarte dor de casă și sora mea face sarmale foarte bune. Sunt sigur că toată lumea va spune da, sora mea, mama mea, „my bunica” gătesc cele mai bune sarmele”, a spus Antoni glumind. „Și când am plecat la locul de cazare prin Airbnb mi-a dat la pachet sarmale. Și mă simțeam singur, inconfortabil. Și am început să mănânc sarmale, care pot fi o definiție pentru mâncarea care te face să te simți nostalgic sau foarte confortabil.
  • Atunci m-am simțit mai bine, mai aproape de ei. Iubesc mămăliga, salata de boeuf, papanași, gogoși, orice murătură, îmi place țuica, este foarte bună și îmi place că oamenii își fac singur alcoolul în România.
  • Și îmi amintesc de un episod când lucram cu fratele meu și a venit cu roșii, ceapă verde și castraveți din grădină. Castravetele ăla era cel mai proaspăt și cel mai bun pe care l-am mâncat în viața mea, a fost incredibil”, și-a amintit cu plăcere Antoni.

@thisrromericanlife I’m adopted from România… #ofcourse #ofcoursetrend #internationaladoption #romanianadoptee #adopteesoftiktok #romanian #sarmale #cefaci #fyp ♬ original sound – ThisRromericanLife

Despărțirile de mama lui erau grele. Când pleca din România, mereu rămânea cu impresia că retrăiește momentul în care Antoni decola spre SUA în 1991.

În condițiile în care mulți români pleacă din țară pentru a găsi o viață mai bună în străinătate, l-am întrebat pe Antoni de ce vrea să vină aici, unde este un adevărat exod. El crede că între România și SUA nu sunt mari diferențe, doar aproape jumătate de secol de comunism despart cele două țări, iar răul suprem în America acum este capitalismul care îi determină pe oameni să facă lucruri care din puncte de vedere moral sunt incorecte pentru a ajunge în vârf.

„Visul american este o minciună”

  • „America este o țară foarte scumpă pentru a trăi. Și îți cere să te urci pe o roată de hamster și să începi să alergi. Și dacă te oprești, ți se întâmplă unele lucruri financiare din care nu-ți mai revii niciodată, cum ar fi să îți pierzi casa, sunt lucruri foarte grave. Și ceea ce se întâmplă este că, în America, în sens tradițional, te naști, mergi la școală, mergi la facultate, lucrezi 35 de ani, te pensionezi la 65 de ani și te bucuri de ea. Dar realitatea este că acest lucru nu se întâmplă de fapt. Această parte a visului american este o minciună.
  • Poate că a fost adevărat pentru generațiile din trecut, dar nu mai este cazul. Și asta în principal din cauza inegalității uriașe a bogăției care a apărut în această țară. Și noi vrem un ritm de viață diferit, mai lent, care nu este accesibil aici, în State. Dar aș spune, și mă apropii de cel mai important lucru, că în America, este foarte, foarte greu să găsești o comunitate.
  • Genul de comunități iubitoare care există în acele orășele mici din Transilvania. Sau faptul că de fiecare dată când mă duc la familia cumnatului meu, ei încep imediat să pregătească cina. Imediat încep să gătească mâncare.
  • Sau, de exemplu, într-o zi eram la sora mea și vecinul lor avea legume în plus și a adus pur și simplu un coș. În Statele Unite, toată lumea are garduri. Ne place să punem ziduri și copaci și să nu vorbim cu nimeni. Și nu ne salutăm unii pe alții când mergem pe stradă. Dar trebuie să o faci. Este nepoliticos să nu spui „Salut”. Și asta este o problemă de cultură”, a explicat Antoni pentru HotNews.ro.

Antoni și Sam vor să se stabilească în municipiul Sibiu pentru a fi aproape de familia lui, dar sunt deschiși către orice altă variantă pentru că le place să călătorească și să cunoască noi colțuri din România. Peste trei luni vor veni în țară cu cele două mâțe și speranțe mari pentru viitor.

  • „Speranța noastră este că putem găsi un loc frumos la țară, un ritm de viață mai lent, să ne conectăm cu adevărat cu oamenii și să încercăm să încurajăm schimbarea, să îi ajutăm pe cei care au nevoie de ajutor și care doresc ajutor.
  • Și să ne bucurăm de viață, într-un loc diferit. E o schimbare mare. Un bun prieten de-al meu de acolo mi-a spus la un moment dat, că ar putea fi ca și cum aș veni de pe altă planetă. Dar suntem doar foarte, foarte încrezători în viitor.
  • Suntem foarte entuziasmați. Suntem încântați și de provocări. Nu va fi ușor. Ne aducem și cele două pisici, Desdemona și Ophelia. E ca și cum o luăm de la capăt”, a povestit Antoni pentru HotNews.ro.

Tânărul se simte norocos că a fost adoptat din România și că a primit șansa să se întoarcă acasă, unde vrea să deschidă minți în privința comunității rome.

„Sper că povestea mea îi va inspira pe oameni să se uite în interiorul lor și să spună: „Hei, ce pot face mai bine?”. „Ce pot face mai mult?”. Pentru a ajuta alți oameni”, a mai spus Antoni pentru HotNews.ro.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1274

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *