Ultrafavoritul dreptei americane, Donald Trump, a câştigat, marţi seară, primarele republicane din statul New Hampshire în faţa rivalei sale Nikki Haley, deschizând calea către nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden, notează AFP și Agerpres.
Donald TrumpFoto: Matt Rourke / AP / Profimedia
Potrivit proiecţiilor televiziunii americane, ultrafavoritul primarelor republicane şi fost preşedinte al Statelor Unite a câştigat scrutinul în New Hampshire, în faţa fostei sale ambasadoare la ONU, Nikki Haley, 52 de ani.
Dacă l-a felicitat pe Trump pentru victoria sa în acest mic stat din nord-est unde ea are mulţi partizani, Nikki Haley a afirmat că „cursa (este) departe de a fi încheiată”. Şi i-a avertizat pe republicani că „o nominalizare a lui Trump ar fi o victorie pentru Biden” pe 5 noiembrie.
De la înfrângerea sa din noiembrie 2020, pe care nu a recunoscut-o niciodată în faţa preşedintelui Biden şi deşi se confruntă cu patru procese penale anul acesta, Trump este hotărât să-şi ia revanşa în noiembrie asupra rivalului său democrat.
„Toţi mă vor vota din nou (…). Biden este cel mai prost preşedinte din istoria acestei ţări”, a afirmat Trump în apropierea unei secţii de votare din New Hampshire care organiza primare pentru ambele partide, republican şi democrat.
Pentru a-l înfrunta pe 5 noiembrie pe preşedintele în exerciţiu, Trump va trebui să fie nominalizat în această vară de convenţia partidului său, la finalul tuturor primarelor din statele americane în faţa singurei sale concurente aflate încă în cursă, Nikki Haley.
Primarele din New Hampshire, unde ultimele secţii de votare s-au închis la orele 20.00 (miercuri 01.00 GMT), au cunoscut o „participare foarte puternică”, potrivit autorităţilor locale.