Omul care a adus prima mașină în România. Tot el a dat numele unui celebru cimitir din București

Puţină lume ştie cine a fost şi ce a însemnat în istoria şi cultura noastră acest om. A trăit în secolul al XIX-lea, a fost ministru al culturii și justiției, a fost implicat în dezvoltarea învățământului și culturii române, a adus în România primul automobil și a dat numele celui mai cunoscut cimitir din ţară. Este vorba despre Barbu Bellu.

Barbu Bellu s-a născut în luna mai a anului 1825, în București, și a fost fiul logofătului Alexandru Bellu și al Irinei Văcărescu, fiica marelui ban Barbu Văcărescu. Și-a urmat studiile la Atena, în Grecia. În anul 1850, a devenit judecător la tribunalul județului Ilfov,, iar doi ani mai târziu a ajuns să conducă instituția respectivă. A devenit procuror la Curtea de Argeș în 1856, iar în 1862 a fost numit ministru al culturii, funcție în care a inițiat o serie de reforme în domeniul învățământului și justiției. 

Barbu Bellu a adus în România primul automobil

Din păcate, a demisionat pe 24 iunie 1862, în urma asasinării premierului Barbu Catargiu, vărul său. Ulterior, a devenit ministru al Justiției în Guvernul Nicolae Crețulescu, funcție pe care a ocupat-o timp de aproape 2 luni. S-a retras din viața publică după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.

În anul 1889, Barbu Bellu a fost cel care a adus în România primul automobil, un Peugeot de 4 CP sau, cum era numit în acea vreme, o trăsură cu patru locuri. Automobilul lui Barbu Bellu nu a fost primit cu entuziasm de către opinia publică, deoarece „provoca panică printre cetățeni, speria caii și făcea zgomot”, ceea ce a dus la numeroase proteste, consemnate în presa vremii.

Pe data de 27 iulie 1900, baronul Barbu Bellu s-a stins din viață, la vârsta de 75 de ani. A fost înmormântat în cimitirul care îi poartă numele. El a avut un singur fiu, care se numea tot Barbu, însă destinul a făcut ca acesta să-și pună capăt zilelor în luna mai a anului 1924.

„Aseară, la orele 9, baronul Barbu Bellu s-a sinucis pe când se afla în locuința sa din strada General Manu (fostă Verde) No. 23, trăgându-și un glonț de revolver calibrul 12 în tâmpla dreaptă, astfel că moartea i-a fost instantanee.

Cauza care l-a îndemnat pe nefericitul baron, om în vârstă de 55 ani, să-şi curme firul vieţei, e boala incurabilă ce-l chinuia de mai mult timp: neurastenia îi făcuse traiul insuportabil.

Din informaţiile ce le-am putut culege, reiese că baronul era un blazat în acelaşi timp. Trăia izolat, fără familie, și de la o vreme devenise extrem de abătut și de taciturn. Aceasta l-a dus la o stare de depresiune morală care a avut ca rezultat deznodământul fatal”, se arăta într-un material jurnalistic scris de publicația Curentul, în acea perioadă.

Cimitirul care îi poartă numele

Așadar, a rămas în urma familiei Bellu cel mai cunoscut cimitir din țara noastră, care îi poartă, de altfel, și numele: „Pe locul de la bariera Șerban Vodă se găsea în 1821 curtea boierească și grădina cea mare a lui Bellu cel Bătrân. De la proprietarul locului vine numele cimitirului de mai târziu, căruia i se spunea în popor la Bellu. Tradiția amintește de Barbu Bellu (1825 – 1900), ministru al cultelor și justiției, drept donator al terenului sau al unei părți a lui către vechiul Cimitir Bellu; de altfel, celei dintâi biserici din cimitir i se zicea Mănăstirea Bellu.

În toamna anului 1855, au fost întreprinse lucrările de amenajare a câmpului Cimitirului Bellu, care a început să funcționeze la 21 septembrie 1858. În anul următor, se fac numiri de personal.

Tot atunci guvernul trece la aplicarea practică a hotărârilor sale în legătură cu mutarea cimitirelor afară din oraș, dincolo de bariere. Astfel se publică oficial și se comunică tuturor parohiilor din mahalalele orașului porunca prin care se interzice înmormântarea pe viitor în cimitirele din jurul bisericilor. Se dă termen până la 1 aprilie 1860 ca aceste cimitire bisericești să fie mutate dincolo de bariere, unde li s-a arătat locul.

În același an a fost tiparit și un regulament pentru înmormântări. Din Condica concesionărilor de locuri pe anii 1859-1874 a Serviciului Cimitirelor aflăm că înmormântările se fac în Cimitirul Bellu din noiembrie 1859. Cel dintâi «concesionar» este C.A. Rosetti, cunoscut om politic, care cumpără un loc pentru înmormântarea fiicei sale, Elena, iar în aprilie 1861, alt loc pentru fiul său, Anton.

De aceea lui C.A. Rosetti i se atribuie înființarea acestui cimitir. Al doilea “concesionar” este scriitorul Cesar Bolliac care, în aprilie 1860, își înmormântează soția, Aristia. Deși de la 1861 în Cimitirul Bellu sunt înregistrate numeroase înmormântări, totuși pietrele de morminte din această perioadă sunt destul de rare”, scria Gheorghe Bezviconi,  în cartea Necropola Capitalei.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 1822

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *