V-au plăcut luminițele de Crăciun din București? Ar fi bine, fiindcă au costat peste 10 milioane lei. Aceasta este doar suma dată de Primăria Capitalei și Primăriile Sectoarelor 1,5,6. Restul primarilor au ținut informația la secret. Deși HotNews.ro a cerut date încă de pe 5 decembrie, pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, nu am primit niciun răspuns. Nu am găsit informații nici în sistemul electronic de achiziții publice, deși luminițe au fost puse.
Luminite sarbatori de iarnaFoto: Hotnews / Clarice Dinu
Deși sunt costisitoare, și nu sunt o necesitate, mulți bucureșteni au criticat administrația locală atunci când nu a pus astfel de ornamente. În urmă cu peste 10 ani, doar Primăria Capitalei punea luminițe pe câteva bulevarde din zona centrală. De câțiva ani pun și Primăriile de Sector, astfel că avem kilometri întregi de ghirlande luminoase în tot orașul.
Curentul pentru luminițele montate în tot orașul este plătit de Primăria Capitalei. Doar pentru instalațiile puse în parcuri plătesc Sectoarele.
„Pentru toate instalațiile de iluminat festiv conectate la sistemul de iluminat public, costul cu energia electrică este achitat de către PMB. Pentru instalațiile de iluminat festiv care nu sunt alimentate din sistemul public de iluminat (exemplu: parcurile aparținând sectoarelor), energia este suportată direct de către sectoare”, se arată într-un răspuns dat de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Primăria Capitalei
Primăria Capitalei, prin Compania Municipală Iluminat Public, a încheiat două contracte pentru luminițele de Crăciun, care totalizează 5,3 milioane lei:
În București, și Primăriile de Sector pun luminițe, fiecare având contract separat.
Primăria Sectorului 1
Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, Primăria Sectorului 1, condusă de primarul Clotilde Armand, a plătit pentru iluminatul festiv aproape 1 milion de lei:
Primăria Sectorului 2
Primăria Sectorului 2, condusă de primarul Radu Mihaiu, nu a comunicat aceste informații. Nici în sistemul electronic de achiziții publice nu se află date despre achiziție, deși străzile din Sectorul 2 au avut decorațiuni.
Primăria Sectorului 3
Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, are un acord-cadru de 4,4 milioane lei pentru iluminatul festiv, pe 4 ani, semnat în decembrie 2021 cu societatea Primăriei Sectorului 3, Internet și Tehnologie S3. Până în 2022, valoarea maximă care putea fi cheltuită pe an era 650.000 lei, dar acest prag a fost scos.
Achiziția nu apare în sistemul electronic de achiziții publice, deci nu știm de la cine au fost cumpărate luminițele și cât costă. Am solicitat informațiile pe Legea 544/2001, dar am primit ca răspuns de la societatea Primăriei doar că nu au fost puse luminițe la Laminor.
Primăria Sectorului 4
Primăria Sectorului 4, condusă de primarul Daniel Băluță, nu a comunicat aceste informații. Nici în sistemul electronic de achiziții publice nu se află date despre achiziție, deși străzile din Sectorul 4 au avut decorațiuni.
Primăria Sectorului 5
Primăria Sectorului 5, condusă de Cristian Popescu Piedone, a plătit pentru închirierea luminițelor de Crăciun și montarea lor circa 900.000 lei fără TVA. Adică peste 1 milion de lei cu TVA, potrivit datelor comunicate la solicitarea HotNews.ro. Contractul a fost închiriat cu firma Energo Instal SRL.
Instalațiile au fost montate pe următoarele artere: intersecţia Calea Rahovei x Calea Ferentari, Calea Rahovei x Şoseaua Progresului, Şoseaua Alexandriei x Şoseaua Antiaeriană, »>Calea 13 Septembrie x Bulevardul Tudor Vladimirescu, Str. Dumbrava Nouă x Str. Bârcă, Str. Dumbrava Nouă x Str. Buzoieni, Calea Ferentari x Şoseaua Sălaj, Şoseaua Panduri, Parc Sebastian, Promenada Sebastian, Promenada Ferentari x Zamfir Olaru, Parc Romniceanu, Parc Pecineaga, Parc Vigoniei, Parc Eroilor, amenajare Piața Rahova.
Primăria Sectorului 6
Primăria Sectorului 6, condusă de Ciprian Ciucu, a decorat doar parcurile cu luminițe și a plătit pentru asta circa 1,8 milioane lei, potrivit informațiilor transmise de instituție la solicitarea HotNews.ro.
„Contractul cadru a fost încheiat în urmă cu patru ani de Administrația Domeniului Public și Dezvoltare Urbană Sector 6 cu firma Flash Lighting Services”, se mai arată în răspuns.