„Avioanele nu au oglinzi retrovizoare”: Ce au spus piloții aeronavei de pasageri implicate în accidentul din Tokyo / Căpitanul a coborât ultimul pe pistă

Piloții avionului Japan Airlines (JAL) aflat în centrul accidentului dramatic produs marți pe aeroportul Tokyo-Haneda au declarat că nu au văzut aeronava cu care s-au ciocnit și că au simțit „impactul" doar la aterizare, transmite AFP. De asemenea, piloții au spus că nu au văzut că avionul lor a luat foc până când nu le-au

Piloții avionului Japan Airlines (JAL) aflat în centrul accidentului dramatic produs marți pe aeroportul Tokyo-Haneda au declarat că nu au văzut aeronava cu care s-au ciocnit și că au simțit „impactul” doar la aterizare, transmite AFP. De asemenea, piloții au spus că nu au văzut că avionul lor a luat foc până când nu le-au spus acest lucru însoțitorii de zbor care erau în cabină împreună cu pasagerii.

Avionul Japan Airlines care a ars pe pista aeroportului din TokyoFoto: KEIZO MORI / UPI / Profimedia

„`Nu am putut stabili un contact vizual (cu avionul gărzii de coastă)`, ne-au spus piloții”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al JAL în legătură cu accidentul în care și-au pierdut viața cinci pasageri din avionul Bombardier Dash 8 care a fost lovit de Airbusul companiei japoneze.

„Ei spun că a fost chiar în momentul în care roțile au atins solul sau erau pe punctul de a atinge solul când au simțit un impact. Unul dintre cei trei piloți ne-a spus că a văzut un obiect chiar înainte de impact”, a adăugat el.

Marți, la ora locală 17:47, în timp ce noaptea se lăsa peste Tokyo, avionul JAL516 care venea de la Sapporo, în nordul arhipelagului, a intrat în coliziune la aterizare cu un avion mai mic, care se pregătea să decoleze spre peninsula Noto (centrul Japoniei), unde luni a avut loc un cutremur violent.

Impactul a provocat o explozie de proporții, iar aparatul Airbus A350-900 a luat imediat foc, oprindu-se câteva sute de metri mai încolo, pe marginea pistei. Toți cei 379 de pasageri și membrii echipajului au fost evacuați ca prin minune înainte ca Airbus-ul să ardă pe marginea pistei.

„Avioanele nu au oglinzi retrovizoare”

Purtătorul de cuvânt al JAL a mai spus că piloții nu au știut inițial că aeronava lor a luat foc.

„Spre deosebire de autovehicule, avioanele nu au oglinzi retrovizoare. Când a izbucnit incendiul (în partea din spate a aeronavei), nu l-au putut vedea din cabina de pilotaj. Echipajul de cabină a fost cel care i-a avertizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al JAL.

Potrivit postului de televiziune NHK, aceștia au devenit conștienți de incendiu abia când șeful însoțitorilor de bord le-a cerut permisiunea de a deschide ieșirile de urgență, în momentul în care cabina începea să fie invadată de fum și de căldură intensă, provocând panică.

Din cauza incendiului, doar două tobogane au putut fi activate în partea din față a aeronavei, potrivit NHK.

Căpitanul a coborât ultimul pe pistă

Între momentul impactului (17:47) și momentul în care ultima persoană, căpitanul, a ajuns pe pistă (18:05) s-au scurs 18 minute.

„Sunt surprins că ei (pasagerii) au ieșit din avion fără nicio zgârietură (n.r.: au fost 15 răniți) din cauza puterii impactului. Când simulăm acest tip de accident pe o pistă, presupunem că ambele avioane vor fi distruse și că vor fi multe victime”, a declarat joi pentru AFP Guido Carim Junior, expert de la Universitatea Griffith din Australia.

Cauzele coliziunii sunt încă neelucidate, dar „eroarea umană” a fost probabil un factor care a contribuit, potrivit a doi experți în aviație, Doug Drury, de la Universitatea din Queensland Central, și Terence Fan, de la Universitatea de Management din Singapore, intervievați și ei de AFP.

Mesajele radio dezvăluie ce s-a întâmplat pe aeroportul din Tokyo

În cadrul unei conferințe de presă marți seara, un oficial al Japan Airlines a declarat că Airbusul a primit permisiunea de a ateriza, versiune susținută de schimburile de mesaje radio cu turnul de control.

„Japan 516, autorizație de aterizare”, poate fi auzit un controlor de trafic aerian spunând la ora locală 17:45 (08:45 GMT), cu două minute înainte de coliziune.

Potrivit restului acestor schimburi de mesaje radio prezentate de Ministerul japonez al Transporturilor, turnul de control a cerut câteva secunde mai târziu avionului pazei de coastă să se deplaseze spre un punct de oprire, departe de pistă.

Însă, potrivit unui oficial al pazei de coastă citat de NHK, pilotul supraviețuitor al avionului Bombardier a afirmat imediat după accident că a obținut permisiunea de a decola.

O echipă de experți de la Bureau d’Enquêtes et d’Analyses pour l’Aviation Civile (BEA) din Franța, precum și experți britanici și canadieni, vor cerceta cauzele a ceea ce ar fi putut fi una dintre cele mai grave catastrofe aeriene din istorie.

Airbus a anunțat, de asemenea, că va trimite o echipă de „asistență tehnică” pentru a sprijini ancheta Biroului japonez pentru siguranța transporturilor.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2122

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *