Iran: Masacru lângă mormântul lui Soleimani, la ceremonia care marca 4 ani de la asasinarea generalului / Cel puțin 100 de morți în două expozii / UE condamnă „actul terorist” /Preşedintele Iranului: Fără îndoială că autorii vor fi prinși și pedepsiți pentru fapta lor odioasă – VIDEO

Cel puțin 100 de oameni au murit în Iran în urma a două explozii ce au avut loc în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani din orașul Kerman, unde o mulțime mare de oameni venise să marcheze împlinirea a patru ani de la moartea generalului, ucis într-un atac american cu dronă. Autoritățile au spus că a

Cel puțin 100 de oameni au murit în Iran în urma a două explozii ce au avut loc în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani din orașul Kerman, unde o mulțime mare de oameni venise să marcheze împlinirea a patru ani de la moartea generalului, ucis într-un atac american cu dronă. Autoritățile au spus că a fost vorba de un „atac terorist”, potrivit televiziunii și agențiilor de presă din Iran. Două bombe puse în valize ar fi fost detonate de la distanță, conform agenției de presă Tasnim.

Zeci de morți și de răniți în Iran la mormântul generalului SoleimaniFoto: AFP / AFP / Profimedia

SINTEZA ZILEI

  • Atacul din Iran seamănă cu atacurile Stat Islamic (oficial american)
  • ONU „condamnă cu forţă” dubla explozie din Iran, soldată cu peste 100 de morţi
  • Un consilier politic al președintelui iranian a acuzat miercuri Israelul și Statele Unite că se află în spatele celor două atentate care au ucis cel puțin 103 persoane în sudul țării, potrivit AFP.
  • Washingtonul consideră „absurdă” orice sugestie că Statele Unite sau Israelul sunt implicate
  • Ayatollahul Khamenei promite un „răspuns sever” după dubla explozie care a ucis 103 persoane
  • Uniunea Europeană a condamnat „în termenii cei mai fermi” un „act terorist” în urma unui atentat comis miercuri în Iran, în urma căruia au murit cel puțin 103 persoane, potrivit AFP.
  • Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a transmis, printr-o declarație scrisă, că, „fără îndoială, autorii „vor fi în curând identificați și pedepsiți pentru fapta lor odioasă de către forțele de securitate și de aplicare a legii”.

LIVETEXT

01:14 Un consilier politic al președintelui iranian a acuzat miercuri Israelul și Statele Unite că se află în spatele celor două atentate care au ucis cel puțin 103 persoane în sudul țării, potrivit AFP.

„Washingtonul susține că Statele Unite și Israelul nu au jucat niciun rol în atacul terorist din Kerman, Iran. Serios?”, a scris Mohammad Jamshidi pe X (fostul Twitter).

„Responsabilitatea pentru această crimă aparține regimurilor american și sionist, iar terorismul este doar un instrument”, a afirmat el.

Washingtonul consideră „absurdă” orice sugestie că Statele Unite sau Israelul sunt implicate.

00:40Atacul din Iran seamănă cu atacurile Stat Islamic (oficial american)

Dubla explozie care a ucis miercuri cel puțin 103 persoane în Iran, în apropierea mormântului lui Qassem Soleimani, seamănă cu un „atac terorist” de tipul celui comis de gruparea Stat Islamic (SI), a declarat un înalt oficial american, potrivit AFP.

„Seamănă cu un atac terorist, genul de lucru pe care SI l-a făcut în trecut, și asta presupunem la această oră”, a declarat presei acest înalt oficial din administrația președintelui Joe Biden, sub rezerva anonimatului.

22:12ONU „condamnă cu forţă” dubla explozie din Iran, soldată cu peste 100 de morţi

Secretarul general al ONU Antonio Guterres „condamnă cu forţă”, miercuri, o dublă explozie în Iran, soldată cu cel puţin 103 morţi, în apropierea mormântului generalului Gardienilor Revoluţiei Qassem Soleimani, arhitectul operaţiunilor militare iraniene în Orientul Mijlociu, de la asasinarea căruia, într-un atac cu dronă americană, Iranul comemorează patru ani, relatează AFP.

„Secretarul general (Antonio Guterres) îndeamnă ca cei vinovaţi să fe aduşi” în faţa justiţiei, subliniază într-un comunicat adjuncta purtătorului său de cuvânt, lorencia Soto Nino.

UE condamnă „actul terorist”

20:44Washingtonul consideră „absurdă” orice sugestie că Statele Unite sau Israelul sunt implicate

“Statele Unite nu au fost implicate în niciun fel. Orice afirmaţie contrară este absurdă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, potrivit AFP.

19:55Ayatollahul Khamenei promite un „răspuns sever” după dubla explozie care a ucis 103 persoane

Ayatollahul Ali Khamenei a promis un „răspuns sever” la dubla explozie, descrisă ca un atentat de către oficiali și mass-media de stat, care a ucis 103 persoane miercuri în Iran, în apropierea mormântului generalului Qassem Soleimani, la a patra aniversare a morții acestuia.

„Dușmanii malefici și criminali ai națiunii iraniene au adus din nou dezastru și martiriu unui număr mare din poporul nostru din Kerman”, a declarat liderul suprem al Revoluției Islamice într-un comunicat: „Această catastrofă va fi întâmpinată cu un răspuns sălbatic, cu voia lui Dumnezeu”.

19:21UE condamnă „actul terorist”

Uniunea Europeană a condamnat „în termenii cei mai fermi” un „act terorist” în urma unui atentat comis miercuri în Iran, în urma căruia au murit cel puțin 103 persoane, potrivit AFP.

„UE își exprimă solidaritatea cu poporul iranian”, a declarat într-un comunicat un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE, condamnând „numărul șocant” de victime civile. Autorii acestui atac „vor fi trași la răspundere”, a adăugat comunicatul.

18:37Guvernul irakian a emis o declarație prin care condamnă ceea ce a descris drept „atac terorist în Kerman”, scrie Al Jazeera:

„Într-o demonstrație de solidaritate, guvernul nostru este alături de Iran, exprimând sprijin atât pentru guvernul iranian, cât și pentru poporul său în această perioadă dificilă. Irakul își exprimă disponibilitatea de a oferi diverse forme de asistență, cu scopul de a atenua impactul acestui act criminal laș”.

Preşedintele Iranului: Fără îndoială că autorii vor fi prinși și pedepsiți pentru fapta lor odioasă

18:26Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a transmis, printr-o declarație scrisă, că, „fără îndoială, autorii „vor fi în curând identificați și pedepsiți pentru fapta lor odioasă de către forțele de securitate și de aplicare a legii”.

„Inamicii națiunii ar trebui să știe că astfel de acțiuni nu pot perturba niciodată determinarea solidă a națiunii iraniene”, a susținut preşedintele Iranului, citat de Al Jazeera.

18:19Televiziunea de stat din Iran a anunțat că, „în urma incidentului terorist” din Kerman, Guvernul a decis ca joi să fie zi de doliu național.

18:11Președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe după ce peste 100 de oameni au murit în uama celor două explozii din Kerman, scrie Al Jazeera.

„Uciderea oamenilor pașnici care se aflau în cimitir este șocantă prin cruzime și cinism”, a susținut Putin într-o scrisoare trimisă președintelui Iranului Ebrahim Raisi și liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.

17:36Biroul politic al grupării rebele Houthi din Yemen a transmis o declarație prin care condamnă „atacurile criminale” de la mormântul lui Soleimani.

„Această crimă odioasă reprezintă o extensie a tuturor crimelor care au încercat să submineze Republica Islamică, rolul ei în confruntarea cu aroganța globală, adoptarea cauzei centrale a națiunii și sprijinul său pentru forțele de rezistență din Palestina și Liban”, se arată în declarație, potrivit Al Jazeera.

Ministrul iranian de Interne: „Cei care au săvârșit aceste crime ar trebui să se aștepte la un răspuns decisiv”

17:30Ministrul de Interne al Iranului, Ahmad Vahidi, le-a transmis iranienilor, la televiziunea de stat, că „inamicul lansează operațiuni psihologice”, cerându-le „să nu creadă speculațiile și zvonurile”.

El a spus televiziunii de stat că există informații importante despre exploziile de miercuri, dar că acestea vor fi făcute publice oficial numai după ce vor fi verificate.

„Cei care au săvârșit aceste crime ar trebui să se aștepte la un răspuns decisiv și puternic din partea forțelor iraniene de securitate și de aplicare a legii”, a susținut ministrul de Interne al Iranului, citat de Al Jazeera.

16:50Șeful sistemului judiciar al Iranului, Gholam Hossein Mohseni-Ejei, a avertizat că „autorii acestor crime grave vor fi, fără îndoială, pedepsiți”.

„Agențiile responsabile de informații, securitate și aplicarea legii sunt obligate să urmărească cu promptitudine toate probele și făptuitorii și să le predea justiției”, a spus el, conform Al Jazeera.

16:42Șeful serviciilor de urgență din Kerman, Mohammad Saberi, a confirmat că o parte dintre persoanele rănite grav în explozii nu au supraviețuit, astfel că bilanțul morților a urcat la 103.

„Numărul actual al răniților este de 141, dintre care unii sunt în stare gravă”, a spus el, conform Al Jazeera.

16:15Televiziunea de stat din Iran spune că cel puțin 103 de oameni au fost uciși în „atacurile teroriste” din cimitirul din Kerman, scrie Reuters. Bilanțul anterior indica cel puțin 73 de morți.

Primar: Bombele au explodat la interval de 10 minute

16:12 Agenția de știri de stat ISNA îl citează pe primarul orașului Kerman, Saeed Tabrizi, care spune că bombele au explodat la 10 minute una de cealaltă.

O femeie neidentificată, a cărei voce a fost difuzată de televiziunea de stat, a spus că una dintre bombe ar fi fost aruncată într-un coș de gunoi, conform Al Jazeera.

„Nu am fost rănită, dar am sânge pe haine. Tocmai mergeam de partea cealaltă a străzii când bomba a explodat”, a spus ea.

16:04 Babak Yekta Parast, purtătorul de cuvânt al organizației iraniene a Serviciilor Naționale de Urgență, a declarat că este posibil ca numărul persoanelor ucise în explozii să crească în continuare.

„Din păcate, informațiile pe care le-am primit indică faptul că un număr de răniți se află în stare foarte gravă”, a declarat el prin telefon pentru televiziunea de stat.

El a mai spus că elicopterele serviciilor de urgență sunt pregătite să transporte pacienții din Kerman la spitalele din capitala Teheran, dacă este necesar. (Al Jazeera)

16:01 Zona care înconjoară locul exploziilor a fost evacuată în totalitate de către forțele de securitate, potrivit unui reporter al televiziunii de stat aflat la fața locului. Acesta a adăugat că cetățenii sunt încurajați să anunțe ministerul de informații dacă observă orice activitate suspectă.

15:47Imagini publicate de agenția Tasnim arată ravagiile provocate de explozii:

Două bombe ar fi fost detonate de la distanță / Autoritățile iraniene spun că a fost „un atac terorist”

15:25Agenția iraniană Tasnim, scrie, citând surse, că bombele au fost plasate în bagaje lăsate în zona cimitirului și că acestea ar fi fost detonate de la distanță, contrazicând alte surse iraniene care au afirmat că a fost vorba de doi atacatori sinucigași.

Un purtător de cuvânt al serviciilor de urgență a declarat, tot pentru Tasnim, că mulți dintre cei ajunși la spital au fost răniți în îmbulzeala create după explozii de oamenii care încercau să fugă de acolo

15:12 Numărul oficial al morților a urcat la cel puțin 73, iar peste 171 de oameni sunt răniți, au spus oficiali iranieni, potrivit Reuters și AFP.

15:06 Bilanțul de la această oră este de 53 de morți, a transmis televiziunea de stat, potrivit France Presse.

14:56 Cel puțin 50 de oameni au murit în urma „atacurilor teroriste”, a spus un oficial citat de presa de stat.

14:50 „Exploziile au fost provocate de un atac terorist”, a declarat un oficial local din provincia Kerman, citat de presa de stat.

14:31 Agențiile iraniene de știri spun că, pe lângă „martiriul” a 20 de persoane, alte cel puțin 50 au fost rănite. „Echipele noastre de intervenție rapidă evacuează răniții… Dar există valuri de oameni care blochează drumurile”, a declarat Reza Fallah, șeful Semilunii Roșii din provincia Kerman.

Potrivit agenției IRNA, prima explozie a avut loc la circa 700 de metri de altarul dedicat lui Soleimani, iar a doua la 1 km, dincolo de filtrele de securitate.

14:17 Cel puțin 20 de oameni au murit în urma exploziilor, a anunțat televiziunea de stat iraniană.

Două explozii pe drumul spre cimitir

Televiziunea de stat a raportat o primă explozie și apoi o a doua în timpul ceremoniei din orașul Kerman din sud-estul țării, transmițând în primă fază doar că mai multe persoane au fost rănite.

Postul semioficial Nournews a declarat că „mai multe butelii de gaz au explodat pe drumul care duce la cimitir, iar autoritățile relevante monitorizează situația”.

Agenția de știri SNN a relatat că ambulanțe se îndreptau spre cimitir, unde sute de iranieni se adunaseră pentru a marca aniversarea morții lui Soleimani.

Generalul Soleimani a fost ucis de americani în ianuarie 2020

Qassem Soleimani a fost ucis în ianuarie 2020, la vârsta de 62 de ani, într-un atac american cu dronă în Irak.

Figură-cheie a regimului iranian, el a fost, de asemenea, una dintre cele mai populare figuri publice ale țării.

După ce a servit în războiul dintre Iran și Irak din 1980-1988, Soleimani a avansat rapid în grad, ajungând să devină șeful Forței Qods a Gardienilor Revoluției, responsabilă de operațiunile externe ale Republicii Islamice.

În momentul morții sale, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat trei zile de doliu național.

Obiectiv România
Obiectiv România
Articles: 2122

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *