Cornel Dinicu și cei doi patroni ai firmei care deține oficial pensiunea Ferma Dacilor – unde șapte oameni au murit într-un incendiu puternic – au fost reținuți pentru 24 de ore de către procurori. Parchetul a mai anunțat că sursa probabilă a incendiului din 26 decembrie care a mistuit pensiunea a fost „efectul termic al curentului electric”.
Cornel Dinicu, patronul Fermei Dacilor, retinutFoto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Este vorba despre Adrian Vitomir Ristin și Marian-Viorel Olteanu, care dețin în acte Ferma Dacilor Production SRL, și Cornel Dinicu, care se prezenta drept patronul pensiunii.
În același dosar sunt cercetați pentru fals intelectual și abuz în serviciu un fost primar al comunei Gura Vadului, actualul primar Nicolae Marius Sora şi un angajat al Primăriei.
Parchetul Tribunalului Prahova a anunțat, marți după-amiază:
Pensiunea „a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a legii”
- În dosarul privind incendiul de la Complexul turistic „Ferma Dacilor” din localitatea Tohani, comuna Gura Vadului, județul Prahova, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană juridică și față de trei persoane fizice, administratori statutari sau în fapt ai societății comerciale, pentru infracțiunea de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.
- Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat suspiciunea că, în perioada 2016 – 26.12.2023, în realizarea obiectului de activitate și în interesul societății comerciale, ca urmare a demersurilor factorilor decizionali din structura de conducere (respectiv a administratorului statutar și a celor doi administratori în fapt), firma a funcționat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispozițiilor legale privind derularea activității de „cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, desfășurate la sediul social din comuna Gura Vadului, sat Tohani.
- Astfel, construcția corpului principal de clădire, ce include restaurant, bucătărie și spații de cazare la parter și mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obținerea avizelor și autorizației de construire.
- Totodată, demersurile și măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și ale Legii privind calitatea în construcții.
- Unitatea turistică a funcționat cu încălcarea prevederilor Legii privind apărarea împotriva incendiilor, pentru aprobarea categoriilor de construcții care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu și a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obținerea avizelor și a autorizațiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru funcționarea corespunzătoare și fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu.
„Sursa probabilă a incendiului, „efectul termic al curentului electric”
- Situația a creat premisele izbucnirii și propagării la data de 26.12.2023, în jurul orei 05:45, a unui incendiu ce a condus la distrugerea imobilului și la decesul a 7 persoane fizice, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”.
Acuzațiile aduse de procurori primarului și fostului primar din Gura Vadului
Procurorii au decis începerea urmăririi penale și față de alte trei persoane fizice, după cum urmează:
- „ 1) Cu privire la una dintre aceste persoane, pentru fals intelectual în formă continuată – două acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată
- La datele de 16.06.2020 și 29.09.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu un alt funcționar public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis două certificate de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
- Funcționarul public și-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu, cauzând o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
- 2) Cu privire la o altă persoană, pentru fals intelectual și abuz în serviciu. La data de 11.11.2020, în calitate de funcționar public – primar al comunei Gura Vadului, împreună cu funcționarul public din cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, a emis un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. Astfel, s-a omis verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, precum și a condițiilor cumulative din legea privind calitatea în construcții.
- Prin îndeplinirea defectuoasă a îndatoririlor de serviciu de către suspect, s-a cauzat o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață.
- Cea de a treia persoană este urmărită penal pentru fals intelectual în formă continuată – trei acte materiale și abuz în serviciu în formă continuată – trei acte materiale.
- La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 și 11.11.2020, în calitate de funcționar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilități în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcția de primar al comunei Gura Vadului, a emis două, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
- Funcționarul public a omis să verifice îndeplinirea condițiilor legale menționate mai sus, îndeplinindu-și defectuos îndatoririle de serviciu și cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condițiilor de siguranță a construcțiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menționată anterior, precum și a drepturilor fundamentale la integritate corporală și viață”.
Avocat: Nu exclud varianta unei mâini criminale. Focul s-a propagat pe două laturi ale clădirii
Anterior, avocatul fostului primar al comunei Gura Vadului Constantin Lungu, chemat la audieri în dosarul Ferma Dacilor, a afirmat că se aşteaptă ca atât clientul său, cât şi actualul primar al comunei şi funcţionara de la urbanism din Primăria Gura Vadului să fie reţinuţi în dosarul care vizează incendiul de la pensiunea Ferma Dacilor. Avocatul spune că a primit o filmare din care reiese că focul s-a extins pe două laturi ale clădirii, ceea ce îl face să creadă că incendiul a fost provocat de o mână criminală.
„Atribuţiile unui funcţionar cu calitate de primar pe legea privind disciplina în construcţii sunt de emiterea acestor certificate. Acuzaţia procurorilor este că emiterea acestor certificate a dus, în final, la acest tragic eveniment. Nu este vorba despre nicio acuzaţie de favoritism, nu este vorba despre nicio acuzaţie dacă vă referiţi la fapte de corupţie. Este vorba despre certificate de extindere şi de intrare în legalitate. Ceea ce trebuie să ştiţi este că domnul Dinicu era într-o procedură judiciară de intrare în legalitate, inclusiv într-o procedură litigioasă, cu mai multe dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată. Din punctul meu de vedere, tragedia de la Ferma Dacilor începe să se apropie din ce în ce mai mult de tragedia de la Colectiv, am mari semne de întrebare cu privire la vina acestor funcţionari publici”, a declarat, marţi, Adrian Georgescu, avocat al fostului primar al comunei Gura Vadului, Constantin Lungu.
Acesta a amintit că fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de infracţiuni legate de incendiul de la clubul Colectiv.
El spune că se aşteaptă la reţinerea fostului primar, a actualului primar ai comunei Gura Vadului şia funcţionarei care se ocupă de urbanism în Primăria Gura Vadului.
„Mă aştept la dispunerea, în cursul acestei zile, la emiterea unei ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. De aici încolo, depinde doar de procurorul de caz dacă va merge mai departe cu propunere de arestare preventivă sau nu”, adaugă avocatul.
Avocat: „Eu cred şi nu exclud varianta unei mâini criminale”
Întrebat dacă şi părerea sa este aceea că a fost vorba despre o mână criminală, el spune că, în urma analizării unei filmări pe care o are, a constatat că incendiul s-a propagat pe două laturi ale clădirii.
„Eu am intrat în posesia unei filmări, nu sunt specialist, dar raportat la modul de propagare a acestui incendiu eu nu exclud varianta unei mâini criminale. Propagarea diferită a incendiului pe două dintre laturile acestei clădiri, dacă era vorba despre o propagare din interior, din punctul meu de vedere cred că focul se distribuia într-o altă formă, nu în forma care apare în această filmare. Eu cred şi nu exclud varianta unei mâini criminale”, mai spune avocatul.
Acesta a precizat că şi-a sfătuit clientul, pe fostul primar Constantin Lungu, să nu dea nicio declaraţie în dosar, ceea ce fostul edil a şi făcut.
Cornel Dinicu, patronul pensiunii Ferma Dacilor din localitatea Tohani, a scris pe Facebook o “spovedanie publică”, în care vorbeşte de viaţa sa, despre familie, de încercările în afaceri şi reiterează că focul a fost pus de “o mână criminală”, aşteptându-se să fie arestat după înmormântarea fiului său decedat în incendiu.
Amintim că șapte oameni – trei copii și patru adulți – au murit în incendiul care a cuprins marți pensiunea din satul Tohani, județul Prahova, în timp ce o a opta victimă este căutată în continuare. Pensiunea a functionat timp de un deceniu fără autorizații de construcție, de securitate de incendiu și de funcționare ca unitate de cazare.
Complexul turistic Ferma Dacilor a funcționat timp de un deceniu fără avizele necesare. Conform site-ului oficial al complexului turistic de la Tohani, bazele afacerii au fost puse în 2013, lucru confirma și de Cornel Dinicu, antreprenorul care se prezintă ca prorietarul afacerii, chiar dacă nu apare în actele firmei care controlează pensiunea.
Conducerea Departamentului pentru Situații de Urgență a prezentat, vineri, primele concluzii în urma controlului făcut după tragedia de la Ferma Dacilor, control care a scos la iveală nereguli grave la ISU Prahova.
Centrala de alarmare în caz de incendiu de la Ferma Dacilor nu era funcțională, iar la controlul făcut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova în 2019 pensiunea ar fi trebuit închisă, a declarat vineri secretarul de stat Raed Arafat. O altă concluzie a controlului este că prim-adjunctul șefului ISU Prahova, care a controlat pensiunea deși nu avea atribuții, modifica planurile de control în funcție de propriile interese.
Conform adjunctului șefului IGSU, Benone Duduc, fostul prim-adjunct al ISU Prahova a avut un comportament abuziv, făcea presiuni asupra inspectorilor în privința controalelor pe care ar fi trebuit să le facă, modifica planurile de control și stabilea în funcție de interese sancțiunile care să fie aplicate. De asemenea, fostul prim-adjunct al ISU Prahova a făcut parte din echipa care a făcut ultimul control la Ferma Dacilor, în vara lui 2019, deși nu avea atribuții, el fiind și cel care a stabilit să fie aplicată doar o sancțiune, cu toate că s-a descoperit lipsa autorizațiilor.„Având în vedere gravitatea acestor fapte, am convenit și vom dispune transmiterea raportului, după finalizare, către organele de cercetare penală”, a spus șeful IGSU.
Departamentul pentru situații de urgență l-a demis din funcție pentru șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova și a anunțat că va sesiza Parchetul cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfășurat-o în anul 2019.
Șeful ISU Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcție „pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește ancheta” declanșată la această instituție. El era la conducerea Inspectoratul pentru situații de urgență din mai 2023.
CITEȘTE ȘI: