Pe 13 martie 2023, Parlamentul Republicii Moldova a decis că limba moldovenească nu există, declarând limba română drept limba oficială a țării. Cu toate acestea, în sudul Moldovei, oamenii continuă să nu cunoască sau să recunoască această schimbare. Într-un relatare personală, jurnalista Dina Golubei, provenind dintr-o familie vorbitoare de limba rusă, împărtășește cum a învățat limba română și cum această experiență a influențat parcursul ei de viață și cariera în jurnalism.
Dina Golubei, jurnalist în Republica MoldovaFoto: Arhiva personala
Cu ajutorul cunoștințelor sale în limba română, ea contribuie la dezvoltarea unei platforme de știri regionale din Republica Moldova, tuk.md, care își desfășoară activitatea de 4 ani în sudul țării. Deși inițial se concentra pe redactarea știrilor în limba rusă, acum se implică și în dezvoltarea versiunii în limba română.
„Eu, un copil care nu cunoștea deloc limba română, la școala în română?!”
„Provin dintr-o familie mică din sudul Moldovei, fiind moldoveancă cu sânge bulgăresc și rusesc. În familie, s-a vorbit întotdeauna în limba rusă, deoarece părinții mei au făcut școala în perioada sovietică și au studiat „limba moldovenească” cu alfabet chirilic. Copil fiind, am avut privilegiul de a beneficia de atenția și îngrijirea tatălui meu, care m-a învățat să citesc în limba rusă încă de la vârsta de cinci ani. Crescând într-o familie profund religioasă, comunicarea și lectura erau la ordinea zilei, însă acestea se desfășurau exclusiv în limba rusă.
În anul 1997, se apropia momentul în care urma să încep școala. Părinții mei se confruntau cu o alegere importantă, care avea să influențeze viitorul meu – ce școală să aleg, una cu predare în limba rusă sau în limba română. Gimnaziul rus din orașul natal, Cantemir, traversa o perioadă de decădere, având un număr redus de elevi și profesori, alături de lucrări de reparații neterminate încă din timpul regimului „Stalin”. Prin urmare, părinții au decis să mă înscrie la gimnaziul românesc „Mihai Eminescu” care era considerat mai bun, chiar dacă era puțin mai îndepărtat de casă.
Eu, un copil care nu cunoștea deloc limba română, la școala în română? Amuzant acum, dar atunci era o provocare majoră.
În clasă, 28 de elevi, mici de statură, dar cu ghiozdane imense, conversau într-o limbă complet străină pentru mine. Unii dintre aceștia știau și limba rusă. Cu nerăbdare așteptam pauza, momentul prețios în care puteam comunica cu colegii în rusă, căci cele 45 de minute ale unei lecții deveneau o provocare dificilă în limba română. Acele scurte intervale de repaus deveneau adevărate oaze de alinare după efortul susținut în timpul lecțiilor.
Din prima zi de școală, pe 1 septembrie, tatăl meu m-a înscris la biblioteca orașului. Prima carte pe care am luat-o de acolo a fost una cu imagini frumoase și litere latine. Seara, răsfoiam cartea și voiam tare mult să citesc, dar nu puteam.
La școală aveam o profesoară care tocmai terminase facultatea și venise să ne învețe pe noi. Era tânără și foarte bună cu noi, simțeam dragostea ei cu toate ca nu o înțelegeam, si nici ea pe mine. Ea a fost cea care a început să rămână cu mine după ore pentru a mă învăța limba română. A început cu litere și cuvinte simple, iar în prima lună am învățat literele și eram gata să citesc cărți. Cartea cu poezii și imagini nu mă mai atrăgea pentru ca am răsfoit-o de sute de ori, așa că am luat alta – “Amintiri din copilărie” de Ion Creangă. A rămas cartea mea preferată până acum, chiar dacă am acum 33 de ani.
„Zi de zi citeam și repetam cuvintele studiate jucându-mă acasă, vorbind pe stradă cu copiii din curtea noastră”
Îmi amintesc că mama, uneori, voia să vadă temele mele pe acasă și s-a apucat să îmi vadă caietele. S-a uitat atent vreo 10 minute, și a zis „bravo, vei lua 10”, iar eu a doua zi am primit un 4. I-am spus mamei că nu îi voi mai arăta temele, căci nu se pricepe. Și nu i le-am mai arătat toți 9 ani de școală.
Domnișoara Eugenia a continuat jumătate de an să îmi dea ore suplimentare gratis după lecții, și eu mă duceam acasă și vorbeam deja limba română cu ai mei, făcându-i să învețe și ei limba de stat a Moldovei. Îmi amintesc bine, Abecedarul după care învățam avea litere mari pe care nu puteam să le memorez de la început. Făceam asocieri cu literele rusești sau cu cuvintele care îmi veneau în minte. Mi se păreau foarte grele cuvintele necunoscute pe care trebuia să le memorez, cu propoziții pe care le citeam pe silabe. Însă ajungând la sfârșitul manualului, peste jumătate de an, am citit cu libertate „Somnoroase păsărele” de Mihai Eminescu. Paralel, și Creangă mă fascina cu povestirile lui din copilărie.
Zi de zi citeam și repetam cuvintele studiate jucându-mă acasă, vorbind pe stradă cu copiii din curtea noastră, vorbind acasă cu părinții și cu bunica. A fost un an de muncă atât pentru mine, cât și pentru profesoara mea. Ea a avut mereu răbdare cu mine. Ea nu știa limba rusă, gramatică, de aceea îi era foarte complicat să facă ore cu mine, pentru că eu nu o înțelegeam mereu, și nici ea pe mine. Dar la sfârșitul anului, am știut să vorbesc perfect limba română și să mă mândresc cu asta. Nu m-am gândit atunci că voi deveni jurnalistă și că voi scrie texte în limba care nu îmi era cunoscută și care până la sfârșit a devenit maternă. Totuși, domnișoara Eugenia credea mereu în mine. Acum aș vrea să îi mulțumesc pentru darul pe care mi l-a transmis, darul limbii. Limba măreților scriitori și poeți. Limba în care au vorbit strămoșii și limba în care eu scriu știri pentru cetățenii țării.
În drumul meu în jurnalism, am învățat că limbajul este cheia comunicării autentice și că limbile ne conectează într-un mod special. Scriu știri și povești în limba rusă, dar si în limba română, un instrument puternic pentru a transmite informații și pentru a construi punți între diverse comunități. În fiecare cuvânt pe care îl aleg, simt influența bogată a limbii române, contribuind astfel la diversitatea și profunzimea comunicării în domeniul jurnalistic. Astfel, limba română devine nu doar un instrument al comunicării, ci și un mijloc de explorare a lumii și de împărtășire a poveștilor care modelează realitatea noastră comună.
Acum am dobândit abilitatea de a comunica și scrie cu încredere în limba română. Pe parcursul ultimilor trei ani, am avut onoarea să îmi desfășor activitatea ca jurnalist la tuk.md, un portal de știri din pitorescul sud al Moldovei. În această perioadă, am dedicat predominant redactarea știrilor în limba rusă, având în vedere comunitatea locală formată în principal din vorbitori ai limbilor ruse și bulgare. Cu toate acestea, în ultimul an, am decis să-mi mut reședința în municipiul Cahul. În această nouă etapă, am început să scriu și articole în limba română. La Cahul, constat că limba română este mai răspândită, și mă bucur nespus că pot interacționa cu autoritățile publice locale și cu locuitorii în această limbă. Este o bucurie să pot aduce știri, fie ele bune sau mai puțin plăcute, comunității din Cahul. Totul se datorează eforturilor și sprijinului părinților mei, dedicării profesorului meu și influenței subtile a lui Ion Creangă”
